Fă avort – simte-te ca Dumnezeu

Dacă cumva nu ați știut, atunci aflați că pentru a te simți în locul lui Dumnezeu, trebuie  "doar" să ... faci un avort. Cel puțin, o formulare similară a fost folosită recent de Michelle Wolf, o vestită actriță americană de stand-up și animatoare de emisiuni umoristice. Ea este cunoscută pentru poziția sa de feministă convinsă și agresivă, și pentru promovarea înverșunată a dreptului femeii de a întrerupe sarcina în orice moment și din orice motiv.

În performanța sa senzațională de la sfârșitul anului trecut, Wolf  a luat în derâdere convingerea că după avort o femeie trăiește cel puțin un dezechilibru psihologic. Potrivit comediantei, femea va resimți suferință dacă o să acorde importanță avortului. Cu o atitudine indiferentă, nu va simți nimic. Femeia nu trebuie să se simtă vinovată, și în general are dreptul să se simtă după avort așa cum va dori. Pur și simplu încercați și verificați.

În continuare, artista încurajează publicul cu experiența sa personală, pentru că după avort s-a simțit foarte puternică, și compară această experiență cu senzația de a fi asemenea lui Dumnezeu.

Publicul creștin din Statele Unite s-a agitat, dar Michelle are obișnuința să prezinte scuze. Nici pentru acest caz, nici pentru acțiunile sale anterioare, ea nu își cere scuze în principiu. Unele publicații au încercat chiar să prezinte situația în așa fel ca să pară că ea a fost înțeleasă greșit și că nu s-a comparat pe sine cu Dumnezeu. Cică, în continuare ea a declarat că după aceste cuvinte ea a traversat drumul cu multă atenție, pentru ca Dumnezeu printr-o lovitură spontană de autobuz să nu-i demonstreze Cine este aici cu adevărat principalul. Pentru că a fost o glumă, nereușită și cinică după părerea unora, însă doar obscurii și obsedații o pot lua în serios și o pot critica. Vom încerca să stabilim de ce lucrurile nu stau așa. Sau cel puțin nu chiar așa.

"Femeia nu trebuie să se simtă vinovată, și în general are dreptul să se simtă după avort așa cum va dori. Pur și simplu încercați și verificați".

În traducere această parte a spectacolului scenic sună după cum urmează: "Știți cum m-am simțit după avort? Foarte puternică. Știți cum spun oamenii că nimeni nu poate pretinde să fie asemenea lui Dumnezeu? (publicul râde) Am ieșit cu senzația "Dă-te la o parte, Morgan Freeman (actorul Morgan Freeman l-a jucat pe Dumnezeu în filmul "Bruce Atotpiternicul"- n.r.), iar acum eu sunt Dumnezeu!" (publicul râde). Iar după aceea am traversat drumul foarte atent. Pentru că a fost un moment ideal ca Dumnezeu să facă ceva de genul "tu nu ești Dumnezeu, c… ă, iată autobuzul" (publicul râde).

Pe de o parte, într-adevăr este o glumă. Așa cum este. Și dacă vom face abstracție de la conținut, atunci în canoanele genului este destul de ingenioasă. Dar ne-am obișnuit că nu se poate să râdem de orice. Noi, conservatorii, avem un astfel de neajuns.

În general, stand-up-ul are un format foarte convenabil. El pune oponentul într-o situație destul de jenantă: direct sau voalat în adresa ta și a sistemului tău de valori zboară insulte, batjocură neechivocă și tot felul de ghimpi, pe care nu le poți dezminți atât de ușor. Aceastea sunt prezentate ca o glumă! Încercarea de a prezenta contra-argumente la glume ar parea un lucru neserios. Nu poți fi niciodată sigur care este poziția reală a comediantului cu privire la o problemă sau alta și unde începe exagerarea grotescă necesară pentru o prezentare reușit de pipărată. Întotdeauna există riscul să dezminți nu ceea ce de fapt autorul crede, ci ceea ce el a prezentat cu o formulare amuzantă.

