De la Darius Medul până la persecuția BOUkr: lecția despre groapa cu lei
O istorisire a profetului Daniel ne ajută să înțelegem situația de astăzi. De ce a ajuns Daniel în groapa cu lei, iar BOUkr – în râșnița persecuției? Cauza este aceeași.
În publicația anterioară despre lecțiile din cartea profetului Daniel, am analizat situația în care tinerii evrei au fost aruncați în cuptorul încins din Babilon. Dar încercările iudeilor capturați de Nabucodonosor nu s-au încheiat aici. Capitolul 5 din cartea profetului Daniel relatează cum unul dintre moștenitorii regelui Nabucodonosor, Belșațar, a devenit atât de mândru încât, în timpul unei sărbători, a ordonat să fie aduse vasele luate de Nabucodonosor din Templul Ierusalimului, "şi au băut din ele regele şi dregătorii săi, femeile sale şi concubinele" (Dan. 5:3), adică le-a supus umilinței și profanării. Dar atunci s-a întâmplat ceva îngrozitor: "În aceeaşi clipă au ieşit degetele unei mâini de om, care au scris în faţa sfeşnicului celui mare pe tencuiala peretelui palatului regal, şi regele a văzut vârful degetelor mâinii care scria"(Dan. 5: 5). Mâna a scris patru cuvinte: "Mene, mene, tekel, upharsin". Nimeni din întregul regat persan nu a putut explica sensul acestor cuvinte și numai profetul Daniel i-a tălmăcit regelui înțelesul: „ Aceasta este tâlcuirea cuvântului mene: Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus capăt. Tekel: l-a cântărit pe cântar şi l-a găsit uşor. Pheres: a împărţit regatul tău şi l-a dat Mezilor şi Perşilor". (Dan. 5, 26-28). Această profeție s-a împlinit foarte repede: „Chiar în noaptea aceea a fost omorât Belşaţar, împăratul Caldeilor, și Darius Mediul a luat stăpânirea împărăției, având șaizeci și doi de ani" (Dan. 5:30-31).
Acest Darius nu numai că l-a ținut pe Daniel la curte, dar l-a ridicat în rang. "Şi Darius Medul a ajuns rege când era în vârstă de aproape 62 de ani. Şi i-a plăcut lui Darius să pună peste regatul lui 120 de satrapi, care să poarte de grijă în tot regatul, iar în fruntea lor, trei dregători dintre care unul era Daniel, şi aceşti satrapi trebuiau să le dea lor socoteală, astfel ca regele să nu fie păgubit" (Dan. 6, 1-3). În publicația despre cuptorul babilonian, am vorbit despre modelul după care conducătorii numesc adesea în funcții de înalți demnitari oameni din popoarele cucerite. Făcând acest lucru, ei au creat o structură de putere care a minimizat posibilitatea unei conspirații împotriva monarhului. Funcționarii din națiunea titulară erau dușmanii celor din afară, iar monarhul a devenit judecătorul suprem, către care părțile se îndreptau pentru a rezolva conflictele și împotriva căruia nu se puteau uni. Este exact ceea ce s-a întâmplat în Imperiul babilonian.
"Însă Daniel era mai presus decât toţi dregătorii şi satrapii, fiindcă în el era un duh înalt şi regele îşi pusese în gând să-l pună mai mare peste tot regatul" (Dan. 6:4). Adică acești prinți și satrapi au început să-l ponegrească pe Daniel pentru a-l discredita în fața regelui. Dar astfel de dovezi dovezi de vreo vină a sa nu existau în natură. Scriptura nu ne spune de ce satrapii au vrut să-l omoare pe Daniel, dar putem presupune că motivul a fost abuzul de putere al satrapilor înșiși. Probabil că au profitat pe nedrept, folosindu-se de funcția lor oficială, poate au furat din vistierie (foloseau bugetul, după părerea noastră), iar Daniel, ca funcționar onest, le-a creat obstacole. Notă: scopul a fost să-l distrugă pe Daniel, iar compromiterea informațiilor despre el a fost doar un mijloc de a atinge scopul. Cu alte cuvinte, nu era vorba de dovezi compromițătoare, ci de mânia satrapilor împotriva lui Daniel și de dorința de a-l distruge.
