Cu mâhnire despre Athos și Patriarhia Constantinopolului
Fanarul nu se mai poate opri pe calea ecumenismului și călcă în picioare canoanele, iar Athosul nu mai este acum temelia Ortodoxiei, spune Mitropolitul Serafim de Pireu.
Cu câteva luni în urmă, a fost publicată broșura ierarhului Bisericii Ortodoxe a Greciei, Mitropolitului Serafim al Pireului, "Fanarul nu avea nici un drept să se amestece în viața altei Biserici Autocefale". În ea, Înaltpreasfințitul examinează apostazia Patriarhiei Constantinopoluluiși slăbiciunea multor, dacă nu chiar a majorității mănăstirilor athonite, care își exprimă tacit, și uneori explicit, acordul cu asemenea acțiuni ale Fanarului. Părerea Mitropolitului Serafim, exprimată uneori în cuvinte destul de dure, merită să fie cunoscută și analizată.
Cine este Mitropolitul Serafim al Pireului?
Mitropolitul Serafim (Mendzelopoulos) s-a născut în anul 1956. În 1980 a intrat în mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Penteli. A absolvitFacultatea de Teologie al Universității din Atena. În 2001 a fost hirotonit episcop de Adelaide, vicar al Arhiepiscopiei australiene a Patriarhiei Constantinopolului, iar în 2006 a fost numit la catedra Pireului. Când a fost instaurat, a refuzat foarte elocvent să accepte darurile care, potrivit unei tradițiiîndelungate, sunt prezentate episcopului care preia administrația eparhiei. Explicându-și fapta, a spus că nu caută slava și plăcerile pământești, nu vrea nici aur, nici argint și va lucra fără remunerarepentru mântuirea turmei sale.
În gradul de mitropolit, el a fost implicat foarte activ în viața publică și a reacționat dur la evenimentele care, în opinia sa, necesită o evaluare morală de către ierarhia bisericească. El a cerut boicotarea filmului "Codul Da Vinci" și a cărții cu acelașititlu a lui Dan Brown, numindu-le "anti-istorice, absolut înșelătoare și ridicole", a protestat împotriva vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Cipru, s-a plâns Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii pe cântărețul Elton John pentru cuvintele sale hulitoare despre Hristos, a criticat ierarhia Bisericii Sârbe pentru înlăturarea episcopului de Raška și Prizren Artemije Radosavljevićde laconducerea eparhiei.
În plus, el l-a criticat cu asprime pePatriarhul Constantinopolului pentru ecumenism, autoritățile elene pentru recunoașterea drepturilor persoanelor LGBT și promovarea ideologiei egalității de gen. Și, desigur, Mitropolitul Serafim a refuzat să recunoască Biserica Ortodoxă aUcrainei nou formată, în pofida opiniei altor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei, afirmând că se opune "activității malițioase a unor mireni excomunicați, fără hirotonire,aflați în schismă, pe care Sfântul Sinod al venerabilei Patriarhii Ecumenicei-a restaurat eronat, fără procedura canonică prescrisă de sfintele canoane".
Sfântul Munte Athos nu este același
Potrivit Mitropolitului Serafim, situația cu recunoașterea BOaU de către unele mănăstiri athonite a dezvăluit doar degradarea din viața duhovnicească și slăbirea statorniciei în credință pe Athos.
" Degradarea duhovnicească gravăa Sfântului Muntecontemporan este deja un fapt trist, care a fost constatat de mulți clerici și personalități proeminente care urmăresc evenimentele de pe Athos, și în general, modul în care prezența sa este manifestată în realitatea bisericească contemporană", scrie arhiereul. Și într-adevăr, dacă mai devreme athoniții preferau tot felul de lipse și chiar moartea decât să se abată de la credință, acum vedem cum grijile lumești și preocuparea pentru bunăstarea materială a mănăstirilor îi impune pe unii stareți să se supună cerințelor Patriarhului Bartolomeu și diplomațiloramericani și să recunoscă BOaU, să admită slujirea în mănăstirile lor a unor persoane care nu numainu au hirotonie canonică la cinul preoției, dar nu au nicimăcar botez. Mai mult, athoniții înșiși, de regulă, înțeleg perfect acest lucru, dar se ascund după scuzecao frunză de smochin: ei bine, de vreme ce "însuși" Patriarhul Constantinopolului i-a recunoscut, cine suntem noi pentru a-l contrazice? Pe vremuri, nevoitorii Sfântului Munte adoptau poziții total diferite. Pentru ei cel mai important lucru a fost puritatea credinței Ortodoxe, și nu opinia celor puternici ai acesteilumi.
