Papa, LGBT și musulmanii: de la credința în Hristos – la "religia iubirii"

Recent au apărut niște semnale foarte elocvente care ne vorbesc despre faptul că o parte din conducătorii Bisericii degenerează creștinismul într-un fel de "religie a iubirii" amorfă pentru toți și pentru toate. Mai mult, aceste semnale provin atât de la Vatican, cât și de la unele Biserici Ortodoxe Locale. Încercări de a reconsidera atitudinea față de LGBT și minoritățile sexuale, respectul față de musulmani: toate acestea sunt prezentate sub sosul "dragostei față de toți".

Salvarea desfrânatei din Evanghelie și ajutorul acordat de către papă prostituaților- travestiți: există vreo diferență?

La 29 aprilie 2020 publicația italiană a ilfattoquotidiano.it a publicat un material, a cărui esență este următoarea.

Un anumit grup de prostituați – travestiți (sau prostituate) de origine latinoamericană, care păcătuiște prin târguirea cu trupul în orășelul italian Torvaianica, și-au pierdut clienții din cauza carantinei cauzate de noul coronavirus. Ei au apelat după ajutor financiar către preotul catolic Andrea Conocchia, care le-a acordat hrană un timp oarecare. În curând însă posibilitățile sale s-au epuizat, iar  prostituații-travestiți nu au avut de ales decât să se adreseze după ajutor către papă, lucru pe care l-au făcut prin intermediul cardinalului Konrad Krajewski. Ar fi logic să presupunem că, odată ce s-au epuizat banii preotului paroh, s-ar cădea să te adresezi cardinalului, iar dacă reursele sale se vor epuiza – te poți adresa către papa. Dar sărmanii travestiți au decis să nu piardă timpul cu cardinalii.

Care a fost reacția papei? Potrivit lui Andrea Conocchia: "Reacția Papei Francisc a fost imediată, iar cardinalul Krajewski a adus personal tot ajutorul necesar". Travestiții bucuroși, în semn de recunoștință, a înregistrat un mesaj audio în limba spaniolă: "Îi mulțumim mult lui Papa Francisc. Dumnezeu să vă binecuvânteze, vă mulțumim pentru tot. O mie de binecuvântări. Fie ca Fecioara să vă ocrotească". La rândul său, Andrea Conocchia a comunicat că acești prostituați și travestiți îl iubesc foarte mult pe Papa Francisc și că au în ei credință. Ultimele cuvinte au fost chiar incluse în titlul articolului ilfattoquotidiano.it: "Oamenii (travestiții – n.ed.) sunt singuri, dar au o credință mare". Se pare că această credință este în Papa Francisc. Și este de remarcat în această întreagă poveste nu atât faptul că papa i-a ajutat pe acești oameni, cât faptul că astfel și-a făcut publicitate în mass media.

Întrebarea este: oare papa nu a făcut o faptă bună ajutându-i pe acești oameni? Și pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, oare are importanță ocupația lor? Să revenim la Evanghelie. Adevărat, nu există nici o descriere ce atitudine avea Hristos față de oamenii travestiți, dar este o istorosire cum la Hristos a fost adusă o femeie care a fost prinsă în timpul adulterului.

"Şi au adus la El fariseii şi cărturarii o femeie prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti" (Ioan 8, 3-11).

A fost oare desfrânata din Evanghelie păcătoasă? Desigur. Mântuitorul a condamnat-o? Nu!

Sunt oare păcătoși prostituații – travestiți, pe care i-a ajutat papa? Desigur. I-a condamnat pontificul BRC? Nu!