Dacă vom arunca o privire la situația din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, vom vedea o imagine similară. Toate acuzațiile care se aduc Bisericii nu sunt motivul real al persecuției, ci doar pretexte. Adevăratul motiv este simpla dorință de a distruge Biserica Ortodoxă Ucraineană. Nu trebuie să existe Biserică în Ucraina. Această decizie a fost luată la Bankova (strada unde se află Biroul Președintelui), la Fanar și de unii din instituția de conducere SUA. Și a început căutarea probelor incriminatoare. Au fost efectuate percheziții în mănăstiri, administrații eparhiale, la ierarhi individuali și la jurnaliștii ortodocși. Ceea ce au găsit nu echivalează cu dovezi serioase: reviste vechi în limba rusă, mesaje de la patriarhul Chiril, adesea false, literatură duhovnicească de la editurile rusești și așa mai departe. Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost acuzată că nu săvârșește slujbele de înmormântare pentru soldații căzuți, dar nu este adevărat: oficiem slujbe de înmormântare pentru toți creștinii ortodocși botezați, cu excepția celor care au aderat la altă confesiune în timpul vieții. Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost acuzată că nu a ajutat Forțele Armate ale Ucrainei, dar nu este adevărat: milioane de grivne, sute de mașini, tone de alimente și medicamente au fost donate de Biserică soldaților ucraineni și civililor afectați de război. Toate acestea vorbesc despre netemeinicia acuzațiilor la adresa Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dar dușmanii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au reușit totuși să găsească de ce să se agațe. Și din nou – exact așa cum se povestește în cartea profetului Daniel.
"Atunci dregătorii şi satrapii s-au trudit să găsească lui Daniel vreo pricină împotriva cârmuirii regatului, dar n-au putut să-i afle nici o pricină sau lucru rău, căci el era credincios şi nici o trecere cu vederea sau greşeală nu i s-a putut pune în seamă" (Dan. 6:5). Satrapii au venit la Darius și l-au convins să emită un decret conform căruia dacă oricine va cere ceva de la Dumnezeu sau de la om timp de treizeci de zile, cu excepția lui Darius însuși, să fie aruncat în groapa cu lei. Nu a fost nevoie de mult efort pentru a-l convinge pe rege, deoarece regii se considerau zei sau trimiși ai zeilor, așa că lingușirea evidentă în acest caz a căzut pe un pământ roditor. Dar pentru Daniel a fost o capcană, pentru că se ruga Singurului Dumnezeu adevărat de trei ori pe zi.
La fel se procedează în raport cu Biserica Ortodoxă Ucraineană: autoritățile, reprezentate de conducătorul religiei, V.Yelenski, au înaintat o cerere – să fie întreruptă orice comunicare cu Biserica Ortodoxă Rusă, știind foarte bine că acest lucru este anticononic și că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu va fi de acord. Un citat: "Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei continuă să facă parte "de jure" din Biserica Rusă, așa că acum este un moment foarte oportun să-și retragă în sfârșit calitatea de membru. Acest lucru va schimba foarte mult atitudinea societății ucrainene față de aceasta". Tradusă într-un limbaj ușor de înțeles, aceasta este o cerere de proclamare a autocefaliei, pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a anunțat independența și autonomia completă la Sinodul de la Teofania din 27 mai 2022. Dar acest lucru nu este suficient pentru autoritățile ucrainene, ele cer ca tocmai acest cuvânt să fie pronunțat: "autocefalie".
La prima vedere poate părea că aceasta ar putea fi o cale de ieșire din situație, dar de fapt este o capcană. Cert este că în dreptul canonic nu există reguli care să reglementeze acordarea autocefaliei. Multe Biserici Locale au proclamat unilateral autocefalia, după care Biserica Locală de care s-au despărțit i-au declarat schismatici și a impus diverse interdicții canonice: interzicerea slujirii preoțești, caterisirea etc. După ceva timp, comunicarea a fost reluată, dar această dezbinarea putea dura foarte mult timp, de exemplu, schisma bulgară a durat mai bine de 100 de ani. În același timp, există o diferență foarte semnificativă între aceste precedente istorice și situația actuală a Bisericii din Ucraina. Toate Bisericile locale la momentul separării și proclamării autocefaliei erau unite și erau în comuniune cu întreaga Biserică. În Ucraina există BOaU, care s-a născut din fuziunea adepților excomunicatului Filaret Denisenko și ai autocefalilor, care și-au "hirotonit" primul "ierarh" Vasyl Lipkivski prin punerea mâinilor a preoților și care este recunoscută de patru Biserici Autocefale din paisprezece. Și există Biserica Ortodoxă Ucraineană, care este recunoscut de toată lumea, dar nu ca o Biserică Autocefală. Ortodoxia în Ucraina (în sensul sociologic al cuvântului, nu în sensul otnologic) este de fapt divizată. Prin urmare, declarația autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Ucraineană ar duce la faptul că în Ucraina ar exista două confesiuni schismatice (deși în grade diferite). Mai mult, unele Biserici Ortodoxe Autocefale o vor recunoaște pe una, altele – pe cealaltă. Toate acestea ar duce la haos canonic și la pierderea unui reperului îndrumător duhovnicesc de către credincioși. Dacă acum Biserica Ortodoxă Ucraineană este recunoscută de toată lumea fără excepție ca Biserica plină de Harul lui Hristos, atunci dacă ar autoproclama autocefalia, o parte semnificativă dintre Bisericile Autocefale, dacă nu toate, vor considera Biserica Ortodoxă Ucraineană schismatică și vor întrerupe comuniunea cu aceasta. Ar putea Biserica Ortodoxă Ucraineană să fie de acord cu acest lucru? Desigur că nu. Dar anume de aceasta au avut nevoie autoritățile ucrainene pentru a o acuza că face parte din Biserica Ortodoxă Rusă și că nu vrea să devină independentă. Ceva asemănător s-a întâmplat cu profetul Daniel.