"Cu durere în inimă, ne convingem că Muntele Athos contemporan, care cândva a fost o fortăreață a Ortodoxiei, un spărgător de care se sfărâmau ereziile, muntele care a născut nenumărați cuvioși și martiri, asceți și mărturisitori ai credinței, din păcate, numai are nimic comun cuSfântul munte pe care l-am cunoscut în tinerețe, cu aproximativ treizeci și cinci de ani în urmă".
Mulți creștini ortodocși din multe țări sunt obișnuiți să privească la Athos ca la un far duhovnicesc în marea învolburată a acestei vieți. Părerea Sfântului Munte a fost cinstită ca o mărturie a adevărului marilor asceți, rugătorilor, nevoitorilor evlavioși, care nu puneau preț pe asemenea factori precum bogăția, favoarea autorităților și opinia lumii în general. Cine puteau să spună împreună cu Apostolul Ioan: "Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău" (1 Ioan 5:19).
Dar acum, potrivit Mitropolitului Serafim, situația s-a schimbat radical: "Dar astăzi ne uităm la Sfântul Munte Athos și nu recunoaștem înfățișarea lui duhovnicească; este înspăimântată și aservită de autoritatea ecleziastică superioară, dornică să asculte îndrumarea Fanarului, chiar și atunci când el greșește în multe feluri. Athosul, căruia îi lipsește pulsul, Athosullipsit de pulsarea vieții, de duhul ascezei și al mărturisirii. Athosul, care în multe probleme, și mai ales în cele legate de credință, erezii și schisme, pare să aprobe, stă într-un rând și cooperează strâns cu erezia și schisma. Athosul, care oscilează între erezie și Ortodoxie, fiind incapabil să dea un răspuns teologic,să se ridice la înălțimea sa deplină și să denunțe erezia și pe cei care o promovează, oricine ar fi ei".
În general, căderea unorautorități dovnicești de neclintit, așa cum păreau până recent, ne face să ne gândim: după cineoare creștinii ortodocși pot să se orienteze astăzi, în cine să aibă încredere și pe cine să urmeze? Sfântul psalmist David spune că în astfel de situații, trebuie să aștepți ajutorul și mântuirea direct de la Dumnezeu, care nu va ezita săo trimită: "Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit" (Ps 11: 2,3).
Căderea unor autorități dovnicești de neclintit, așa cum păreau până recent, ne face să ne gândim: după cine oare creștinii ortodocși pot să se orienteze astăzi, în cine să aibă încredere și pe cine să urmeze?
Unii tâlcuitori ai Sfintei Scripturi atrag atenția asupra faptului că profetul David nu spune că adevărul a dispărut cu totul, ci că a fost "diminuat", adică a devenit mic și imperceptibil. Dar el totuși există. Deci, pe Athosul de astăzi există mănăstiri și există călugări care nu urmează calea credinței și evlavieicăldicele, dar stau ferm în Ortodoxie, indiferent de orice factori. "Desigur, aceste concluzii nu se referă la toate mănăstirile athonite și la toți părinților athoniți. Slavă Domnului că există mănăstiri, sunt puține, desigur, care pot fi numărate pe degetele unei mâini (Gregoriat, Caracalu, Kostamonitu și Filotheu), precum și mulți călugări din schituri și chilii, care continuă să reziste atotereziei ecumenismului și samavolnicie Fanarului", scrie Vlădica Serafim.
