Alături de preoții "Moscovei", de ce să nu fie bătuți și cei "ucraineni"?
În regiunea Lviv, un comisar militar a înmânat o somație unui cleric al BGCU, prinzându-l de gât. Greco-catolicii s-au revoltat. Dar de ce aici nimic nu surprinde?
În istoria Bisericii, precum și în istoria poporului și statului nostru, există multe exemple când cei care odată cu aprobarea violenței, au devenit inevitabil victimele acesteia.
La mijlocul lunii decembrie, o înregistrare video din satul Dulib (o suburbie a orașului Stryi, regiunea Lviv) a șocat toată Ucraina, pe care un comisar militar a înmânat o somație unui preot al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene (BGCU), Myhailo Cimyr. În mod surprinzător, indignarea a fost nu atât în legătură înmânarea somației preotului, cât din cauza felului cum a fost înmânată. Comisarul militar l-a prins de gât, l-a împins, l-a înjurat și s-a comportat extrem de grosolan. A izbucnit un scandal masiv. Greco-catolicii s-au plâns conducătorului administrației regionale de stat din Lviv, M. Kozyțki, iar autoritățile au încercat să camufleze scandalul.
În această situație, ceea ce a șocat toată lumea nu a fost doar faptul nelegiuirii împotriva unui preot, ci că acest preot nu ținea de "biserica moscovită" el aparținea unei confesiuni super-patriotice. Oricum, nu trebuie să fie o surprinză că prin promovarea urii și a intoleranței față de preoții "răi", greco-catolicii au resimțit aceeași intoleranță, deși ei se prezintă ca fiind "buni". Să ne amintim de cuvintele lui Hristos: "Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26:52). Credem că agresiunea împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care este încurajată și adesea inițiată de reprezentanții BGCU și BOaU, mai devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva lor. Nu credeți? Atunci să facem un recurs la istorie.
Ecouri istorice: URSS și "Biserica vie"
În prezent, pe baza documentelor de arhivă și a relatărilor martorilor oculari, nu avem nicio îndoială că în anii 1920, autoritățile sovietice au jucat un rol cheie în crearea schismei bisericești numită "Biserica vie". Șeful departamentului 6 al OGPU (organ pentru combaterea asociațiilor religioase) Evgheni Tucikov a scris în 1922 despre unele dintre sarcinile sale: "Baza lucrării noastre împotriva clerului a fost lupta împotriva clerului tihonit recționar și, desigur, în primul rând cu cei mai înalți ierarhi, precum mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii etc. Pentru a pune în aplicare această sarcină s-a format un grup numit "BISERICA VIE", format în principal din preoți albi, ceea ce ne-a oferit ocazia să semănăm discordie între preoți și episcopi, cum ar fi între soldații cu generali, întrucât între clerul alb și cel negru (călugării) exista dușmănie cu mult înainte de această dată, pentru că aceștia din urmă aveau un avantaj semnificativ în biserică și se apărau cu canoane de competiția preoților albi în obținerea de funcții ierarhice superioare".
Una dintre cele mai proeminente autorități și conducătorul de facto al "Bisericii Vii" a fost " mitropolitul binevestitor" (cum își spunea el) Alexandr Vvedenski. La începutul anilor 1920, numele său a strălucit pe primele pagini ale ziarelor sovietice, iar dezbaterile cu participarea sa au atras mulțimi. El i-a criticat aspru pe "tihoniți" (reprezentanții Bisericii canonice), a fost nevoit să vorbească la procesul împotriva mitropolitului Veniamin, o consecință fiind executarea mai multor preoți, dar el se simțea foarte încrezător.
Nu e de mirare – Vvedenski s-a bucurat de sprijin necondiționat din partea autorităților, de eliminarea "concurenților" din cadrul Bisericii canonice de către GPU-NKVD, "transferând" mii de biserici ortodoxe în proprietatea "Bisericii Vii" și așa mai departe. Este suficient să spunem că în 1922-1923, mai mult de jumătate din episcopia și parohiile ortodoxe se aflau sub jurisdicția structurilor renovaționiste. Mai mult, în timpul persecuțiilor împotriva clerului Bisericii Ruse, funționarii de stat, oamenii obișnuiți, membrii Komsomolului și agricultorii colectivi i-au umilit, insultat, abuzat și ucis pe preoții canonici. "Biserica Vie" a sprijinit cu putere toate aceste fărădelegi, fiind sigură că nu li se va întâmpla nimic asemănător. Dar...
