5

articles Object ( [params] => Array ( [approved] => 1 [categories] => 2826 [count_results] => 0 [curr_page] => 1 [limit] => 17 [limit_def] => 17 [pages] => 0 [search] => [sort_direct] => desc [sort_field] => adate [sort_table] => a [view_mode] => grid ) [langid] => [store_to_cache] => [cache_key] => articles-177313652 [articles] => Array ( [79544] => article Object ( [absnum] => 79544 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 79544-zachem-nuzhna-inventarizatsija-moshchej [title] => Pentru cine este necesară o "inventariere" a moaștelor sfinților? [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

Ministerul Culturii a anunțat o "inventariere" a moaștelor din Lavra Peșterilor de la Kiev. De ce autoritățile au nevoie de această procedură și cum se aseamănă cu acțiunile bolșevicilor din 1918?

Canalul televizat TSN a anunțat că autoritățile intenționează să facă o "inventariere" a moaștelor sfinților din Lavra Peșterilor de la Kiev. Directorul Departamentului pentru patrimoniului cultural al Ministerului Culturii și, în același timp, conducătorul Comisiei pentru transferul obiectelor din Lavra Peșterilor de la Kiev către stat, Mariana Tomin, a declarat: "În două săptămâni își va începe lucrul o comisie care va face inventarierea rămășițelor neîngropate ale sfinților din Lavra Peșterilor de la Kiev. Vom lucra cu antropologi, cu capelani militari, cu arheologi. Și dorim să verificăm tot ceea ce are legătură cu rămășițele neîngropate ale sfinților".

Despre ce vorbește Ministerul Culturii

Ce iese în evidență din cuvintele acestui funcționar ?

În primul rând, ea numește sfintele moaște "rămășițe neîngropate". Oare să fie acesta un indiciu că ele trebuie îngropate? Cel mai probabil, este o dovadă a analfabetismului ecleziastic a Marianei Tomin, dar poate că a lăsat să scape o intenție. Cert este că în peșteri există moaște ale sfinților care au legătură directă cu orașele Rusiei de astăzi. De exemplu, Preacuviosul Kukșa, care a predicat creștinismul în regiunile Orlolv și Kaluga, Sfântul ierarh Mercurie, care a fost episcop la Smolensk, Sfinții ierarhi Simon și Dionisie, episcopii de Suzdal etc. Pot fi ei declarați sfinți "greșiți", complici ai "lumii ruse" și prin urmare putem aștepta o declarație că ei nu merită să se afle în sfântul lăcaș ucrainean? E absurd! Dar să ne amintim ce fel de campanie se poartă astăzi împotriva Sfântului Alexandru Nevski și a altor sfinți. Cum BOaU a declarat că este timpul să scape de ei și astfel l-au eliminat pe Alexandru Nevski din calendarul bisericesc. Deși el a fost marele cneaz al Kievului în 1257-1259.

În al doilea rând, este foarte suspectă presupusa componență a comisiei care va efectua "inventarierea". Mariana Tomin a declarat că în ea vor fi incluși antropologi, arheologi și capelani militari. Dar unde sunt reprezentanții Bisericii? Autoritățile nu-i recunosc ca capelani pe preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene, ceea ce înseamnă că vor fi reprezentanți ai așa numitei structuri Biserica Ortodoxă a Ucrainei, creată artificial de politicieni, ai Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, și eventual, ai altor credințe. Acest lucru se întâmplă în pofida faptului că călugării Lavrei Peșterilor de la Kiev au fost cei care au avut grijă de moaște timp de câteva decenii, le-au înveșmântat din nou și le-au păzit. Vor fi chemați și ei să participe la "inventariere"? Acest lucru nu reiese din cuvintele funcționarului.

În al treilea rând, în ce scop dorește Ministerul Culturii să "verifice tot ce ține de rămășițele neîngropate ale sfinților"? Nu există vreun răspuns la această întrebare. Există însă un precedent istoric care se aseamănă foarte mult cu ceea ce face astăzi Ministerul Culturii. Este vorba despre campania de descoperire a moaștelor care a început în 1918 și a continuat până la sfârșitul anilor 1920.

Campania de descoperire a moaștelor care a avut loc în anii 1920

Bolșevicii aveau propriile legi anti-bisericești, totuși, ele nu erau adoptate de parlament, ci de Consiliul comisarilor poporului și erau numite Decrete. La 23 ianuarie 1918 a fost adoptat Decretul "Cu privire la separarea bisericii de stat și a școlii de biserică", pentru care a fost creat Departamentul de lichidare pe lângă Comisariatul popular al justiției.

Astăzi ar fi creat un canal de Telegram care să raporteze despre activitățile acestui departament, dar atunci a fost înființată revista antireligioasă "Revoluția și Biserica". Ca parte a acestui Decret emis la 22 octombrie 1918, bolșevicii au efectuat o "inventariere" în mănăstirea Alexandru-Svirski, adică au deschis racla în care se păstrau moaștele Precuviosului Alexandru de Svirski. Și revista "Revoluția și Biserica" a lansat un fals puternic: cică în locul moaștelor au găsit o păpușă de ceară.

În raportul Departamentului de Lichidare este scris: "Într-o raclă turnat din 300 kg de argint, în locul moaștelor "nestricăcioase" ale lui Alexandru Svirski, a fost găsită o păpușă de ceară".

Moaștele Preacuviosului Alexandru Svirski

Moaștele lui Alexandru Svirski au un nivel uimitor de nestricăciune, ele nu au fost mumificate în sensul obișnuit al cuvântului, dar arată ca trupul unei persoane decedate recent (călugărul a trăit în secolul al XV-lea). Nu se știe dacă membrii Comisiei de Lichidare erau atât de analfabeți încât nu puteau distinge ceara de un corp uman real sau dacă a existat inițial un ordin de a anunța "păpușa", dar vestea a fost răspândită de propaganda bolșevică în toată țara.

Au existat rapoarte despre întâlniri ale muncitorilor revoltați de "înșelătoria de secole a popilor" (azi trebuie să adăugăm cuvântul "moscoviți") și care cereau deschiderea raclelor cu moaște în toată țara. Astfel, a început campania de descoperire a moaștelor. Emilian Iaroslavski, care a condus politica antireligioasă din URSS, a scris în acele zile: "Nu de dragul ridicolului guvernul sovietic stabilește adevărul, nu de dragul ridicolului dezvăluie înșelăciunea călugărilor care a durat secole întregi".

În prezent, liderul politicii anti-bisericești, conducătorul Comitetului de Stat pentru Religie al Ministerului Culturii, Victor Yelenski, a spus într-un mod similar că nu de dragul încălcării drepturilor credincioșilor asupresc autoritățile Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Deschiderea moaștelor Sfântului Alexandru Nevski, 1922

Campanie de deschidere a raclelor cu moaștele sfinților a început în toată țara. Mai mult, spre meritul bolșevicilor, a fost stabilită o procedură specială de deschidere a raclelor. Clerul trebuia să facă acest lucru, adică să deschidă moaștele și să le dezbrace de veșminte și să scoată obiectele de preț, iar reprezentanții autorităților locale, serviciul de securitate de atunci, experții medicali și reprezentanții societății nu trebuiau decât să urmărească procesul și apoi să semneze procesul verbal de inspecţie împreună cu clerul.

Urmașii ucraineni ai bolșevicilor au decis să meargă și mai departe și intenționează să facă o "inventariere" fără preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care timp de 30 de ani au îngrijit aceste moaște.

Pe 30 iulie 1920, Consiliul comisarilor poporului a adoptat o rezoluție "Cu privire la lichidarea moaștelor la scară largă în inteaga Rusie". S-a prescris:

• Să se efectueze în mod consecvent și sistematic lichidarea completă a moaștelor, evitând în același timp orice ezitare și săvârșirea actului pe jumătate.
• Lichidarea numitului cult al cadavrelor, al păpușilor etc., trebuia să se realizeze prin transmiterea acestora în muzee.
• În toate cazurile de depistare a manipulărilor, magicianismului, falsificării și a altor acte criminale care vizează exploatarea întunericului, <...> justiția iniția urmărirea penală a tuturor persoanelor vinovate...

La sfârșitul anului 1920, revista "Revoluție și Biserică" a publicat Raportul Departamentului de lichidare al comisariatului popular al justiției pentru Congresul Sovietelor, cu informația că în anii 1918-1920 au fost deschise 63 de moaște. De regulă, se găseau rămășițe mumificate care erau conservate parțial, iar unele dintre ele au fost găsite în diferite grade de conservare.

De exemplu, în racla Sfântului Serghie de Radonej, conform Raportului, au fost găsite "cârpe mâncate de molii, vată, oase umane degradate, o mulțime de molii, fluturi, larve moarte, iar în craniu în hârtie cerată de origine recentă, era păr brun-roșcat de nuanță deschisă". În racla sfântului și dreptcredinciosului cneaz Vladimir Iaroslavici de Novgorod a fost găsit "un morman de oase negre, zdrențe și praf, un craniu despicat în două jumătăți".

Aici trebuie de explicat că conform învățăturii bisericești, orice rămășițe de sfinți, de orice grad de nestricăciune, sunt considerate moaște sfinte. Chiar și îmbrăcămintea sfinților este un obiect de venerare. În limite rezonabile, aceasta nu este magie sau idolatrie. Acest lucru este menționat și în Cartea Faptele Apostolilor: "Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei..." (Faptele Apostolilor, 19:11-12). Cei care au asistat la slujbele din peșterile Lavrei Peșterilor de la Kiev și din alte mănăstiri din zilele noastre, pot confirma acest lucru. Când, de exemplu, căciula Preacuviosului Marcu Groparul era pusă pe capul celui posedat, posesiunea acestuia se descoperea imediat, uneori într-un mod foarte teribil.

De asemenea, este comună practica împărțirii moaștelor astfel încât să se poată să fie cinstite în locuri diferite, se împărțeau părticele pentru a le coase în antimise și așa mai departe.

Totuși, până la revoluția din 1917, oamenii și-au format o părere puternică că moaștele sfinților sunt cu siguranță rămășițe nestricăcioase. Această opinie era facilitată și de faptul că moaștele, de regulă, erau ținute în veșminte, sub diferite chivoate etc. Adică oamenii nu au văzut în ce stare se aflau. Iar pentru ei, descoperirea oaselor care au suferit stricăciunea a devenit un șoc, exact ceea pe ce mizau autoritățile.

Pe lângă efectul de discreditare a Bisericii, autoritățile au contat și pe provocarea indignării populare pentru a avea un pretext pentru represiuni. În pofida procedurii aprobate pentru deschiderea moaștelor, acest lucru s-a săvârșit adesea cu un cinism deosebit. Soldații Armatei Roșii și reprezentanții securității au scuturat cenușă de țigări în racle, au scuipat peste moaște, le-au stropit cu acid, le-au aruncat în canalizare și așa mai departe. Acest lucru a stârnit indignare în rândul credincioșilor, iar dacă aceștia îndrăzneau să vorbească deschis, autoritățile efectuau represiuni demonstrative, arestări și chiar execuții.

De ce autoritățile au nevoie de acestea și ce s-ar putea întâmpla în continuare?

În primul rând, "inventarierea" face parte dintr-o campanie mai largă de distrugere a Bisericii. Venerarea moaștelor sfinților este o tradiție foarte veche, datând din timpurile apostolice. Putem spune că aceasta este o parte integrantă a Ortodoxiei ca atare. Așa cum cinstirea icoanelor este dovada întrupării reale a Fiului lui Dumnezeu, tot așa cinstirea moaștelor este dovada îndumnezeirii reale a omului, a dobândirii Duhului Sfânt, care sfințește întreaga persoană, cu suflet și trup, care rămâne neschimbat şi după moarte. Orice tratament nerespectuos al moaștelor jignește sentimentele credincioșilor. Și este foarte probabil că anume o astfel de comportare va avea loc în timpul "inventarierii". Să sperăm că membrii comisiei nu vor scuipa în racle și nu vor scutura cenușă de țigări acolo, dar totuți nici nu vor cânta peste ele tropare și măriri (precum călugării Lavrei venerează moaștele în timpul înveșmântării lor).

În al doilea rând, comisia va afla că la multe moaște lipsesc unele părți. Acest lucru va servi drept motiv pentru a acuza Biserica Ortodoxă Ucraineană că s-a angajat în risipă, sau mai rău, în vânzarea moaștelor sau în transferul lor în țara agresorului, adică în Rusia. Acolo, într-adevăr, în multe biserici există particele din moaștele sfinților din Peșterile de la Kiev. Mass-media antibisericească, moștenitorii revistei "Revoluția și Biserica", vor răspândi aceste acuzații în toate modurile posibile și vor ridica în societate un val și mai mare de ură față de Biserică. Faptul că părticelele moaștelor sfinților din Peșterile de la Kiev au fost transferate la mănăstiri și biserici din diferite țări timp de cca o mie de ani și că acest lucru se face peste tot, în mod firesc nu va interesa pe nimeni.

În al treilea rând, pe baza experienței campaniei de deschidere a moaștelor din anii 1920, se poate presupune că credincioșii vor protesta împotriva "inventarierii", ceea ce va oferi autorităților un motiv pentru represiuni ulterioare. Experiența represiunilor brutale împotriva jurnaliștilor UJO, când oamenii au fost închiși pentru activități obișnuite și amenințați cu pedepse pe viață, arată că autoritățile intenționează să acționeze dur împotriva Bisericii și a copiilor ei credincioși.

Vom ști peste două săptămâni cum va avea loc de fapt "inventarierea" moaștelor. În mare, totul va depinde de ordinul primit de comisia Ministerului Culturii de la autorități.

Dacă autoritățile vor decide să ia măsuri dure, "inventarierea" va fi efectuată prin metode corespunzătoare. Dacă situația va fi diferită, comisia va lucra pe versiunea "light": va veni, se va uita, va întocmi un proces verbal și va pleca. Sau poate chiar vor amâna această inspecție  pentru un termen nedeterminat. Aceasta s-ar putea întâmpla dacă comunitatea internațională își va exprimă nemulțumirea față de încălcarea libertății religioase în Ucraina, sau dacă autoritățile vor considera că riscurile de destabilizare internă sunt prea mari.

În ceea ce-i privește pe credincioși, trebuie, în primul rând, să ne intensificăm rugăciunile, să participăm mai activ la starea de rugăciune din apropierea Lavrei și a altor lăcașuri sfinte, și în al doilea rând, să nu uităm că suntem creștini și nu putem acționa prin acele metodele cum acționează dușmani Bisericii, nu putem răsplăti răul prin rău, nu putem nutri ură sau ceva de acest gen. Noi trebuie să facem multă rugăciune și să ne puem nădejdea în Dumnezeu.

"Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi" (Filipeni 4:6-9).

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 2499 [adate] => 1712141700 [publication_date] => [adate_day] => 1712102400 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1712141724 [changed] => 1717642488 [userid] => 1434 [redirect] => [views] => 895 [shares] => [comments] => [header] => [with_photo] => 1 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => [user_changed] => 1430 [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => Array ( [main] => /img/article/795/44_main.jpg [tn] => /img/article/795/44_tn.jpg ) [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 1769711530 [indexed] => [reindexed] => 0 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/20\/2 (27).jpg","crop":{"x":"0","y":"0","w":"750","h":"428"},"action":"none","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/20\/2 (27).jpg","crop":{"x":"0","y":"1","w":"750","h":"427"},"action":"none","format":"original"}},"gal":{"main":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"tn":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"idx":""}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => [dislike_cnt] => ) [79057] => article Object ( [absnum] => 79057 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 79057-demohrafija [title] => Ce se întâmplă cu demografia în Ucraina [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

În septembrie 2023, pe site-ul organizației de caritate Action on Armed Violence a apărut un articol care a stârnit destulă agitație în străinătate, dar a rămas aproape neobservat de presa națională. Articolul descria situația demografică actuală din Ucraina la acea vreme. S-a raportat că țara noastră se confruntă cu o problemă demografică catastrofală. Reprezentanții Acțiunii împotriva violenței armate sunt convinși că această problemă "are consecințe pe termen lung", a căror amploare este foarte greu de prevăzut.

Astfel, de la începutul anilor 1990, populația Ucrainei a scăzut rapid. O analiză realizată de Jamestown Foundation (JF) a arătat că din 1991, populația țării a scăzut de 2,5 ori și atinge în prezent cca 20 de milioane de oameni. La aceeași concluzie a ajuns și Douglas Macgregor, unul dintre cei mai influenți oficiali militari din administrația Trump.

Conform "recensământului electronic" al populației Ucrainei efectuat în 2019, a fost înregistrată o cifră de 37,289 milioane de persoane, la care ar trebui să se adauge locuitorii din Donbas și Crimeea (împreună – aproximativ 5,7 milioane de oameni). În același timp, Institutul Ucrainean al Viitorului (IUV), într-un raport publicat la începutul lunii iunie 2022, a indicat o cifră de 29 de milioane de oameni.

Veți fi de acord că cifrele sunt foarte diferite și este foarte greu de spus cu exactitate câți locuitori sunt astăzi în țara noastră. Dar se poate afirma cu siguranță că problema demografică există și este foarte acută.

De exemplu, la 5 octombrie 2023, deputatul "Solidarității Europene" Oleksii Goncearenko a notat că în 1991 rata totală de fertilitate (numărul de copii per femeie de vârstă reproductivă) era de 2,3. Iar astăzi este catastrofală – 0,7 (pentru conservarea națiunii este nevoie de nu mai puțin de 2,1).

"Peste 10 ani, nu vom avea pe cine să reprezentăm în această sală", a spus atunci Goncearenko.

Și într-adevăr, conform celor mai optimiste estimări, până în 2035, populația Ucrainei va scădea cu încă 18%, de la 37,6 milioane de persoane oficial declarate la 31 de milioane de oameni. Grupul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani va scădea cu 15%, de la 23,7 milioane la 20,2 milioane. Cercetătorii mai spun că va exista o scădere semnificativă a numărului de bărbați și cetățeni apți de muncă. În același timp, numărul pensionarilor și al persoanelor care nu vor putea lucra din cauza dizabilităților va crește în mod disproporțional.

Oricum, ne așteaptă (sau ne confruntăm deja?) cu o catastrofă demografică. Care sunt cauzele?

Este clar că problemele au început cu mult înainte de războiul cu Rusia. Factorii care influențează scăderea populației sunt cunoscuți: problemele economice și sociale, nedorința ucrainenilor de a avea mai mult de unul sau doi copii, migrații pe scară largă, inclusiv emigrarea în străinătate și strămutarea forțată a cetățenilor în interiorul țării. Dar în prezent, unul dintre principalii factori care contribuie la reducerea incredibilă a populației țării noastre este războiul cu Rusia.

De exemplu, din 24 februarie 2022 până în 24 mai 2023 și doar conform datelor oficiale din Ucraina, au plecat cu aproape două milioane mai mulți oameni decât au intrat în țară. Totuși, conform datelor prezentate de Eurostat (din 30 aprilie 2023), această cifră este de trei ori (și conform unor date, de patru ori) mai mare. Aproape 6,5 milioane de ucraineni care au părăsit Ucraina după 24 februarie 2022 au fost înregistrați în conformitate cu legea protecției temporare în țările UE. Cei mai mulți sunt înregistrați în Germania (1,1 milioane), Polonia (1,0 milioane) și Republica Cehă (0,3 milioane).

Curios este faptul că aproape jumătate dintre refugiații de război din Ucraina sunt femei cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, iar o treime sunt copii și adolescenți. Adică oameni care nu și-au pierdut capacitatea reproductivă sau nu și-au pierdut aptitudinea de a munci.

Totodată, potrivit mai multor sondaje, 70% dintre femeile ucrainene care au migrat în Europa au studii superioare (sau superioare incomplete), iar o parte semnificativă dintre refugiați și-au găsit deja un loc de muncă, deși doar o treime lucrează după specialitate sau își folosesc calificarea.

În același timp, marea majoritate a copiilor dobândesc studii medii generale sau profesionale. Ce înseamnă toate acestea?

Experții susțin că fiecare altă lună de ședere în străinătate a refugiaților ucraineni reduce probabilitatea revenirii lor în Ucraina. Cu alte cuvinte, compatrioții noștri se stabilesc în străinătate și, în cea mai mare parte, nu își leagă viața de patria lor.

Aceasta înseamnă că ucrainenii vor contribui la creșterea populației țărilor europene, dar nu din propria lor patrie.

De exemplu, în Polonia în anul 2023 au fost înregistrate 272 700 de nașteri. Din acest număr, peste 15 000 de copii s-au născut din mame străine. Adică, străinii au dat Poloniei aproape 5,5% din numărul total de copii născuți într-un an.

Dar cel mai interesant moment este că din aceste "nașteri din mame străine", 12800 s-au născut din mame ucrainence. Adică femeile ucrainence în vârstă de reproducere, dintre care în Polonia sunt aproximativ 200000, au dat naștere la aproape 80% din numărul total de copii născuți din cetățenii străini! Dacă aceleași femei ar da naștere la același număr de copii în Ucraina, nu am avea probleme demografice. Ce trebuie să facem?

Temelia statului nu este patriotismul și lozincile frumoase, ci familia. Familia este fundamentul societății. Fără ea, nu va exista nici țară, nici popor. În acest sens, scopul puterii de stat este de a contribui la maximum la dezvoltarea și întărirea familiei și a valorilor familiale. Aici sunt necesare acțiuni specifice, programe speciale de sprijinire a familiilor, asistență pentru tinerii părinți și familiile cu muliț copii. Aceasta ar trebui să devină "ideea noastră națională" și principalul vector de dezvoltare a politicii de stat.

În esență, singurul semnal clar că un politician se poate numi patriot este atitudinea lui față de familie. Dacă susține familia și valorile familiale, atunci el este pentru viitorul țării noastre și al poporului nostru. Orice altceva este doar o derivată din aceste principii. Însă ce constatăm în practică?

În realitate, vedem că aleșii poporului și funcționarii de toate nivelurile fac totul pentru a "ucide" familia, adoptând legi cu privire la "gen", promovând agenda mișcării LGBT, legalizând drogurile și așa mai departe.

Adică nu doar nu sprijină familia, ci, dimpotrivă, fac totul pentru a transforma familia într-un fel de ficțiune, o reminiscență inutilă. Și în acest caz, doar poporul poate influența situația. În primul rând – poporul lui Dumnezeu, adică Biserica.

Creștinii au chemarea directă să sprijine familia, să ajute tinerii părinți și să crească copii. Aceasta este responsabilitatea noastră înaintea lui Dumnezeu. "Femeia se mântuiește prin nașterea de prunci", spune apostolul. Cu alte cuvinte, creștinii trebuie să dea un exemplu. Și nu este vorba doar despre a avea copii. Căci există situații când Dumnezeu nu dăruiește copii. Și atunci?

Asumarea răspunderii de a crește alți copii, ceea ce presupune nu doar niște activități pedagogice, ci si informative.

Așadar, dacă creștinii, care dintr-un motiv oarecare nu pot avea copii, explică altora că a naște copii este porunca lui Dumnezeu, dacă rezistă prin toate mijloacele posibile propagandei târâtoare a LGBT, își vor îndeplini și ei chemarea.

