Poate o Biserică să trăiască fără a fi în slujba statului?

Pe 8 octombrie 2023, în Ucraina, Rusia și alte țări, au avut loc sărbători întru pomenirea Sfântului Preacuviosului Serghie de Radonej. Sfântul Preacuvios Serghie, un mare sfânt, făcător de minuni, isihast și întemeietor al monahismului în Rusia, este venerat departe de granițele patriei sale. Numele său este chiar inclus în calendarul liturgic al Bisericii Romano-Catolice. De ce? Fără îndoială, pentru profunzimea vieții sale duhovnicești și a faptelor sale.

Totuși, în publicațiile rusești de astăzi, Preacuviosul Serghie este descris cumva diferit – ca un "om de stat", al cărui scop principal în viață a fost să-l binecuvânteze pe Dmitrie Donskoi pentru bătălia împotriva lui Mamai și unirea țărilor rusești. Există, de asemenea, un accent puternic pe isprava militară a călugărilor săi – Peresvet și Osliabi. De exemplu, episcopul Pitirim (Tvorogov) afirmă că,dacă nu ar fi fost binecuvântarea lui Serghie, dacă nu ar fi fost victoria asupra tătarilor, Rusia ar fi fost acum "nu a treia Roma", ci "unul dintre statele islamice din Asia Centrală".

Tonul general al serbărilor actuale dedicate Preacuviosului este "militarist". Ideea stipulată este că dacă marele sfânt al Rusiei a binecuvântat oamenii pentru război în secolul al XIV-lea, atunci acest lucru este potrivit și poate fi permis astăzi.

Un canal popular rusesc de Telegram "Consilierul prezidențial"a publicat o predică a patriarhului Chiril despre Sfântul Serghie cu un comentariu sarcastic, "dedicat tuturor "tolstoienilor" (adepților lui Tolstoi) din Biserică".

În Biserica Ortodoxă Rusă de astăzi, "tolstoieni" sunt numiți cu sarcasm cei care pledează pentru pace. Aluzia autorilor canalului este clară: primatul Bisericii Ruse i-a discreditat pe toți "iubitorii de pace" în discursul său despre Preacuviosul Serghie de Radonej. Dar ce a spus de fapt patriarhul Chiril? Și cum percepe astăzi Biserica Ortodoxă Rusă moștenirea sfântului "Țării Rusiei"? Să analizăm predica patriarhului Chiril, rostită la Lavra Sfintei Treimi în ziua celebrării Sfântului Serghie de Radonej.

Călugării au slujit poporului chiar și trăgând din tunuri

"Exemplul Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej ar trebui să ne reamintească fiecăruia dintre noi cum predecesorii evlavioși au înțeles slujirea lor. Au luptat pentru țara lor, pentru poporul lor, pentru unitate, și dacă era necesar, au tras chiar și din tunuri".

Apărarea Lavrei Sfintei Treimii a Sfântului Serghie de Radonej de năvala poloneză și lituaneană între anii 1608-1610 poate fi privită din punct de vedere secular ca o pagină glorioasă în istoria statului rus. Nu în ultimul rând pentru faptul că 3000 de apărători ai mănăstirii, dintre care majoritatea erau cazaci și arcași, au reușit să reziste timp de 15 luni în fața a 30 000 de invadatori. Da, apărarea Lavrei de la bun început a fost văzută de societatea rusă de atunci aflată sub asediu ca o afacere națională și de stat, întărită de necesitatea de a apăra Ortodoxia. Dar... poate fi considerată această apărare drept un reper al vieții monahale? Are un merit mai mare decât rugăciunile călugărilor pentru pace, pentru încetarea uciderilor și a suferințelor umane?

Să ne imaginăm cum Hristos ar declara: "Dar eu vă spun: să nu-i iubiți pe vrăjmașii voștri, trageți cu tunuri împotriva celor care vă blestemă, turnați smoală fierbinte pe capetele celor ce vă urăsc și ucideți pe cei ce vă persecută și vă alungă". Este imposibil de imaginat asta, nu? Desigur, s-ar putea argumenta că în secolul al XVII-lea vremurile erau altele, iar călugării nu aveau de ales decât să-și apere mănăstirea cu forța.

Dar astăzi Lavra, ca și toată Rusia, nu se află sub amenințarea unei invazii, nu-i așa?

Deci, poate călugării nu ar trebui să tragă din tunuri – ar trebui să se roage. Până la urmă, mergând la mănăstire și dedicându-și viața lui Dumnezeu, ei au murit lumii, deci înseamnă că și tunurilor.

