Uciderea unui ocupant – este un păcat sau nu?

De câteva săptămâni durează războiul în Ucraina. Sute și mii de cetățeni ai Ucrainei mor. Ne pierdem oamenii dragi, casele noastre, suntem despărțiți de rude. O mânie dreaptă față de ocupanți bântuie în inimile noastre. Dar există oare limite pentru această furie? Este permis să ucizi familia agresorului, copiii lui? Cum trebuie să procedeze în acest caz un creștin? Poate oare o persoană care trăiește conform Evangheliei să omoare un ocupant? Este acest lucru un păcat? Este posibil să găsim un compromis între poruncile lui Hristos și nevoia de a apăra țara?

În ziua de 12 martie 2022, animatorul Canalului 24 Fahrudin Șarafmal, raportând moartea prietenului său, a citat cuvintele unui ideolog al nazismului german Adolf Eichmann:

"Pentru a distruge o națiune, este necesar să distrugi în primul rând copiii, pentru că ucigându-le părinții, copiii vor crește și cu siguranță se vor răzbuna, iar ucigând copii, ei nu vor crește niciodată și națiunea o să dispară". În același timp, Șarafmal a adăugat: "Forțele armate ale Ucrainei nu-i pot extermina pe copiii ruși, deoarece acest lucru este interzis de legile războiului și de diferite convenții, inclusiv de cea de la Geneva. Dar eu nu fac parte din Forțele Armate ale Ucrainei și când voi avea ocazia să mă răzbun pe ruși, cu siguranță o voi face. Voi adera la doctrina lui Adolf Eichmann și voi face tot ce-mi stă în putere pentru ca nici voi, nici copiii voștri să nu trăiască niciodată pe acest pământ <...> Avem nevoie de victorie și dacă toate familiile voastre vor trebui să fie măcelărite pentru aceasta, voi fi unul dintre primii care o va face".

Pentru a fi sinceri, trebuie să notăm că peste câteva zile el și-a cerut scuze pentru cuvintele sale, deși într-o formă ciudată: "Îmi cer scuze, pentru că aceasta a fost inacceptabil din punctul de vedere al unui jurnalist și pur uman. Ucrainenii nu sunt neoameni cum sunt rușii, noi suntem în primul rând oameni".

Amenințări similare la adresa soțiilor și copiilor ocupanților au apărut și în ziua de 17 martie pe pagina de Facebook a conducătorului Serviciului de Frontieră Serghei Deineka, după moartea unui grup de grăniceri ucraineni. Adevărat, Deineka a declarat mai târziu că pagina lui a fost piratată.

Exemplele de mai sus nu sunt nicidecum o excepție, mânia și ura cauzate de moartea tovarășilor sunt foarte frecvente printre ucraineni. Și din punct de vedere uman ei pot fi înțeleși. Dar aceieștia sunt oameni laici. Ce fac creștinii?

În ziua de 7 martie, "mitropolitul" Bisericii Ortodoxe a Ucrainei recent create Mihail Zinkevici a spus că uciderea "rașiștilor" (rușilor fasciști – n.t.) nu este un păcat și că după săvârșirea uciderii nici nu trebuie să te mărturisești: "Dacă inamicul trage în casa ta, împușcă în vecinii tăi, atunci acesta este duşmanul lui Dumnezeu... Acest duşman trebuie distrus. Nu există păcat în asta. Nici chiar nu trebuie să te spovedești".

Conducătorul BOaU Serghei Dumenko a spus cam același lucru în eterul telemaratonului: "Nu căutăm să ne ucidem vecinii. Dar dacă au venit la noi acasă, noi ne apărăm Patria, iar apărarea și uciderea dușmanului nu este păcat".

Din punctul de vedere al unui patriot care se apără de un agresor, cuvintele "ierarhilor" sună convingător. Iar prin prisma creștinismului? Uciderea în război nu este oare un păcat?

Sfinții Părinți despre omoruri pe timp de război

În pofida faptului că cei mai mulți dintre sfinții părinți nu au identificat porunca "Să nu ucizi" cu uciderea la război, există unii care au negat categoric posibilitatea comiterii omorului de către creștini și chiar de a se angaja în acțiuni militare.

Sfântul Ipolit al Romei (170-235), sub frica de a fi dat anatemei, a interzis creștinilor să facă serviciul militar. Iar celor care sunt totuși înrolați în serviciul militar, le interzice să ucidă: "Cine a acceptat puterea de a da ordine de a ucide, chiar și un simplu soldat, nu trebuie să facă acest lucru sub nicio formă, chiar dacă primește un ordin". Pentru cei vinovați de vărsare de sânge, sfântul prevede o penitență: "Creștinul nu trebuie să fie în armată decât atunci când este silit să ia sabia. Și în acest caz, să nu-și ia asupra lui păcatul vărsării de sânge. Dar dacă se va vărsa sânge, să fie îndepărtat de la Sfintele Taine, ca prin penitență, lacrimi și suspine să se curățe".