În linii mari, se pare că anume noi, creștinii, trebuie să înțelegem că doar noi ne putem proteja familiile. În caz contrar, nu vom mai exista nici noi, nici cei care astăzi vorbesc atât de mult despre "libertățile"și "valorile" care contrazic Evanghelia.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 2492 [adate] => 1709748900 [publication_date] => [adate_day] => 1709683200 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1709163626 [changed] => 1717666612 [userid] => 1434 [redirect] => [views] => 1949 [shares] => [comments] => [header] =>

De la izbucnirea războiului din Ucraina, au existat mai multe valuri de migrație către țările UE. Care este situația demografică acum? Și ce ne așteaptă în viitor?

[with_photo] => 1 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Demografia în Ucraina. Imagine: top.today.ua [coordinates] => [extcode] => [user_changed] => 1430 [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => Array ( [main] => /img/article/790/57_main.jpeg [tn] => /img/article/790/57_tn.jpeg ) [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 914576233 [indexed] => [reindexed] => 0 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/20\/demografyya-768x432.jpeg","crop":{"x":"0","y":"0","w":"757","h":"432"},"action":"none","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/20\/demografyya-768x432.jpeg","crop":{"x":"0","y":"0","w":"758","h":"432"},"action":"none","format":"original"}},"gal":{"main":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"tn":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"idx":""}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => [dislike_cnt] => ) [78513] => article Object ( [absnum] => 78513 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 78513-istina-ili-tochka-zrenija [title] => Adevăr sau un punct de vedere? [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

De foarte multe ori vedem că în Biserică există opinii diametral opuse cu privire la o problemă sai alta. Cineva spune că trebuie să faci și să gândești așa, cineva spune contrariul. Oponenții se numesc reciproc schismatici, trădători, cameleoni și cu alte nume nebunești. Dar cel mai rău este că în astfel de dispute, plecând de la argumente complet lumești din domeniul geopoliticii, economiei și intereselor de stat, oamenii uită complet de Evanghelie. Și dacă își amintesc, îi denaturează conținutul, folosind-o pentru a trage concluzii false.

Deci, aș vrea să discutăm despre faptul dacă preoții și Biserica trebuie să se adapteze la condițiile de viață în continuă schimbare și dacă nu, atunci de ce?

Să le fim pe placul tuturor, astfel încât... ce?

Categoria preoților care încearcă să se adapteze la gusturile publicului sau la situația istorică sunt, în cele mai multe cazuri, oameni care nu înțeleg prea bine cuvintele Apostolului Pavel, care spunea că "Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii" (1 Cor. 9:22).

Pe baza acestei afirmații a apostolului, unii preoți, care se consideră "mari misionari", fac totul pentru a fi "unul de-al său" în orice companie. Sunt gata să glumească "sub centură" cu tinerii, să vorbească despre politică cu oficialii, să bea vodcă cu oamenii de afaceri și să spună liberalilor că Hristos "a fost un democrat și un revoluționar". În multe cazuri, astfel de oameni fac numeroase concesii la principiile morale și religioase, justificându-se fie prin "beneficiul pentru aproapele lor", fie prin "beneficiul pentru Biserică". Cel mai adesea, ei sunt gata să se adapteze condițiilor de viață în schimbare, gata să justifice orice crime sau păcate ale celor care au putere - atâta timp cât ei și "biserica" lor se simt bine.

Nu vom dezvălui un secret dacă vom spune că atunci când un preot face exact acest lucru, nu va putea să-și învețe turma nimic bun. Mai mult, nu numai că nu îi va câștiga pe cei pentru care este gata să-și dea jos reverenda și să "uite" de preoție, dar îi va pierde și pe cei care respectă această preoție.

Și problema, repetăm ​​încă o dată, este că cuvintele apostolului Pavel " tuturor toate m-am făcut " sunt înțelese greșit. Cineva ar putea crede într-adevăr că sfântul în acest caz oferă un sfat pentru "adaptarea la o lume în continuă schimbare". Dar oare așa este?

Pentru a răspunde la această întrebare, să ne adresăm sfinților părinți ai Bisericii noastre.

Cum să ajungem la starea "tuturor toate m-am făcut"

Scriitorii și părinții Bisericii nu au văzut niciodată în cuvintele apostolului Pavel din Epistola  către Corinteni un indiciu că creștinilor li se permite să renunțe la principiile lor pentru "a fi de folos" aproapelui printr-o astfel de renunțare.

Astfel, Fericitul Augustin a văzut în fraza citată a apostolului un indiciu că el îndrepta oamenii către Dumnezeu "nu prin înșelăciune, ci prin dragoste și compasiune". În același timp, așa cum scrie Sfântul Ambrozie al Medilanului, "Pavel a trăit ca și cum ar fi fost în afara legii, rămânând sub ea". Să observăm că aceasta se referă la legea mozaică, care prescriea un număr mare de acțiuni și ritualuri externe pentru om, fără urmarea cărora mântuirea era considerată de neatins. Această "lege" a devenit adesea cauza ipocriziei fățișe, pe care apostolul Pavel o evita.

Sfântul Ioan Gură de Aur, explicând versetul 1 Cor. 9:22, vorbește despre un semănător care seamănă pretutindeni, chiar și, se pare, în pământuri sterpe, în speranța că măcar o mică parte din ceea ce seamănă va aduce roade. Lucrarea unui predicator este aceeași pentru el: să vorbească mereu și pretutindeni despre Hristos, în speranța că cineva va auzi acest cuvânt.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, tâlcuind afirmația apostolului Pavel, pentru o înțelegere corectă a ei, arată spre Modelul – Hristos, Care S-a făcut pâine pentru cei înfometați, apă pentru cei însetați, doctor pentru cei bolnavi, răscumpărare pentru păcătoși și învierea pentru morți.

Potrivit sfântului, predicarea noastră a Evangheliei ar trebui să se bazeze pe aceasta. Sarcina Bisericii este să-i unească  pe oamenii în Hristos. Sarcina apostolului este să-l aducă pe om la Biserică.

Parcă repetându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Nicanor (Kamenski) spune că cuvintele apostolului Pavel trebuie înțelese exclusiv în sens omiletic. Adică, predicatorul trebuie să țină cont întotdeauna cine și ce fel de public stă în fața lui. Arhiepiscopul scrie că datoria predicatorului este să învețe să vorbească cu ascultătorii săi așa cum vorbește un medic cu o persoană bolnavă, cum vorbește un tată cu fiul său sau cum un profesor vorbește cu un elev.

Aici nu este vorba despre cazurile când un medic, un tată sau un profesor refuză un anumit adevăr, ci despre faptul că trebuie întotdeauna să se țină cont de abilitățile mentale și de starea morală a ascultătorilor. De exemplu, un profesor i-ar putea spune unui elev că pământul este pătrat dacă elevul nu știe că este rotund. El trebuie să găsească cuvinte care să explice elevului într-un limbaj accesibil înțelegerea corectă a modului în care funcționează planeta noastră.

După cum vedem, sfinții părinți și scriitori bisericești cred că cuvintele apostolului Pavel "tuturor toate m-am făcut" nu poate fi înțeleasă în sensul abandonării principiilor și adevărurilor doctrinare pentru a fi pe plac cuiva sau "în folosul Bisericii". Nu, nu va exista niciun beneficiu pentru Biserică în acest caz. Dimpotrivă, va aduce doar rău. Pentru că fără a-L predica pe Hristos, fără a vorbi despre Evanghelie, fără a demasca păcatul și fără a scoate în evidență greșelile, nu poți fi creștin.

Pentru că compromisul, căutarea beneficiilor, urmărirea intereselor cuiva nu este creștinism, ci oportunism.

Dar este posibil oare să îmbinăm creștinismul și oportunismul?

Este posibil să fii un oportunist creștin?

Nu vom prezenta acum o cantitate imensă de dovezi și citate din viețile sfinților, care indică faptul că de foarte multe ori creștinii și-au dat viața, dar nu au fost de acord să se lepede de Dumnezeu sau de principiile Evangheliei. Să continuăm conversația noastră în lumina cuvintelor apostolului Pavel din Epistola către Corinteni.

Pentru a face acest lucru, recurgem la un fragment din lucrarea "Biblia explicativă" a celebrului biblist rus din secolul al XIX-lea Lopuhin. El scrie:

"Unii dintre teologii moderni, văzând că este dificil pentru societate să creadă în minunile descrise în Biblie, încearcă să prezinte credința în minuni ca fiind complet inutilă pentru adevărata evlavie: esența Evangheliei, spun ei, nu sunt minuniile! Este clar că o astfel de concesiune față de duhul vremurilor nu poate fi justificată, pentru că schimbă conceptul însuși de creștinism ca religie care s-a mărturisit cu semne și minuni (Evr. 2:4). De asemenea, se întâmplă ca predicatorii moralei creștine să șteargă din programul lor toate cerințele mai stricte ale Evangheliei pentru a atrage oameni din societatea intelectuală, iar uneori să sacrifice dogma creștinismului, disciplina bisericească, care este considerată obligatorie doar pentru oamenii de rând. Un astfel de oportunism dăunează semnificativ creștinismului adevărat, deoarece încurajează necredința, laxitatea morală și atașamentul față de plăcerile senzuale. Creștinismul în astfel de cazuri este o jumătate de adevăr, doar o forță imaginară și, în cel mai bun caz, doar o cale ocolitoare către Împărăția Cerurilor. Dar există oportunism cu totul diferit. Unii predicatori ai Evangheliei au capacitatea de a pătrunde adânc în tainele sufletului aproapelui. Cu o privire iubitoare, văd tot ceea ce îngrijorează și supără sufletul aproapelui și astfel, atunci când trebuie să se adreseze unui asemenea suflet cu un cuvânt de îndemn, face concesii, îndulcind severitatea denunțurilor sale, deși nu sacrifică cerinţele esenţiale ale Evangheliei şi dogmei.

Acesta este oportunismul apostolului Pavel. Nu este altceva decât o manifestare a înaltei sale smerenii și jertfei de sine în folosul aproapelui său. Toleranța acestui oportunism nu este nelimitată: nu permite fiecăruia să fie mântuit în felul său (citata lui Frederic cel Mare), iar acest lucru a fost pe deplin dovedit de apostolul Pavel când a ieșit cu un denunț sever împotriva Sfântului Petru, care, cu concesiile lui către iudaizatorii din Antiohia, putea să distrugă complet lucrarea pe care apostolul Pavel a reușit să o facă acolo prin eforturi îndelungate".

Oportunism și Adevăr

După cum vedem, Lopuhin crede că oportuniștii care cedează "duhului vremii" sau "sacrifică dogma creștinismului" pentru a "atrage oamenii la ei" provoacă "un rău semnificativ creștinismului", deoarece îl transformă în "jumătate de adevăr" .

Credem că tocmai din această cauză suferă un mare număr de oameni din Biserică – când ei, după cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul, "își pun gusturile și înțelegerea proprie a legilor mai presus de ceilalți". În general, dacă vom analiza cu atenție tot ceea ce au spus Părinții Bisericii, va deveni clar că ei nu s-au abătut de la Adevăr și nu au numit albul negru doar pentru că situația istorică îi impunea. Nu au încercat să facă pe plac altor oameni, nu au cochetat cu ei, ci au spus adevărul chiar și atunci când le era viața în pericol.

Mai mult, dacă ar fi să reflectăm în textul apostolului Pavel "tuturor toate m-am făcut", cuvântul "tuturor" (în greacă – πάντως) poate fi tradus prin "în toate împrejurările", atunci devine clar că sarcina creștinului este mereu și pretutindeni să se vorbească, Cine este Calea, Adevărul și Viața.

Da, poate fi dificil și mulți nu ne vor înțelege. Pentru că unii vor crede că "în această situație" cel mai important este să fii patriot. Alții vor argumenta că principalul lucru este "respectarea canoanelor". Alții vor spune că "valorile tradiționale" ar trebui să fie în centrul atenției, în timp ce alții consideră că ar trebui să fim "moderni și avansați și să ținem pasul cu vremurile", acceptând persoanele gay și transgender.

Dar un creștin adevărat va spune că numai Hristos poate fi suprem, central și cel mai important. Orice altceva în comparație cu El este pleavă care va fi împrăștiată de vânturile schimbării. Și numai Hristos va rămâne mereu același, pentru că El este Alfa și Omega, Calea și Viața.

Și nu avem o altă cale, nici altă viață.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 2481 [adate] => 1706023740 [publication_date] => [adate_day] => 1705968000 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1705952745 [changed] => 1706550157 [userid] => 1434 [redirect] => [views] => 1047 [shares] => [comments] => [header] =>

Să discutăm dacă preoții și Biserica trebuie să se adapteze la condițiile de viață în continuă schimbare și dacă nu, atunci de ce?

[with_photo] => 1 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Cruce pectorală preoțească. Imagine: ekklisiaonline.gr [coordinates] => [extcode] => [user_changed] => 1431 [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => Array ( [main] => /img/article/785/13_main.jpg [tn] => /img/article/785/13_tn.jpg ) [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 322967507 [indexed] => [reindexed] => 0 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/20\/syksy46-936x560.jpg","crop":{"x":"0","y":"0","w":"935","h":"534"},"action":"none","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/20\/syksy46-936x560.jpg","crop":{"x":"0","y":"0","w":"936","h":"533"},"action":"none","format":"original"}},"gal":{"main":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"tn":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"idx":""}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => [dislike_cnt] => ) [77269] => article Object ( [absnum] => 77269 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 77269-chem-temnee-khram-tem-bolshe-v-nem-sveta [title] => Cu cât biserica este mai întunecoasă, cu atât ea are mai multă lumină [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

"Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr" (Efeseni 5:8-9).

Calea spre lumină trece prin deșertul propriului suflet. În Egipt, unde Faraonul stă pe un tron ​​de fier cu lumini de neon intermitente, în acel Disneyland pornografic, unde biomasa umană a consumatorilor caută "pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii" (1 Ioan 2:16-17), această lumină nu poate fi găsită. Trebuie să părăsești Egiptul, să fii lăsat singur cu frigul, foamea și singurătatea deșertului fără apă, riscând să mergi în necunoscut. Va trebui să navighezi doar după stele – în acea perioadă de timp în care cerul este strălucitor și vântul nu ridică furtuni puternice de nisip. Aceasta este calea fiecărui suflet către Împărăția Cerurilor.

Singurătatea fizică, tăcerea exterioară, concentrarea sunt necesare pentru oricine tinde spre o viață contemplativă. Trebuie să fugim de oameni și de lume, de toată acea paletă diversă de experiențe, sentimente, emoții în care sufletul nostru este cufundat în fiecare zi. Dar scopul unei astfel de singurătăți nu ar trebui să fie evadarea de oameni, ci dragostea pentru Dumnezeu. Adevărata singurătate nu este un gol din exterior, ci un abis care se deschide în miezul sufletului.

Adesea poți auzi că principalul lucru pentru un ascet nu este singurătatea geografică, ci singurătatea interioară, sinceră, aceea care se află adâncul nostru. Pe de o parte, acest lucru este corect. Dar, pe de altă parte, este imposibil să o atingi aceasta stare până când omul nu va avea o cameră, un colț, un loc în care să poată rămâne în singurătate fizică. Fără experiența păcii interioare, nu vom putea să o simțim și să învățăm să o găsim în noi înșine până când nu vom începe fizic să ne separăm de zgomotul neliniștit și agitația lumii. La începutul acestui drum este necesară singurătatea fizică. Ea rupe firele văzului și auzului care ne leagă de alți oameni. "Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns...." (Matei 6:6).

Fiecare dintre noi ar trebui să aibă propria "peșteră a tăcerii" în care să ne putem ascunde de tot ce este exterior. Bisericile antice au fost construite în așa fel încât să fie cât mai puțină lumină. Amurgul, luminat de pâlpâirea liniștită a lumânărilor, este mult mai propice concentrării în rugăciune decât bisericile luminate de candelabre uriașe cu lămpi electrice strălucitoare. Uneori este important ca omul care se roagă să îngenuncheze undeva într-un colț al bisericc și, în același timp, să rămână neobservată de ceilalți, astfel încât să poată plânge fără a atrage atenția asupra sa.

Dragostea pentru o astfel de atmosferă de rugăciune m-a obligat într-o zi să sărbătoresc Paștele fără a apela la iluminatul electric. Mica noastră biserică, care găzduia cel mult câteva zeci de oameni, era luminată exclusiv de luminile pâlpâitoare ale lumânărilor vesele de Paște. Și, în pofida acestei abordări foarte neobișnuite a slujbei de Paște, în opinia mea, slujba a fost un succes și nu am regretat decizia. 

Acolo unde nu există mister, nu poate exista contemplare. Și nu va exista contemplare acolo unde nu există singurătate. Un creștin cu experiență poate, desigur, să trăiască într-o pace profundă și în mijlocul agitației lumii, dar chiar și el va avea nevoie de perioade de singurătate completă. Dar dacă o persoană gustă această tăcere, cunoaște în inima sa dulceața singurătății, nu va uita niciodată prospețimea ei. Sufletul însuși va începe să lupte pentru această pace, să caute locuri în care să poată fi singur cu Dumnezeu.

Din păcate, viețile noastre sunt pline de vanitate lumească. Cel mai rău lucru este că noi înșine generăm cea mai mare parte a acestei agitații. Acest lucru se întâmplă din cauza reacții de apărare a minții noastre. Ea nu vrea ca sufletul să plece de la  în necugetarea tăcerii rugătoare. Prin urmare, omul își umple propriul gol, de regulă, cu activitate fără sens, înzestrându-l cu conținut pseudo-duhovnicesc.

Nici o sumă de fapte, chiar și cele mai bune, nu poate da sufletului ceea ce îi poate da rugăciunea. Doar ea singură îl poate conduce la liniște și tăcere. Când mintea este îndreptată către lume, deșertăciunea domină sufletul, când înăuntru vine mântuirea, un atribut obligatoriu al căruia este eliberarea de tot ce este exterior. Mintea își cunoaște doar propriile activități, pentru că toată constă din gânduri. Ea nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu sau lucrurile lui Dumnezeu. Numai duhul omului, creat după chipul și asemănarea Lui, îl cunoaște pe Dumnezeu.

Cuvintele rostite, oricât de frumoase ar fi, cărțile citite, chiar dacă sunt sute, diplomele și titlurile academice nu ne apropie nici măcar un pic de cunoașterea lui Dumnezeu. Prin urmare, cel mai bun început al mântuirii este să nu mai trăiești cu o minte agitată, să vorbești tot felul de prostii și să înveți să-L înțelegi pe Dumnezeu în tăcerea inimii, izolându-te de lume și de oameni în tăcerea unui duh pașnic. Nu-L putem găsi pe Dumnezeu în trecut sau în viitor. El, veșnic viu și tânăr, este mereu aici, în prezent. Dumnezeu ne aude și ne iubește. El așteaptă ca noi să-I acordăm atenție, rupându-ne de alergarea noastră fără minte în jurul lumii.

Atâta timp cât corpul este principalul lucru pentru noi, vom trăi în necazuri. De îndată ce Dumnezeu devine principalul lucru pentru noi, El ne va lua asupra Sa durerile și ne va da libertate. De fapt, avem nevoie de tristețe doar pentru a învăța să privim mai des la Rai. Viața duhovnicească începe din momentul în care, încă de dimineață, învățăm să petrecem ziua într-o stare pașnică a sufletului. Atunci o astfel de viață, când acest obicei prinde rădăcini, se poate transforma treptat într-una duhovnicească, când duhul începe să se trezească și mintea lasă loc intuiției. Adevărul este că tocmai așa, fără luptă, mintea nu va renunța la conducerea sa și va construi tot felul de intrigi și ispite. Novicii i-au spus bătrânului: "În învățăturile voastre, părinte, auzim constant că mântuirea necesită, în principiu, doar răbdare". - "De ce numai răbdare, copiii mei? – răspunse bătrânul. "Este nevoie de multă, multă răbdare".

Nimeni nu poate aduce mai mult rău omului decât el însuși. În fiecare zi ne învăluim sufletul într-un văl gros de gânduri. Prin urmare, în jurul nostru este lumina lui Dumnezeu, dar în interiorul nostru este întuneric adânc. Toată deșertăciunea lumii se potrivește cu ușurință în mintea noastră mică, care este jucăria pe chee. El judecă și rejudecă totul pentru a ne hrăni apoi cu un terci de păreri false și născociri.

"Tăcerea duhului nu este indiferența moartă și cinică a unei minți reci. Aceasta este cea mai profundă compasiune în Hristos pentru tot ceea ce trăiește în această lume: pentru toți oamenii și pentru toate națiunile, indiferent de obiceiurile și credințele lor, aceasta este milă fără margini pentru fiecare bulgăre de viață și fiecare fir de iarbă, această dorință de a proteja, de a păstra, înmulțiți și duceți la tot Harul Divin. Aceasta este pacea lui Hristos, dorind bunătatea lui Dumnezeu tuturor: "Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus". (Filipeni 4:7) (Cuviosul Simon Antonitul Bezcrovnâi) .

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 24 [position] => 2457 [adate] => 1701542940 [publication_date] => [adate_day] => 1701475200 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1701542994 [changed] => 1704804320 [userid] => 1434 [redirect] => [views] => 2397 [shares] => [comments] => [header] =>

Singurătatea fizică, tăcerea exterioară, concentrarea sunt necesare pentru oricine care tinde spre o viață contemplativă.

[with_photo] => 1 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Catedrala Alexandru Nevski din Paris. Imagine: Flicre [coordinates] => [extcode] => [user_changed] => 1420 [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => Array ( [main] => /img/article/772/69_main.jpg [tn] => /img/article/772/69_tn.jpg ) [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 2632061354 [indexed] => 1701550561 [reindexed] => 1704804541 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/19\/31827791591_430b0d2479_4k.jpg","crop":{"x":"0","y":"390","w":"4096","h":"2338"},"action":"none","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/14\/19\/31827791591_430b0d2479_4k.jpg","crop":{"x":"0","y":"397","w":"4096","h":"2332.939130434783"},"action":"none","format":"original"}},"gal":{"main":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"tn":{"src":"\/sun\/v6\/images\/blank.gif","crop":{"x":"","y":"","w":"","h":""},"action":"new","format":"original"},"idx":""}} [pin_main_slider] => 1 [pin_rubric_top] => 1 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => [dislike_cnt] => ) [61745] => article Object ( [absnum] => 61745 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 89386-kak-budet-nanositysya-pechaty-antihrista [title] => Cum se va purta pecetea lui antihrist [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

Pe măsură ce situația din lume se agravează, se acutizează și sentimentul apropierii sfârșitului lumii. Există multe cugetări, opinii, revelații despre sfârșitul lumii și despre sosirea iminentă a lui antihrist. În astfel de vremuri grele, credincioșii adesea își îndreaptă ochii spre cartea Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul pentru a căuta analogii cu ceea ce se întâmplă în jurul lor. În plus, există revelațiile părinților care explică în felul lor evenimentele contemporaneității.

Timpul nostru nu face excepție. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul are un loc deosebit în colecția de cărți ale Noului Testament. Evanghelia, Epistolele Apostolilor au un corpus uriaș de interpretări ale sfinților părinți și învățătorilor Bisericii. Dar puțini dintre ei au tâlcuit Apocalipsa, deoarece aceasta este o carte cu simboluri profunde, a căror înțelegere nu poate fi decât rodul revelației, și nu al unor reflecții pioase. Deoarece Apocalipsa nu are o interpretare patristică la nivelul întregii biserici, îi ascultăm cu o sensibilitate deosebită pe contemporanii noștri care au o revelație directă de la Dumnezeu și vorbesc în numele Lui, nu din propria minte.