Da, patriarhul mai notează că "prima și prima sarcină" a călugărilor este rugăciunea. Totuși, el spune în continuare acest lucru în contextul unei "poziții civice curajoase" luată de Preacuviosul Serghie: "Cineva ar putea spune: "Ei bine, eu nu mă implic în politică". Dar vă puteți imagina pe Sfântul Serghie răspunzând la apelul lui Dmitrie Donskoi, ridicând din umeri și spunând: "Eu nu mă implic în politică; rezolvați singuri lucrurile cu Mamai"? De neconceput!".

În același timp, este important să ne amintim că poziția preacuviosului Serghie diferă fundamental de cea la care primatul Bisericii Ortodoxe Ruse își cheamă audiența. Serghie l-a binecuvântat pe Dmitrie să apere patria împotriva necredincioșilor care au atacat-o și chinuit-o de câteva secole, nu pentru "o lovitură preventivă" pe teritoriul altui stat în care locuiesc frații de credință. Aceasta este distincția cea mai semnificativă.

Unitatea Bisericii constă în faptul ca ucrainenii trebuie să se roage pentru Putin?

"În prezent avem cu toții nevoie de unitate. Dar ce este unitatea Bisericii? Unitatea Bisericii este unitate în rugăciune. Unitatea este atunci când fiecare dintre voi se roagă pentru Patriarh, care astăzi are cu adevărat nevoie de rugăciunile voastre; când fiecare dintre voi se roagă pentru Rusia, pentru Președinte, pentru armată; când fiecare dintre voi înțelege că își are locul lui în această luptă pentru libertatea Patriei noastre".

Dacă rușii s-ar fi întors brusc la evenimentele de acum patru secole, când pământul lor era călcat în picioare de cuceritorii din Polonia și Lituania, aceste cuvinte ar fi cumva potrivite: credincioșii și călugării s-ar ruga pentru Întâistătătorul lor, țar și ostași. Și această izbucnire de râvnă unică l-ar putea face pe Dumnezeu să se îndure și să le salveze pământul, familiile și copiii de un dușman crunt.

Dar astăzi realitatea este cu totul diferită. În prezent, armata rusă poartă război pe teritoriul altui stat. În același timp, Biserica Ortodoxă Rusă consideră că ei îi aparține Biserica Ortodoxă Ucraineană și este convinsă că ucrainenii sunt obligați să-l pomenească pe patriarhul Chiril.

Dar dacă vom urmări cu atenție cuvintele primatului Bisericii Ruse, vom înțelege că se presupune că sute de mii, dacă nu milioane de ucraineni, ale căror rudenii și apropiați au fost uciși sau răniți de armata rusă și ale căror case au fost distruse, trebuie să se roage pentru Rusia și Putin, precum și pentru militarii ruși care le trimit cu generozitate rachete și Shahed-uri. Cât de etic este un astfel de apel în plan uman?

Și am presupune că patriarhul adresează cuvintele sale exclusiv călugărilor Lavrei. Totuși, într-un alt loc, el a afirmat că cuvintele sale se vor "răspândi în toată Rusia Mare". Aceasta înseamnă că patriarhul cu siguranță a avut în vedere Ucraina.

Dar ce înseamnă unitatea Bisericii în general? Oare cu adevărat se presupune o comuniune cu statul, conducătorul său și armata? Răspunsul la această întrebare poate fi găsit în Noul Testament și în scrierile Sfinților Părinți. Astfel, cartea Faptele Apostolilor afirmă clar că expresia exterioară a unității a fost săvârșirea Euharistiei: "Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă.....Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii. Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau" (Fapte 2:44-47). Din acest pasaj devine clar că unitatea Bisericii nu este comuniunea cu oamenii care pur și simplu locuiesc cu tine pe același teritoriu, ci o unitate în Hristos.

În alt loc, Apostolul scrie: "Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere" (1 Corinteni, 1:10).

Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând aceste cuvinte, explică ce este unitatea Duhului: "Așa cum în trup, duhul îmbrățișează și conferă un anumit fel de unitate a diversității care decurge din diferența dintre mădularele trupului, așa este și aici. Dar Duhul este dat, de asemenea, să unească oameni care nu sunt de aceeași origine și mod de gândire".

Putem spune că toți locuitorii Rusiei multiconfesionale și președintele acesteia sunt în unitatea Duhului? Nu putem fi siguri de așa ceva.