Deci, constatăm că Papa s-a comportat ca Hristos? Din pacate, deloc. Amintiți-vă ce I-a spus Mântuitorul desfrânatei: "mergi și să nu mai păcătuiești". Au auzit oare acești sărmani travestiți aceste cuvinte de la Papa Francisc? ilfattoquotidiano.it nu raportează nimic despre acest lucru. Cert este însă că papa nu le-a putut spune nimic asemănător, din cauza că ar suna intolerant și chiar ofensator pentru prostituații – travestiți. Ei s-ar fi putut supăra. Și ei nu trebuie ofensați, ci iubiți. Să-l învinuiești pe păcătos în păcat? Nu este contemporan, nici european. Prin urmare papa, și mai devreme preotul catolic, i-au ajutat pe acești prostituați să aștepte să treacă perioada când au fost absenți clienții pe stradă, ca apoi să revină din nou la vechea lor ocupație.

Să ne punem o întrebare: oare în Italia doar prostituații și prostituatele au suferit din cauza carantinei determinate de noul coronavirus? Angajații industriei de turism au rămas fără mijloace de trai: ghizi, agenți de turism, traducători. Angajații companiilor aeriene s-au confruntat cu amenințarea concedierilor în masă. Pierderi colosale sunt suportate de întreprinderile mici, de diverși comercianți, etc. Cu toate acestea, este foarte banal să-i ajuți. "Papa a ajutat un grup de ghizi” – acest moment nu prezintă interes. Dar în acest caz concret: în primul rând, sunt latinoamericani (adică migranți), în al doilea rând – travestiți, și în al treilea rând – prostituați. Acest lucru este într-adevăr necesar pentru a publicitatwea BRC. Acest lucru poate să răsune în diverse resurse informaționale. Cum papa îi iubește pe prostituați și travestiți, iar ei, la rândul lor, îl iubesc nespus pe papa!

Cu câteva zile înainte să apară informația despre "reacția imediată" a lui Papei Francisc la apelul prostituaților travestiți, șeful Conferinței Episcopale Germane, Episcopul de Limburg Georg Butzing a cerut Vaticanului să recunoască faptul că cuplurile homosexuale au "binecuvântarea lui Dumnezeu". Adevărat, agențiile de știri nu au raportat încă înregistrarea mesajului audio al cuplurilor homosexuale către episcopul Georg Batzing, dar nu există nicio îndoială că după asemenea apeluri ei îl vor iubi și pe Georg Batzing, așa cum travestiții îl iubesc pe Papa Francisc.

Înainte de a clarifica dacă este cu adevărat dragoste sau altceva, vom oferi câteva exemple despre această "religie a dragostei", dar deja din "tabăra ortodoxă".

Deci cine "unește popoarele în jurul speranței la viața veșnică": Ramadanul sau Hristos?

La 24 aprilie 2020, felicitându-i pe musulmani cu începutul postului musulman, primatul Arhiepiscopiei Americane a Patriarhiei Constantinopolului, Arhiepiscopul Elpidofor (Lambriniadis) a scris pe contul său de Twitter: "În acest moment, când avem nevoie de solidaritate globală, doresc ca Ramadanul să ajute la unirea popoarelor și a națiunilor în jurul sensului vieții, speranței la viața veșnică, pentru răspândirea păcii și a cordialității pe pământ, și astfel împreună vom depăși această pandemie globală".

Aproximativ în același mod s-a exprimat și Patriarhul Alexandriei Theodore. Publicația Orthodox Times citează cuvintele sale: "În numele adevăratului Dumnezeu, creștinii și musulmanii, uniți ca frați, vor dobândi îndrăzneală".

Patriarhul întregii Africi, în felicitarea sa adresată președintelui Egiptului cu ocazia începutului lunii Ramadanului, a menționat: "Aș dori să transmit urările mele sincere de la sfânta mănăstire patriarhală Sf. Gheorghe tuturor fraților și surorilor noastre, tuturor celor care trăiesc în binecuvântata țară a Egiptului, deoarece perioada sfântă a Ramadanului va începe în zori. Le doresc să aibă binecuvântarea marelui și milostivului Dumnezeu. Fie ca ei să primească binecuvântarea lui Dumnezeu în rugăciunile lor zilnice și în înălțarea inimii lor în fața adevăratului Dumnezeu".