Acei oameni care îi cunosc pe parinții purtători de duh contemporani și i-au cunoscut pe cei care au părăsit această lume nu puțin timp în urmă mărturisesc că pe internet și în presa scrisă circulă multe profeții false despre care acești sfințiți părinți nu au vorbit. Dimpotrivă, ceea ce ei cu adevărat au spus nu a fost făcut public. Fără a intra în detaliile acestor revelații, vom transmite un singur mesaj important care exprimă esența evenimentelor ce au început – umanitatea intră în era din ajunul sfârșitului lumii.

Desigur, putem primi acest avertisment destul de sceptic, pentru că lumea a trecut de mai multe ori priun războaie, răsturnări, epidemii, poate chiar la o scară mai masivă decât cele actuale. Nu vom contrazice această opinie, ci vom transmite doar ceea ce am auzit și am primit de la părinții purtători de duh, fără să analizăm și să criticăm această revelație.

"Pecetea lui antihrist va fi legată de lepădarea directă de Hristos" – iată ideea principală a multor profeții contemporane.

În principal, acest articol va fi dedicat problemei pecetei lui antihrist. Acest subiect este foarte important, pentru că am auzit de mai multe ori că pecetea lui antihrist va fi pusă aproximativ în același mod în care se compostează un bilet de călătorie. Adică la o anumită etapă a mișcării trenului nostru mondial pe șinele timpului, funcționarii serviciului întunericului vor fi trimiși la creștini și le vor propune să se lepede de Hristos. Dacă cei din urmă vor fi de acord, le vor pune pecetea pe mâna sau fruntea lor, altfel vor fi uciși, în cel mai bun caz, sau lipsiți de drepturi sociale și condamnați la o moarte lentă, în cel mai rău caz.

"Pecetea lui antihrist va fi legată de lepădarea directă de Hristos" – iată ideea principală a multor profeții contemporane. Din acest motiv, ei declară cu încredere de fiecare dată: "Nu, aceasta încă nu este pecetea lui antihrist", "Și nici aceasta încă nu este pecetea", ș.a.m.d. Păstoriții au încredere în ei și se liniștesc: "Ei bine, dacă cei care cunosc, spun că aceasta încă nu este pecetea, atunci pot face acest lucru". Astfel, pas cu pas, încetul cu încetul, suntem coborâți în pragul iadului, dar atent, pentru ca nimeni să nu observe când trecem de acel punct de neîntoarcere, de unde nu se va mai vedea Soarele Dreptății răsărind peste orizont. Prin urmare, este nevoie să vorbim mai în detaliu despre pecetea lui antihrist.

Ce înseamnă pecetea lui antihrist?

În Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul se vorbește puțin despre pecetea fiarei, iar sfinții părinți nu au comentat în mod deosebit acest subiect. Totuși, conform cărții, pecetea lui antihrist se opune clar pecetei lui Hristos, despre care au scris mult sfinți părinți. Toți spun în unanimitate că această pecete este Botezul. Sfântul Vasile cel Mare a scris că aceasta este pecetea Sfintei Treimi, a cărei parte exterioară este Taina Botezului, iar partea interioară este inima omului, plină de harul Sfântului Duh. În Taina Mirungerii, preotul, ungând trupul celor botezaţi, spune: "Pecetea Duhului Sfânt". Crucea lui Hristos, după părinți, este și ea un simbol al acestei peceți. Ei considerau chiar că semnul crucii, pe care omul îl pune asupra sa, este pecetea lui Hristos.

Sfinții părinți au considerat că semnul crucii, pe care omul îl pune asupra sa, este pecetea lui Hristos.

În consecință, pecetea lui antihrist va avea și ea anumite atribute vizibile și un fel de simbolism al marcajului. După ce a studiat interpretările patristice privind pecetea fiarei, Sfântul Teofan Zăvorâtul a ajuns la concluzia că antihrist nu va avea nevoie de o oarecare pecete. Cel mai probabil, o va face într-un fel oarecare, dar nu pentru că are nevoie de ea, ci pentru că este scris despre ea în Apocalipsă, adică din pur cinism.

Aici este important să acordăm atenție unui alt aspect. Cu pecetea lui Hristos omul se înseamnă pentru totdeauna. Omul nu poate fi botezat a doua oară. Numai călcându-l pe Hristos în noi înșine, putem pierde această pecete. Aceasta înseamnă că și pecetea lui antihrist va fi o parte integrantă a noastră, astfel încât omul nu va putea renunța la ea. Nu este vorba despre un fel de talisman sau semn pe care îl poți refuza oricând, ci despre ceva ce refuzi și ce nu vei mai putea avea.

De fapt, viața omului merge pe una din cele două căi, până când acesta trece peste punctul de neîntoarcere, după care nu mai există cale întoarsă. Ne este imposibil să ne imaginăm că Sfântul Serafim de la Sarov sau Serghie de Radonej la sfârșitul vieții lor ar decide brusc să devină desfrânați sau tâlhari. Sufletele lor au ajuns într-o stare în care o revenire la păcat este imposibilă. De la posibilitatea de a nu păcătui au ajuns la imposibilitatea de a păcătui. Acești oameni au devenit purtătorii pecetei divine. Potenţial, toţi purtăm această pecete. Dar ea se revela numai timp, cristalizându-se treptat și dobândind contururi clare ca urmare a alegerii noastre morale și a eforturilor noastre duhovnicești.

Dar există și o altă cale. De la posibilitatea de a păcătui la starea imposibilității de a nu păcătui. Pecetea lui antihrist exclude orice pocăință. Pas cu pas, începând de la o mică împăcare cu păcatul, trecând la compromisuri acceptabile cu conștiința, după cum ni se pare nouă, omul scoate treptat din sine nu doar asemănarea cu Dumnezeu pe care nu a reușit să o dobândească, ci și însăși chipul lui Dumnezeu, transformându-se într-o creatură asemănătoare demonilor. Fără să-și dea seama, omul poate trece punctul de neîntoarcere, după care nu va mai exista întoarcere. Iar pecetea vizibilă a fiarei este doar un simbol care confirmă moartea duhovnicească a purtătorului ei.

Pecetea lui antihrist exclude orice pocăință. Iar pecetea vizibilă a fiarei este doar un simbol care confirmă moartea duhovnicească a purtătorului ei.

Prin urmare, o concluzie importantă este că duhul lepădării se întărește treptat, și ceea ce este mai teribil, pe neobservate. Omul nu se poate schimba instantaneu. Sufletul nostru, ca toate viețuitoarele, se formează încet. Dumnezeu a creat legile existenței acestei lumi în așa fel încât omul să aibă posibilitatea și timpul necesar să facă alegerea și să nu poată să spună mai târziu ceva de genul "Nu am avut timp să mă uit în jur, nu am putut înțelege, nu mi-am dat seama". Pentru a alege care pecete va purta, omului i se oferă viața întreagă. Sfinții Părinți spun că un păcat săvârșit o dată este o greșeală, de două ori – este un obicei, și de trei ori – este patimă și sclavie.

Când cu o sută de ani în urmă în țara noastră a izbucnit o teroare sângeroasă, creștinii tot credeau că a venit vremea lui antihrist. Ei au crezut că după arestarea lor, li se va spune să se lepede de Hristos și să trăiască, sau să rămână credincioși lui Dumnezeu și să moară. Dar evenimntele s-au desfășurat altfel. Ei au fost acuzați nu pentru credința în Dumnezeu, ci pentru angajamentul în activități contrarevoluționare, pentru că nu aveau o atitudine favorabilă față de puterea politică, etc. Creștinilor nu li s-a propus să renunțe la credința lor, ci să semneze niște documente privind cooperarea cu autoritățile sau să scrie un denunț împotriva unei anumite persoane. Ca temei pentru acuzații, au fost create articole în codul penal care nu aveau legătură directă cu credința. Nu toată lumea a înțeles atunci că pecetea lui antihrist nu înseamnă doar renunțarea directă la Hristos, ci și compromisuri cu conștiința.

Uneori situația arăta așa. Pe de o parte, există viața parohiei, a familiei, se fac slujbele divine, iar pe de altă parte – o cerință formală de a încheia un acord de cooperare cu NKVD, sau mai târziu cu KGB. Totodată, ei îi asigurau pe preoți că acest lucru este doar pe hârtie, doar pentru o raportare oficială în fața autorităților superioare și nimeni nu le va cere niciun denunț. În schimb, li se va garanta securitatea și o viață relativ liniștită. Același lucru s-a întâmplat și cu anumiți episcopi, care nu au văzut nicio trădare a lui Hristos în astfel de "afaceri". Timpul nostru nu se deosebește de trecut.

Astăzi ni se propun pași mici pentru compromisuri mici. "Aceasta nu este pecetea lui antihrist, nu este nimic în neregulă", mai ales ca fără aceasta nu vei merge la magazin, nu vei pleca în străinatate. La urma urmei, nu are nimic de-a face cu credința. Desigur că nu. Unul, doi, trei pași de concesie aparent nesemnificativă, și apoi se dovedește că ai trecut linia, după care calea de întoarcere este deja închisă.

Nu toți au înțeles atunci că pecetea lui antihrist nu înseamnă doar lepădarea directă de Hristos, ci și compromisuri cu conștiința.

Timpul nostru este special. Satana își marchează acum masiv adepții cu pecetea fiarei, folosind tehnologia divizării și incitând la ură. Cu această sită el cerne foarte eficient nu numai oamenii care sunt departe de Biserică, ci și enoriașii noștri, și în special clerul.

Am portat corespondeneță cu oameni care se consideră preoți ortodocși, dar în același timp, în loc de cruce, ar fi mai bine să poarte un pistol Mauser la gât. Cu retorica lor despre ură, ei ar apărea în acest chip mai organici. Pecetea lui Hristos și pecetea lui antihrist nu presupune a treia stare. Fie ești cu Hristos, Care a fost, este și va fi întotdeauna Dragoste în orice situație, în orice epocă și în orice împrejurare, fie trădezi această Dragoste și iei partea răului și a urii, indiferent cum o numești și cum o justifici. La rândul său, diavolul vă poate umple capul cu nenumărate îndreptățiri.

Forțele răului ne propun să ieșim din limitele iubirii în numele adevărului, dreptății, echității și chiar de dragul lui Dumnezeu. Comunicând cu acești păstori nenorociți, vedeam în fața mea niște sectanți tipici care verbalizau în diferite interpretări aceleași lozinci propagandiste ale ideologiei religioase a statului, care nu are nimic comun cu Ortodoxia. Pentru a nu se transforma dintr-un păstor bun într-un ofițer politic rău, este suficient ca preotul să nu uite ce îl învață Evanghelia. Dar chiar și un adevăr atât de simplu și clar nu a fost înțeles de toată lumea.

Fiind întrebat de copiii săi duhovnicești despre principalul lucru din viața de ascet, părintele Tihon (Golenkov) a dat următorul răspuns: "Trezvia minții". Adică principalul lucru este să nu lași răul să intre în mintea și inima ta. Dumnezeu poate acţiona în această lume după voia Sa. Nici cei mai mari sfinți nu au fost capabili să conceapă și să înțeleagă căile Providenței divine. Dumnezeu ne poate conduce prin dureri, încercări, frământări, pe care le vom înțelege ca fiind rele, pentru că vom suferi din cauza lor. Dar știm că Dumnezeu este întotdeauna mișcat de un singur lucru – de dragoste. În ceea ce privește ceilalți oameni, niciunul dintre cei care vor să fie mântuiți nu are dreptul să aplaude, văzând necazurile altcuiva și să spună: "Așa îți trebuie!". Și cu atât mai mult, să dorești răul ca pedeapsă sau răzbunare, pentru că acesta, în esență, este un blestem asupra lor înșiși și lepădarea de pecetea lui Hristos.

Ultimul lucru pe care aș vrea să-l spun despre pecetea lui antihrist este că nu va fi posibil să jucăm de ambele părți ale gardului: să cumpărăm și să vindem, și în același timp, să nu ne lepădăm de Hristos. Mulți oameni vor căuta o astfel de cale pentru ei înșiși – și nouă și vouă. Dar a treia cale nu există.

Ori ești cu Hristos, ori ești cu antihrist. Una din două.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 16 [position] => 2201 [adate] => 1658071564 [publication_date] => [adate_day] => 1658016000 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1658071621 [changed] => 1667932371 [userid] => [redirect] => [views] => 1212 [shares] => 0 [comments] => 0 [header] =>

Omenirea întotdeauna a manifestat un interes deosebit pentru timpurile apocaliptice și venirea lui antihrist. Pe timp de război, acestă temă este deosebit de importantă.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => 0 [imagealt] => [coordinates] => [extcode] => 89386 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => Array ( [main] => /img/article/617/45_main.jpg [tn] => /img/article/617/45_tn.jpg ) [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 2588154178 [indexed] => 1663967222 [reindexed] => 1664140867 [cropdata] => [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [57327] => article Object ( [absnum] => 57327 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 84153-starec-gavriil-karejskij-izuchajte-istoriju-i-dumajte [title] => Starețul Gavriil din Karyes: "Studiați istoria și faceți concluzii" [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

- Geronda, Părintele Serafim ne-a pus o întrebare dificilă despre viața bisericească: ce s-ar întâmpla dacă coliviții* ( Κολλυβάδες) ar fi acum în viață, sau Cuviosul Paisie Aghioritul?

- Cum ar fi procedat Sfântul Paisie Aghioritul acum? Da, cunoaștem mărturiile de pe Muntele Athos, oamenii cu care vorbit încă sunt în viață. De exemplu, o să vă spun. Odată părintele Nicodim Pilates s-a dus la părintele Paisie și i-a spus: "Geronda, ești discutat ca ecumenist". Starețul Paisie s-a indignat: "Sunt ecumenist!?". Aceasta s-a întâmplat încă în Stavronikitа. Părintele Dositei mi-a spus mie, iar lui i-a spus părintele Nicodim Pilates însuși.

Ce ar face acum coliviții? Știți, acum este un timp foarte interesant. Au venit aceleași vremuri scandaloase ca și pe vremea coliviților. De fapt, este o epoca istorică foarte asemănătoare.

În general, puțini oameni știu despre coliviți. Și mulți nu știu că la vremea aceea părinții care s-au opus colivițilori au mers în vrăjmășia lor atât de departe încât au ucis câțiva oameni. Acest lucru, bineînțeles, nu este afișat. Și atunci coliviții s-au adunat în chilia Sfântului Nicodim Aghioritul. La această întâlnire au participat mulți dintre sfinții recent canonizați: Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Atanasie din Parium și alți duhovnici. Și au decis că din moment ce acest război sau dușmănie ajunsese deja la punctul de crimă, se întâmplă un lucru rău. Nu ne este frică pentru viețile noastre, suntem gata să le sacrificăm, dar pentru a preveni astfel de crime pe Athos, părăsim Sfântul Munte, au spus ei. Și au plecat.

Duhovnicii s-au stabilit în insulele Cyclades și au salvat multe insule de expansiunea catolică.

Istoria ne învață că omenește acest lucru nu a fost just, dar prin Providența lui Dumnezeu s-a dovedit că acest exil a fost de mare folos și a devenit o binecuvântare pentru poporul grec.

Așa că studiați epoca și faceți concluzii.

Sfântul nostru stareț Ambrozie a spus că în viitorul apropiat 2 milioane de greci vor pieri. Dar el nu a spus de ce. Ce ar putea fi, în afară de vaccină? Femeile își ucid copiii nenăscuți, iar celulele acestor copii uciși sunt folosite în vaccinuri – acesta este un mare păcat.

Da, acum ne simțim rău și va fi și mai rău dacă nu ne pocăim. Cheia a toate este pocăința. Dumnezeul nostru nu ne poate ierta cu forța, fără pocăința noastră. Este imposibil. Pentru a fi iertați, trebuie să ne manifestăm voința.

O să vă dau exemplul ninivitenilor, locuitorii cețății Ninive, care au devenit un exemplu pentru întreaga lume antică. S-au pocăit sincer cu toată cetatea, și-au impus un post și chiar au impus vitele să postească. Și ce le-a răspuns Dumnezeu la aceasta? Desigur, i-a iertat și nu a distrus cetatea.

Și iată ce vă mai spun. Dumnezeu spune în Evanghelie: "Orice pom este cunoscut după rod". Un pom rău nu poate aduce roade bune. Omul este cunoscut în același mod. Spune-mi, dacă ești om al lui Dumnezeu, pentru că dăm libertate chiar și animalelor, de ce forțezi la vaccinare? Mă dai afară de la servici și nici măcar nu contează pentru tine că aș putea să mă sinucid? Acesta este un om al lui Dumnezeu care face asta?

Țineți minte – Dumnezeu nu ne va mântui fără pocăință.

Și vă voi aminti de un pasaj din Scriptură. Când Dumnezeu S-a pogorât pe pământ înainte de potop, El a spus: "Duhul Meu nu va rămâne în oamenii aceștia, pentru că ei sunt trup". Ce înseamnă "sunt trup"? Aceasta înseamnă că ei au devenit numai trup, și-au pierdut duhul. Dacă Dumnezeu atunci a spus asemenea cuvinte, ce ar spune El acum despre noi, despre societatea noastră înnebunită?

Locuitorii din Sodoma și Gomora, pe care Dumnezeu i-a ars de pa fața pământului ca pe niște insecte, nu erau doar atei, ci extrem de atei. Sodomiții au comis păcate groaznice, dar nu le-au legitimat. Iar noi acum legitimăm păcatul. Ceva asemănător nu s-a întâmplat niciodată în istoria omenirii.

Pe baza materialelor de pe Portalul Informațional al Muntelui Athos

* Coliviții sunt reprezentanții mișcării apărute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în rândul călugărilor athoniți împotriva inovațiilor nejustificate și pentru restabilirea practicii tradiționale a vieții duhovnicești.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 2093 [adate] => 1638738431 [publication_date] => [adate_day] => 1638662400 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643895906 [changed] => 1667854933 [userid] => [redirect] => [views] => 471 [shares] => [comments] => [header] =>

Cugetările starețului athonit Gavriil din Karyes despre oamenii contemporani și viața noastră complicată.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Starețul athonit Gavriil din Karyes. Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => 84153 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => Array ( [main] => /img/article/573/27_main.jpg [tn] => /img/article/573/27_tn.jpg ) [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 295372607 [indexed] => 1664164809 [reindexed] => 1665401302 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/57327_Eijr9d_619bb776388fa3_81632220.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/57327_Eijr9d_619bb776388fa3_81632220.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [56956] => article Object ( [absnum] => 56956 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 83696-hristos-imejet-plan-ne-bojtesy-morfskij-mitropolit-neofit-ob-ispytanijah [title] => ÎPS Neofit de Morfu despre încercări: Hristos are un plan, nu vă fie frică! [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

UJO a obținut textul predicii Mitropolitului Neofit de Morfu al Bisericii Ortodoxe din Cipru, rostită la vecernia sărbători Sfintei Mari Mucenițe Irina. Predica a fost cuvântată cu un an în urmă, dar în acest răstimp relevanța sa a crescut. Mai jos prezentăm principalele teze.

Martiriul este calea către cer

În condițiile dificile în care ne aflăm astăzi, Sfânta Irina ne-a adunat în mica sa comunitate ca să-i cinstim sărbătoarea.

Apoi îl vom pomeni pe Sfântul Nou Mucenic Efrem. Turcii l-au prins, l-au atârnat cu capul în jos pe un dud și au aprins un rug sub el. Îl ridicau și îl coborau pe frânghii, forțându-l să renunțe la credința ortodoxă. Dar sfântul răspundea de fiecare dată: "Nu mă voi lepăda de Hristosul meu, pentru că El mi-a dat viața veșnică!". Apoi turcii au înfipt o torță în burta sfântului și l-au coborât în foc. Așa și-a mărturisit credința Sfântul Nou Mucenic Efrem.

Cred că Dumnezeu ține poporul Său cu sângele martirilor. Sfânta Irina, oriunde s-ar fi aflat, pretutindeni L-a propovăduit pe Hristos. A fost torturată, arestată, întemnițată, dar și-a continuat predica. "Hristos a înviat!", spunea ea.

Hristos a înviat și noi vom învia. Când sufletul nostru se va desprinde de trup, el nu va muri, așa cum se întâmplă cu animalele. Dar va merge la Creatorul său, Dumnezeul cel nemuritor. Și dacă Dumnezeu va găsi în noi dragoste și pocăință, El ne va da viața veșnică.

Să ne bucurăm de Hristos, să ne bucurăm de El și sfinții Săi, de rudele și prietenii noștri pe care îi vom întâlni în viața veșnică.

Omul păcătos singur alege iadul

Ce tragedie este să nu mergi în rai, ci în alt loc. Dar nu Domnul mă va trimite, ci eu însumi mă voi duce – pentru că nu am învățat să iubesc. Pentru că nu am iubit dreptatea lui Dumnezeu. Nu am iubit smerenia, pocăința, iertarea și bunătatea lui Hristos. Eu mă duc în iad. Dumnezeu nu trimite pe nimeni acolo. La a doua venire, El va dezvălui ce este în inima fiecăruia. Așa se va săvârși dreapta judecată a lui Dumnezeu.

Atât cei vii, cât și cei adormiți se află pe o scara duhovnicească

În timpul vieții noastre pământești, ne mișcăm pe o scara duhovnicească. Unii coboară, alții se ridică. Cineva păcătuiește, iar cineva se nevoește pentru dobândirea virtuților. Dar și cei adormiți se pot mișca pe această scară. Slujim pentru ei parastase și facem milostenie: pentru ca cei ce se află jos să se ridice și să vadă puțină lumină, lumina Sfintei Treime a Tatălui, Fiului și a Sfântului Duh.

Viața veșnică este bucurie, o comuniune veșnică cu Dumnezeu, o slujire veșnică pentru El. Acolo nu există zi sau noapte. Totul este lumină. Sfânta Irina, Sfântul Efrem au înțeles acest lucru, toți sfinții au înțeles ce înseamnă moartea când ea vine în numele lui Hristos. Când ești cu Hristos, ești cu viața. Când ești cu Hristos, nu există moarte.

Cel care se împărtășește cu vrednicie nu se poate infecta, dar cel nevrednic – poate

Ceea ce se întâmplă acum cu epidemia de coronavirus este o tentație. Este o încercare grea pentru creștini. Mulți se tem să se infecteze și întreabă dacă este posibil să se infecteze prin Sfânta Împărtășanie. O să vă spun așa: când vă împărtășiți cu credință, smerenie, cu simțirea păcătoșeniei voastre, atunci pogoară o mare binecuvântare harică. Ea alungă orice infecție, fizică sau duhovnicească.

Hristos a înviat și noi vom învia. Când sufletul nostru se va desprinde de trup, el va merge la Creatorul său, Dumnezeul cel nemuritor. Și dacă Dumnezeu va găsi în noi dragoste și pocăință, El ne va da viața veșnică.

Dar dacă venim la Sfânta Împărtășanie nepăsători, nepregătiți, fără smerenie, fără împăcare cu cei care ne-au întristat, pur și simplu din obicei sau obișnuință, atunci nici sufletul și nici trupul nostru nu vor primi harul Dumnezeiesc. Și în locul harului Duhului Sfânt, în noi se va întări păcatul.

În loc să ne împărtășim cu Sfintele Taine "pentru iertarea păcatelor și pentru viața veșnică", vom primi Sfânta Împărtășanie întru osândire. Și atunci ne putem îmbolnăvi. Ne putem infecta sau nu, depinde de modul în care ne pregătițim pentru Sfânta Împărtășanie. Și Apostolul Pavel, vorbind despre Euharistie, explică de ce mulți mor, se îmbolnăvesc și slăbesc din puteri: pentru că se împărtășesc cu nevrednicie și fără atenție.

