Nu veiți vedea niciodată înaintea voastră un sfânt

Ziua Tuturor Sfinților, pe care o sărbătorim la o săptămână după Ziua Sfintei Treimi și a pogoorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor, are o legătură foarte profundă cu aceste sărbători. Planul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire a fost același precum este însuși Sfânta Treime – o mulțime de persoane, diferite în ipostase și de o ființă după natura lor, necesită să se unească în Hristos prin Duhul Sfânt, înfiindu-le lui Dumnezeu Tatăl în dragostea și bucuria Împărăției celei Veșnice a lui Dumnezeu. Pentru ca toate sufletele omenești să devină ca un singur suflet, unite în iubirea față de Dumnezeu și unul față de celălalt. Acesta este un ideal minunat, dorit, adorat și foarte departe de ceea ce se întâmplă acum în lume.

Într-o lume în care sângele curge ca râul, în care oamenii se distrug unii pe alții cu milioanele, în care durerea și suferința au devenit hrană și băutură zilnică, unde suferința și chinul au devenit acel aer pe care îl respiră omul, de la naștere până la moarte. O lume în care păstorii sufletelor sunt frica și durerea, iar patimile sunt acei viermi neadormiți care te chinuie zi și noapte.

Cât de departe suntem de ceea ce a vrut Dumnezeu să fim! Este evident că nava umanității se îndreaptă nu spre portul iubirii și al milei, ci spre portul urii și răului infernal.

Mintea care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu urlă în celula creierului cu întrebări "afurisite". Hristos este biruitorul morții și al iadului? Cine a obținut biruința? Câțiva aleși care, prin providența lui Dumnezeu, au avut norocul să scoată biletul câștigătoar? Și ce va fi cu restul, cu miliardele care au "trăit ca toți ceilalți", și nu se gândesc la nimic altceva decât la rezolvarea problemelor cotidiene? Cei care nici nu au încercat să ridice capul sus, nu s-au gândit cine este Dumnezeu, eternitatea, sufletului? "Ei înșiși sunt de vină"? "Sunt problemele lor"? "În cuptorul iadului pentru totdeauna"? Toate acestea nu se aseamănă deloc cu vocea iubirii și a compasiunii.

Dacă tot ceea ce a fost, este și va exista pentru totdeauna în planul lui Dumnezeu, "Care nu cunoaște nicio schimbare și nu este supus nici măvar unei umbre a schimbării", atunci se formează o imagine nu prea bună – planul etern al unui chin nesfârșit, ca o pedeapsă pentru o viaţă scurtă, trăită mediocru și neglijent.

Așa ne pictează teologii chipul lui Dumnezeu, atârnând eticheta de eretic pe oricine îndrăznește să gândească altfel. Pentru ei, Dumnezeu este un selecționar care crește sfinți din cele mai bune soiuri de indivizi și aruncă restul masei de material uman respins în sobă, unde focul nu se stinge și viermele nu doarme.

Eu nu cred într-un asemenea Dumnezeu. La întrebarea care este perspectiva eternă, voi răspunde cu un exemplu din vechiul Pateric:

"Într-o zi câțiva duhovnici au venit la avva Antonie, și avva Iosif era cu ei. Bătrânul duhovnic, vrând să-i încerce, a rostit un cuvânt din Scriptură și a început să-i întrebe pe cei mai tineri, ce înseamnă aceast cuvânt? Și fiecare a vorbit după puterea lui. Dar avva le-a spus tuturor: încă nu ați găsit. În cele din urmă, el îi spune lui avva Iosif: "Și tu ce spui, ce înseamnă acest cuvânt?" Iosif a răspuns: "Nu știu". Avva Antonie a zis: "Avva Iosif a găsit cu adevărat calea, pentru că a spus: Nu știu".

Nu știu și nu vreau să știu, pentru că această cunoaștere nu este pe măsura mea.

În loc să te gândești la chinul veșnic, este mai bine să te gândești cum să-l eviți aici și acum.

Cum pot deveni ceea ce Dumnezeu a vrut să fiu în eternitate? Căci sfințenia nu este o anomalie și nu este un premiu câștigat într-o luptă sau competiție acerbă cu alți pretendenți, este norma de a fi o persoană umană. Și nu toată lumea a fost concepută de Dumnezeu ca Arsenie cel Mare sau Simeon Noul Teolog. El are și Arsenii mai micuți, și Simeoni care nu sunt deloc teologi. Există sfinți foarte simpli, discreți, care nu au nimic remarcabil în ei. Cred că sunt mult mai mulți decât cei mari, celebri și cunoscuți. Am învățat bine din experiența mea teologică livrească că cunoștințele teologice bazate pe convingeri valorează puțin. O simplă bunică, o muncitoare de la țară, care are în inimă o trăire plină de harul lui Dumnezeu, este cu zece capete mai sus în ierarhia teologilor decât cărturarii care au primit diplome și titluri academice, care pot vorbi frumos și cărturar.