Crearea BOaU este cel mai tragic eveniment din ultimele decenii
"Autocefalia ucraineană <...> a devenit cel mai tragic "eveniment bisericesc din ultimele decenii", deoarece a provocat o schismă mondială la nivel pan-ortodox", scrie Mitropolitul Serafim.
După cum știți, Patriarhul Bartolomeu și susținătorii săi neagă cu încăpățânare existența unei schisme în Ortodoxie ca urmare a acțiunilor sale anti-canonice privind creareaBOaU. Starea absenței comuniunii euharistice între Biserica Ortodoxă Rusă și Fanar, precum și faptul că zece din cele paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale recunoscute în general nu recunosc BOaU, este privită de ei ca un fel de neînțelegere temporară, care se presupune că va fi epuizată imediat ce BORu se va convinge că crearea BOaU este un fapt împlinit.
"Autocefalia ucraineană <...> a devenit cel mai tragic "eveniment bisericesc din ultimele decenii", deoarece a provocat o schismă mondială la nivel pan-ortodox".
Mitropolitul Serafim.
Mitropolitul Serafim concentrează atenția nu numai asupra faptului că zece Biserici Autocefale nu recunosc BOaU, dar și asupra faptului că recunoașterea acestei structuri de cătreBisericaAlexandriei, Biserica Greciei și Biserica Ciprului a avut loc cu încălcări evidente și nu este o recunoaștere reală.
"Patriarhul Alexandriei a recunoscut autocefalia ucraineană ca un fapt împlinit și l-a pomenitpe falsul mitropolit Epifanie, fără să convoace mai întâi un Sinod, astfel încât Sinodulsă se pronunțe în favoarea sau împotriva recunoașterii autocefaliei ucrainene. Probabil știind că dacă va fi convocat Sinodul, majoritatea episcopatului va fi împotrivă și nu își va atinge obiectivul, Patriarhul a luat decizia recunoașteriiunilaterale, călcând în picioare sobornicitatea și acționând ca un mic papă".
"Sinodul Arhieresc a Bisericii Ortodoxe a Greciei a discutat autocefalia ucraineană, dar nu a avut loc un vot nominal (așa cum trebuia să fie la o problemă atât de aprigă), pentru ca arhiereiii să își poată exprima opinia prin vot. Și în cele din urmă (într-un mod inacceptabil și antisinodal, a prevalat opinia Întâistătătorului – a Arhiepiscopului Ieronim".
Adăugăm că Biserica Ciprului nu a luat deloc vreo decizie privind recunoașterea BOaU, dar a fost de acord să nu obiecteze împotriva pomeniriilui Serghei Petrovici (Epifanie) Dumenko de către primatul Bisericii Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom. Chiar și din punct de vederepur logic, ca să nu mai vorbim despre tradiția istorică a recunoașterii, textul documentului respectiv al Sinodului Bisericii Ciprului nu constituie o recunoaștere a BOaU.
Fanarul a invadat un teritoriu canonic străin
Afirmând faptul că de mai bine de trei secole, întreaga plenitudine a Bisericii Ortodoxe, inclusiv Patriarhia Constantinopolului, a recunoscut că jurisdicția Bisericii Ruse se extinde pe teritoriul Ucrainei, Mitropolitul Serafim se referă la cercetările recente ale protopresbiterului Anastasius Goțopoulos.
"Așa cum a arătat în lucrarea sa recentăprotopresbiterul Anastasios Goțopoulos, conform datelor oficiale, documentelor și publicațiilor chiar ale Patriarhiei Ecumenice, care au ieșit din propria sa "Tipografie patriarhală" de la Constantinopol, în conformitate cu cercetările analiștilorși angajaților Patriarhiei Ecumenice (arhivarul Tronului Ecumenic K. Dellikanis, protopresbiterii F. Zisis, V. Stavridis, Vl. Fidas, Gr. Larendzakis), precum și reieșind din poziția declarată oficial de însuși Patriarhul Ecumenic Bartolomeu (scrisori, cuvinte), rezultă că însăși conștiința ecleziastică și canonică a Tronului Ecumenic din ultimele trei secole și jumătate până în 2018 nu a considerat Ucraina teritoriul său canonic, ci în modul cel mai oficial și clar a recunoscut că aparținejurisdicției canonice a Patriarhiei Moscovei", scrie Vlădica Serafim.