Dar dacă se va vărsa sânge, ostașul fie îndepărtat de la Sfintele Taine, ca prin penitență, lacrimi și suspine să se curățe.

Sfântul Ierarh Ipolit al Romei

În același timp, alți sfinți părinți nu numai că justifică uciderile pe vreme de război, dar îi laudă pe soldații care apără patria cu arma în mână. Astfel, Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare (secolul al IV-lea) în Epistola sa către călugărul Amon scrie: "Nu este îngăduit să ucizi, dar a extermina dușmanul în război este legitim și demn de laudă; de aceea, celor care s-au remarcat în bătălii li se acordă mari onoruri, lor li se ridică monumente, care le vestesc meritele".

Fericitul Augustin exprimă o părere similară: "De aceea, cei care duc războaie cu autoritate de la Dumnezeu sau acționează în virtutea legilor Sale (adică în vederea unei ordinii rezonabile și drepte) fiind reprezentanți ai autorității publice, nu încalcă poruncă de a nu ucide, ci îi pedepsesc pe răufăcători cu moartea".

Unii sfinți părinți fac o distincție între participarea la un război drept și un război nedrept. Astfel, cuviosul Isidor Pelusiotul scrie: "Nu trebuie să dăm vina pe toți cei care duc război; cei care au inițiat săvârșirea infracțiunii sau furtul sunt numiți pe drept demoni distructivi; celor care se răzbună cu cumpătare nu trebuie să li se reproșeze că acționează pe nedrept".

La acestea putem adăuga că în cartea Deuteronomul, după porunca "să nu ucizi", vine porunca de a nimici popoarele care populau Palestina: "Mânca-vei toată agonisita popoarelor pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le va da ţie; să nu le cruţe ochiul tău şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, că aceasta este cursă pentru tine" (Deut. 7:16), precum și o listă întreagă de crime pentru care cei vinovați trebuie să fie uciși.

În același timp, idolatria era considerată cea mai mare crimă: "De te va îndemna în taină fratele tău, fiul tatălui tău, sau fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau femeia de la sânul tău, sau prietenul tău care este pentru tine ca sufletul tău, zicând: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care tu şi părinţii tăi nu i-aţi ştiut,  Dumnezeilor acelor popoare, care locuiesc împrejurul tău, aproape sau departe de tine, de la un capăt până la celălalt al pământului, Să nu te învoieşti cu ei, nici să-i asculţi; să nu-i cruţe ochii tăi, să nu-ţi fie milă de ei, nici să-i ascunzi; Ci ucide-i; mâna ta să fie înaintea tuturor asupra lor, ca să-i ucidă, şi apoi să urmeze mâinile a tot poporul" (Deut. 13:6-9).

Pe baza celor relatate mai sus s-ar putea crea impresia că reprezentanții BOaU au dreptate când spun că uciderea militarilor ruși nu este un păcat. Dar nu totul este chiar așa.

Cert este că încă în vremea Vechiului Testament, luarea vieții umane în orice împrejurare a fost înțeleasă ca ceva ce contrazice planul lui Dumnezeu pentru om. Chiar și într-un război drept, cel care comite o crimă își ia asupra sa păcatul, are nevoie de pocăință și curățire.

Chiar și într-un război drept, cel care comite o crimă își ia asupra sa păcatul, are nevoie de pocăință și curățire.

Cuviosul Isidor Pelusiot (sec. IV-V) scrie: "Deși uciderea dușmanilor în războaie pare fi o chestiune legitimă și se înalță monumente învingătorilor, care le vestesc meritele; totuși, dacă analizăm rudenia dintre oameni, atunci ea (mortificarea) nu este nevinovată; de aceea Moise a ordonat ca cel care a ucis un om în război să facă curățarea și stropirea". Aici vorbim despre faptul că după războiul israeliților împotriva madianiților, care a fost început din porunca directă a lui Dumnezeu, profetul Moise le spune soldaților următoarele: "Și să ședeti afară din tabară șapte zile; toți cei ce ați ucis om și v-ați atins de om ucis să vă curațiți în ziua a treia și în ziua a șaptea..." (Numeri 31:19).

La fel și Sfântul Ierarh Vasile cel Mare prescrie penitenţă celor veniţi de la război: "Uciderile săvârşite în război, părinţii noştri nu le-au considerat drept crime: după părerea mea, ei au vrut să acorde iertare celor care au luptat în război în numele rațiunii și a iubirii. Dar poate că ei (ostașii) trebuie sfătuiți să se abțină de la împărtășire doar trei ani, deoarece mâinile lor nu sunt curate".

Canonistul secolului al XIII-lea Matei Vlastar comentează această Regulă în felul următor: "Este necesar ca cei care își petrec viața în lupte și își pătează mâinile cu sângele străinilor să fie mai întâi curățați prin tămăduirea pocăinței și să fie arsă în foc această îndeletnicire și întinăciune asociată și astfel să se apropie de tainele noului Adam".

Ostașii  trebuie sfătuiți să se abțină de la împărtășire doar trei ani, deoarece mâinile lor nu sunt curate.