Îmi propun mie și tuturor cititorilor mei să facem un test care ne va ajuta să ne determinăm starea noastră duhovnicească. Aceste întrebări au fost puse de un stareț purtător de Dumnezeu ucenicilor săi:

– Ai pace duhovnicească permanentă?

– Ai o trăire permanentă a prezenței Harului Duhului Sfânt dobândit prin rugăciune?

– Ai o atitudine nepătimașă față de această lume?

– Ai în tine tăcerea prezenței lui Dumnezeu?

– Ai unirea cu Hristos în inima ta?

Dacă nu, atunci ar fi mai bine să nu ne gândim cum să vorbim frumos, ci cum să dobândim pocăința și smerenia.

Astfel, trebuie să ne cercetăm din când în când:

– Ai gânduri visătoare despre lume, despre tine, despre oameni?

– Mintea ta cade în condamnarea și blamarea oamenilor, lucrurilor și împrejurărilor?

– Ai dorinte pătimașe?

– Te identifici cu cazuri de izbucnire de furie, poftă, iritare sau supărare?

Dacă da, atunci suntem în cea mai profundă autoamăgire. Să plângem pentru noi înșine, să ne smerim și încă o dată să ne smerim.

"Nu trebuie să ne fie frică să arătăm de parcă nu am știe nimic, este mai bine să ne fie frică să nu fim lipsiți de Harul Duhului Sfânt. Sfântul nu va fi niciodată cunoscut ca un orator profesionist care face dezbateri și ține controverse, el tace mereu. Un sfânt poate spune câteva cuvinte numai atunci când are binecuvântarea lui Dumnezeu pentru aceasta. Dacă un astfel de om este lângă noi, chiar îl vom vedea, prinși de propovăduirea vreunui teolog celebru. Un om care îl poartă pe Hristos în sine nu vede nici în sine, nici în afară nimic ce nu-L are pe Dumnezeu în sine, pentru el totul devine sacru. El simte direct și imediat prezența Dumnezeiască. De obicei, oamenii care îl cunosc pe Dumnezeu sunt întotdeauna disprețuiți și respinși de societate în timpul vieții lor. Așa este această lume" (starețul Simon cel Nesângerat).

Duhovnicii cu experiență au făcut concluzii practice: nicio cunoaștere teologică nu oferă sprijin în viața practică, ci doar extinde mintea și înmulțește gândurile. Experiența duhovnicească este aproape de puritatea minții copilărești, pe care am stricat-o cu telefoane, calculatoare, știri, mesaje. O astfel de corupere a minții distruge duhovnicia și împiedică venirea și sălășuirea Harului Duhului Sfânt. Sarcina noastră nu este să știm multe, ci să facem inima la fel de neprihănită precum o are un copil. Atunci mântuirea va veni la noi de la sine și ne va sfinți, pentru că mântuirea este însăși viața noastră. Pentru a dobândi acest lucru, trebuie să scoatem din  minte agitația lumească și mai des să ne scufundăm în unteriorul nostru, în duhul nostru.

Sfințenia este trăirea directă a Duhului Sfânt în suflet. Dar ce ne împiedică să-l întâlnim pe Hristos? Nu este suficient să ai cunoștințe despre Dumnezeu, această cunoaștere trebuie experimentată și în interiorul nostru.

"Viața religioasă exterioară nu necesită efort deosebit – este ca și cum ai merge pe val în albia râului. Dumnezeu îi oferă fiecărui om o alegere, ca pe o balanță: dacă alegi să-ți distrezi mintea cu imaginile goale ale acestei lumi, atunci vei pierde viața veșnică. Și dacă alegi viața veșnică, îți vei pierde mintea lumească și toate "mângâierile" sale pământești. Setea duhovnicească de cunoaștere a lui Dumnezeu cere să fii total adunat: trupul trebuie să trăiască în post și abstinență, mintea trebuie să fie concentrată în rugăciunea inimii, iar inima trebuie să fie în întregime dăruită lui Hristos, pentru totdeauna" (starețul Simon cel Nesângerat).