Și aici este imposibil să nu-ți pui o întrebarea evidentă – oare cine este "adevăratul Dumnezeu" pentru patriarhul Alexandriei? Dumnezeul lui Mohammed?

Aceste afirmații ale ierarhilor Patriarhiilor de la Constantinopol și Alexandria (care, apropo, au recunoscut BOaU), sunt considerate în general o "capodoperă" a gândirii teologice. Iată și negarea propriu-zisă a cuvântului: " Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi" (Fapte 4, 12). Și renunțarea la hotărârea Sinodului Local al Constantinopolului din 1180: "Anatema lui Mohammed, [și] învățăturilor sale, transpuse în Coran, în care mărturisește că Domnul, Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu; el numește răul bun și prezintă lumina ca întuneric, de asemenea [anatema] și învățăturii sale celei rele, care este contrară cu invățătura divină a lui Hristos și a sfinților îndrumați de Dumnezeu, precum și [anatema] și asupra celor care l-au inspirat să gândească astfel și să învețe aceste lucruri rele și disprețuitoare, fiind ei dintre oameni, sau conducătorul demonilor și părintele răului, sau teribilul Mohammed însuși a dat naștere unor astfel de roade ale urâciunii; în plus, o anatema asupra tuturor care [cred] că Mohammed este un profet și sol de la care au primit învățături și porunci care sunt contrare cu învățăturile lui Hristos". Printre altele, în versiunea inițială a Tomosului din 1180, aceste anatematisme a sunat și mai dur: "mai presus de aceasta, îl anatemizez pe Dumnezeul lui Mohammed, despre care a menționat că este unicul Dumnezeu, Dumnezeu nu a născut și nu a fost născut, și nu a fost nimeni asemenea lui".

Și aici este imposibil să nu punem o întrebare evidentă: cine oare este "adevăratul Dumnezeu" pentru patriarhul Alexandriei? Dumnezeul lui Mohammed?

Numai că în prezent toate acestea nu sunt nici moderne și nici tolerante. Astăzi, potrivit Arhiepiscopului Elpidofor, Ramadanul, și nu Hristos, unește "popoarele și națiunile în jurul sensului vieții, speranței la veșnicie". Ramadanul, și nu Hristos, trebuie să ne ajute în depășirea pandemiei coronavirusului.

Dar, în acest caz, este important să înțelegem din care motive  Arhiepiscopul Elpidofor și Patriarhul Theodore au făcut asemenea declarații. Și ideea nu are nici o legărută cu diplomația bisericească. Declarațiile că Ramadanul unește "popoare și națiuni în jurul sensului vieții, speranței la veșnicie" depășesc cu fermitate politețea diplomatică.

Aspirația către o iubire universală sau lepădarea de Hristos?

În pofida tuturor disimilitudinilor din exemplele de mai sus: plecăciunile latinilor față de LGBT și laudele fanariotilor și ale Alexandrinilor aduse la adresa musulmanilor, toate acestea au ceva în comun. Și anume: dorința de a demonstra "dragostea" pentru oameni, indiferent de păcatele și rătăcirile lor. În ambele cazuri vedem cum creștinismul se transformă într-o religie a unei "iubiri" abstracte. De dragul acestei "iubiri", poate să rămână deoparte esența doctrinei creștine, poruncile morale și, ne este frică să spunem, chiar și Hristos însuși. Dar este oare aceasta expresia dragostei adevărate, a acelei iubiri pe care a ne-a lăsat-o Hristos prin porunca Sa: " Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". (Matei 22, 37-39)?