În plus, îți vor reproșa imediat că ai probleme cu autoironia și simțul umorului. În afară de aceasta, în cele mai bune tradiții ale lui Wolf, ea a declarat într-unul din episoadele emisiunii sale că nu se consideră obligată să își ceară scuze de la cineva, dar va face tot posibilul pentru a obține scuze de la alții pentru activitățile lor. Iată o formă a dialecticii.

Revenind la senzațiile incredibil de plăcute ale lui Wolf după avort, aceasta nu este totuși doar o glumă proastă. Este o apologetică pe deplin conștientizată. Activista răspunde cu siguranță la întrebarea reprezentanților mișcării prolife: "Ți-ai imaginat că ești Dumnezeu, că decizi cine să trăiască și cine nu?" (această întrebare într-adevăr este foarte adesea folosită în polemica privind avortul). Nu este un cert faptul că actrița, după ce a avortat copilul, a trăit acest spectru de emoții pe care ea îl descrie, dar este cert că acesta este un trolling reușit împotriva adversarilor avortului.

Pe de altă parte, avem temeiuri să credem că acesta nu este doar un atac usturător împotriva adversarilor ideologici. Într-un alt episod, Michelle vorbește despre necesitatea avorturilor (acestea, în opinia ei, ar trebui să nu fie mai puțin accesibile decât punctul din meniul McDrive) ca o condiție obligatorie pentru independența feminină: "În fine, dacă femeile vor accepta faptul că ele controlează viața, bărbaților o să le fie mult mai greu să le controleze". Aceste cuvinte au fost pronunțate cu toată seriozitatea. Fără glume și răsuciri.

Deci, se pare că populara prezentatoare are în vedere exact ceea ce spune. Într-adevăr, ea consideră că este critic de important să dispui în întregime de trupul și viața ta, și chiar de viața altuia, dacă ea nu intră în proiectele tale. Vom adăuga poziția ei "toți îmi sunt datori, iar eu nu îi datorez nimănui nimic". Prin urmare, eu nu vreau să depind de nimeni, totul voi face de una singură, sunt mai bună decât voi, eu îmi sunt criteriul binelui și al răului (dacă vreau – o să mă simt bine după avort, dacă nu – o să mă simt rău). Revendicările față de demnitatea divină sunt evidente.

"Dacă femeile vor accepta faptul că ele controlează viața, bărbaților o să le fie mult mai greu să le controleze".

Cu siguranță, sinceritatea lui Wolf frapează: nicio încercare de a se justifica, de a flirta cu un public cu mentalitate conservatoare, sau de a acoperi adevărul neestetic prin eufemisme. Ea este extrem de onestă în convingerile sale. Nu construiește teorii de autojustificare și modele de genul "în general, desigur, acest lucru este rău și inacceptabil, dar situațiile pot fi diferite". Prin urmare, într-un anumit sens îi putem fi recunoscători pentru că, în sfârșit, a spus cu voce tare ceea ce toată lumea știa de multă vreme, dar nu întotdeauna a îndrăznit să declare: că la baza avortului ca fenomen stă ateismul.

Este greu de negat faptul că o femeie însărcinată sau care alăptează este foarte vulnerabilă. Și da, sarcina implică restricții ale libertăților personale și o poziție dependentă față de bărbat.

În ceremonia Tainei Cununiei este inclus un extras din Epistola Sfîntului Apostol Pavel către Efeseni, în care dependența femeii se afirmă explicit: „În timp ce Biserica se supune lui Hristos, la fel și soțiile  soților lor în orice "Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul" (Ef. 5, 24). În același timp, pentru ca bărbatul să nu se imagineze pe sine "stăpân al mărilor", apostolul îi dă instrucțiunea: "Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea" (Efeseni 5, 25). Acesta nu este modelul cu care se luptă feministele. Se creează impresia că pur și simplu nu au citit versetul până la sfârșit. Relația ideală în creștinism este alta, fiind construită pe maximă încredere și jertfire de sine. El trebuie să fie gata să moară pentru ea, iar ea trebuie să aibă încredere deplină în el. Atât prima cât și a doua condiție sunt îngrozitoare, dureroase și incomode, trebui să constatăm acest fapt.

