Preafericitul Mitropolit Onufrie își sărbătorește aniversarea de 80 de ani

09:15
1557
Preafericitul Mitropolit Onufrie. Foto: Biserica Ortodoxă Ucraineană Preafericitul Mitropolit Onufrie. Foto: Biserica Ortodoxă Ucraineană

Preafericitul Onufrie s-a născut pe 5 noiembrie 1944 la Korytne, regiunea Cernăuți.

Orest Berezovski (acesta a fost numele viitorului întâistătător) s-a născut în anul 1944 în satul Korytne, raionul Vașcăuți (azi Vijnița), regiunea Cernăuți, în familia unui preot.

În 1961, după absolvirea școlii, a plecat să studieze la Școala Tehnică din Cernăuți, apoi a lucrat în organizații de construcții din regiune. În 1966 a devenit student la Facultatea tehnică generală a Universității din Cernăuți. După ce a studiat trei ani, și-a început studiile la Seminarul Teologic din Moscova.

Cu doi ani înainte de absolvire, Orest a devenit unul dintre frații Lavrei Sfintei Treimi și a Sfântului Serghie de Radonej, iar la 18 martie 1971 s-a călugărit. Când a fost tuns în călugărie, a primit numele Onufrie, în cinstea Preacuviosului Onufrie cel Mare.

Pe 20 iunie din același an, călugărul Onufrie a fost hirotonit în gradul de ierodiacon, iar pe 29 mai 1972 – în gradul de ieromonah. În același an și-a început studiile la Academia Teologică din Moscova, pe care a absolvit-o în 1978 cu o diplomă academică de candidat în științe teologice.

În 1980 a fost ridicat la gradul de egumen. Pe 28 august 1984 a fost numit paroh al bisericii Schimbarea la Față a Mântitorului din cadrul mitocului athonit din satul Lukino (stația Peredelkino, regiunea Moscova). La 28 iunie 1985, viitorul Întâistătător a fost numit protopop al Lavrei în cinstea Sfintei Treimi și Sfântului Serghie de Radonej, iar de sărbătoarea Nașterii Domnului din anul următor a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

Din 20 iulie 1988 până în noiembrie 1990, a fost stareț al Lavrei de la Poceaev. A devenit episcop la 9 decembrie 1990. Ierarhul a fost sfințit de fostul Mitropolit al Kievului și al Întregii Ucraine Filaret Denisenko, care ulterior a căzut în schismă și a întemeiat Patriarhia Kievului.

În 1992, episcopul de Cernăuți Onufrie s-a pronunțat împotriva acțiunilor necanonice ale mitropolitului de atunci Filaret. Pentru aceasta, Filaret l-a destituit pe episcopul Cernăuțior. Dar clerul și credincioșii și-au apărat păstorul și deja în aprilie episcopul Onufrie a fost restabilit în Scaunul de la Cernăuți.

În 1994, episcopul a fost ridicat la rangul de arhiepiscop, în 2000 a devenit mitropolit, iar la 13 august 2014, în rezultatul unui vot secret, a fost ales Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

UJO a informat mai devreme că Preafericitul Mitropolit Onufrie s-a adresat cu un Cuvânt episcopului Serafim de Novovoronțovsk, vicar al eparhiei de Novokahovka: "Biserica vă încredințează conducerea unor oameni care suferă multă durere. Încercați să fiți un părinte iubitor pentru ei".

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si