Într-o scrisoare de a sa, Sfântul Ierarh Ignatie Breanceaninov scrie: "Știm despre dragostea față de aproapele din învățăturile părinților că este de două feluri: naturală și evanghelică sau pentru Hristos. Dragostea naturală este sădită în noi la creația noastră și, prin urmare, ea este neapărat în fiecare om. Ea este deteriorată, ca și alte calități bune, prin cădere sau prin păcatul strămoșesc și, prin urmare, fiecare om este supus unor schimbări mai mari sau mai mici, de o lungă sau de o scurtă durată. Hristos, care vindecă toate neputințele noastre într-un mod minunat, vindecă și iubirea deteriorată: și ne poruncește să-L iudim pe Dumnezeu prin oameni". Și într-un alt loc scrie: "Dragostea naturală dăruește celui iubit ceva pământesc. Ea nu se gândește la cele cerești. Ea luptă împotriva Cerului și a Duhului Sfânt, pentru că Duhul necesită răstignirea trupului. Ea se opune Cerului și Duhului Sfânt, pentru că este sub controlul duhului celui viclean".

Creștinismul degenerează într-o religie a unei "iubiri" abstracte. De dragul acestei "iubiri", poate să rămână deoparte esența doctrinei creștine, poruncile morale și, ne este frică să spunem, chiar și Hristos însuși. Dar este oare aceasta expresia dragostei adevărate, a acelei iubiri pe care a ne-a lăsat-o Hristos prin porunca Sa?

Criteriul unei iubiri adevărate pentru o persoană este foarte simplu – să-i dorești mântuirea sufletului și să faci tot posibilul pentru acest lucru. Și dacă o persoană este pe calea pierzaniei, atunci lipsa mustrării pentru păcat nu este o manifestare a iubirii, ci ceva opus ei. Astfel arată această îngăduință expimată prin ajutorul travestiților, prin apelul făcut pentru recunoașterea căsătoriilor homosexuale și prin afirmarea că Ramadanul unește popoarele pentru veșnicie.

Vestea bună despre Împărăția lui Dumnezeu a început prin propăvăduirea pocăinței: "De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor". (Matei 4, 17). Cuvântul "pocăință”, așa cum știm, înseamnă literalmente "schimbarea gândirii". Adică, pentru a putea intra în împărăția cerurilor, oamenii trebuie să se întoarcă de la păcate, trebuie să se schimbe. Astăzi auzim din buzele ierarhilor exact opusul: "din dragoste pentru oameni" trebuie să se schimbe creștinismul, pentru ca să corespundă neputințelor, rătăcirilor și păcatelor omenești. Dar există în îngăduinț pentru păcatele umane dragoste adevărată?

Șeful Conferinței Episcopale Germane menționat mai sus, episcopul Georg Butzing a remarcat cu regret că, în domeniul moralității sexuale, Biserica propagă o "morală a interdicției”. Și, în consecință, "Biserica nu corespunde unor asemenea fenomene sociale, cum ar fi actul sexual înainte de căsătorie sau în afara acesteia, practica homosexualității, divorțul". Adică, potrivit episcopului catolic, nu omul nu îndeplinește cerințele Evangheliei, ci Biserica nu corespunde ideilor moderne despre sfera sexuală. În consecință, Biserica trebuie să se schimbe sau, cu alte cuvinte, să se pocăiască. Și aceasta astăzi se numește "dragoste" pentru persoanele LGBT, musulmani și ceilalți.

Asistăm la o înlocuire monstruoasă a conceptelor. Dragostea nu mai are menirea de a călăuzi ființa umană pe calea către Hristos, ci de a o legăna pe calea peirei. Și se încearcă să ni se prezinte această "dragoste" de parcă ar fi lăsată de Hristos. Și pentru ea am putea renunța la principiile morale și la mărturisirea credinței. Pentru a nu cădea în această capcană foarte frumoasă, trebuie să ținem minte care este dragostea adevărată."Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui" (2 Ioan 1, 6). Că Domnul însuși a spus: "De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele" (Ioan 14, 15).  Dar "dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel" (Luca 13, 3).