De ce patimile sunt periculoase pentru oameni
Omul este născut pentru a trăi într-o continuă aspirație spre perfecțiune. Iar primul și principalul obstacol pe această cale este omul însăși cu patimile sale.
Patimile sunt o patologie a personalității. În cea mai generalizată formă, ele se rezumă la trei piloni pe care se sprijină această patologie. Voluptatea – toate formele de plăceri corporale și mentale. Aceasta este o boală a părții doritoare a sufletului. Iubirea de arginți este o patologie a părții iritabile a sufletului, care include un atașament nesățios față de lucrurile și valorile lumii tranzitorii. Iar slava deșartă este o boală a părții raționale a sufletului, baza decăderii noastre, o manifestare a mândriei și egoismului.
Mândria este o patologie a puterii mentale, în care energia minții își schimbă direcția naturală și, detașându-se de Dumnezeu, se închide în "Eul" uman limitat. Dragostea noastră pentru pace stă pe acești trei piloni. Esența vieții duhovnicești este dezrădăcinarea iubirii plăcerilor lumești. Lupta este purtată pe două fronturi - extern (asceza) și intern (nevoința lăuntrică a minții).
Omul nu este creat ca un sistem autosuficient: nu avem autonomie personală. Așa cum corpul nostru depinde de hrană, apă și aer, tot așa și sufletul nostru depinde de hrana duhovnicească. Nefiind capabil să genereze de la sine forța mișcătoare a ființei, omul necesită să atragă energia duhovnicească dintr-o sursă externă, care este Creatorul nostru, Care ne hrănește cu energia necreată dătătoare de viață.
Acum ne confruntăm cu o alegere între începuturi diferite, principii care se exclud reciproc: între creație și distrugere, între viață și moarte, între iad și Împărăția lui Dumnezeu. Nu există a treia! Există harul divin care creează viața, sau puterea demonică distructivă. Este imposibil să stai nemișcat, static, pentru că timpul curge fără oprire, iar dacă nu faci efort să te ridici, atunci, din necesitate, aluneci în jos.
Suntem creați din nimic, adică suntem în esența noastră un zero absolut care balansează între abisul neantului infernal și viața nesfârșită, viața veșnică.
Viață este scurtă, ea este acel moment în care luăm decizii. Nu va fi posibil să slujim în același timp la doi stăpâni, ale căror nume sunt "viață" și "moarte", indiferent de cât de mult ne-am strădui. "Cel care slujește atât lui Dumnezeu, cât și diavolului, încearcă să se târguiască cu unul sau cu celălalt, dar nici unul, nici altul nu vor ceda vreodată". Dacă nu suntem cu Dumnezeu, atunci suntem cu siguranță cu diavolul și nu "de sine stătători". Trăim între doi poli: "voința perfectă și mântuitoare a lui Dumnezeu și voința diavolului care caută distrugerea noastră". Pentru a alege, ni se dă libertate de alegere "gnomică" (γνωμη – părere, înclinație, intenție).
Demonii și îngerii nu au această libertate, deoarece nu mai au balansări între bine și rău. Îngerii sunt dedicați exclusiv binelui, demonilor – numai răului. Libertatea gnomică a rămas doar la oameni.
În Dumnezeu există numai binele absolut și nu poate exista nici cel mai mic rău.
În diavol există numai rău și nu poate exista nici cel mai mic bine.
Esența lui Dumnezeu este simplă – binele absolut, și esența diavolului este simplă – răul absolut. Prin urmare, suntem sortiți să ne alipim la unul dintre acești poli. Părinţii spun categoric: "Dacă Dumnezeu nu lucrează în noi, tot ceea ce facem este păcat". Nu există jumătate de măsură sau variante intermediare aici. Oricare dintre scuzele noastre – "Trăiesc ca toți ceilalți", "Ei bine, ce puteam să fac?", "Toată lumea trăiește așa", "Asta este" sau "Ce vor crede oamenii?" – înseamnă un singur lucru: am luat partea lui satan și nici măcar nu trebuie să încerci să te justifici. Pentru că a face aceasta în fața ta este o prostie, iar Dumnezeu și diavolul și așa înțeleg totul.