Nu are rost să se ia în considerare situații particulare, în care un bărbat sau o femeie (sau ambii în același timp) au o conduită perversă, care nu este în conformitate cu idealul, pentru că astfel ar trebui să credem că idealul nu este posibil în principiui și deci nu face să tindem către el.

Nu știm cu siguranță ce a determinat o astfel de diferență între un bărbat și o femeie: dacă diferențele noastre naturale și rolurile sociale au fost concepute inițial de Creator sau au fost rezultatul căderii, iar înainte totul fi fost altfel. Există păreri diferite pe această temă, dar de fapt acest lucru nu este atât de important. Este mai rațional să plecăm de la condiții actuale, nu de la cele ipotetice, și anume că dacă vom anula toate restricțiile culturale și morale, femeia foarte rapid va deveni înrobită de bărbat. Ei, cel puțin, sunt mai puternici din punct de vedere fizic! Prin urmare, despre o egalitatea absolută (ca identitate) se poate vorbi numai sub forma unor fantezii ale cuiva.

Biserica nu oferă o cale exterioară, artificială de depășire a acestei nedreptăți, ci una organică. Nu prin o nivelare mecanică și stupidă, dar prin realizarea maximă a caracteristicilor inerente fiecăruia. Mai mult, totul se ridică nici mai mult nici mai puțin la nivel divin. Apostolul Pavel compară misterul relației dintre soț și soție cu misterul relației dintre Hristos și Biserică, adică cu misterul cunoașterii lui Dumnezeu și comuniunea cu Dumnezeu (Efeseni 5, 22-33). Atât bărbații, cât și femeile sunt chemați să își accepte cu smerenie natura și să o realizeze la maximum. Este similar cu descoperirea și dezvoltarea talentelor fiecăruia. Iar noi adesea procedăm ca părinții unui copil cu abilități umanitare pronunțate, plasat într-un liceu de prestigiu, dar cu profil matematic.

Este mai rațional să plecăm de la condiții actuale, nu de la cele ipotetice, și anume că dacă vom anula toate restricțiile culturale și morale, femeia foarte rapid va deveni înrobită de bărbat. Ei, cel puțin, sunt mai puternici din punct de vedere fizic!

În consecință, observam cum femeile moderne sunt sfâșiate de muncă, astfel încât să facă totul de una singură și să nu depindă de nimeni, iar bărbații fug de responsabilitate și se tem să muncească prea mult. Când se întâmplă să fie conceput un copil, într-o asemenea paradigmă avortul este mai că singura  ieșire: el nu are nevoie de copil nici în ruptul capului, îi este mai ușor să plătească o sumă de bani; iar ea cu copilul va avea mai puțină vigoare și mult mai multe probleme (bineînțeles, ea s-a obișnuit cu totul depinde numai de ea, dar toate au o limită). Nimeni nu are încredere în nimeni, și de nimeni nu are nevoie, dar în schimb nimeni nu depinde de nimeni. Sau, mai bine zis, de aceea și nu depinde, că nu are încredere.

Să ai încredere în altcineva întotdeauna provoacă teamă, este dificil și, ca să fim sinceri, riscant. Dar numai prin jertfire de sine și prin tăierea intereselor egoiste proprii se dobândește dragostea adevărată, iar nu iubirea sclipitoare și narcisistă. Iubitul ucenic al lui Hristos Sfântul Apostol Ioan Teologul scrie: "Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el" (1 Ioan 4, 16). Relația dintre un bărbat și o femeie este o expresie a relației lor cu Dumnezeu.

Desigur, întotdeauna există perspectiva tentantă de a merge pe o cale mai ușoară și mai largă, și ca să nu-ți faci prea multe griji, printr-o simplă decizie de voință să te numești în locul lui Dumnezeu și să hotărăști de unul singur ce este bine și corect, și totodată ce este rău și inacceptabil ("Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul" (Geneza 3, 5). Dar totuși a fi Dumnezeu și a te crede asemenea Lui, cum se spune, sunt două lucruri foarte diferite.