Deci, așa cum au menționat de la un bun început atât Biserica Ortodoxă Ucraineană, cât și în Biserica Ortodoxă Rusă: Patriarhia Constantinopolului nu se poate amesteca în problema Bisericii Ucrainene, deoarece nu are vreun temei. Aparte, Mitropolitul Serafim se concentrează asupra faptului că în Ucraina există o Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și un mitropolit canonic la Kiev: "Toate Bisericile Autocefale fără nici o excepție îlrecunoscpe Mitropolitul Onufrie cafiind singurul mitropolit canonic al Kievului. Numai cu Prefericirea Sa și Sfântul Său Sinod, au comunicat toate Bisericile Ortodoxela coslujiri interortodoxe și pan-ortodoxe, șiîn cadrul activității comisiilor. Această unanimitate exprimă conștiința ecleziastică panortodoxă și universală a Ortodoxiei, pe care nimeni nu are dreptul să o neglijeze fără consecințe grave".
Toate Bisericile Autocefale fără nici o excepție îl recunosc pe Mitropolitul Onufrie ca fiind singurul mitropolit canonic al Kievului. Numai cu Prefericirea Sa și Sfântul Său Sinod, au comunicat toate Bisericile Ortodoxe la coslujiri interortodoxe și pan-ortodoxe, și în cadrul activității comisiilor.
Mitropolitul Serafim
Patriarhia Constantinopolului a neglijat această unanimitate, iar consecințele tragice nu au întârziat să apară – s-au manifestat prin formarea unei schisme în Ortodoxie. Trebuie notat faptul că Mitropolitul Serafim afirmă că Fanarul a invadat un teritoriu canonic străin și a enumerat sfintele canoanecare au fost astfel încălcate: "Patriarhia ecumenică nu are niciun drept canonic de a interveni în jurisdicția altei Biserici Autocefale ( în cazul dat, al Bisericii Ruse), și prin urmare, el a comis cea mai gravă crimă canonică, și anume invazia, condamnată de multe sfinte canoane (can. 2 al celui de al II-lea,can. 2 al celui de al III-lea, can. 39 al celui de-al V-leași al celui de-al VI-leaSinod Ecumenic, can. 13 și 22 al Sinodului Local de la Antiohia,can. 3al Sinodului Local de la Sardica etc.) șide întreaga Tradiție a Bisericii".
Schismaticii nu au adus pocăință
În publicația sa, Mitropolitul Serafim răspunde la această întrebare din motivul că printre cei care susțin acțiunile Patriarhului Bartolomeu, se răspândește opinia că fostul conducător al BOU-PK Filaret Denisenko și fostul conducător al BAOU Macarie Maletici au adus"pocăință", cares-a exprimat prin faptul că au dizolvat organizațiile religioase conduse de ei la "Soborul de unificare" din decembrie 2018.
Preasfințitul Serafim subliniază că această acțiune nu poate nicidecumprivită ca pocăință. El amintește că Filaret Denisenko a fost anterior episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse, apoi a fost destituit din rang și excomunicat din Biserică, iar Macarie Maletici a fost preot al Bisericii Ortodoxe Ruse și și-a primit "episcopia" în timp ce se afla deja în afara Bisericii lui Hristos.
"Pentru a răspunde la întrebarea dacă a existat pocăință din partea schismaticilor, trebuie să cercetăm dacă s-au întors la comuniunea bisericescă cu Biserica Autocefalădin care au căzut. Pentru că tocmai aceasta înseamnă căința: dizolv structura bisericească pe care am creat-o și neapărat mă întorc la structura bisericească din care am căzut. Da, Filaret și Macarie au dizolvat uniunile schismatice pe care le-au creat, dar nu s-au întors la structura bisericească de care s-au desprins, adică la Biserica Ucraineană canonică condusă de Mitropolitul Onufrie".