"Atunci acei bărbaţi au venit în număr mare şi au aflat pe Daniel rugându-se şi cerând mila lui Dumnezeu. Apoi s-au apropiat şi au grăit înaintea regelui privitor la porunca regală: "Oare n-ai poruncit tu ca oricine se va ruga timp de treizeci de zile la oricare alt dumnezeu sau om, în afară de tine, rege, să fie aruncat într-o groapă cu lei?". Răspuns-a regele şi a zis: "Lucrul rămâne hotărât şi, după legile Mezilor şi Perşilor, nu se poate schimba. Atunci au răspuns ei regelui şi au zis: "Daniel, cel dintre robii iudei, nu a luat în seamă porunca ta, rege, nici nu s-a îngrijit de oprirea ta, ci de trei ori pe zi îşi face rugăciunea" (Dan. 6: 12-14).
Darius Mediul s-a trezit ostatic al propriilor sale decrete și, oricât ar fi încercat să-și salveze cel mai înțelept demnitar, a fost forțat totuși să ordone să fie aruncat în groapa cu lei. Și așa, când satrapii sărbătoreau victoria asupra lui Daniel, s-a întâmplat ceva care nu făcea deloc parte din calculele lor.
"Apoi regele s-a sculat dis-de-dimineaţă, în revărsat de zori şi a venit în grabă la groapa cu lei. Şi când s-a apropiat de groapă, a strigat pe Daniel cu glas tare. Atunci regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Daniel, slujitorul Dumnezeului celui viu, Dumnezeul tău, Căruia te închini neîncetat, oare a putut să te scape de lei?" Apoi Daniel a vorbit cu regele: "O, rege, în veci să trăieşti! Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui, precum şi în faţa ta, rege, n-am făcut nici un rău!". Regele s-a bucurat foarte şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă şi Daniel a fost scos din groapă şi nici o rană nu i-a fost găsită, căci nădăjduise în Dumnezeul lui" (Dan. 6:20-24).
Aici, ca și în situația cu tinerii din cuptorul babilonian, vedem doar răbdarea și starea fermă a lui Daniel în credință, dorința de a suferi, numai să nu păcătuiască înaintea lui Dumnezeu. Daniel nu a încercat să-l facă pe rege să renunțe la porunca sa, nu a propus variante compromis și nu a încercat să iasă singur din groapă. Pur și simplu a stat în mijlocul primejdiei de moarte și a îndurat, încrezându-se în mila lui Dumnezeu. Și iată că regele a venit la el și l-a chemat să iasă din groapă. Aceasta este lecția – trebuie să înduri tot ceea ce Dumnezeu vrea să trimită pentru încercare, trebuie să aștepți cu umilință până când Dumnezeu va binevoi să încheie această încercare și, cel mai important – nu trebuie să ne frângem.
Povestea nu se termină aici. Cartea profetului Daniel povestește despre ceea ce s-a întâmplat cu satrapii înșelători și invidioși. "Atunci a poruncit regele să aducă pe bărbaţii aceia care îl defăimaseră pe Daniel şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, fiii lor şi femeile lor, şi nici nu au ajuns bine în fundul gropii, că leii s-au şi năpustit asupra lor şi le-au sfărâmat toate oasele" (Dan. 6:25).
Desigur, nimeni nu le dorește o asemenea soartă persecutorilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mai ales împreună cu cei apropiați. Dar istoria arată că persecutorii Bisericii, dacă nu s-au pocăit, au terminat foarte rău. Istoria comuniștilor care au distrus biserici și au împușcat preoți este plină de istorisiri similare. Și de multe ori pedeapsa îi ajungea din urmă nu nu numai de participanții la masacrul Bisericii, ci și pe familiile lor. Acesta este un fapt istoric. Și deoarece Biserica cunoaște foarte bine acest lucru, clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene se grăbesc să-L roage pe Dumnezeu să nu-i pedepsească pe răufăcători. "Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac", am auzit această rugăciune atât la locul bisericii Zeciuelii distruse la Kiev, cât și în timpul acaparărilor violente a bisericilor și mănăstirilor, când credincioșii erau bătuți până la sânge.
Într-o zi încercările se vor termina, persecutorii și cei persecutați vor primi ceea ce merită fiecare, dar este foarte util pentru ambele părți să învețe deja acum lecțiile Sfintelor Scripturi.