Hristos curățește Biserica Sa

Epidemia de coronavirus a creat condiții în care ne putem demonstra credința. Anul acesta, probabil și următorul, vor fi ani ai încercărilor. O încercare trece, alta vine. Sfinții ne-au avertizat despre acest lucru, dar puțini oameni îi ascultă acum. În încercări devine clar cine este un rob credincios al lui Hristos și cine nu. În timpul încercărilor, cei fricoși și necredincioși părăsesc Biserica, care este corabia lui Hristos.

Acum dăm cu toții examenul. Mai devreme, în vremuri mai prielnice, încercam să facem fapte bune: să facem pelerinaje la locurile sfinte, să îndeplinim ascultări, etc. Dar în prezent nu se mai poate baza pe vechile merite. Astăzi, în încercările pe care le trimite Dumnezeu, trebuie să ne demonstrăm credința. Acesta este planul lui Hristos – de a ne pune la încercare.

Viața veșnică este bucurie, comuniune veșnică cu Dumnezeu, slujire veșnică pentru El. Acolo nu există zi sau noapte. Totul este lumină.

Credeți că doar Henry Kissinger, Bill Gates, magnații și oligarhii au planuri? Nu. Hristos are și el un plan. El ne iubește cel mai mult, dar ne încearcă. Pe corabia lui Hristos, ca pe orice navă, există o echipă. Aceștia sunt creștinii care rămân credincioși lui Hristos în toate încercările actuale. Și El va conduce această echipă de pe corabia sa în epoca înfloririi Ortodoxiei, când lumina adevăratei credințe va lumina toate popoarele de pe pământ.

Această perioadă de înflorire va fi după războiul mondial care a început deja. Ceea ce trăim acum este un război biologic. Scopul său este intimidarea. Dacă intimidezi oamenii, poți face ce vrei cu ei. Îi poți forța nu numai la vaccinare, dar și la lucruri rele.

Moartea deschide porțile vieții veșnice

Acum avem nevoie de bărbăție pentru a-L mărturisi pe Hristos, și să nu ne temem de ceea ce ne vor spune jurnaliștii sau cei de la putere. Nu este prima dată când pământul este cuprins de o epidemie. Dar epidemia de astăzi este un motiv pentru a intimida oamenii și a stabili un control asupra lor.

Trebuie să ținem minte mereu și să-i învățăm pe copiii și nepoții noștri că viața nu se termină în mormânt. Frica este învinsă prin credința în Hristos și în viața veșnică. Auziți? Prin aceasta vom învinge frica de orice boală, orice accident, orice război, orice nenorocire. Dacă nu putem învinge frica, înseamnă că nu credem din toată inima în viața veșnică și în Hristos. El este viața veșnică și El ne-o oferă. Trebuie să dorim să intrăm în viața veșnică, trebuie să-L iubim pe Hristos și să ascultăm de poruncile Lui. Hristos este dragostea desăvârșită, iar dragostea desăvârșită alungă frica.

Ceea ce trăim acum este un război biologic. Scopul său este intimidarea. Dacă intimidezi oamenii, poți face ce vrei cu ei.

Peste câteva zile vom sărbători pomenirea Sfântului Pahomie cel Mare, dascălul monahismului, care a adunat în jurul lui nu sute, ci mii de călugări. Știți cum a murit? De holeră. Ucenicul și urmașul său Sfântul Teodor a murit și el de holeră. Și mulți călugări au murit atunci de această boală. Ei nu întrebau: de ce Hristos nu ne-a salvat de boală și de moarte? Au murit de holeră și I-au mulțumit lui Dumnezeu. Ei au fost ca niște spice coapte pe care Dumnezeu i-a adunat în grânarul său.

Omul poate muri de coronavirus, sau de altă boală, într-un accident sau de bătrânețe. Dar viața nu se termină cu moartea. Este o punte pentru trecerea la viața veșnică, în care nu există durere nici întristare. Către viaţa în Hristos.

Nu vă fie frică, Hristos va rândui totul

În timpul epidemiei, puternicii acestei lumi ne ordonă să stăm acasă. Au închis bisericile pentru ca noi să nu ne infectăm. Dar nu trebuie să ne fie frică să ne infectăm în biserică. Nu trebuie să ne îndoim că Sfânta Împărtășanie este Trupul și Sângele lui Hristos.

Citiți viețile sfinților, citiți Evanghelia, Psaltirea, rostiți rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul" și "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi". Și veți vedea cât de repede se vor prăbuși toate planurile demonice și cât de repede va pune Hristos totul la locul său. Hristos are un plan, El însuși va rândui totul. Să nu vă fie frică! Să nu vă îndoiți de existența Lui și de viața veșnică pe care El vrea să ne-o dăruiască.

Unii spun că în prezent a sosit epoca lui antihrist, dar nu este așa. Să nu facem confuzie. Vremea lui antihrist va veni mai târziu. Astăzi acționează forțele lui antihrist, care au fost întotdeauna și sunt acum. Dar dacă suntem cu Hristos, nimeni nu ne poate învinge.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 2084 [adate] => 1636156502 [publication_date] => [adate_day] => 1636156800 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643895547 [changed] => 1667944176 [userid] => [redirect] => [views] => 981 [shares] => [comments] => [header] =>

Ierarhul Bisericii Ortodoxe a Ciprului ne îndeamnă cum să fim creștini în timpul epidemiei de coronavirus.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Mitropolitul Neofit de Morfu. Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => 83696 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => Array ( [main] => /img/article/569/56_main.jpg [tn] => /img/article/569/56_tn.jpg ) [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 3349957339 [indexed] => 1664169675 [reindexed] => 1665592093 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/56956_Om80cp_61823b12d7a8d3_15046970.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/56956_Om80cp_61823b12d7a8d3_15046970.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [55371] => article Object ( [absnum] => 55371 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 81747-chto-nasha-cerkovy-otvechajet-na-fanariotskoje-zakrojte-rot [title] => Ce a răspuns Biserica noastră la cuvintele Fanarului "închideți gura" [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

Recent, locuitorii din Vinița au mers în procesiune până la Crucea din Kalinivka și au luat parte la Marea Procesiune Calea Crucii desfășurată la Kiev în Ziua Creștinării Țării Rusiei Kievene. Credincioșii din regiunea Vinița s-au adunat din nou la rugăciune comună în mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Cecelnik din Eparhia de Tulcin. În prezent aici se nevoiesc în ascultare monahală 36 de maici, conduse de maica stareța Serafima (Smaglo).

Credincioșii au cinstit-o pe Sfânta Maria Magdalena deopotrivă cu Apostolii și au sărbătorit a cincea aniversare a mănăstirii înființată de repausatul schi-arhimandrit Iona (Storciak). Slujba festivă a fost condusă de episcopul conducător al Eparhiei de Tulcin, Mitropolitul Ionatan (Elețkih), Mitropolitul Varsanufie (Stolear) de Vinița și Bar, Mitropolitul Panteleimon (Lugovoi) de Uman și Zvenigorod, arhiepiscopul Alexandru (Nesterciuk) de Gorodniki, episcopul Serghei (Anițoi) de Ladîjin.

La sărbătoare a fost de asemenea prezentă maica stareță a mănăstirii Sfânta Treime din Brailiv Antonia (Stețenko), au participat clericii eparhiilor din regiunea Vinița, inclusiv parohii bisericilor confiscate.

- Trăim în vremea când adevărul este călcat de atei, necredincioși, dușmanii lui Hristos, dușmanii Bisericii. Când arată cu degetul spre noi, smeriții robi ai lui Dumnezeu, care mergem în procesiunile Calea Crucii, cum odinioară evreii și saducheii arătaru cu capul spre Hristos cel răstignit, au spus în predica sa mitropolitul Ionatan din Tulcin și Brațlav.

- Trăim în timpul calomniilor și persecuției pentru faptul că-l recunoaștem ca Întâistătător doar pe Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina. Din păcate, printre cei care ridică mâna asupra unității noastre sunt și cei care poartă cea mai înaltă demnitate ecleziastică – Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Prin lucrarea sa, prin lucrarea forțelor politice externe, în Ucraina a fost creată o anti-biserică. O comunitate de schismatici lipsită de har, o comunitate de auto-sfințiți, și întreaga armată a dușmanilor lui Hristos îi susține, îi înalță și îi cinstește, iar pe noi ne ponegresc. În astfel de vremuri trebuie să demonstrăm o răbdare apostolică, a spus mitropolitul Ionatan. - Astăzi trebuie să fim împreună ca niciodată, să ne unim în jurul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pe care Bartolomeu a declarat-o în afara legii. Și trebuie să ținem minte întotdeauna că "Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”.

Protoiereul Pavel Petlevanîi, parohul bisericii acaparate din satul Strilcinți, regiunea Vinița, i-a spus corespondentului UJO că noua structură pseudo-bisericească a închis vechea biserică în cinstea Sfântului Prooroc Ilie din satul lor cu 3 ani în urmă.

- Slujim într-o curte în apropierea bisericii. Vara împreună cu corul cântă privighetorile, iar iarna – viforul. Dar parohia nu numai că a supraviețuit, dar s-a și înmulțit. Chiar și copiii enoriașilor care s-au întors din Germania au mers cu noi la Marea Procesiunea Calea Crucii din Kiev. Avem 16 ședințe de judecată și munți de documente. Dar sperăm că adevărul va triumfa. Mă doare sufletul că biserica veche de 200 de ani este acum pustie.

"Prietenii severi", așa cum îi numește părintele Pavel pe reprezentanții BOaU, apar aici rar. Cu doi ani în urmă au slujit doar de 5 ori, anul trecut – niciodată. Și anul acesta au venit trei persoane la slujbă, iar "preotul" care a venit a refuzat să slujească pentru o societate atât de numeroasă. Satul s-a împărțit. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene și cei care susțin BOaU se aprovizionează în magazine diferite.

Părintele Pavel nu poate înțelege nicidecum cuvintele ierarhului fanariot Apostolos adresate episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene – "închideți gura".

- Ierarhii Fanarului sunt oameni inteligenți, înțelepți, cu tradiții, pot găsi cuvinte diverse pentru comentarii. Dar așa ceva nu am auzit până acum, a spus preotul.

Mitropolitul Varsanufie de Vinița și Barî este surprins de cuvintele ierarhului fanariot:

- Când am citit mesajul, nici nu mi-a venit să cred că un ierarh al Bisericii ar putea spune acest lucru, atât de semeț și sfidător sună. Da, Biserica de la Constantinopol are o istorie măreață, dar a declara că ne-au "transmis harul" și acum au dreptul să ne astupe gura nu este nici frățește, nici creștinește. Nici măcar nu este etic pentru un ierarh să folosească astfel de cuvinte. Biserica noastră Ortodoxă Ucraineană va răspunde la aceste cuvinte semețe.

Suntem tulburați de diviziunea din societate, de bisericile acaparate și de agresarea credincioșilor noștri. Sunt un martor. Am fost și eu atacat de activiștii "bisericii" susținute de Constantinopol. Bartolomeu i-a legalizat pe "ierarhii" ilegitimi, a încheiat Vlădica.

Maica stareță Serafima a mănăstirii Sfântului Arhanghel Mihail, a participat la Congresul monahismului de la Poceaev, speră la milostivirea lui Dumnezeu și crede că Dumnezeu va rândui totul spre binele Bisericii canonice.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 16 [position] => 2046 [adate] => 1629741420 [publication_date] => [adate_day] => 1629676800 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643893749 [changed] => 1663112591 [userid] => [redirect] => [views] => 242 [shares] => [comments] => [header] =>

Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ucrainene consideră că apelurile Fanarului de a "închide gură" nu sună frățește și nici creștinește.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Sărbătoarea din mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Cecelnik, Eparhia de Tulcin. Imagine: tulchin-eparchia.org.ua [coordinates] => [extcode] => 81747 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 390601300 [indexed] => 1664209691 [reindexed] => 1666040834 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/55371_UTpq89_610bca37594537_88980359.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/55371_UTpq89_610bca37594537_88980359.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [54166] => article Object ( [absnum] => 54166 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 80196-chto-neset-nam-jevrovidenije-ili-kto-tam-za-kulisami [title] => Ce ne aduce Concursul "Eurovision" sau ce se întâmplă, de fapt, în culise [title_short] => [meta_title] => Сатанинский оскал «Евровидения» [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

În fiecare an, într-unul dintre orașele Europei se organizează un concurs muzical – "Eurovision". Și an de an ne convingem că "Eurovisionul" nu este un concurs muzical care propagă frumosul. "Eurovisionul" este o manifestare despre modul de viață a Europei contemporane și cum va trăi în viitorul apropiat. Acest lucru este confirmat de faptul că în fiecare an accentul în acest spectacol se deplasează din ce în ce mai mult spre religie și credință. Mai mult, spre o religiozitate cu semnul minus. Cu alte cuvinte, acest concurs popular de muzică se transformă într-o platformă pentru promovarea perversiunii morale și a satanismului. Aveți vreo îndoială? Să facem o analiză.

O platformă pentru propagare

Concursul televizat "Eurovision" se desfășoară anual din 1956 și este unul dintre cele mai populare evenimente din lume care nu se referă la sport, cu o audiență de până la 600 de milioane de telespectatori. Partea leului din audiență este fără îndoială reprezentată de tineri. Adică persoane care abia își formează propria concepție asupra vieții și care pot fi influențați în mod semnificativ în formarea acestor viziuni. Cum? Foarte simplu: pentru a da un exemplu viu de urmat. Tinerii, datorită caracteristicilor de vârstă, sunt mereu în căutarea unor idoli și doresc să devină ca ei.

Este clar că crearea artificială a "idolilor" pentru tineri necesită mult efort și mulți bani. Trebuie depuse și mai multe eforturi pentru a se asigura că acești "idoli" vor rămâne "idoli". Astfel, crearea unei platforme care să promoveze imaginile și concepțiile dorite și așteptarea ca acestea să dea roade este o soluție excelentă pentru cei care doresc să își lanseze ideile în masă.

Concursul "Eurovision" este foarte potrivit pentru a realiza acest scop. Are totul ce este necesar: un public uriaș, o popularitate suficientă a concursului în sine, un număr mare de tineri. Ce idei promovează astăzi "Eurovisionul"? Multe putem înțelege doar dacă privim la participanții la acest concurs, și în special la câștigătorii acestuia. Câștigătorii sunt cei care au fost considerați cei mai buni de către juriu și public. Să vedem cine este considerat cel mai bun artist.

Concursul monștrilor și al perverșilor?

De la începutul anilor 2000, principalul concurs muzical din Europa amintește din ce în ce mai mult un concurs de monștri și perverși, cu o înclinare continuă spre satanism. Astfel, în 2002 trio-ul vocal "Sestre" ("Surorile") format din travestiți au reprezentat Slovenia. În finală, au ocupat un loc nesemnificativ – locul 13. Dar după concurs, sursele mass media din Slovenia au scris: "Poate că datorită "Sestre", țara noastră va primi puțin mai multă atenție la concursul internațional". O modalitate nu prea obișnuită de a te face cunoscut, nu-i așa?

În 2006, întreaga lume cu mintea sănătoasă a fost șocată de performanța formației finlandeze de hard rock Lordi, care a urcat pe scenă în măști și costume de monștri, interpretând piesa "Hard Rock Hallelujah" (Hard Rock Aleluia). În Finlanda grupul a fost considerat satanic, dar totușiLordi a fost cel care a luat primul premiu la "Eurovision". S-a întâmplat aceasta în Grecia ortodoxă.

Nu putem să nu ne amintim de participarea la principalul concurs de muzică al Europei din 2007 "a  participantei noastre" Verka Serdiucika. Andrei Danilko, care a ieșit pe scenă în chipul unei femei cu sâni uriași, într-o haină strălucitoare și cu o stea pe cap, a susținut că își tratează participarea la competiție cu umor și participă la concurs numai pentru a "distra" publicul. Dar publicul a primit imaginea sa destul de serios și s-au "distrat" atât de mult, încât artistul travestit (astfel l-a considerat publicul european) aproape că a câștigat concursul "Eurovision", ocupând locul doi.

De la începutul anilor 2000, principalul concurs muzical din Europa amintește din ce în ce mai mult un concurs de monștri și perverși, cu o înclinare continuă spre satanism.

Mai departe totul devine și mai grav. În 2008 pe scena concursului muzical apare nu o persoană, ci marioneta "Curcanul Dustin" cu piesa "Irelande douze pointe" ("Douăsprezece puncte ale Irlandei"). Adevărat, nu a trecut de semifinale.

"Eurovisionul" își continuă deriva către perversitate, și în 2014 câștigătoarea competiției devine o "femeie" cu barbă - austriacul Thomas Neuwirth, care și-a ales numele scenic Concita Wurst. A interpretat un cântec cu o conotație religioasă destul de transparentă – "Rise Like a Phoenix" ("Mă voi ridica asemenea lui Phoenix"). Este adevărat că în gura unui pervertit, acest subtext a căpătat o conotație foarte blasfemică.

"În casa mea nu este Dumnezeu..."

Și iată că în 2021 grupul italian Maneskin cu piesa Zitti E Buoni devine devine câștigătorul principalului concurs european de cântece. Mulți cunoscători ai muzicii au răsuflat ușurați: în sfârșit "bunul și vechiul rock" a obținut victoria, în plus, solistul din Maneskin este mai că singurul heterosexual la "Eurovision" (deși aparența artistului te face să te îndoiești de acest lucru). Dar totul nu este atât de simplu.

Fără îndoială, putem spune că "Eurovision-2021" a avut loc conform unui anumit scenariu diabolic. Astfel, concurcul s-a deschis în tonuri de negru și roșu, iar prima piesă interpretată a fost compoziția interpretului din Cipru Elena Tsagrinu intitulată "El Diablo" –  "Diavolul". Sinodului Bisericii Ortodoxe din Cipru episcopii și preoții din Cipru, laicii și pur și simplu toți acei care cred în Dumnezeu s-au opus activ acestui cântec. Dar "El Diablo" nu a fost retras din competiție.

Și nu este surprinzător – cântecul lui Tsagrin cu aluzii clare la Satana și forțele întunecate nu a fost singurul. De exemplu, finlandezii au prezentat compoziția "The Dark Side", Norvegia - "Fallen Angel", Marea Britanie - "Embers", albanezii - "Karma", olandezii au cântat despre "Birth Of A New Age".

Și a câștigat piesa deja menționată "Zitti E Buoni ("Cei liniștiți și smeriți"). S-ar părea că este un titlu normal. Și ce legătură ar avea cu satanismul? Judecați singuri. Iată un fragment din textul cântecului "Zitti E Buoni":

Pe Tine te  lăudăm, Doamne?

Cu șaizeci de ani în urmă, organizatorii concursului au decis să facă imnul Eurovisionului din vechiul imn creștin "Te Deum (de la primele cuvinte din latină - "Te Deum laudamus"), a cărui muzică a fost scrisă de compozitorul din secolul al XVII-lea, Marc-Antoine Charpentier. La creștinii ortodocși, acest imn este mai cunoscut sub numele de "Pe Tine te lăudăm, Doamne". Conform Sfintei Tradiții, autorul său este considerat Sfântul Ambrosie al Mediolanului.

Iată transformarea treptată a imnului "Te Deum" din prima zi a "Eurovisionului" până la aranjamentul modern:

Este interesant faptul că imnul "Te Deum" este primul lucru pe care îl aude eroul "Divinei Comedii" a lui Dante când în fața lui se deschide ușa Purgatoriului (un fel de iad în catolicism, care nu are o durată eternă):

Este oare întâmplător faptul că fondatorii "Eurovisionului" au ales "Te Deum" ca imn? Dacă să ne uităm la ceea ce a devenit concursul muzical astăzi, concluzia nu este ambiguă – nu, nu întâmplător. De fapt, "Eurovisionul" este deja un fel de presimțire a iadului, o pre-viziune a ceea ce-i așteaptă dincolo de mormânt pe cei păcătoși. Treptat, din spectacolul de travestiți, pervertiți și reprezentanți ai comunității LGBT, această competiție alunecă într-un satanism monstruos și deschis.

Bara "Eurovisionului" coboară din ce în ce mai jos. Acolo de mult timp nimeni nu mai descoperă nume noi în lumea muzicală, acolo câștigă nu cei care cântă, ci cei care corespund main-stream-ului. Și este foarte trist că acest main-stream nu este doar ateu și laic, ci vădit anticreștin și chiar satanic.

"În casa mea nu este Dumnezeu..." cântă solistul grupului câștigător al Concursului "Eurovision-2021". Într-adevăr, dacă ne uităm la el și totodată la majoritatea participanților la acest concurs, devine clar că în casa lor nu este Dumnezeu. Și dacă această casă despre care ei cântă este toată Europa? Mai este loc pentru Dumnezeu în ea?

Sau... artistul italian are dreptate?

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 16 [position] => 2012 [adate] => 1623022865 [publication_date] => [adate_day] => 1623024000 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643892668 [changed] => 1666854226 [userid] => [redirect] => [views] => 222 [shares] => [comments] => [header] =>

Treptat, principalul concurs muzical din Europa se transformă într-o platformă de valorizare a opiniilor anti-creștine și chiar satanice. Trist, dar adevărat.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Reieșind din spectacolul travestiților și perverților, acest concurs se coboară la o formă de propagare deschisă a satanismului. Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => 80196 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 2689246939 [indexed] => 1664228526 [reindexed] => 1666512011 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/54166_cPK20R_60ae8f68af1310_48664609.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/54166_cPK20R_60ae8f68af1310_48664609.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [51616] => article Object ( [absnum] => 51616 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 76867-ja-ty-on-ona-ili-kakuju-opasnosty-tait-v-sebe-gendernoje-ravenstvo [title] => Eu, tu, el, ea, sau Care este pericolul "egalității de gen" [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

Cu puțin timp în urmă, ministrul educației din Ucraina, domnul Șkarlet, a anunțat că manualele școlare vor fi rescrise după principiul egalității de gen. Probabil în educația noastră nu există alte probleme, dacă Ministerul Educației rescrie manuale peste fiecare doi ani: revoluția demnității – rescriem, tomosul BOaU – rescriem. Acum am ajuns la egalitatea de gen.

Ce este aceasta: o altă încercare de a egala ceea ce nu poate fi egalat, sub masca umanismului, toleranței și respectului? Sau poate este vorba despre pregătirea terenului pentru niște schimbări globale la nivelul conștiinței sociale? Să încercăm să analizăm toate acestea din punctul de vedere teologic și al bunului simț.

Toleranța față de persoanele LGBT, justiția pentru minori, feminismul, mișcarea răsturnată împotriva violenței în familie, egalitatea de gen – toate acestea sunt fructe din aceeași grădină și înțelegem de unde cresc picioarele. Este dificil de confundat acest stil: o prezentare frumoasă, convențional discretă, care are un scop bun, și ca rezultat – legitimarea ideii la nivel de stat. Conform legilor comerțului, de regulă, se încearcă camuflarea defectelor conținutului într-o învelitoare frumoasă și se face publicitate doar pentru ceea ce se vinde prost. Nu este dificil să observăm cât de planificat, sistematic și, cel mai important, sistemic se încearcă să ni se impună anumite idei care sunt în contradicție netă cu bunul simț și cu siguranță nu au nimic de-a face cu Evanghelia.