La începutul anilor 1930, în contextul strategiei generale de distrugere aspră a vieții religioase în URSS, bolșevicii au încetat practic să-i pe distingă susținătorii "Bisericii Vii" de credincioșii Bisericii canonice – arestările și represiunile i-a afectat pe toți. În timpul Marii Terori din 1937-1938, când aveau loc represiuni în masă și închiderea tuturor bisericilor, au fost împușcați 86 de episcopi renovaționiști, iar mișcarea renovaționistă a fost în pragul prăbușirii totale, dispărând complet în 1946.
După cum vedem, inițial, autoritățile i-au susținut pe schismaticii care au atacat Biserica canonică. Totuși, din cauza unei turnuri complet neașteptate a evenimentelor, sprijinul guvernului s-a transformat în execuție. De ce?
Lecții de istorie
Pentru că există un adevăr atemporal: susținerea violenței, chiar dacă inițial a fost aprobată sau încurajată de cei de la putere, reprezintă calea spre pierzanie.
Poporul ucrainean are principii morale care au fost cultivate de secole. Printre aceste principii se numără respectul pentru bătrâni, tradiții și o atitudine plină de respect față de locurile sfinte și față de Biserică. În folclorul nostru, este o provocare să găsești ceva asemănător cu povestea rusă "Preotul și slujitorul său Balda" (Tâmpit - notă trad.). Nu avem glume sau cântece care să conțină cuvinte sau expresii jignitoare despre clerul ortodox. Ei bine, cel puțin, nu au existat până de curând.
Adevărat, totuși, în epoca sovietică s-au făcut eforturi pentru a defăima Biserica, dar aceste încercări aproape că nu a avut niciun rezultat. Situația a început să se schimbe destul de recent, în timpul mandatului lui Poroșenko. Acest președinte ucrainean a fost cel care și-a luat libertatea de a folosi un limbaj ascuțit și ofensator împotriva preoților și episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în timp ce "Canalul 5", care îi aparține lui Poroșenko, s-a străduit să calomnieze și să defăimeze Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Totuși, nici acest fapt nu ar putea fi numit cel mai "josnic". Punctul de jos a fost atins în timpul mandatului lui Zelenski. În primul rând, acuzațiile de "colaborare cu țara agresor", apoi apelurile directe la represalii împotriva clericului ortodox (amintim emisiunile scandaloase din "Cartierul 95") au condus la aceea că ideea violenței fizice împotriva preoților ortodocși a început să nu mai fie percepută de societate ca un "tabu".
Reprezentanții BGCU și BOaU joacă un rol semnificativ în ridicarea acestui val de ură. De exemplu, un preot uniat, care a pus mâna pe un lăcaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene de lângă Kiev, a cerut recent enoriașilor săi să "curățe" Ucraina de "preoții moscoviți", iar un cleric al BOaU a numit sfărâmarea lacătelor de pe lăcașurile Bisericii Ortodoxe Ucrainene "o faptă sfântă". "Se pot enumera zeci (dacă nu sute) de alte declarații ale adepților lui Dumenko sau Șevciuk care stârnesc agresiunea împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dar cel mai periculos este că toate aceste afirmații duc la anularea limitelor a ceea ce este permis, distrugându-se normele și standardele morale care îi opreau pe ucraineni de la insultarea Biserica și a slujitorilor săi. Anulând aceste granițe față de o Biserică, este greu de crezut că în această plasă nu va cădea o altă confesiune. Desacralizarea Bisericii duce întotdeauna la satanizarea societății, la faptul că nimic nu este interzis sau tabu. Deci, dacă un preot poate fi bătut, de ce nu poate fi bătut și altul?
Dilema BOaU și BGCU
Revenind la incidentul care s-a întâmplat cu un reprezentant al Bisericii Greco-Catolice cu participarea unui comisar militar, este necesar să ne amintim că consecințele aprobării violenței împotriva Bisericii Ortodoxe vor fi cele mai dezastruoase pentru inițiatorii ei. Deși pe termen scurt, înlăturarea lacătelor poate părea "o lucrare sfântă", istoria ne arată că o astfel de poziție va face în cele din urmă ca BOaU și BGCU să se confrunte cu aceeași realitate pe care o pregătesc pentru "moskali". Dacă în loc de Evanghelie și de necesitatea pocăinței, se vorbește în mod constant despre violența împotriva "bisericii moscovei", oamenii crescuți cu astfel de "predici" vor merge să-l lovească "peste obraz" pe oricine care îi numește pe ei "robi ai lui Dumnezeu", așa cum s-a întâmplat cu preotul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene în Dulib.
Când preoții "moscoviți" se vor termina, vor fi prinși de gât cei "patriotici". Din simplă obișnuință.