Un argument suplimentar (și foarte convingător) că nu a existat pocăință, este faptul că în 2019 Filaret Denisenko a părăsit BOaU și a anunțat că este din nouconducătorul BOU-PK.
Patriarhul Constantinopolului nu este cea mai înaltă instanță de apel
După cum știți, Patriarhul Bartolomeu și susținătorii săi afirmă că conducătorul Fanarului are dreptul de a primi recursuri de la clerici care nu sunt de acord cu deciziile arhiereilor sau ale Sinoadelor din toate Bisericile Autocefale. Dar problema recursului suprem a fost deja ridicată în secolele IV-V și a fost hotărâtă de Biserică la nivelul Sinoadelor Ecumenice. Adevărat este că în acele timpuri, pretenția de a fi cea mai înaltă instanță de apel provenea nu de la Episcopul Constantinopolului, ci de la Episcopul Romei.
"Astfel, din punctul de vedere al canoanelor în raport cu subiectul examinat, apare cea mai importantă întrebare: sunt oare incontestabile deciziile Sinodului complet prezidat de Patriarh, așa cum este Sinodul Patriarhiei de la Moscova, sau ele pot fi atacate în recurs la un alt Sinod Patriarhal. Acest subiect a fost dezbătut de Biserica Ecumenică după Sinodul de la Sardica și canoanele sale 3, 4 și 5".
În anul 419, a avut loc un Sinod Local de la Cartagina. Au participat 217 episcopi, inclusiv și legați ai Papei: Episcopul Faustinus de Pikene Potentius și preoții Filip și Azellus. Sinodul s-a întrunit pentru a discuta întrebarea: dacă are dreptul Papa să primească contestații împotriva deciziilor Sinoadelor Bisericii de la Cartagina? Răspunsul a fost tranșant – nu, iar formularea acestui răspuns a fost destul de dură: "Dacă prezbiterii, diaconii și alți clerici inferiori se plâng pe deciziile episcopilor în litigiile lor, episcopii vecini să-i asculte și problemele între ei să fie rezolvate de cei invitați de ei cu acordul propiilor episcopi. Dacă clerul va dori să depună recurs împotriva deciziei lor, să depună recursul doar doar la Sinodul African sau metropoliților conducători din regiunilor lor. Iar cei care doresc să apeleze la Sinoadele de peste mare, pe aceștea nimeni din Africa să nu-i accepte în comuniune". Adică recursul papal a fost în general recunoscut ca un motiv de excomunicare din comuniunea bisericească.
Și deoarece canoanele Sinodului de la Cartagina au fost confirmate prin canonul 2 al celui de-al VI-leas Sinod Ecumenic, și prin canonul 1 al celui de-a IV-lea Sinod Ecumenic și prin canonul 1 al celui de-a VII-lea Sinod Ecumenic, această decizie este confirmată de autoritatea Sinoadelor ecumenice și este general obligatorie. Mitropolitul Serafim scrie: "În consecință, vechea Biserica a acceptat ceea ce au determinat canoanele 3, 4 și 5 cu privire la privilegiile speciale care erau învestite episcopului ortodox al Romei Vechi de atunci în raport cu episcopii subordonați și numai cu ei, dar nu i-a acordat cea o jurisdicție ecleziastică superioară". Toți tâlcuitorii cunoscuți ai regulilor canonice afirmă acest principiu: recursurile clerului sunt examinate de ierarhia acelei Biserici Autocefale, unde acești clerici își îndeplinesc sau au îndeplinit slujirea.