Orice păcat, chiar și cel mai mic, este comunicarea sufletului cu iadul. Sursa principală a conexiunii noastre atât cu Dumnezeu, cât și cu satana este gândirea noastră (întruchipate în acțiune sau rămase doar în conștiință). Prin urmare, "nu există un gând bun care să nu fie de la Dumnezeu și unul rău care să nu fie de la diavol" – doar alegerea gnomică este a noastră.
Nu există gol nici în lumea fizică, nici în cea duhovnicească: dacă în inimă nu există Dumnezeu, satana cu siguranță va trăi acolo.
Prin urmare, în termeni sociali, trebuie să înțelegem că orice ideologie, învățătură, doctrină politică, sistem filozofic, model de viziune asupra lumii care nu-L mărturisește pe Hristos, valorile Sale, învățătura Lui, poruncile Sale, poartă în sine duhul lui antihrist, indiferent de cât de condimentele cu care va fi servit pe masa minții noastre.
Căderea în păcat, acest moment cheie al catastrofei noastre, a început cu stăpânirea diavolulului asupra minții noastre, insuflând în noi ideea că în afară de Dumnezeu sau undeva în afara lui Dumnezeu ar putea exista și un alt bine. Ideologia contemporană a consumismului se reduce la aceeași idee: fericirea ta constă în confort și siguranță. Până și pentru un copil este clar ce va urma.
Mreaja a fost deja aruncată peste întreaga lume, a intrat aproape în fiecare casă, este conectată la fiecare telefon mobil. Comunicațiile sunt finalizate – tot ce ne rămâne este să conectăm și sufletul. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să eliminăm numerarul și să legăm toate plățile la un card bancar, cardul la o persoană și persoana la un sistem din rețea. Astfel încât nevoile de bază ca hrana și siguranța să poată fi satisfăcute numai prin închinarea și venerarea fiarei.
Biserica este o adunare. Pea poate să fie în jurul lui Dumnezeu sau în jurul diavolului. Numai Dumnezeu nu ne forțează voința, spre deosebire de satana, care ne pregătește cătușe sigure, indestructibile, fără fir. Dar întotdeauna vom avea de ales, chiar dacă va fi o alegere între viață și moarte.
Pentru ca această capcană să funcționeze perfect, trebuie să ne pregătim treptat pentru Noua Ordine Mondială. Pentru aceasta, sub masca ideologiei liberalismului, umanismului, democrației, comunismului, nazismului (sub orice formă), fascismului și altele, se formează înfățișarea demonică a omului.
Este suficient să privim treaz la rodul pe care umanitatea le-a crescut în cultura sa.
Doar o creatură asemănătoare demonilor se poate bucura de filme de groază sau lupte cu tauri. Ce suflet poate experimenta plăcere din contemplarea scenelor de violență, îmbibate cu sângele și suferința ființelor vii: al oamenilor sau al fiarelor? Astăzi este imposibil să ne imaginăm o singură reclamă, un film sau videoclip muzical fără vreun element erotic sau chiar pornografic.
Oare este necesar să ecplicăm că pentru un om cu sufletul sănătos astfel de priveliști sunt insuportabile? Nu din lașitate sau slăbiciune de inimă, ci pentru că un suflet sănătos suferă involuntar când se atinge de "arta" în care demonii își manifestă energiile întruchipate în corpurile noastre. Sufletul simte suflarea iadului. Problema principală nu este că demonii vor să ne corupă și să ne facă ca ei înșiși, ci că oamenii înșiși caută asta cu o lăcomie nesățioasă. Diavolul doar oferă, iar omul face alegerea.
Dependența de păcat nu este o simplă sărăcire a bunătății sau o scădere a moralității, ci este o interacțiune reală cu lumea demonică. Cultura și ideologia modernă a bunurilor de consum este liturghia (cauza comună) a diavolului cu oamenii. Și dacă nu cu mult timp în urmă formele sale demonice extreme erau cumva condamnate la nivelul moralității universale, astăzi ele sunt cultivate și recunoscute ca normă de viață.
Păcatul este o împotrivire față de Dumnezeu prin negarea poruncilor, iar când un păcătos nepocăit își duce rezistența la infinit, el se transformă pentru totdeauna într-un om demonic. Demonizarea generală a umanității la nivelul gusturilor, intereselor, patimilor, moralității și altele asemenea, în opinia noastră, a atins deja acea masă critică, ceea ce indică faptul că în linii mari a fost depășit punctul neîntoarcerii către creştinism şi către Hristos.