Cineva ar putea spune că cuvintele Patriarhului trebuie înțelese prin prisma cuvintelor Sfântului Ignatie al Antiohiei, care afirma: "Unde este episcopul, acolo este Biserica". Dar atunci cum  ar trebui să înțelegem necesitatea de a ne ruga pentru Putin, Rusia și armata sa ca expresie a "unității Bisericii"? Ce legătură au toate acestea cu unitatea mistică, sacră, eclesiologică în Hristos? Plasarea statului în contextul unității Bisericii este o abordare bizantină destul de controversată, care, de altfel, și-a arătat deplina inadecvare deoarece ierarhii ortodocși, în eforturile lor de a păstra Imperiul Bizantin, au intrat în unire cu catolicii, pierzând astfel atât Ortodoxia, cât și statul.

Fără stat nu va exista Biserica?

"În prezent, Biserica noastră nu trebuie să se teamă, să nu se lase deoparte, să nu tacă. În ce constă participarea noastră la această luptă universală dacă nu ne rugăm cu seriozitate? Citim regulile și ne rostim rugăciunile după metanii, dar nu ne rugăm pentru cel mai important lucru - mântuirea Rusiei. Pentru sprijinul forțelor care se află în primele linii ale luptei pentru libertatea Patriei noastre și, în consecință, pentru Biserica noastră. Pentru că dacă nu va exista o Rusie liberă, nu va exista nici Biserica Rusă".

Ce este cel mai important pentru un creștin? Răspunsul este evident: mântuirea sufletului cel nemuritor. Putem pretinde că mântuirea este posibilă în Rusia, dar nu în Ecuador sau Polonia? Nu putem spune așa. Deci, de ce rugăciunea pentru mântuirea Rusiei este considerată "cea mai importantă"?

Patria unui creștin nu este legată de niciun stat pământesc, chiar dacăacesta ar avea autorități pro-creștine. Apostolul Pavel a spus clar: "Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos" (Filipeni 3:20). Însuși Iisus a spus-o și mai clar: "Împărăția Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18:36). Acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să ne pese de stat și de bunăstarea lui, sau că nu trebuie să fim cetățeni ai lui.

Totuși, oare trebuie să plasăm statul în vârful ungiului și, cu atât mai mult, să declarăm că fără stat Biserica nu poate exista?

Ne putem, de exemplu, să ni-l imaginăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur spunând păstoriților săi că Biserica din Constantinopol va înceta să existe fără Imperiul Roman? Sau că Sfântul Ierarh Luca va afirma că fără Uniunea Sovietică, Biserica va pieri?

Realitatea este că în acest din urmă caz, Biserica a devenit mai puternică în pofida persecuției sovietice.

Înțelegem ceea ce a vrut să transmită primatul Bisericii Ortodoxe Ruse – că distrugerea Rusiei va duce la declinul Bisericii Ortodoxe Ruse. Dar de ce așa? Să fie oare pentru că Biserica din Rusia "a reușit" să se identifice prea strâns cu statul? Toate statele au o natură temporară, inclusiv Rusia, în timp ce Biserica este eternă. După cum a spus Mântuitorul nostru: "Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Matei 16:18).

De altfel, Hristos nu a egalat "apărarea primei linii pentru libertatea Patriei noastre" cu Biserica. Dimpotrivă, El a spus: "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici" (Ioan 18:36).

***

Din discursul Ppatriarhului reiese clar că Biserica Ortodoxă Rusă trebuie să adere la retorica "militaristică" a societății ruse de astăzi, chiar dacă această retorică este în contradicție cu principiile evanghelice. Acest lucru pune Biserica Ortodoxă Rusă într-o poziție foarte dificilă.

Pe de o parte, autoritățile ruse se așteaptă la asigurarea constantă a loialității Bisericii și speră că aceasta poate umple complet "nișa ideologică". Având în vedere Evanghelia care spune că Biserica nu este din această lume, este foarte dificil să realizezi acest lucru.

Pe de altă parte, dacă nu reușesc să umple această nișă, ei riscă să fie înlocuiți rapid cu alte grupuri religioase, precum musulmanii, care sunt mai aliniați cu militarismul. În cazul în care islamul devine religia dominantă în Rusia, acest lucru va putea crea probleme semnificative pentru Biserica Ortodoxă, în pofida declarațiilor lor actuale de dragoste și cooperare. Patriarhul Chiril este conștient de această dinamică, și atunci când vorbește despre "multe forțe care se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, atât interne, cât și externe", el nu provoacă o acutizare a problemei, ci insistă asupra unei provocări care există deja.

Prietenia cu autoritățile de stat este o sabie cu două tăișuri. Construirea de biserici și sprijinul este benefic, dar uneori prețul este excesiv de mare. Devine necesar să alegem între confort și Evanghelie. Totuși, alegerea noastră trebuie să fie întotdeauna de partea lui Hristos. Acest lucru este dificil și împovărător, dar "nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi" (Fapte 4:12).