Dar fereastra lui Overton funcționează! Cu 20 de ani în urmă, păreau absolut imposibile evenimentele care au avut loc și continuă să se producă în țările "dezvoltate" și în întreaga lume Iată câteva dintre ele:

– "transsexualismul" și "inconsecvența de gen în copilărie" sunt excluse de pe lista tulburărilor mentale în clasificarea internațională a bolilor conform Organizației Mondiale a Sănătății;

– în mai multe țări au fost aduse modificări la documentele oficiale, ținându-se cont de neutralitatea de gen;

– într-o serie de țări au fost introduse noi reguli de corespondență, acum comunicarea dintre părți poate fi realizată în exclusivitate ținându-se cont de principiul neutralității de gen;

– apariția pe scară largă a noilor programe și discipline în școli în domeniul educației de gen;

– în unele țări au fost adoptate legi, potrivit cărora conceptul de familie ca uniune a bărbatului și femeii este înlocuit de uniunea a două persoane, iar tatăl și mama sunt înlocuiți cu "părintele 1" și "părintele 2";

– pe toată planeta funcționează activ programe privind schimbarea genului finanțate din bugetul de stat.

Constatăm că toate treptele de la "de neconceput" până la "legitim" au fost deja depășite în Europa și Statele Unite, acum ele pot fi implimentate și în țările "care rămân în urmă". Avem vreo alegere, cum să ne protejăm copiii de la un astfel de "ajutor"? Din păcate nu am fost întrebați și totul s-a decis pentru noi. Ce sa facem? Cel puțin, să înțelegem și să pătrundem în profunzimea problemei: a fi conștient înseamnă a fi înarmat și, în măsura puterii și capacității de înțelegere, să explicăm acest lucru copiilor. Și pentru a fi pregătiți pentru astfel de conversații și, în general, pentru a înfrunta acest diavol, să aruncăm o privire mai atentă asupra esenței problemei.

Înainte de a analiza ideile care ne sunt impuse din punctul de vedere al teologiei, să le examinăm mai întâi din punctul de vedere al bunului simț.

Manipulare și viclenie

Răspunderea penală în țara noastră începe de la vârsta de 14-16 ani, tinerii cu vârsta de 18 ani primesc dreptul la vot. Țigările și alcoolul din magazine, din nou, nu se vând persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Atunci de ce copiilor noștri li se propune să decidă cine sunt, băiat sau fată, deja în școala primară? Atunci când copilul trece prin pubertate și nu este încă pe deplin format ca bărbat sau femeie nici fiziologic, nici psihologic, li se propune deja să ia în mod independent decizia fatală de a-și schimba sexul. "Fiți calmi", ne vor obiecta. "Vă propunem doar să cugetați că a fi diferit nu este rău, chiar bine, astfel încât copilul să se poată realiza pe deplin în conformitate cu auto-identificarea sa internă".

Despre ce fel de autoidentificare internă putem vorbi la o asemenea vârstă, când o persoană mică încă nu are cea mai mică experiență sau cunoștințe suficiente despre el însuși și despre lume, când în corpul copilului apar schimbări hormonale și emoțiile sunt copleșitoare? Despre ce fel de decizie echilibrată, deliberată și rațională, care îi va schimba radical restul vieții, putem vorbi?

Apogeul educației de gen este corecția hormonală chimică și operația de schimbare a genului. Dar în broșurile colorate despre beneficiile și frumusețea alegerii libere a identității de gen, nu există niciun cuvânt care să spună că după o astfel de "corectare", omul devine cel mai adesea steril și nu mai poate deveni tată sau mamă. Chiar și acest caz, se vor găși suporteri: ne vor lumina și ne vor spune despre toate farmecele subculturii ultra-progresiste și mega-confortabile "Childfree".

De fapt, printre altele, însăși ideea schimbării sexului este absolut asocială și duce la dispariția completă a umanității. Dar dintr-un anumit motiv, niciun apărător al drepturilor omului nu strigă la toate colțurile despre genocid sau despre crimă împotriva umanității.

Dar acest drept îndoielnic este acordat acum copiilor din ce în ce mai des, s-ar putea chiar spune le este impus. Rezultatele unor astfel de decizii tragice ni se demonstrează, dar cu modestie, păstrând tăcerea despre cei care, după ce s-au maturizat, au înțeles oroarea faptului întâmplat. În acest sens, procesul Keira Bell poate fi numit un precedent demonstrativ și într-o anumită măsură consolator.

Keira Bell, care a trecut printr-o tranziție trans în adolescență, a renunțat mai apoi la transness și a revenit la câmpul său biologic, a câștigat procesul în instanță împotriva clinicilor de identitate de gen din Tavistock și Portman. Clinicile Tavistock și Portman practică organizarea și sprijinul tranzițiilor transgender în copilărie și sunt susținute în această activitate la toate nivelurile.

Cine știe câți oameni, ale căror vieți au fost mutilate de activitățile unor astfel de clinici, preferă să păstreze tăcerea, fără să îndrăznească să dezvăluie lumii trupurile și sufletele mutilate și fără să aibă puterea de a recunoaște că decizia luată în copilărie a fost o greșeală? Dar Keira Bell nu este așa. Keira a decis să-și facă publică povestea tristă și să dea în judecată clinicile care desfigurează copiii.

În acest caz concret, bunul simț a câștigat. Fie cu întârziere, dar tânăra s-a întors la chipul său dat de Dumnezeu. Mai mult, ea a avut curajul să anunțe lumea despre decizia sa. A mers la tribunal și a câștigat în instanță, ceea ce a creat un precedent inspirator și a salvat o mulțime de copii și adolescenți. 

Creația perfectă a Creatorului Perfect

Dacă privim această rușine, în sensul direct al cuvântului, din punct de vedere teologic, aici totul este simplu. La fel cum lutul nu poate înțelege un olar și un ulcior nu îi spune că l-a creat incorect, tot așa o persoană nu poate înțelege Creatorul și nu are dreptul să spună că El s-a înșelat când l-a creat. Dar totuși problema genului poate fi pusă astfel: dacă Dumnezeu este Creatorul perfect, și creația sa, Adam, trebuie să fie perfectă și autosuficientă, de ce atunci Dumnezeu a creat-o pe Eva? Sfinții Părinți au explicații diferite pentru acest lucru: Adam - Eva - copilul lor este un prototip al lui Dumnezeu în Sfînta Treime, Eva a fost creată înainte de cădere, ca după aceasta Eva să devină ajutorul lui Adam în păstrarea neamului uman prin nașterea de prunci.

În contextul nostru, răspunsul Sfântului Maxim Mărturisitorul, care spune că Adam a fost într-adevăr o creație perfectă și autosuficientă, și Eva, care are o structură spirituală diferită de cea a lui Adam, a fost creată pentru ca Adam și Eva să se perfecționeze în dragoste, prin dragoste pentru contrariu. Prin urmare, dorința de a schimba sexul nu este altceva decât o încercare de a ne îndoi de Înțelepciunea lui Dumnezeu și de Bunătatea Sa în raport cu noi, oamenii și apoi – o dușmănie împotriva lui Dumnezeu, dorința de a corecta "greșeala" Sa. În același timp, nici măcar nu se admite ideea că poate eu am și greșit în percepția genului meu și a autoidentificării mele.

O, într-adevăr este viclenia vicleniilor, când în centrul societății în locul lui Dumnezeu ei nu pun umanismul, adică omul cu plăcerile sale, dar vor să-l facă pe om Dumnezeu și creatorul său propriu.

Este totodată posibil să se facă o paralelă cu sectarismul, a cărui trăsătură caracteristică este crearea unei limbi noi, adică inventarea unor cuvinte noi caracteristice unei anumite secte sau subculturi pentru a pătrunde în conștiința umană la nivel lingvistic și pentru a se instala acolo. Cât de subtile sunt aceste cuvinte "plăcute" auzului, introduse recent în limba ucraineană: în limba ucraineană: «socioloagă, psiholoagă, ingineră, poetesă, membră, doctoriță, colegă», etc.

În Marea Britanie au mers și mai departe: de rând cu pronumele "el", "ea", a fost creat pronumele "ze" (it, gen animat), pentru cei care nu s-au decis asupra genului lor, pentru a nu ofensa pe nimeni în corespondența oficială și în școală, în loc de cuvintele "profesor", "elev" (masculin singular), se propune folosirea termenilor la plural "profesori", "elevi"; se propune, de asemenea, folosirea denumirilor de profesie neutre în ceea ce privește genul –  în loc de "ofițer de poliție", "pompier", "membru al congresului (congresman)" – "police officer, fire fighter, member of congress", etc. Și ferească Dumnezeu să faceți o greșeală și să jigniți pe cineva numindu-l în funcție de sexul său biologic, pentru aceasta poate exista o pedeapsă foarte concretă: de la concedierea de la serviciu până la amendă și închisoare.

Sună de neconceput. Probabil, ei ne pregătesc pentru asta, atrăgându-ne în aceeași realitate peste zece sau poate peste cinci ani.

*   *   *

Nu putem influența întreaga lume, dar ne putem controla comportamentul și influența viețile membrilor de familie și prietenilor. Ar fi destul de rezonabil în această situație să tratăm calm și prudent ceea ce ni se impune și să corelăm acest lucru cu bunul simț și cu planul Creatorului pentru noi: să luăm binele din ceea ce ne este propus și să tăiem răul, să participăm activ la creștere copiilor noștri și luptă pentru sufletele lor, pentru care vom fi trași la răspundere înaintea lui Dumnezeu. Din păcate, Sfântul Paisie Athonitul a spus: "nu vă vrți putea ascunde în tranșee", pentru că dușmanul neamului uman nu doarme și "Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (1 Petru, 5:8).

Dar să nu deznădăjduim, să avem răbdare și încredere în Dumnezeu, în ​​orice încercări să ne străduim întotdeauna să fim cu Dumnezeu și să încercăm să împlinim poruncile Lui, și în aceasta Dumnezeu Cel mult milostiv să ne ajute pe toți.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 1938 [adate] => 1611100507 [publication_date] => [adate_day] => 1611100800 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643890330 [changed] => 1667945631 [userid] => [redirect] => [views] => 207 [shares] => [comments] => [header] =>

Recent, dl Șkarlet a anunțat că vor fi republicate manualele școlare pe principiul respectării egalității de gen. Pare amuzant. Dacă nu ar fi atât de trist...

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Înșelăciunea înșelăciunilor, atunci când se încearcă să-l facă pe om Dumnezeul și creatorul său. Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => 76867 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 719272733 [indexed] => 1664262849 [reindexed] => 1667378538 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/51616_qPKtCN_5ff4a73b22fea2_40799120.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/51616_qPKtCN_5ff4a73b22fea2_40799120.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [51329] => article Object ( [absnum] => 51329 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 76510-7-naivnyh-voprosov-ob-ekumenizme [title] => 7 întrebări naive despre ecumenism [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

În ultimele decenii creștinii ortodocși aud cuvântul "ecumenism". Ei aud acest cuvânt într-o mare varietate de contexte – de la negativ categoric până la pozitiv. "Mișcarea ecumenică", "Biserica ecumenică", "Patriarhia ecumenică", "Erezia ecumenică" și așa mai departe. Deci, ce este "ecumenismul"? Am decis să adunăm cele mai simple întrebări despre ecumenism, chiar și puțin naive, și l-am rugat pe autorul nostru permanent, părintele Vasilii Kucer, să ne răspundă la ele.

Întrebarea 1: Ce este ecumenismul?

Termenul de ecumenism a venit la noi din Bizanțul antic. Înseamnă "lume locuită" – de la cuvântul grecesc οἰκουμένη, care poate fi tradus ca "univers". Bizantinii considerau că lumea civilizată este doar acea parte a planetei, care făcea parte din Imperiul Bizantin. De aici și termenul. Puțin mai târziu, a început să aplice Bisericii și să desemneze teritoriile care au fost luminate de propovăduirea Evangheliei. Începând cu anul 1937, teologii de la Universitatea Princeton din Statele Unite au propus acest termen pentru a desemna dialogul dintre confesiunile creștine. În prezent acest cuvânt denotă cel mai des concepte complet diferite:

a) dialogul dintre creștinii ortodocși și comunitățile neortodoxe (și chiar cu reprezentanții altor religii), sarcina principală a căruia este munca comună privind acțiunile de pacificare sau caritate în lume (un astfel de dialog nu implică unitatea dogmatică sau doctrinară);

b) o tendință teologică care urmărește obiectivul de a uni diferite confesiuni creștine într-o singură "biserică" (în acest caz, pentru a atinge "unitatea", cel mai adesea ortodocșii sunt obligați să renunțe la particularitățile lor dogmatice sau de altă natură, prin urmare o astfel de viziune a ecumenismului este anti-ortodoxă în natura sa) ;

c) doctrina unei posibile unificări a tuturor religiilor într-o religie nouă, comună pentru toți (un astfel de sincretism ecumenic poartă un caracter anti-creștin net).

Întrebarea 2. De ce majoritatea creștinilor ortodocși au o atitudine negativă față de ecumenism?

În pofida faptului că ecumenismul, ca o încercare de dialog pentru a rezolva unele probleme sociale, poate avea un sens relativ neutru, majoritatea creștinilor ortodocși nu-l acceptă. Există mai multe motive pentru aceasta, dar principalul este că astăzi, din păcate, din ce în ce mai des "dialogul ecumenic" implică necesitatea rugăciunii comune a creștinilor ortodocși cu reprezentanții altor confesiuni, ceea ce este strict interzis de Pravila Bisericii.

În plus, ecumenistii încearcă să rezolve problema "unității" creștinilor nu prin pocăința catolicilor și a protestanților care s-au depărtat de Ortodoxie, ci prin elaborarea unor "căi" de neînțeles prin care trebuie înfăptuită această "unitate".

Întrebarea 3. Ecumenismul nu este ceea ce va duce la religia unică promisă pentru sfârșitul timpului?

Într-adevăr, dimensiunea teologică a ecumenismului presupune că Adevărul, într-o măsură sau alta, este prezent în orice organizație religioasă care se numește "biserică". Creștinii ortodocși nu pot fi de acord cu acest lucru, pentru că știu că Adevărul este într-o singură Biserică și numai ea poate fi numită Trupul lui Hristos, și aceasta este Biserica Ortodoxă. Alipirea la ea este posibilă nu prin "dialog teologic", ci numai prin pocăință.

Lipsa aluziei la pocăință în "dialogul" cu neortodocși și necreștini deseori duce la rugăciunea comună cu ei (am văzut de mai multe ori), iar "posesia eronată a adevărului" de către creștini duce la necesitatea de a completa acest "adevăr" cu alte religii. De aici acest sincretism pe care ortodocșii îl percep ca "religia" lui antihrist.

Întrebarea 4. De ce catolicii au o atitudine mai simplă față de ideile ecumenismului?

Biserica Catolică admite o anumită diversitate dogmatică, inclusiv în rândurile sale, de exemplu, la uniații care spun Crezul fără inserțiunea catolică, potrivit căreia și contrar Evangheliei și Părinților celui de-al doilea Sinod Ecumenic, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și Fiul ("filioque"). Pentru mulți teologi catolici, un temei suficientă pentru "unitatea" atotcreștină este recunoașterea primatului (supremației) Papei. În prezent, de exemplu, reprezentanții Bisericii de la Constantinopol și din Vatican sunt angajați într-un dialog cu privire la această problemă. O decizie pozitivă va duce probabil la unitatea euharistică dintre catolici și o parte a creștinilor ortodocși.

Întrebarea 5. Este necesar ca un enoriaș să studieze cu atenție ideile ecumenismului și în general să manifeste intere față de problemă?

Conform "Epistolei Patriarhilor Orientali" din 1848, poporul ortodox este păstărtorul purității credinței. Patriarhii scriu: "Nici patriarhii, nici Sinoadele nu au putut să introducă vreodată ceva nou, deoarece păstrătorul evlaviei (iperaspistis tis thriskias) este trupul Bisericii, adică poporul însuși, care dorește întotdeauna să-și păstreze credința neschimbată, așa cum a fost credința părinților săi, așa cum au simțit mulți papi și patriarhi latini, care din momentul despărțirii nu au reușit în încercările lor împotriva ei".

"Nici patriarhii, nici Sinoadele nu au putut să introducă vreodată ceva nou, deoarece păstrătorul evlaviei (iperaspistis tis thriskias) este trupul Bisericii, adică poporul însuși".

Enciclica Patriarhilor Orientali

Cu alte cuvinte, fiecare creștin ortodox trebuie să fie extrem de atent în materie de credință și evlavie și să nu permită ca inovațiile teologice străine să fie implimentate în Biserică. Patriarhii scriu că oamenii – adică enoriașii obișnuiți – adesea i-au împiedicat pe papi să se abată de la credința părinților. Și numai atunci când teologia în Biserica Romano-Catolică a devenit o prerogativă exclusivă al ierarhiei bisericești (enoriașilor obișnuiți le-a fost interzis până și să citească Sfânta Scriptură acasă până la mijlocul secolului al XX-lea) – Biserica Catolică s-a îndepărtat de Ortodoxie.

Prin urmare, "enoriașii obișnuiți" au nu numai dreptul, dar și datoria de a se interesa de problemele teologiei ecumenismului.

Întrebarea 6. Ce amenințare prezintă ecumenismul pentru mine personal și pentru parohia mea?

Amenințarea este aceeași ca și pentru întreaga Biserică – pierderea purității dogmatice, ceea ce duce la pierderea harului. În plus, acceptarea ecumenismului, chiar și în forma unei atitudini neutre, ca fiind ceva "bun", poate duce la probleme duhovnicești grave. Sfântul Teodosie al Peșterilor a spus: "Cel care laudă credința altcuiva – blasfemează credința sa, iar cel care laudă credința lui în acelaș timp cu credința altcuiva, este dualist. Și cine îți va spune: Dumnezeu a dat atât credința aceasta, cât și pe acealaltă – tu să-i spui: oare are Dumnezeu o dublă credință?"

În prezent, aceste cuvinte ale sfântului sunt deosebit de relevante. Pentru că auzim din ce în ce mai des că "credința este de la Dumnezeu, Dumnezeu este unul, dar căile care duc la El sunt diferite".

"Cel care laudă credința altcuiva – blasfemează credința sa, iar cel care laudă credința lui în acelaș timp cu credința altcuiva, este dualist. Și cine îți va spune: Dumnezeu a dat atât credința aceasta, cât și pe acealaltă – tu să-i spui: oare are Dumnezeu o dublă credință?"

                                                                  Cuviosul Teodosie al Peșterilor

Însă în Vechiul Pateric este descris următorul caz. Un călugăr a plecat de la mănăstire în oraș, a obosit de drum. Vede: o căruță care merge în oraș, iar un evreu conduce căruța. Călugărul a cerut permisiunea să se țină de această căruță – ca să-i fie calea mai ușoară. Au început să călătorească împreună. Pe drum, evreul a început să-l certe pe starețul mănăstirii de metanie a călugărului. O mare parte din cele spuse erau adevărate, iar călugărul tăcea tot timpul. Au ajuns în oraș și au început să-și ia rămas bun.

Evreul îi spune călugărului: - Spune că toate acestea sunt adevărate și că tu le știi pe toate.

Călugărul a răspuns doar:

– Poate, și s-au despărțit.

Călugărul și-a făcut toate treburile în oraș și a vrut să se întoarcă la mănăstire, dar starețul îl întâlnește lângă mănăstire și îi zice:

– Nu poți intra aici.

– De ce?

– Pentru că deja nu mai ești călugăr.

– Cum nu sunt călugăr?!

– Nu mai ești nici măcar creștin.

Vedeți cât de complicat este totul, care este prețul unui cuvânt. Scriptura ne spune că pentru fiecare cuvânt omul va da socoteală: Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12:37).

Întrebarea 7. De ce sfinții părinți nu au vorbit foarte de des despre ecumenism?

De fapt, sfinții părinți au vorbit permanent despre pericolul ecumenismului. Pur și simplu pe vremea lor acest fenomen a fost desemnat cu alte cuvinte precum: erezie, schismă, excomunicare. Astfel, în regula a 10-a a Canonului Apostolic citim: "Dacă cineva se roagă cu cei excomunicați din Biserică, fie și la ei în casă: și el excomunicat să fie".

Regula 45: "Un episcop sau un preot sau un diacon, care doar s-a rugat cu ereticii, să fie excomunicat. Dacă le va permite să slujească ca slujitori ai Bisericii: să fie destituit".

Regula 65: "Dacă cineva din cler, sau din mireni, intră într-o sinagogă evreiască sau eretică (casă de rugăciune – Ed.) să se roage: să fie destituit din demnitate și excomunicat din Biserică".

Mulți sfinți părinți ortodocși din primele timpuri i-au avertizat pe creștini despre pericolul rugăciunii comune, și cu atât mai mult despre pericolul comuniunii euharistice cu ereticii. Deja în timpurile noastre, ecumeniștii au fost denunțați de Cuviosul Iustin (Popovici), Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev), Ieromonahul Serafim (Rose) și mulți alții.

"Dacă cineva se roagă cu cei excomunicați din Biserică, fie și la ei în casă: și el excomunicat să fie".

A 10-a Regulă a Sfinților Apostoli

De exemplu, Sfântul  Ierarh Serafim a scris: "Credința Ortodoxă ne cere să credem în Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, astfel încât să aplicăm toate aceste proprietăți numai și în exclusivitate Bisericii noastre Ortodoxe. Iar ecumenistii ortodocsi nu doresc să facă ascultare. Din această cauză ei denaturează cel de-al nouălea articol al Mărturisirii de Credință. Drept urmare, obținem un fel de confuzie bizară a adevărului cu minciuna, a Ortodoxiei cu erezia, care îi duce pe ecumeniștii ortodocși la o perversiune extremă a adevăratului concept despre Biserică, încât aceștia, fiind membri ai Bisericii Ortodoxe, sunt în același timp membri ai bisericii ecumenice sau, mai degrabă, fac parte dintr-o societate eretică universală cu nenumăratele ei erezii. Ei ar trebui să-și amintească întotdeauna de cuvintele lui Hristos: "Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş" (Matei 18:17)...

Prin urmare, nu vom avea absolut nicio comunicare cu mișcarea ecumenică. În acest caz, să ne lăsăm călăuziți de cuvintele Sfintei Scripturi: "Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?" (2 Cor. 6: 14-15). "Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor" (Ps. 1,1).

*   *   *

În încheiere dorim să cităm cuvintele celebrului teolog ortodox, protoiereului Alexandru Șmemann, care a scris despre ecumenism în singura sa accepție corectă: "Nu unitatea, ci adevărul, conform experienței și convingerii Ortodoxiei, trebuie să devină obiectivul principal al mișcării ecumenice; unitatea nu este, conform acestei experiențe, altceva decât o consecință naturală a adevărului, rodul și binecuvântarea acestuia".

Cu alte cuvinte noi, creștinii ortodocși, putem să justificăm doar acea mișcare ecumenică care va duce spre Hristos și Adevărul Său, care este revelat exclusiv prin Biserica Ortodoxă. O astfel de aspirație poate fi încununată cu unitatea cu Biserica, dar numai după pocăință și respingerea rătăcirilor eretice apărute într-o minte afectată de mândrie. Biserica îi așteaptă pe toți.

Întrebarea este dacă "toată lumea" este gata să renunțe la mândrie?