Schismaticii nu au cinul preoției
Când înfințareaBOaU era încă în curs de elaborare, mulți episcopi și teologi, cei care aveau simpatie față de Fanar și cei care nu îl simpatizau, se nedumereau în legătură cu întrebarea: cum Fanarul va rezolva problema lipsei hirotoniilor canonice în rândul schismaticilor? Deoarece toată lumea știe că aproape toți "arhiereii" din BOaU au fost "hirotoniți" într-un moment în care întreaga lume ortodoxă i-a recunoscut ca fiind excomunicați din Biserică. Cea mai frecventă presupunere a fost că fanarioții îi vor "re-hirotoni" în secret sau în mod deschis în "episcopia" BOaU. Nimeni s-a putut gândi că aceste "hirotonii" vor fi făcută retrospectiv. Dar Fanarul a procedat exact așa, stabilind astfel o nouă viziune asupra Tainei preoției. Conform acestei noi concepții, Harul Duhului Sfânt coboară asupra celui rânduit pentru hirotonie în virtutea recunoașterii acestui lucru de către Patriarhul Constantinopolului. Dar acest lucru mărturisește doar cât de pervers înțelege Fanarul această Taină.
Fanar a stabilit o nouă viziune asupra Tainei Preoției. Conform acestei noi concepții, Harul Duhului Sfânt coboară asupra celui rânduit pentru hirotonie în virtutea recunoașterii acestui lucru de către Patriarhul Constantinopolului.
Trebuie notat momentul că Mitropolitul Serafim nu este la fel de categoric în problema nerecunoașterii "hirotoniilor" schismaticilor. El nu spune că apariția retrospectivă a Harului preoției este imposibilă în principiu. El scrie că această problemă nu este de competența Fanarului, dar a Bisericii Ortodoxe Ruse: "Singura autoritate ecleziastică care are autoritatea de a lua decizii cu privire la restabilirea demnității schismaticilor este Biserica Rusă, cu condiția, desigur, că schismaticii vor aduce o pocăință sinceră, ceea ce, așa cum notează foarte bine profesorul Țelenghidis, este sine qua non pentru revenirea schismaticilor în câmpul canonic. Bineînțeles, până în prezent schismaticii nu au arătat această pocăință". Aici putem să nu fim de acord cu părerea Mitropolitului Serafim. El vorbește despre "restabilirea în cinul preoției a schismaticilor" cu condiția pocăinței lor, dar în cele din urmă este imposibil să se "restabilească" omul în starea pe care nu a avut-o de când s-a născut. Dacă recunoaștem că "hirotoniile" "arhiereilor" din BOaU nu sunt valabile, că ele nu sunt altceva decât o ficțiune, atunci cum îi putem restabili în preoție, chiar și cu condiția oikonomiei?
Oricum, Mitropolitul Serafim cu siguranță nu recunoaște prezența Harului preoției în BOaU.
Despre autocefalia ucraineană
Mitropolitul Serafim scrie că autocefalia presupus acordată BOaU de Fanar, nu putea fi acordată din două motive: în primul rând, Constantinopolul nu avea dreptul să o facă unilateral, și în al doilea rând, autocefalia poate fi acordată doar unei structuri bisericești canonic recunoscute, și care cere această autocefalie.
Vom menționa imediat că Mitropolitul Serafim a lăsat între paranteze cel mai important argument pentru imposibilitatea acordării autocefaliei BOaU. Acest argument a fost analizat puțin mai sus – este imposibil să numim o comunitate de mireni fără demnitate preoțească Biserică Autocefală. Toate celelalte argumente oferite de arhiereul grec sunt cu siguranță convingătoare, dar numai în teorie, fără nicio legătură cu legalizarea schismaticilor ucraineni.