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

O poveste revelatoare a avut loc în secolul al X-lea în Bizanț, când împăratul Nicefor Fokas, care a purtat numeroase războaie în est împotriva arabilor, a cerut Patriarhului Constantinopolului și Sinodului să-i echivaleze pe cei uciși în război cu sfinții martiri pentru a ridica moralul soldaților săi. Din punctul său de vedere, acest lucru era justificat, deoarece adversarii săi musulmani mergeau bucuroși la moarte, crezând că un musulman care a murit în timpul jihadului ajunge imediat în rai. Dar ierarhii ortodocși l-au refuzat referindu-se la Pravila lui Vasile cel Mare.

Astfel, învățătura bisericii cu privire la această problemă poate fi formulată după cum urmează: uciderea inamicului într-un război drept este o încălcare a planului divin pentru om. Și deși este justificată de datoria de a-și apăra poporul, ostașul la fel ca un ucigaș de rând, are nevoie de pocăință și curățire.

Dă-Mi inima ta

"Fiule, dă-Mi inima ta" (Prov. 23:26), spune Domnul în Vechiul Testament; "Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5:8); "Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele" (Ps. 50:11), spune David; Apostolul Pavel dorește ca Hristos să Se sălăşluiască în inimile creștinilor (cf. Efeseni 3:17).

Multă vreme se pot cita cuvintele Părinților Bisericii despre ostași și război. Dar este necesar să înțelegem următoarele – principalul lucru pentru om, inclusiv pentru un ostaș, este pacea și dragostea din inima sa. Uciderea unui inamic este posibilă cu greu fără furie și ură în suflet. Și aceste patimi nu au loc în sufletul unui creștin.

Cuviosul Ambrozie din Optina scrie: "Mântuitorul nu a dat deloc această poruncă ("Să nu ucizi” – Nd.), ci a adus doar această poruncă din Vechiul Testament: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult (adică în Vechiul Testament): "Să nu ucizi" (Matei 5:21). Adevărata poruncă a Mântuitorul este aceasta: "Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă" (Mat. 5:22). Vedeți că Mântuitorul nu interzice uciderea, care era interzisă în Vechiul Testament, ci ca Împlinitor al legii, El încearcă să stârpească patima mâniei însăși din inima omului, prin care oamenii ajung uneori la ucidere" .

Aceste cuvinte conțin răspunsul la întrebarea: este sau nu un păcat să ucizi pe vreme de război? Dumnezeu vorbește nu atât despre acțiunile concrete ale omului, cât despre starea sufletului său, care va avea o importanță decisivă la Judecata de Apoi. O persoană poate avea furie, mânie și ură în inimă și, pe baza acestor pasiuni păcătoase poate ucide dușmani la război, sau poate avea un sentiment de compasiune pentru aproapele, dragoste jertfelnică pentru, dorința de a-l ocroti de rău, supunere smerită față de autoritate, și în același timp să ucidă inamicii la război. Acțiunea poate fi aceeași, dar consecințele pentru sufletul uman sunt complet diferite. Patima păcătoasă, după învățătura Sfinților Părinți, este supusă pedepsei lui Dumnezeu, dacă omul aduce pocăință.

Poziția Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Biserica Ortodoxă Ucraineană face apel la credincioșii săi să se ridice la lupta pentru apărarea Patriei. Apelul Sfântului Sinod către poporul ucrainean este următorul: "Într-o situație atât de dificilă, îi îndemnăm pe toți să fie curajoși, să intensificăm rugăciunea și să ne unim pentru apărarea Patriei noastre. Ne adresăm astăzi tuturor apărătorilor noștri, vrem să depunem mărturie că vă cinstim și ne rugăm pentru voi, pentru că voi, riscându-vă viața prin jertfă, mărturisiți cu adevărat cum puteți îndeplini cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15:13)".

Totodată, Biserica Ortodoxă Ucraineană ne amintește că nu trebuie să lăsăm patimile păcătoase să domine în suflet, ci dimpotrivă, trebuie să păstrăm pacea, dragostea și virtutea.

"Poporule ucrainean, fraților și surorilor! Nădăjduim că bunul simț va birui și acest război se va termina în curând. Vă rugăm pe fiecare să păstrați pacea între voi și să nu cedați provocărilor. Ajutați-vă unii pe alții, aveți grijă unul de celălalt. De asemenea, este important să nu stârniți ostilitate între voi. Doar în unitate este puterea noastră. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze pe conducătorii cu lumina harului Său. Credem că Multmilostivul Dumnezeu va auzi rugăciunile noastre și ne va ierta păcatele. Și în viitorul apropiat, pacea lui Dumnezeu va domni din nou pe pământul nostru ucrainean cel binecuvântat!", se arată în Comunicatul Sinodului.

Putem compara aceste cuvinte cu apelurile reprezentanților altor confesiuni ucrainene și putem face concluzia cine este adevăratul păstor al turmei lui Hristos și cine nu este.