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 1926 [adate] => 1610526317 [publication_date] => [adate_day] => 1610496000 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643890145 [changed] => 1667867405 [userid] => [redirect] => [views] => 712 [shares] => [comments] => [header] =>

Expresia "mișcare ecumenică" se întâlnește nu numai în literatura teologică, dar și în actualitatea bisericească. Dar nu toată lumea știe ce ea înseamnă.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => "Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi" (Ps. 1, 1). Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => 76510 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 3076624868 [indexed] => 1664263693 [reindexed] => 1667424070 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/51329_DpEyLt_5fda26db9107a7_05756570.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/51329_DpEyLt_5fda26db9107a7_05756570.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [50276] => article Object ( [absnum] => 50276 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 75155-zachem-nam-duhovnik-ili-o-duhovnichestve-istinnom-i-ne-ocheny [title] => De ce avem nevoie de un duhovnic, sau ce este duhovnicia adevărată [title_short] => [meta_title] => Духовничество в православной Церкви: на что стоит обратить внимание, отправляясь на поиски духовника? [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

Duhovnicia în Biserică este un fenomen atât de obișnuit încât nu există nicio îndoială cu privire la necesitatea sa. Și dacă cineva se va îndoi, atunci atât operele sfinților părinți cât și operele scriitorilor duhovnicești moderni ar reuși cu succes să spulbere orice îndoială. De fapt, la fel ca și clerul însuși, au devenit obișnuite și problemele inerente acestui domeniu al vieții bisericești. Și probleme sunt din abundență. Și deși toate aceste probleme nu pot fi examinate concomitent, există câteva lucruri pe care merită să le menționăm.

Cine este un duhovnic

Cine este un duhovnic? Cum el trebuie să fie? Răspunsurile la aceste întrebări se găsesc în mod tradițional în cartea lui Avva Dorotei sau în "Scara Raiului". Și pe parcurs aflăm cât de mult înseamnă să ai un părinte duhovnicesc și ce loc important în viața duhovnicească ocupă ascultarea. Lucruri de fapt importante și necesare. Dar scrise pentru călugări. Și nici măcar pentru toți călugării în general, ci pentru călugării unor mănăstiri concrete. Bineînțeles, acest lucru nu diminuează în niciun fel sensul a ceea ce a fost scris, dar presupune că cel care citește aceste rânduri va avea suficient discernământ pentru a înțelege totul corect și pentru a nu-și măsura propria viață lumească cu măsura mănăstirilor. Din păcate, experiența arată că nu toată lumea are suficient discernământ.

Aici vom face o mică deviere de la subiect și vom prezenta un pic psihologia unui fenomen ca "omul post-sovietic", deoarece la această categorie se referă generația mai în vârstă și cea medie a oamenilor bisericești din țara noastră.

Omul post-sovietic

O persoană post-sovietică s-a format într-o țară în care a funcționat principiul: "statul va decide totul pentru noi". Țara în care s-a născut și a crescut ultima generație de cetățeni sovietici a fost socială, iar cetățeanul ei nu era amenințat cu șomajul. Dimpotrivă, statul a garantat dreptul la muncă cu concediu anual, indemnizații, sporuri, al treisprezecelea salariu, precum și medicamente și educație gratuite. Salariile relativ mici au fost pe deplin compensate de încrederea fermă că avânr o rublă în buzunar, vei putea servi o masă completă în cantina fabricii, iar un kilowatt de electricitate va costa jumătate de bănuț, indiferent de faptul dacă următorul secretar general va muri poimâine sau va scârțîi încă o lună.

În acel stat totul a fost întotdeauna bine, și cum a declarat Mayakovsky, a fost bine cu voce tare. Prin urmare, cetățenii săi nu au avut probleme. După cum se spune acum – cu adaosul "în general". Nu au fost probleme nici chiar dacă erau. Apoi, după cum știm, toate acestea s-au prăbușit peste noapte, iar omul sovietic a devenit brusc post-sovietic: nefiind sigur de nimic, inconștient de sine, complexat, incapabil să facă față problemelor care, așa cum s-a dovedit, au fost, sunt și vor fi cu siguranță în viitor, cu disperare având nevoie de cineva care i-ar putea prelua problemele de pe umeri, și dacă nu chiar probleme, atunci cel puțin responsabilitatea. Nu vă grăbiți să mă învinuiți pentru o caracterizare excesiv de grotească – nu sunt înclinat să afirm că noi toți cei care am venit la Biserică din URSS suntem în întregime așa. Însă fiecare din noi, fie cât de puțin, dar așa este. Tineretul modern nu este mai puțin infantil, dar din motive complet diferite și nu vom vorbi despre asta acum.

În pragul bisericii

Acum să ne imaginăm o persoană post-sovietică pe pragul unei biserici. Pentru ea totul este pentru prima dată și din nou este timid sub privirea mohorâtă a bătrânelor din biserică, ezită să se apropie de preot, face primii pași în credință cu multă nesiguranță. Apoi se obișnuiește, își formează un cerc social. Umblatul la biserică devine un obicei, participarea la Taine devine o necesitate, interesul este satisfăcut la biblioteca parohială sau prin resursele de pe Internet. Și iată că omul află că face totul greșit. Va merge el ca pelerin la o mănăstire, unde va fi întrebat cu strictețe în spovedanie dacă are un duhovnic. Va găsi înțelegere într-o conversație cu cineva pios, care îi va explica că fără ascultare nu este posibilă viața duhovnicească. Va citi pur și simplu viața cuviosului Dositeu sau ceva despre tăierea voiii proprii la cuvioșii Varsanufie și Ioan?

Orice nu s-ar spune, gândirea unei persoane post-sovietice, înmulțită de dorința de mântuire și, adesea, de o ardoare neofită, este ușor stimulată la căutarea imediată a unui duhovnic. Și nu pur și simplu a unui duhovnic, ci a unui duhovnic căruia îi vei putea încredința viața și voința și, în mod firesc, responsabilitatea pentru tot și pentru toate. Oare este necesar să menționăm că o asemenea căutare se încheie inevitabil cu succes? Dubios, desigur.

"Manipulatorul" sau "primul găsit"

Astfel omul poate ajunge la un manipulator experimentat și pățit, pentru care sfintele veșminte reprezintă doar un mijloc de a-și satisface propriile pasiuni. De regulă, lăcomia: "vinde apartamentul, cumpără o căsuță în satul de lângă biserică, iar banii să mi-i donezi pentru veșnica pomenire", sau mândria: "lasă serviciul, vei planta varză cu susul în jos în grădina mea". Adevărat, se întâmplă adesea ca manipulatorul să le îmbine cu pricepere pe ambele, iar atunci de regulă în jurul său se formează o sectă pseudo-ortodoxă, ca în cazul fostului schiegumen Serghei Romanov.

Situația nu este mai bună dacă cel care caută găsește un "părinte duhovnicesc" în primul preot pe care îl întâlnește. Dacă manipulatorul, cinic și intenționat, îl conduce pe nefericit pe o cale greșită, atunci cel puțin această cale va fi una. Și o singură rătăcire. În schimb șansele de a se dezamăgi de-a lungul timpului de "duhovnicul" interlop și de a vedea, mai devreme sau mai târziu, adevărul, neplăcut și dureros, dar totuși adevărul, sunt incomparabil mai mari. Dacă însă cineva s-a încredințat în mâinile unui preot neexperimentat, fie chiar având o credință sinceră, atunci probabil că nimeni nu va putea prezice în care punct al curbei spirituale el se va situa în momentul următor. Se va ciocni cu instrucțiuni ridicole, un interes nesănătos pentru subiecte prea personale și binecuvântări absurde…

O mulțime de sfaturi, "bune" și diferite...

Am avut ocazia în trecut să cunosc un stareț, care pe lângă slujirea în parohie, era în același timp duhovnicul unei mici mănăstiri de maici. Așadar, surorile din acea mănăstire, în majoritate tinere și sănătoase, care se ocupau în principal cu munca la câmp și cu îngrijirea animalelor, aveau voie să se spele o dată pe lună. Cu binecuvântarea duhovnicului.

Însă aceasta este o mănăstire. Dar câți preoți sunt în parohiile noastre care, de exemplu, pot mustra dur un fiu duhovnicesc pentru că a cumpărat un smartfon fără binecuvântarea lui, sau interzice să ai unui câine acasă, sau por interveni în planurile de a se angaja sau alege un serviciu? La urma urmei, câte căsătorii nefericite s-au încheiat cu divorțul pentru singurul motiv că duhovnicul a decis că are dreptul să aranjeze viața de familie a păstoriților săi? Totul a început cu cele mai bune intenții, și se termină adesea cu grave probleme psihologice, o viață în ruină sau cu pierderea credinței…

Începe cu tine însuți

Bineînțeles, puteți să vă indignați și să întrebați: unde este ierarhia? De ce au fost și sunt duhovnici tineri și "guru" în veșminte, dar Biserica tace? Trebuie să menționez că acum câteva decenii acest subiect a fost discutat activ atât în ​​mediul preoțesc, cât și în cel arhieresc. Au fost publicate apeluri ale episcopilor și decizii ale ierarhiereilor. Cu toate acestea, ultimii ani au arătat clar că problema pseudo-duhovniciei nu poate fi rezolvată doar prin măsuri disciplinare. Problema nu constă doar în faptul printre preoți există oameni care sunt predispuși la manipulare sau pur și simplu neexperimentați, ci că tinerii duhovnici și "guru"” sunt solicitați de o anumită parte a păstoriților noștri. Și anume de persoanele cărora le este frică de responsabilitate, care tind să-și transpună problemele asupra celorlalți, care nu știu să facă o alegere.

Sarcina duhovnicului nu este de a înrobi o persoană, de a o conduce în Împărăția Cerurilor cu arcanul, de lua în mâinile sale viața altcuiva. Se poate spune că sarcina sa este exact contrariul: să crești o persoană duhovnicească, să o ajuți să stea în picioare și să o direcționeze pe calea pe care trebuie să o parcurgă singură. Să înveți omul să se folosească de libertatea dată de Dumnezeu. Să-l pregătești pentru o viață duhovnicească independentă, fiind când este necesar un conducător, un sfătuitor, un molitvelnic.

Preotul trebuie să învețe el însuși aceste lucruri, iar abia apoi să-și învețe păsatoriții. Și, bineînțeles, să nu stimuleze atutidinea greșetă, nesănătoasă față de persoana sa, să nu permită să fie înălțat pe piedestal, să nu cedeze dorinței fiilor săi duhovnicești să devină conducătorul vieții lor și purtătorul responsabilității lor.

Tot la ce fac apel este responsabilitatea. Călugării, preoția albă, mirenii. Dacă fiecare va fi responsabil pentru propria viață și viața aproapelui, va răspunde pentru deciziile și acțiunile sale, pe de o parte, și nu va interveni în spațiul personal al altei persoane, pe de altă parte, vor apărea mult mai puține probleme în domeniul îndrumării duhovnicești. Și bunul Dumnezeu să ne ajute!

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 1890 [adate] => 1603548392 [publication_date] => [adate_day] => 1603497600 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643889072 [changed] => 1667575460 [userid] => [redirect] => [views] => 487 [shares] => [comments] => [header] =>

Duhovnicia este un fenomen unic în Biserica Ortodoxă. Dar timpul aduce propriile ajustări în toate. Și în prezent, grăbindu-ne să găsim un duhovnic, comitem greșeli.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Sarcina unui duhovnic este să ridice spiritual o persoană, să o ajute să stea ferm în picioare și să o călăuzească pe calea pe care va trebui să o parcurgă singură. Imagine: googleusercontent.com [coordinates] => [extcode] => 75155 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 2566420547 [indexed] => 1664274070 [reindexed] => 1667910493 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/50276_YMjWol_5f8883c124f147_70024866.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/50276_YMjWol_5f8883c124f147_70024866.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [49346] => article Object ( [absnum] => 49346 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 74000-vinovna-li-religija-v-terrorizme [title] => Este religia vinovată de terorism? [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

În forma sa modernă, terorismul a apărut relativ recent și a devenit deja una dintre "cărțile de vizită" ale criticilor religiei și ale ateilor în general. Și noi, creștinii, suntem obișnuiți să asociem noțiunea de terorism cu fundamentalismul religios musulman. Într-adevăr, în creștinism nu au existat sinucigași care să se arunce în aer în mulțime și să ia astfel viața a zeci, dacă nu chiar a sute de oameni. Dar să nu uităm că mulți dintre adversarii religiei nu fac nicio distincție în acest sens. De exemplu, publicistul american în domeniile filozofiei, religiei și neurobiologiei Sam Harris scrie în cartea sa "Sfârșitul credinței": "Biblia și Coranul ar ocupa pe rafturile noastre un loc de vază alături de "Metamorfozele" lui Ovidiu și "Cartea a morților" din Egipt"...

Astăzi mișcările de tipul noului ateism, a cărui naștere este în mare parte asociată cu reacția la evenimentele din 11 septembrie 2001, au părăsit deja primele pagini din presa occidentală. Dar anume Noul ateism a reînviat, a dat un nou impuls și a activizat puternic mitul că orice religie este un rău patologic, că este o sferă potențial periculoasă a activității umane, capabilă să "explodeze" în orice moment.

În această ordine de idei, decoperim că ne aflăm de "aceeași parte a baricadelor" cu musulmanii și alți credincioși. Și tocmai din acest motiv, acest text este încercare mea de a apăra religia în general într-o problemă atât de dificilă ca terorismul.

A muri pentru biruință

Am menționat deja că rolul aparent evident al religiei în problema găsirii cauzelor atacurilor teroriste nu este atât de evident. Pentru a înțelege acest lucru, vom face referință la lucrarea politologului și profesorului de la Universitatea din Chicago Robert Pape "Dying to Win: The Strategic Logic of Suicide Terrorism”, care poate fi tradus "A muri pentru biruință: logica strategică a teroriștilor sinucigași".

De ce fac referință anume la această carte? Pur și simplu datele furnizate de Robert Pape reprezintă cea mai completă bază de date a tuturor actelor teroriste comise în perioada de douăzeci de ani, din 1983 până în 2003. El a colectat informații din toate sursele disponibile în periodice și pe Internet, atât în ​​engleză, cât și în alte limbi, a analizat fiecare act terorist în care a fost ucis cel puțin un terorist. Un studiu mai complet al acestei probleme în lume pur și simplu nu există.

Dacă ar fi să nu săpăm prea adânc, intuitiv fiecare persoană va crede că majoritatea atacurilor teroriste sunt legate într-un mod sau altul de fundamentalismul musulman, adică dacă religia nu a jucat aici rolul decisiv, atunci cu siguranță a constituit unul dintre principalele motive.

Un pic de context. Am menționat mai sus că studiul lui Robert Pape include o analiză a atacurilor teroriste din 1983 până în 2003. Terorismul sinucigaș modern, în care atacatorul se sinucide și-i ucide pe alții, a început în Liban la începutul anilor 1980. Primul exemplu sunt evenimentele din 23 octombrie 1983. Când un grup de teroriști din organizația Hezbollah a pătruns cu un camion în locul de diclocație a unității de infanterie marină a SUA și-a aruncat-o în aer, și a luat astfel viața a 241 de soldați. Acest eveniment a coincis cu un bombardament aproape simultan lângă cazarma trupelor franceze, care a ucis încă 58 de persoane. Aceste evenimente au marcat de fapt începutul și au devenit un exemplu de acte similare ale teroriștilor din grupurile Hamas, Tigrii de Eliberare din Tamil Eelam și Al-Qaeda. În ceea ce privește anul 2003, aceasta este doar limita cronologică superioară a cercetărilor lui Pape, după care în 2005 el  publică rezultatele studiului său.

În perioada de douăzeci de ani indicată, au fost comise în total 315 de atacuri teroriste.

Dacă ar fi să nu săpăm prea adânc, intuitiv fiecare persoană va crede că majoritatea atacurilor teroriste sunt legate într-un mod sau altul de fundamentalismul musulman, adică dacă religia nu a jucat aici rolul decisiv, atunci cu siguranță a constituit unul dintre principalele motive. Dar realitatea nu este deloc așa.

Pape în lucrarea sa analizează un număr imens de factori și motive, dar ne vom concentra asupra celor care întru-n fel sau altul au vreo legătură cu religia.

Aproape toți teroriștii sinucigași urmăresc același scop – de a-i determina pe democrații contemporani să retragă trupele de pe teritoriul pe care-l consideră patria lor. În acest context, religia nu este o cauză...

Astfel, principalii instigatori ai atacurilor sinucigașe (în perioada studiată) sunt Tigrii din Tamil Eelam (Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE) este o mișcare rebelă tamilă care a luptat pentru a crea statul tamil independent Tamil Ilam din Sri Lanka). Deși provin dintr-un mediu hindus, sunt adversari categorici ai religiei și aderă la o ideologie socialistă. Acest grup a comis 76 din cele 315 de crime studiate în lucrarea menționată, ceea ce este chiar mai mult decât acțiunile teroriste săvâriște de grupul Hamas

Aproape toți teroriștii sinucigași urmăresc același scop – de a-i determina pe democrații contemporani să retragă trupele de pe teritoriul pe care-l consideră patria lor. În acest context, religia nu este o cauză, deși poate fi folosită ca instrument pentru organizațiile teroriste în recrutarea executanților crimelor care servesc un scop strategic larg.

Trei regularități generale susțin aceste constatări.

În primul rând, practic toate atacurile teroriste se efectuează în cadrul unor acțiuni organizate, nu ca incidente izolate și aleatorii. Dintre cele 315 de crime, motivele a 301 de atacuri sunt trasate în contextul unor mari campanii politice sau militare consecvente.

În al doilea rând, statele democratice fără dubiu sunt vulnerabile față de teroriștii sinucigași. Statele Unite, Franța, India, Israelul, Rusia, Sri Lanka și Turcia au fost ținta în aproape fiecare atac terorist în cele două decenii cercetate.

În al treilea rând, crimele sinucigașilor aproape întotdeauna vizează un obiectiv strategic. Din  Liban până în Israel, Sri Lanka, Kashmir, Cecenia, unde sponsorii fiecărui act terorist erau grupuri teroriste care încercau să stabilească sau să asigure autodeterminarea politică, forțând guvernul democratic să se retragă de pe teritoriul lor. Chiar și Al-Qaeda se încadrează în acest scenariu: deși Arabia Saudită nu se află sub ocupația militară americană, unul dintre principalele obiective ale lui Osama bin Laden a fost scoaterea trupelor americane din Golful Persic și reducerea puterii și influenței Washingtonului în regiunea dată.

Vina pentru atacurile teroriste

Părerea bazată pe căutarea cauzelor terorismului sinucigaș în sfera religioasă se datorează faptului că cercetătorii acestui fenomen se concentrează de obicei pe iraționalitatea actului de sinucidere din punctul de vedere al atacatorului individual. Drept urmare, ei se concentrează asupra motivelor sinuciderilor individuale sau asupra îndoctrinării religioase (impunerea forțată a valorilor, scopurilor, ideologiilor asupra unui individ (grup, popor) de către un anumit subiect sau instituții de autoritate), sau asupra înclinațiilor psihologice.

Această explicație a fost acceptabilă în anii 1980, dar deja în anii 1990, dat fiind avântul terorismului, a devenit clar că astfel de motive nu pot fi considerate suficiente și depline.

Tradiționala "agățare" a vinei pentru atacurilor teroriste asupra religiei se datorează faptului că mass media occidentală se concentrează doar asupra grupurilor islamice, în timp ce majoritatea atacurilor teroriste, așa cum am menționat deja, au fost comise de LTTE. Tigrii din Tamil, de exemplu, au bombardat Centerul comercial internațional din Colombo în 1997; în aceste atentate sinucigașe a ucis doi șefi de stat: Rajiv Gandhi din India și Ranasinkha Premadasa din Sri Lanka.

De exemplu, PMdK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), care folosește sinucigașii ca parte a strategiei sale de realizare a autonomiei kurde în Turcia, este ghidat de ideologia laică marxist-leninistă a liderului său Abdullah Ocalan, și nu de motive religioase islamice.

Chiar și în mediul musulman tradițional, o treime din atacurile teroriste au fost comise de reprezentanți ai grupurilor laice. De exemplu, PMdK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), care folosește sinucigașii ca parte a strategiei sale de realizare a autonomiei kurde în Turcia, este ghidat de ideologia laică marxist-leninistă a liderului său Abdullah Ocalan, și nu de motive religioase islamice.

Se cere menționat faptul că în conflictele cele mai caracteristice pentru fundamentalismul islamic, grupările ghidate de ideologii laice conctituie un număr semnificativ de atacuri sinucigașe. Printre acestea se numără Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, fidele față de mișcarea socialistă Fatah a lui Yasser Arafat (Mișcarea pentru Eliberarea Națională a Palestinei) – aceste grupuri au săvârșit 31 de acte teroriste din cele 92 de atacuri împotriva Israelului.

Grupările comuniste și socialiste ca Frontul Național de Rezistență din Liban, Partidul Comunist Libanez și Partidul Național Socialist Sirian au revendicat 27 din cele 36 de atacuri din Liban din anii 1980.

De ce?

Referirile la religie ca fiind cauza atacurilor teroriste nu pot oferi un răspuns explicit la întrebarea: de ce atacurile teroriste sinucigașe au loc numai în anumite societăți și în anumite momente. Toate acestea necesită clarificări politice și sociale. Această abordare nu poate explica nici de ce mai mult de 95% din toate atacurile au loc în cadrul unor campanii organizate, axate în timp.

Profilul demografic al teroristului sinucigaș nu corespunde profilului sinucigașilor obișnuiți. Teroriștii sinucigași provin din diferite pături sociale, cu sau fără studii superioare, singuri sau sociabili, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 15 și 52 de ani. Astfel, logica strategică a teroriștilor sinucigași este în primul rând vectorul politic. Marea majoritate a atacurilor teroriste nu sunt crime izolate și întâmplătoare comise de fanatici individuali, ci se săvârșesc în grupuri în cadrul unei campanii mai ample organizate cu un scop specific.

Statul Islamic

Deși reprezentanții acestei renumite grupări se identifică ca musulmani suniți, este imposibil să afirmăm că ei se bazează exclusiv pe învățăturile religioase. Religia aici cu siguranță contează, dar numai ca un instrument în formarea unei anumite ideologii.

În publicațiile sale ulterioare, Robert Pape susține că majoritatea sinucigașilor ISIS sunt ghidați de un fel de naționalism, adică își dedică viața ideii unui stat construit pe baza legii șariatului. Este important și faptul că conducerea ISIS este formată din aproximativ 25 de persoane, dintre care doar o treime sunt fanatici religioși, o treime sunt voluntari suniți și o altă treime constă din foști ofițeri ai lui Saddam Hussein. Ei sunt adepți ai Ba'athismului, adică promovează ideile naționalismului arab, panarabismului, și ceea ce este foarte important, ideea construirii unui stat laic, separat de religie.

*   *   *

Ținând cont de cele expuse, puteți începe să "aruncăm cu noroi" în atei, cică, priviți, adversarii religiei comit acte de terorism, acum haideți să îndreptăm asupra lor toți "câinii", să-i declarăm marginali care trebuie separați de societatea iluminată. Bineînțeles, fiecare dintre noi înțelege perfect absurditatea acestui lucru. Principala concluzie teoretică a tuturor studiilor lui Robert Pape cu privire la rolul religiei în formarea terorismului modern poate fi redusă la următoarele cuvinte: nici una dintre religiile lumii nu poate fi cauza apariției teroriștilor sinucigași. Cel mai adesea, sinucigașii apar pe baza asocierii lor înșiși cu un popor oprimat, al cărui teritoriu (pământ) se află sub ocupația unui stat străin și care are resurse militare limitate. Când câteva unități de portavioane ale armatei aeriene SUA intră în Golful Persic, localnicii nu le pot contrapune nimic cu excepția unui astfel de război "mișel".