În Ortodoxie nu există nicio procedură de acordare a autocefaliei, întărită prin canoane. Sinoadele Ecumenice nu ne-au lăsat acest lucru. În plan istoric, autocefalia a fost acordată de către Patriarhia Constantinopolului și de Biserica Rusă. Constantinopolul a acordat autocefalia Bisericii Sârbe, Bisericii Bulgare, Bisericii Române și altor biserici, iar Biserica Ortodoxă Rusă – Bisericii Poloneze, Bisericii Ținuturilor Cehe și Slovaciei și Bisericii Ortodoxe din America (recunoscută de către Biserica Rusă, Bisericii Georgiană, Bisericii Bulgară, Bisericii Poloneză și Bisericii Cehoslovaciei, celelalte o consideră parte din Biserica Ortodoxă Rusă). Însă autocefaliile acordate de Biserica Ortodoxă Rusă a avut loc cu câteva decenii în urmă și sunt contestate de Patriarhia Constantinopolului. Fanarul susține că dreptul de a acorda autocefalie îi aparține numai lui. Temeiul pentru aceasta este doar dorința ambițioasă a Fanarului și nimic mai mult.
Precedentele istorice care nu sunt întroduse în corpul dreptului canonic rămân precedente istorice. Pentru a umple această lacună în dreptul canonic, în timpul pregătirii Sinodului de la Creta, desfășurat în 2016, a fost elaborat un document privind procedura de acordare a autocefaliei, care nu a fost supus discuției la Sinodul Cretan, iar Sinodul Cretan de fapt nu a devenit pan-ortodox, așa cum s-a conceput inițial, din cauza absenței reprezentanților Bisericilor Antiohiei, Georgiei, Bulgare și Ruse. Dar Mitropolitul Serafim face totuși referire la documentul elaborat privind ordinea de acordare a autocefaliei și indică principiul său de bază: acordul tuturor Bisericilor Autocefale.
"Tomosul prin care se proclamă autocefalia, ca o condiție necesară, printre altele, prevedea și acordul tuturor Bisericilor Autocefale:"Deoarece Patriarhul Ecumenic asigură acordul Bisericilor Ortodoxe Autocefale prin obținerea consimțământului scris al acestora, el poate semna personal Tomosul patriarhal...". Din cele susmenționate devine clar că fără consimțământul și consensul tuturor Bisericilor Autocefale, adică fără respectarea condițiilor, Patriarhul Ecumenic nu poate nici acorda autocefalia, nici accepta recursuri și nici nu poate fi "administrator bisericesc", scrie Vlădica.
Al doilea motiv care permite respingerea autocefaliei BOaU – este că Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică condusă de Mitropolitul Onufrie, recunoscută oficial de toate Bisericile Autocefale, nu a cerut și nu a căutat să dobândească statutul de autocefalie, spre deosebire, desigur, de alte autocefalii, care au fost acordate de Patriarhia Ecumenică (Greacă, Sârbă, Bulgară, Română, Poloneză, Albaneză și Cehă și Slovacă), când Bisericile Autocefale au depus o cerere corespunzătoare. <...> Nu poate fi nicio comparație între autocefalia acordată schismaticilor și membrilor parasinagogii ucrainene, și acordarea statutului de autocefalie canonică de către Onorata Patriarhie Ecumenică Bisericilor canonice din Grecia, Serbia, Bulgaria, România, Polonia, Albania și a Republicii Cehe și Slovaciei".
Mitropolitul Serafim susține, de asemenea, că teoria "Primului fără egali", care a fost elaborată de Mitropolitul de Pergam Ioan (Zizioulas) și Arhiepiscopul Elpidofor (Lambriniadis) al Americii, vizează promovarea aspirațiilor ecumenice ale Fanarului. În această publicație Preasfințitul Părinte Serafim nu s-a concentrat în detaliu asupra aceastei probleme, trimițindu-i pe cei interesați la publicațiile sale anterioare. Și ultima teză a Mitropolitului este că nu putem să sperăm că dezbinarea existentă în Ortodoxie se va soluționa cumva de la sine în timp.
În acest sens, Mitropolitul Serafim are absolută dreptate, pentru a soluționa problema dezbinării existente, este necesar, în primul rând, să se caute o soluție comună pentru toate Bisericile Autocefale, și în al doilea rând, această decizie trebuie să se bazeze pe sfintele canoane ale Bisericii și nu pe ambițiile unor ierarhi bisericești.