Nu vom intra în raționamente politice, dar sper că acum va fi clar pentru toată lumea că nimeni nu va putea "stigmatiza" religia într-o conversație despre terorism. Chiar dacă cineva folosește doctrine religioase pentru a atinge scopuri politice, acest lucru nu poate defăima în niciun fel religia.

În final, trebuie să spunem câteva cuvinte despre creștinism. Orice discuție despre cruzimea religioasă duce la un moment incomod – creștinismul  oferă o justificare pentru negarea violenței. Creștinii susțin că, într-o anumită măsură, putem cunoaște natura lui Dumnezeu în Iisus din Nazaret, astfel încât cuvintele și faptele lui Hristos dezvăluie caracterul și voința lui Dumnezeu, iar o Persoană mai blândă și mai smerită decât Mântuitorul nostru pur și simplu nu există. El a fost întotdeauna obiectul, nu sursa cruzimii, pentru că El a fost cel care a spus: "Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt" (Matei 5:39). La aceste cuvinte merită să adăugăm îndemnul Apostolului Pavel: "Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră" (Efeseni 4:26).

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 1860 [adate] => 1601126811 [publication_date] => [adate_day] => 1601078400 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643888346 [changed] => 1667929192 [userid] => [redirect] => [views] => 243 [shares] => [comments] => [header] =>

La 21 august Adunarea Generală a ONU a stabilit Ziua internațională a comemorării victimelor terorismului – fenomen teribil și crunt, asociat de mulți cu religia.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Referirile la religie ca la o cauză a atacurilor teroriste nu pot oferi un răspuns la întrebarea: de ce atacurile sinucigașe au loc doar în anumite societăți și în anumite momente. Toate acestea necesită clarificări politice și sociale. Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => 74000 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 2771079131 [indexed] => 1664277679 [reindexed] => 1668070160 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/49346_TkSUJa_5f3ff8501ffec3_18190467.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/49346_TkSUJa_5f3ff8501ffec3_18190467.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [49717] => article Object ( [absnum] => 49717 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 74485-jesli-vash-podrostok-obyavil-sebya-gejem-eto-ne-znachit-chto-on-takim-rodilsya [title] => Dacă un adolescent se declară "gay", nu înseamnă că el așa s-a născut. [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

În spațiul vorbitorilor de limbă rusă se publică din ce în ce mai multe articole care răspund la întrebarea "ce trebuie să faci dacă adolescentul tău s-a declarat homosexual". De obicei, ei susțin că homosexualitatea este înnăscută, iar părinții ar trebui să-și încurajeze copilul să se autoidentifice ca "gay" și să ducă un mod corespunzător de viață.

Ei bine, trebuie să constatăm că aceste recomandări nu se bazează pe știință, ci pe ideologie, și anume pe o ideologie a cărei falsitate poate fi demonstrată. Nu, homosexualitatea nu este determinată biologic. Datele disponibile indică faptul că aceasta este o problemă psihologică și culturală.

A fi adolescent este foarte dificil. Adolescența este o perioadă de conflicte interioare penibile. Necesitatea disperată de dragoste și acceptare este juxtapusă cu tendința eacerbată spre independență; încrederea unui tânăr sau a unei fete că el (sau ea) este inteligent și înțelege totul – cu o lipsă acută de experiență de viață. Clocotirea puternică a hormonilor treziți recent – cu incapacitatea de a stabili și menține relații cu oamenii în general și cu sexul opus în special.

A fi adolescent este un test mental serios în orice moment. Pot afirma acest lucru, amintindu-mi de propria mea adolescență.

Presiunea culturii în masă, care cere o atracție sexuală orbitoare, se confruntă cu o nesiguranță chinuitoare cu privire la propriul aspect fizic. A fi adolescent este un test mental serios în orice moment. Pot afirma acest lucru, amintindu-mi de propria mea adolescență.

Dar atunci, cu mai bine de treizeci de ani în urmă, situația a fost mai ușoară în anumite privințe. Încă nu exista Internetul, existau droguri, dar probabilitatea de a deveni dependent era mult mai mică, homosexualitatea era exotică, transgenderismul era o exotică extremă de care nu auziserăți niciodată.

Acest lucru nu i-a împiedicat pe tinerii și fetele din generația mea să înnebunească, cel mai adesea din cauza unei iubiri nefericite, să comită crime sau să ajungă la spitale după o încercare de sinucidere. Pur și simplu au avut mai puține opțiuni. Pentru un tânăr care suferea pentru că a fost respins de o fată sau pentru că el pur și simplu nu a îndrăznit să se apropie de ea, lista nebuniilor pe care putea să le comită era mai scurtă. Numărul traficanților de droguri sau al homosexualilor din mediul său a avut tendința să fie egală cu zero.

Internetul a făcut ca noțiunea de "mediu imediat" să nu aibă sens – o persoană poate stabili contactul cu oricine într-un minut și poate cădea sub influența oricărei ideologii, se poate angaja în experimente riscante.

De foarte multe ori, un adolescent resimte atât de acut singurătatea, încât este gata să cedeze primului om care îi va oferi mângâiere.

Un tânăr neîncrezut, chinuit de acnee, extrem de nesigur în relațiile cu sexul opus, poate găsi o comunitate caldă de "gay", unde va fi primit cu brațele deschise. (De fapt, tinerii frumoși pot fi de asemenea extrem de nesiguri în propriile puteri). O fată obsedată de Instagramul care îi cere să urmărească idealul de neatins al unei păpuși publicitare, poate pur și simplu să abandoneze lupta pentru atenția bărbaților și să se declare lesbiană. De foarte multe ori, un adolescent resimte atât de acut singurătatea, încât este gata să cedeze primului om care îi va oferi mângâiere. Și nu este surprinzător faptul că adolescenții devin victime ale ideologiei LGBT.

Desigur, adepții acestei ideologii vor spune că este imposibil să devii homosexual sau lesbiană ca urmare a seducției. Oamenii se nasc așa – și există o barieră intranșabilă între "gay" și "naturali". Dacă o persoană s-a născut "homosexuală" (cum te naști "cu ochii verzi" sau "stângaci"), încercarea de a o transforma este o tortură zadarnică. Pe de altă parte, dacă cineva s-a născut "natural", nicio propagandă, nicio aventură, nicio modă și niciun fel de presiune nu-l poate face să devină "gay".

Această doctrină – "bornthisway" – într-o serie de țări a devenit deja o parte a ideologiei statului, pe baza căreia sunt adoptate legile. Dar ea nu este confirmată de știință, dimpotrivă – este contrazisă direct.

De-a lungul deceniilor s-au depus eforturi enorme pentru a găsi cel puțin o confirmare a naturii biologice a homosexualității. În rezultat s-a dovedit că nu are sens să comparăm homosexualitatea cu culoarea ochilor – gena gay nu există. Într-un studiu recent, analizând genomurile a aproximativ jumătate de milion de persoane și comparându-le cu datele despre comportamentul lor sexual, savanții au stabilit că "nu există o genă a homosexualității, deci testul genetic privind stabilirea probabilității ca o persoană să poată avea relații cu cineva de același sex nu va funcționa".

Statisticile vorbesc și ele împotriva doctrinei "bornthisway". Studiile arată că numărul persoanelor care se consideră "gay" depinde puternic de vârstă – cu cât sunt mai tineri, cu atât mai mulți "gay" se numără printre ei. Ar fi imposibil să explicăm acest lucru printr-o anomalie genetică – dar se poate explica foarte bine prin influența modei și a culturii.

"Nu există o genă a homosexualității, deci testul genetic privind stabilirea probabilității ca o persoană să poată avea relații cu cineva de același sex nu va funcționa".

Numeroasele cazuri când oamenii își schimbă preferințele sexuale – în ambele direcții, sunt incompatibile cu această doctrină. Mai mult, nimeni nu neagă cazurile când o persoană își schimbă orientarea de la heterosexual la homosexual. Sunt multe cazuri când o persoană a trăit până la vârsta de patruzeci de ani, a fost căsătorită, a născut copii și apoi și-a părăsit familia și a trecut la "gay", și acest cazuri nu numai că sunt recunoscute, ci și aprobate cu căldură. Acest act este considerat corect.

Dar trecerea inversă – de la "gay" la familiști – este considerată imposibilă, în pofida numeroaselor exemple că acest lucru se întâmplă. Pe Internet puteți găsi mărturii a sute de oameni care au trecut de la "gay" la "naturali". Acești oameni, identificându-se ca "foști homosexuali", organizează "marșuri de libertate" și devin tot mai vizibili.

Deseori acest lucru se întâmplă adesea pe fundalul convertirii religioase, dar nu întotdeauna. Actrița britanică Jackie Clooney, de exemplu, a fost lesbiană timp de doisprezece ani și chiar imaginea mișcării LGBT, apoi s-a căsătorit, a fost fericită și a avut patru copii.

În zilele noastre ia amploare o nouă urgie – transsexualitatea, credința că unele persoane se nasc în corpuri de sex opus și, prin urmare, au nevoie de "corecție" – o operație de mutilare prin care corpurile vor arăta ca corpuri de sex opus. Potrivit unui raport al Consiliului suedez pentru sănătate și bunăstare publică, între anii 2008 - 2018 numărul fetelor "transgender" între vârstele de 13 și 17 ani a crescut cu 1.500% – ceea ce nu poate fi calificat nicidecum ca o anomalie genetică. Acesta este tocmai rezultatul propagandei, modei și culturii.

Prin urmare, dacă un adolescent drag sufletului s-a declarat "gay", asta deloc nu înseamnă că s-a "născut așa" și cu siguranță nu înseamnă că va rămâne așa pentru totdeauna. Aceasta înseamnă că el trece printr-un moment dificil din viața sa și are nevoie de dragoste, înțelegere și ajutor. Și pentru a înțelege exact cum să dăruim unui copil dragoste și cum să-i oferim ajutor, merită să contactăm un psiholog bun care nu este un adept al ideologiei LGBT și în activitatea sa nu plornește de la aceste  postulate evident false.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 16 [position] => 1876 [adate] => 1600991727 [publication_date] => [adate_day] => 1600992000 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643888705 [changed] => 1667917984 [userid] => [redirect] => [views] => 1306 [shares] => [comments] => [header] =>

În ultimii ani s-au făcut eforturi enorme pentru a găsi confirmarea naturii biologice a homosexualității. În rezultat s-a dovedit că gena gay nu există.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => A fi adolescent este foarte dificil. Adolescența este o perioadă de conflicte interioare chinuitoare. Imagine: Gay.hu [coordinates] => [extcode] => 74485 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 1577337971 [indexed] => 1664285291 [reindexed] => 1668077785 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/49717_UhsWS3_5f5f6764cf1fb2_00851037.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/49717_UhsWS3_5f5f6764cf1fb2_00851037.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [49557] => article Object ( [absnum] => 49557 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 74292-lyubovy-ne-trebujet-ot-nas-otricaty-realynosty-greha [title] => Iubirea nu ne cere să negăm realitatea păcatului [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

Căderea vestitului predicator Andrei Konanos, care a anunțat că renunță la cinul preoțesc, a provocat o reacție puternică în întreaga lume ortodoxă. Cineva s-a grăbit să constateze că un asemenea act era de așteptat de la un păstor atât de "liberal", după părerea sa; cineva dimpotrivă a început să-i exprime sprijinul, reproșându-le adversarilor că duc lipsă de dragoste și înțelegere. Mulți pur și simplu s-au întristat, în special cei pentru care cărțile sale erau importante.

Ce putem spune în situația creată? Dacă pe scurt – iubirea nu ne cere să negăm realitatea păcatului. Părintele Andrei a păcătuit – nădăjduim că se va pocăi. A pretinde că nu s-a comis un păcat înseamnă a dăuna atât lui, cât și nouă înșine.

Viața creștină este o cale de creștere duhovnicească, adesea foarte dificilă, spinoasă și încâlcită. Creștinii își arată imperfecțiunea și pot trece prin căderi morale grave. "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi".(1 Ioan 1: 8)

Căderile aproapelui, ca și ale noastre, pot servi conștientizării mântuitoare a slăbiciunii noastre nemărginite și necesității de a ne pune nădejdea în Dumnezeu.

Manifestările păcatului și ale neputinței încă nu ne scot în afara legământului nostru cu Dumnezeu. Dumnezeu a știut de la început cu cine are de a face. De aceea este îndelung răbdător cu noi.

Creștinul în niciun caz nu este un om lipsit de păcat. Vom dobândi starea de nepăcătoșenie numai în ceruri. Manifestările păcatului și ale neputinței încă nu ne scot în afara legământului nostru cu Dumnezeu. Dumnezeu a știut de la început cu cine are de a face. De aceea este îndelung răbdător cu noi.

Ce ne plasează de fapt în afara Bisericii? Refuzul de a recunoaște responsabilitățile și  căderile noastre. Dacă vom recunoaște că am căzut, că boala și stricăciunea păcatului sunt adânc înrădăcinate în noi și continuă să dirijeze conduita noastră, Dumnezeu întotdeauna ne va ierta și ne va acorda ajutorul Său. "Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea" (1 Ioan 1: 9). Situația este diferitî când refuzăm să recunoaștem că păcatele noastre sunt păcate, iar căderile sunt căderi. Când nu căutăm iertarea păcatelor, ci îndreptățirea lor.

Cu regret, este o problemă obișnuită pentru omul căzut. Dumnezeu îi oferă iertarea păcatelor. A tuturor păcatelor, oricare a fi ele, oricât de grave, îndelungate și înrădăcinate. Cum spune Profetul, "Risipit-am păcatele tale ca pe un nor şi fărădelegile tale ca pe o negură. Întoarce-te către Mine, că Eu te-am mântuit!" (Isaia 44:22). Dar omul nu acceptă iertarea. El caută anume îndreptățirea păcatului. El nu vrea să recunoască faptul că greșește în față lui Dumnezeu, el cere ca Dumnezeu să recunoască nedreptatea Sa față de om.

Poate oare Dumnezeu să ierte abandonarea slujirii preoțești? Da. Ca și toate celelalte păcate care au dus la o astfel de decizie. Dar pentru aceasta, păcatul trebuie mărturisit – adică trebuie să fie recunoscut ca păcat. Este îngrozitor și amarnic să cazi în păcat. Dar căderea în păcat încă nu este sfârșitul vieții creștine, fiindcă Hristos nu obosește să ne ierte când mărturisim păcatele înaintea Lui. Dar a insista asupra faptului că acesta nu este deloc un păcat înseamnă că ne îndreptăm în întunericul cel din afară.

Poate oare Dumnezeu să ierte abandonarea slujirii preoțești? Da. Ca și toate celelalte păcate care au dus la o astfel de decizie. Dar pentru aceasta, păcatul trebuie mărturisit – adică trebuie să fie recunoscut ca păcat.

Prin urmare, nu este deosebit de îngrijorător faptul că renumitul predicator a căzut – nu este nimic nou sau neobișnuit pentru natura noastră deteriorată. Problema este că atât glasul său, cât și multe alte glasuri susțin că aceasta nu este deloc o cădere, ci doar o nouă etapă a vieții.

Pe cine înșelăm? Aceasta este o adevărată cădere.

Nu există nimic mai important în lume decât slujirea preoțească. Preotul slujește ca un reprezentant al lui Hristos,ca icoana Sa, Hristos iartă păcatele prin buzele preotului și aduce Trupul și Sângele Său prin mâinile lui. Preotul este chemat să fie "pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia" (1 Tim 4:12), îl urmează pe Iisus, care vorbește despre sine "Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi". (Ioan 10:11-13).

Martirii primelor veacuri și cei noi mergeau la suferințe crâncene și la moarte cumplită, doar ca să nu se lepăde de slujire. În calendarul liturgic al Bisericii îi pomenim pe oamenii care au primit Taina preoției în anii 1930, când aceast fapt însemna o moarte aproape sigură. Și mulți dintre acești preoți într-adevăr au fost împușcați sau au murit în lagăre. Biserica greacă are, de asemenea, propria sa istorie a martiriului clerical – oamenii știau că devenind preoți, sunt gata să moară.

A fi preot nu este ușor. Iar un preot renumit care nu a fost chinuit de sărăcie sau de muncă silnică, dar își părăsește slujirea, slăbește mâinile fraților săi.

A părăsi slujirea, și în mod evident nu sub influența unei amenințări cu moartea, este un mare păcat. Turma părintelui Andrei nu s-a limitat la enoriașii săi din Grecia, el a avut o influență asupra multor oameni din întreaga lume ortodoxă. Și iată că a decis să provoace răni oilor pe care era chemat să le păstorească.

Nu există nicio îndoială că el poate fi iertat – dar pentru aceasta păcatul trebuie mărturisit ca păcat.

A fi preot nu este ușor. Mai ales acolo unde Biserica se confruntă cu o presiune ostilă. Dar chiar și acolo unde nimeni nu persecută Biserica, slujirea pastorală necesită sacrificii mari. Iar un preot renumit care nu a fost chinuit de sărăcie sau de muncă silnică, dar își părăsește slujirea, slăbește mâinile fraților săi.

A demonstra înțelegere și compasiune pentru un păcătos, a nu uita că suntem cu toții neputincioși și aproape de cădere – este un lucru; aprobarea păcatului este un lucru complet diferit. A aproba păcatul este chiar mai rău decât a-l comite. Sfântul Apostol Pavel scrie despre neamuri: "nu numai că ei fac acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac" (Rom. 1:32). La prima vedere poate să ne pară ciudat, dar așa este – o persoană poate păcătui sub presiunea unor circumstanțe dificile. Când o altă persoană, privind dintr-o parte, îi justifică fapta, nu are astfel de circumstanțe atenuante; el trece în mod liber și natural de partea păcatului.

Prin urmare, este deosebit de îngrozitor când oamenii scriu că actul părintelui Andrei este "cinstit".

Noțiunea laică de "onestitate" sau de "credință față de sine însuși" – când se consideră, de exemplu, că este "corect" să părăsești soția care îți provoacă dezgust în loc să păstrezi căsătoria, este o minciună diabolică și o minciună formată la mai multe niveluri.

Când auzim că trebuie să fim "credincioși față de noi înșine", cel mai des este vorba despre "credința" pentru ceea ce este mai rău în noi.

Ce fel de "credință" față de noi înșine se propagă? În noi luptă aspirații difetite. Un bețiv în adâncul sufletului și-ar dori o viață trează, cinstită, demnă – dar are și un îndemn chinuitor de a se îmbăta, ceea ce îl face să cerșească în fața magazinului. Desfrânatul în inima sa și-ar dori, ca toată lumea, o dragoste adevărată și devotată. Dar dorința de a primi mângâiere chiar acum prevalează. Omul credincios are aceleași probleme: dorința de a fi bineplăcut lui Dumnezeu și de a crește în sfințenie se luptă cu întregul complex de dorințe mărunte, nemulțumiri și temeri care trăiesc în natura noastră căzută. Când auzim că trebuie să fim "credincioși față de noi înșine", cel mai des este vorba despre "credința" pentru ceea ce este mai rău în noi.

Iar onestitatea este, prin definiție, capacitatea noastră de justifica încrederea altora. În trădarea unei astfel de încrederi nu este nimic "cinstit".

Prin urmare, nu trebuie să negăm niciodată că păcatul este păcat. Totuși, este important să nu uităm de cuvintele Apostolului: "Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită."(Galateni 6:1).

Amărăciunea și furia cauzate de căderea cuiva pot fi de înțeles, dar nu trebuie să cădem prada lor. Nu se cuvine să ne indignăm față de oamenii care au reacționat la această știre șocantă într-un mod diferit de cel pe care îl considerăm corect. Toți suportăm această lovitură diferit.

Să ne rugăm pentru pocăința tuturor celor căzuți și să rămânem fermi în adevărul care nu se schimbă sau se clatină din cauza infidelității unora dintre noi.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 1868 [adate] => 1600595899 [publication_date] => [adate_day] => 1600560000 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643888527 [changed] => 1667573667 [userid] => [redirect] => [views] => 91 [shares] => [comments] => [header] =>

Nu este niciun om fără prihană. Dar căderile aproapelui, ca și ale noastre, pot servi conștientizării salvatoare a slăbiciunii firii noastre fără ajutorul lui Dumnezeu.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Căderea în păcat nu este sfârșitul vieții creștine, iar Hristos nu obosește niciodată să ierte când ne mărturisim păcatele. Dar a persista în păcat înseamnă că ne îndreptăm în întunericul cel din afară. Imagine: UJO [coordinates] => [extcode] => 74292 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 2325285493 [indexed] => 1664286124 [reindexed] => 1668115692 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/49557_p8hWTL_5f5112bd943777_73290052.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/49557_p8hWTL_5f5112bd943777_73290052.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [48758] => article Object ( [absnum] => 48758 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 73306-lichnosty-so-znakom--chto-nuzhno-znaty-ob-antihriste-i-poslednem-sude [title] => Persoana cu semnul "-": despre antihrist și Judecata de Apoi [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

"Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu", 2 Tesaloniceni 2: 3-4.

Din Sfintele Scripturi se știe că în persoana antihristului va fi concentrat tot răul în acea putere absolută pe care firea umană o va putea percepe și suporta.

Așa cum pentru a obține fructul cel mai curat și desăvârșit de pe arborele geneologic uman în persoana Maicii Domnului a fost nevoie de o mie de ani de dezvoltare și perfecționare a bunei seminții umane, la fel și pentru a obține fructul răului absolut, care va fi capabil să cuprindă toată răutatea lui satana, va fi nevoie de eforturile unui șir de generații de oameni pentru cea mai mare profanare a întregii creații a lui Dumnezeu pe baza urii nebune față de Hristos și a luptei împotriva Bisericii Sale.

Putem admite că răul natural și cel dobândit, acumulându-se treptat în lungul șirag al strămoșilor lui antihrist și fiind transmis de fiecare generație nouă prin succesiune, în cele din urmă în persoana lui antihrist va ajunge la acea concentrație de putere a răului pe care natura umană va fi în stare să o cuprindă. Deci natura antihristului, pentru a rezista gradului maxim al răului întruchipat într-o persoană, trebuie cultivată în condiții speciale, într-o tradiție anticreștină corespunzătoare, pentru a înlocui în această persoană chipul și asemănarea lui Dumnezeu cu chipul și asemănarea lui satan. Putem spune că răul care trăiește în firea umană, întruchipându-se în antihrist, va atinge un anumit apogeu al dezvoltării sale.

Cine este antihristul? Ce ne spune Sfânta Scriptura

Cuvântul "antihrist" înseamnă literalmente "împotriva lui Hristos" și se găsește în epistolele din Noul Testament: 1 Ioan 2: 18, 22; 1 Ioan 4: 3; 2 Ioan 7; 2 Tesal. 2: 3-12; Apoc. 13: 4-18. Dar și în Vechiul Testament putem vedea că lucrarea lui Dumnezeu în această lume se desfăşura împotriva unei forțe ostile, care este prezentată în diferite chipuri. La început, îl vedem pe satana în evoluarea dramatică a evenimentelor prin cartea Genezei, unde apare sub forma unui șarpe urât (Gen. 3 cap.). Apoi, în descrierile sale el este caracterizat prin sentimente ca ambiția (1 Tim. 3: 6), gelozia (Iov 1: 8-9), ura și furia (Apoc. 12:12), voința malefică (Luca 4:3,9), a unui rebel care incită la furie împotriva Creatorului (Apoc. 12:1-3).

Unele mărturii despre trăsăturilor personale și realitatea răului întrupat sunt directe. Totalitatea lor ne convinge de faptul că acesta nu este o metaforă sau o categorie abstractă, ci o ființă cu persoană.

De-a lungul istoriei, diavolul lucrează în lume prin mijlocirea oamenilor. De exemplu, egiptenii și faraonul se opun planului lui Dumnezeu pentru poporul Său ales, atunci când îi țin pe evrei captivi prin forță și amenințări. La fel și conducătorii Asiriei și Babilonului oprimă Israelul și încearcă să răspândească idolatria printre alte națiuni. Regii păgâni sunt înfățișați în același mod în Scriptură, care se osârduiesc în mândria lor să se egaleze cu Dumnezeu cel Atotputernic (Ezechiel 28: 2; Is. 14:13). Noul Testament îi evidenţiază pe hristoșii mincinoși care înșeală și atrag oamenii în apostazie (Mc. 13:5; Mat. 24:11), unde semnul unei astfel de apostazii va fi mai întâi "urâciunea pustiirii" care a prins rădăcină în locul sfânt (Mc. 13:14).

Astăzi, existența a mii de secte, culte, așa-numite noi mișcări religioase și religii false mărturisește faptul că în spatele cortinei istorice a omenirii stă un mare mincinos, despre care a menționat clar Apostolul Pavel:

"Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt  înfieraţi în cugetul lor" (1 Tim. 4:1-2).

Această armată de forțe demonice participă la conspirația unică împotriva lui Dumnezeu, a gândului Său și a poporului Său. Fără un lider, aceste forțe demonice nu ar fi îndrăznit să demonstreze o astfel de organizare în atacurile lor ostile împotriva lui Dumnezeu. De aceea, în Scripturi liderul lor este numit "căpetenia" puterilor demonice (Luca 11:15) și "împărat" (Apoc. 9:11).

Înșelând oamenii, antihristul (adică liderul acestei legiuni) va arăta multe minuni uluitoare "pentru a-i înșela, dacă este posibil, și pe acei aleși".

Apostolul Pavel scrie:

"Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase" (2 Tesaloniceni 2: 9). Sfântul Chiril al Ierusalimului precizează: "Fiind tatăl minciunii, el prin acțiuni mincinoase va înșela imaginația, astfel încât oamenii să își imagineze că văd un mort înviat, în timp ce el nu este înviat; că ar vedea șchiopul umblând și pe orb că a început să vadă, pe când nu a existat nici o vindecare".

Sfânta Scriptură afirmă că antihristul "va face semne mari, încât și foc face să se pogoare din cer pe pământ, înaintea oamenilor" (Apoc. 13:13). Sfântul Ignatie (Brianceaninov) explică: "Acest semn este arătat de Scriptură drept cel mai înalt dintre semnele antihristului, iar locul acestui semn este aerul; va fi o priveliște magnifică și teribilă. Va acționa cel mai mult pe simțul vederii, fermecând și înșelând".

"Totul este fantomatic ..."

Sfinții Părinți afirmă că toate aceste minuni vor fi făcute de antihrist nu în realitate, ci doar în aparență. Oamenii vor vedea ceea ce în realitate nu va exista.

Putem vedea un exemplu similar în viața Sfântului Macarie al Egiptului (prăzn. 19 ianuarie / 1 februarie), când în fața pustnicului a fost adus un țăran cu un cal, dar Macarie a văzut că nu era un cal, ci o femeie – soția acestui țăran, în timp ce toată lumea din jur o vedea anume ca un animal – diavolul a lăsat o vrajă asupra tuturor și ei nu vedeau adevărata ei natură. Atunci sfântul s-a rugat și vraja diabolică și-a pierdut puterea: ea a început din nou să fie percepută de toată lumea ca o femeie. Și călugărul a spus: "Nenorocirea ți s-a întâmplat din cauză că nu te-ai împărtășit cu Sfintele Taine ale Mântuitorului nostru timp de cinci săptămâni".

Multe alte istorisiri similare ne duc la ideea că numai oamenii care duc o viață creștină corectă vor avea puterea duhovnicească să nu cedeze ispitelor antihristului și să vadă înșelăciunea în toate semnele săvârșite.  

Sursa răului

În general, atât istoria Israelului, cât și a Bisericii creștine ("o ramură altoită la casa lui Israel") este greu de înțeles în afara conceptului lui satana înzestrat cu trăsături de persoană, care în orice chip posibil caută să strice gândul lui Dumnezeu pentru istoria umanității. După cădere, s-a proclamat că mântuirea omenirii va veni prin sămânța făgăduită femeii (Geneza 3:15). Această făgăduință a legământului a ajuns în cele din urmă la urmașii lui Avraam prin Isaac și Iacob (Geneza 12:1-3, 36, 46). Legământul a fost axat pe cele 12 seminții ale lui Israel care au devenit purtători ai acestuia (Gen. cap. 49). Iar diavolul a atacat permanent această ramură genealogică (Num. 24:10; Zach. 3:1).

Trebuie menționat că, având în vedere rolul relativ modest al israelienilor în istoria omenirii, ei au devenit permanent victime ale planurilor de genocid – începând cu captivitatea persană, după cum ne spune cartea Esther, și terminând cu planurile lui Hitler pentru exterminarea poporului evreu de pe planetă. Cucerirea greacă a Palestinei tot a fost și o încercare deliberată de a distruge cultura evreiască, care are puține paralele în istorie.

De la Aman în cartea Esther, prin manifestările medievale de genocid, până la Hitler și chiar până la Saddam Hussein, acest stat minuscul sau poporul său au reprezentat ținta inamicilor. Să notăm că "în conformitate cu succesiunea duhovnicească" ultimele 2 mii de ani au trecut în atacuri ostile împotriva conștiinței creștine, asupra Bisericii ca organism umano-dumnezeesc. Aceste persecuții au avut ca scop distrugerea relației cu Dumnezeu din Noul Testament, așa cum s-a întâmplat cu relația cu Dumnezeu a poporului evreu.

Cartea Apocalipsei lui Ioan Evanghelistul ne oferă o imagine eshatologică detaliată prin două "fiare" monstruoase simbolice.

Prima dintre ele este o anumită forță politică: ea îl blasfemează pe Dumnezeu, îi face pe oameni să se închine ei și să-i persecute pe credincioși (Apocalipsa 13:1-10).

Cea de-a doua bestie este o anumită unitate de rang religios (după cum se știe, Scriptura este interpretată în mai multe moduri, inclusiv literal, alegoric și mistic), care ia chipul Mielului (Hristos), săvârșelte minuni false și ispitește oamenii pentru a-i aduce la închinarea față de prima fiară, cum vedem în textul Apocalipsei lui Ioan Teologul (13:11-18).

Așa se împlinește pe pământ lucrarea lui satan, care a predat stăpânirea sa primei fiare (Apocalipsa 13:2). Toate acestea sunt o mare indicație eshatologică asupra "timpurilor de apoi" și, concomitent, o alegorie la starea timpului prezent în care se nevoiește Biserica lui Dumnezeu în epoca noastră seculară. Acest rău nu corespunde categoriei forțelor impersonale la care deseori se fac referințe.

Cum se va sfârși totul?

Totul se va sfârși cu Judecata de Apoi a lui Dumnezeu. Așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos ca judecător al celor vii și al celor morți este confirmată de Crezul nostru. Toți oamenii vor sta în fața lui Hristos pentru a da socoteală pentru faptele lor.

Numai Dumnezeu stăpânește cu adevărat lumea. Cuvântul Său definește legea și stabilește regulile judecății. El "cercetează inima și rărunchii” (Ier. 11:20) cu cunoașterea desăvârșită a celor drepți și a celor vinovați. Toate evenimentele îi sunt supuse Lui și El le conduce astfel încât, în cele din urmă, cei drepți vor depăși încercările, iar cei răi și nelegiuiți vor fi pedepsiți (Fac. 18:23).

Gândul la Înfricoșătoarea Judecată a lui Dumnezeu și proclamarea inevitabilității acesteia este unul dintre motivele profetice principale. Pornind de la cartea Faptele Apostolilor și terminând cu Apocalipsa lui Ioan Teologul, toți martorii predicării apostolice dedică un loc semnificativ prezicerii Judecății și învierii morților (Fapte 17:31; 1 Pet. 4:5; Evrei 6: 2). Sub această strașnică judecată vor cădea desfrânații și adulterii (Evrei 13: 4), vor fi osândiţi toţi cei care au respins credința și au trecut de bună voie de partea răului (2 Tes. 2:12), învățătorii falși și îngerii care au căzut (2 Pet. 2: 4-10), episcopii nevrednici (1 Tim. 3: 6), văduvele care nu veghează asupra văduviei lor (1 Tim. 5:12), toate faptele oamenilor săvârșite în taină (1 Corinteni 4: 4).

Vorbind despre aceste imagini ale Judecății de Apoi trebuie, desigur, să ținem cont de o anumită doză de imaginație poetică, un fel de metaforă eshatologică. Dar, într-un fel sau altul, rămâne valabilă întrebarea: dacă Judecata este așa cum este descrisă în Noul Testament, atunci cine va scăpa de ea? Cine atunci se va mântui?

Cine se va mântui?

Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu se manifestă în istorie ca fiind îndreptată împotriva întregii omeniri, fiindcă toți sunt vinovați înaintea Lui (Rom. 3:10-20). De la intrarea păcatului în lume din greșeala primului om, toți oamenii au fost condamnați și niciun merit personal nu-i poate salva de acesta soartă. Însă când Fiul lui Dumnezeu care a venit în trup și a murit pentru păcatele noastre, Dumnezeu "a condamnat păcatul trupesc ca să ne elibereze de jugul păcatului". Și acum adevărul lui Dumnezeu este revelat nu prin pedeapsă – este cel care "îndreptățește și ne mântuiește". În Vechiul Testament slujirea lui Moise a fost o slujire a condamnării, iar slujirea celor care trăiesc după Evanghelie este "slujirea dreptății" (2 Cor. 3:9) și a "împăcarii" (2 Cor. 5:19). Acest lucru ne dă speranță pentru ziua Judecății.

Astfel se va încheia cercul istoriei lumii. Împărăția lumii va deveni Împărăția lui Dumnezeu, unde "Dumnezeu va fi tot în toate". Toată creația va ajunge la acea armonie în care a fost cândva creată, și după o scurtă perioadă a fost distrusă prin căderea omului în păcat. Acum "cerul nou și pământul nou" vor intra în acea armonie care domnea la începutul creației, dar într-o stare diferită: umanitatea  conștient, prin propria alegere, prin imboldul inimii, minții și al voinței va veni la Creatorul său: unii – prin nevoințe, alții – prin renunțarea la bunurile pământești și la plăceri, iar cineva – prin mucenicie pentru Adevăr. Cu un cuvânt, fiecare "purtând-și crucea".

Diavolul și îngerii întunericului vor fi aruncați în "gheena care fierbe cu foc și sulf" și nimic nu va tulbura armonia iubirii omului cu Dumnezeu. Această lume va fi mai presus de toate ispitele și va fi o societate a fiilor lui Dumnezeu cu voia și dorința lor conștientă.

Lumea reînnoită va fi încredințată Creatorului în veci după vrednicia sa, iar omenirea se va preschimba, primind noi puteri pentru a viețui împreună cu Dumnezeu.

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 1841 [adate] => 1596979427 [publication_date] => [adate_day] => 1596931200 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643887807 [changed] => 1667918316 [userid] => [redirect] => [views] => 2586 [shares] => [comments] => [header] =>

Răul acumulat de-a lungul anilor de predecesorii lui antihrist va atinge în persoana sa acea concentrație de putere pe care natura umană va fi în stare să o cuprindă.

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Antihristul și diavolul. Fragment de frescă de Luca Signorelli. În jurul anului 1500, or. Capella di San Brizio, Orvieto. Imagine: s888.photobucket.com [coordinates] => [extcode] => 73306 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 333548263 [indexed] => 1664290574 [reindexed] => 1668320891 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/48758_dONCQ3_5f16ec27a2a0a7_57653845.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/48758_dONCQ3_5f16ec27a2a0a7_57653845.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) [48787] => article Object ( [absnum] => 48787 [numsup] => 0 [childs] => 0 [alias] => 73339-vechnoje-ujedinenije-antonija-pecherskogo-ili-chto-nuzhno-znaty-ishhushhim-monashestva [title] => Veșnicul schimnic Antonie al Peșterilor sau ce înseamnă monahismul [title_short] => [meta_title] => [meta_keywords] => [meta_description] => [seo_h1] => [seo_body] => [body] =>

În viața lumească agitația, problemele și ispitele sunt nenumărate, dar în spatele zidurilor mănăstirii poți să te ascunzi de toate acestea și să duci o viață poate nu lipsită de griji, dar cu siguranță liniștită, cu un minim de responsabilitate și neliniște–aproximativ așaîși imaginează oamenii de rând viața monahală. Din punctul de vedere al ortodocșilor obișnuiți, mănăstirea este un loc de asceză și de intensă luptă duhovnicească, unde merg cei care doresc să dobândească un har special. Însă este suficient să citim cu atenție viața oricărui cuvios pentru a înțelege că sensul nu constă deloc în evadarea din lume și cu atât mai puțin în dorința de a dobândi ceva.

Viaţa

Sfântul Antonie al Peșterilor Kievului s-a născut la sfârșitul secolului al X-lea. Având încă din tinerețea sa, o teamă de a nu-L supăra pe Dumnezeu, el a dorit să îmbrace schima monahală. Dumnezeu l-a călăuzit pe tânărul Antoniepână a ajuns la Muntele Athos, unde s-a format ca monah. Părăsind, cu binecuvântarea egumenului, Muntele Athos, călugărul a revenit pe tărâmul rusesc. Nu se poate spune că, înainte de apariția sa, nu exista deloc monahism pe teritoriul Vechiului stat rus. Până la sosirea călugărului Antonie, în RusiaKieveană erau călugări și mănăstiri. Însă ascetului format prin tradiția ascetică a Athosului, regulele mănăstirilor deja existente nu-ipăreau suficient de stricte.

Ideea nu se rezumă atât la asceză, ci la faptul că tradiția care l-a educat și l-a format pe călugăr devine pentru el un lucru de la sine înțeles. Astfel, fiind purtător al unei anumite tradiții, călugărul poate vedea în orice altă tradiție un folos duhovnicesc mai mic pentru sine. Este suficient să ne amintim de vremurile sovietice când, ca urmare a închiderii mănăstirilor, călugării cu cin preoțescajungeau în slujire parohială și au adus multe elemente din tradiția mănăstirilor în viața liturgică a bisericilor parohiale.

În urmă cu aproximativ treizeci de ani, erau cunoscute biserici parohiale obișnuite cu o rânduială liturgică strictă, care reflecta tradițiile lavrei Kievo-Pecerska sau ale Lavrei de la Poceaev, ale Schitului Glinsk sau ale Mănăstirii Pskov-Pecerska, unde preoții-parohi erau stareții acestor mănăstiri.

Deci, dată fiind lipsa unei mănăstiri după inima sa, cuviosul Antonie alege o mică peșteră pe malul abrupt al Niprului, convenabilă pentru o viață ascetică și tăcută, unde se stabilește cu traiul. Cu timpul lumea va afla despre ascet. Cineva va veni pentru sfaturi, cineva va cere rugăciuni, iar cineva  va caută același lucru ca și cuviosul Antonie când a venit pe pantele abrupte ale Niprului.

Curând pe locul de nevoință a călugărului s-a format o mănăstire și sfântul, principalul lucru pentru care nu a fost să conducă obștea numeroasă, ci tăcerea rugăciunii, își găsește o altă peșteră unde se retrage din nou. Cu timpul, și în acest loc de sihăstrie vin ucenici noi, și în cele din urmă dorința de îndepărtare pentru apropierea de Dumjnezeu devine posibilă pentru călugăr doar după trecerea sa la cele veșnice.

Astfel, prin ostenelile sfântului cuvios, a apărut o mănăstire care în scurt timp a devenit unul dintre centrele duhovnicești ale Rusii Vechi, care a dobândit pentru cuviosul Abtonie slava întemeietorului monahismului rus.

Începutul tuturor este străduința

Este curios faptul că sfântul cuvios Antonie nu a urmărit scopul să întemeieze vreo mănăstire sau să formeze o tradiție monahală aparte în Țara Rusiei. Ascetul a căutat să facă nevoință și a găsit această posibilitate. Însă experiența sa c, bogăția sufletească și atitudinea ascetică au reușit să atragă mulți oameni, fiecare dintre ei, datorită experienței de comunicare cu călugărul, de a trăi alături de el și de se nevoi cu el, a putut să se alăture tradiției ascetice vii, să pornească activ pe calea pocăinței și să se îmbogățească spiritual.

Dar poți lua ceva doare de la cel care posedă ceva. Experiența duhovniceasacă imensă a cuviosului Antonie a fost rezultatul vieții sale spirituale, ascezei și faptelor de nevoință. Începutul nevoinței și-a găsit originea în fragedă tinerețe, când cuviosul Antonie căuta un loc retras pentru viața monahală. Această aspirație, și nici într-un caz nu evadarea din lume, teama de ispite și probleme sau dorința de a evita orice responsabilitate, este cea care ghidează o persoană care vine la mănăstire cu o strucrtură corectă a sufletului.

Să nu ajungeți la adresa greșită, fugind de probleme

Desigur, în toate timpurile la mănăstire au venit și cei care doreau să se ascundă de probleme, aveau o tragedie personală sau, cum s-a exprimat Vysoțki, "fugeau de sine ca de ciumă". Nu în zadar normele vieții de obște din mănăstire prevăd o perioadă lungă de ascultare înainte ca cineva să fie considerat gata să fie tuns în monahism.

Viața monotonă, încărcată cu muncă și plină de smerenie a unui tânăr călugăr în ascultare, mai devreme sau mai târziu îi trezește mintea și liniștește sufletul oricărui om care a venit la mănăstire nu de setea de a-L nucoaște pe Dumnezeu și de dorința unei vieți ascetice, ci dina cauza problemelor, dramelor și eșecurilor din viața lumească. Drept urmare, după ce s-au potolit, și-au dat seama că monahismul este peste puterile lor și că au greșit adresa, ei se întorc în lume.

Rămân doar cei...

În mănăstire rămân doar cei care au renunțat la lume nu din lipsă de împlinire, ci dimpotrivă, pentru că au cunoscut, au înțeles și au reușit. Dar până la urmă, lumea s-a epuizat pentru ei și nu au nevoie de nimic în viața lor în afară de Dumnezeu.

Rămân și cei care nu au venit doar pentru nevoință. Dorința de asceză, neglijarea a tot ceea ce nu înseamnă viață duhovnicească sunt aspirații adesea proprii  pentru neofiți, creștini novici, imaturi și neexperimentați. Astfel de oameni nu stau prea mult în mănăstiri. Dorința folositoare de nevoință trebuie se meargă în pas cu experiența. Fie ea primară, imperfectă, dar neapărat o experiență personală de căutare a lui Dumnezeu și răspunsul lui Dumnezeu la această aspirație. Experiența acțiunii lui Dumnezeu în suflet și în viața omului.

Numai inima de care s-a atins Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat cu sfântul cuvios Antonie, este în stare să realizeze eforturi de asceză nu ca o evadare din lume pentru a dobândi ceva pentru suflet, ci ca o scufundare într-un mediu unde nu mai poți să pierzi sufletul.

Să nu pierzi harul lui Dumnezeu

Știm cu toții cu ce fel de pace Dumjnezeu cercetează sufletul omului care s-a pocăit sincer de păcatele sale sau, cu smerenie, a primit Sfintele Taine ale lui Hristos. Și fiecare dintre noi, din păcate, știe cât este de ușor să pierdem darul lui Dumnezeu păcătuind, lîsându-ne acaparați de pasiune, cufundându-ne în vanitate.

Când omul învață să prețuiască prezența harului în sufletul său, să prețuiască darul lui Dumnezeu și să reziste oricărei înclinații către păcat, pentru a nu pierde experiența prețioasă a cercetării lui Dumnezeu, atunci va fi gata pentru multe, dacă nu pentru toate, pentru a păstra acest dar în inima sa. Mulți asceți au părăsit această lume, s-au retras în deșerturi și în munți, au căutat liniștea solitudinii în peșteri, în păduri și pe malurile râurilor. Cu siguranță, au câștigat multe, iar valoarea neprețuită a experienței lor ascetice a fost apreciată de numeroși adepți și ucenici. Însă la bază a fost întotdeauna acea experiență plină de har, și de teama de a nu o pierde, omul lua decizia să devină pustnic, schimnic cu o viață umilă și plină de nevoință.

*   *   *

Să nu uităm că mănăstirea nu este un refugiu de problemele lumești, iar în monahism nu se caută ceva străin sufletului. Lumea este adesea abandonată de cei care cunosc bine lumea și care nu au cele mai proaste perspective în ea. Oamenii își dedică viața lui Dumnezeu nu pentru a căuta sfințenia și harul necunoscut, ci din dorința de a nu pierde harul pe care au reușit să-l simtă odată, de teama de a nu pierde nici cea mai mică părticică  a experienței harice. Așa să-i ajute cuviosul părinte Antonie al Peșterilor Kievului pe toți cei care doresc monahismul!

[category] => 2826 [categories] => [categories_seo] => [type] => 0 [position] => 1842 [adate] => 1595867456 [publication_date] => [adate_day] => 1595808000 [approved] => 1 [langid] => 5 [created] => 1643887808 [changed] => 1666706844 [userid] => [redirect] => [views] => 343 [shares] => [comments] => [header] =>

23 iulie este ziua de prăznuirea marelui călugăr Antonie al Peșterilor. În ochii contemporanilor, monahismul este un fel de evadare. Dar este oare într-adevăr așa?

[with_photo] => 0 [with_gallery] => 0 [with_video] => [imagealt] => Fragment cu chipul lui Antonie de pe icoana Maicii Domnului Pecerska (Svenska) cu Teodosie și Antonie al Peșterilor, Kiev, secolul XIII. Cea mai veche imagine păstrată a lui Antonie. Imagine: .wikipedia.org [coordinates] => [extcode] => 73339 [user_changed] => [common_props] => [models_props] => [file] => [sources] => [references] => [authors] => [creator] => [files] => [gallery] => [images] => [props] => [tags] => [article_shares] => [article_childs] => [video] => [props_data] => [articles:protected] => articles Object *RECURSION* [childs_total] => 0 [alias32] => 2776321550 [indexed] => 1664292074 [reindexed] => 1668381671 [cropdata] => {"art":{"main":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/48787_ZAIMOW_5f181ce5e4e6d9_08232234.jpg","crop":{"w":720,"h":411,"x":0,"y":0},"action":"update","format":"original"},"tn":{"src":"\/img\/forall\/u\/0\/-1\/article\/48787_ZAIMOW_5f181ce5e4e6d9_08232234.jpg","crop":{"w":719,"h":410,"x":0,"y":0,"is_full":true},"action":"update","format":"original"}}} [pin_main_slider] => 0 [pin_rubric_top] => 0 [audio_icon] => 0 [video_icon] => 0 [gallery_icon] => 0 [like_cnt] => 0 [dislike_cnt] => 0 ) ) [categories] => [count_sql] => SELECT COUNT(DISTINCT a_p.article) FROM articles_pages a_p WHERE a_p.absnum in (2826) and a_p.approved = 1 AND a_p.langs & pow(2, 5) AND (a_p.numsup = 0 OR a_p.numsup IS NULL) [dictsdata] => Array ( ) ) 1