La începutul drumului spre Casă

23 May 18:49
1100
Un drum. Imagine: 35photo.pro Un drum. Imagine: 35photo.pro

În esență, viața noastră este o cale către Dumnezeu și viața veșnică cu El. Dar unde începe calea care trebuie să ne aducă la Tatăl și adevărata noastră Casă?

Astăzi, privim îngroziți la ceea ce se întâmplă cu lumea și umanitatea. Ne punem speranța în "oamenii mari" care au autoritatea și puterea de a rezolva această situație și de a opri nebunia. Dar cred că acestă nădejde este zadarnică. Pentru a înțelege cum putem ieși din situația creată prin înțelepcinea dobândită în experiența vieții, pentru a fi pregătiți să devenim cetățeni ai raiului, trebuie să ne înțelegem propria noastră natură. Acesta este începutul drumului care ar trebui să ne ducă către Părintele nostru și adevărata noastră Casă.

În starea sa actuală, omul se seamănă cu o vază spartă. Sufletul a căzut și s-a spulberat în bucăți. Mintea a zburat din inimă (centrul duhovnicesc al personalității noastre) în rațiune. Înțelepciunea a părăsit mintea și a zburat în lume, care zace în răutate. Prin urmare, prima noastră sarcină este să lipim înapoi vaza spartă, adică să revenim la starea primordială și naturală a lui Adam. A doua sarcină este sfințirea, adică transformarea tuturor proprietăților personalității umane prin focul harului, astfel încât să nu mai poată fi distrusă.

Inițial, mintea a fost dată lui Adam pentru rugăciune și contemplare, în timp ce rațiunea a fost dăruită pentru creativitate și aranjarea lumii în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Din păcate, am încetat să mai observăm cum mintea noastră, ca un câine pofticios, aleargă peste tot în lume. Se împerechează continuu cu tot felul de gânduri din care se nasc patimile și care duc la păcate. Voința și dorințele – cele două forțe iraționale ale sufletului – dau naștere din această cuplare la diferite feluri de patimi.

Chiar viețuind cu cea mai mare luare aminte, omul nu va putea niciodată să-și controleze mintea doar printr-un efort de voință. Nu putem elibera mintea de gânduri, care sunt în general de natură pătimașă.

Deci, atunci când stăm la rugăciunile de dimineață sau de seară, forțând mintea să urmeze cuvintele rostite, ea poate rămâne cu noi pentru o vreme. Dar de îndată ce încetăm să facem aceasta, mintea fuge și stăpânirea ei devine imposibilă.

Singura soluție este rugăciunea scurtă și neâncetată, neîntreruptă, spusă cu atenție și simțire din inimă, care poate deveni lanțul care ne va împiedica mintea să rătăcească în gânduri. Rugăciunea lui Iisus este cea mai potrivită pentru acest scop.

După cum arată experiența oamenilor rugători, "rațiunea" se poate angaja fără să-și facă rău în treburile de zi cu zi. Realizarea imediată a unui astfel de aranjament este imposibilă și necesită practică și efort. Dar nu există nicio îndoială că este posibil de realizat. De-a lungul timpului, rugăciunea lui Iisus se atașează de inima ascetului și devine "de la sine lucrătoare", dar acesta nu este rezultatul eforturilor celui care se roagă, ci este un dar de la Dumnezeu pentru munca lui. Este imposibil să obții acest lucru doar prin propria voință.

Dar nici acesta nu este sfârșitul, ci doar începutul. Este mai ușor să primești acest dar decât să-l păstrezi. Dacă cineva reușește acest lucru, rugăciunea se contopește cu respirația, iar mintea intră în inimă, marcând începutul vieții duhovnicești a omului. Totul până în acest punct este doar un preludiu, niște încercari de a ajunge la linia de start.

Viața duhovnicească poate avea loc numai în Duhul Sfânt. Dacă El nu lucrează în noi, atunci nu putem vorbi despre o viață duhovnicească. Când mintea noastră se află în desfrânare cu lumea, ea este copleșită de gânduri pătimașe, sentimentele sunt înfundate în patimi iar voința este stăpânită de energiea demonică. În acest caz, "rătăcirea" va fi gândul creștinului că dacă citește în mod regulat Cuvântul lui Dumnezeu, face rugăciunile de dimineață și de seară și periodic se împărtășește, acesta trăiește o viață duhovnicească.

De aceea, oamenii cu experiență în rugăciune spun că pentru a sfinți mintea, este nevoie de a purifica sentimentele și voința, să fim atenți la noi înșine și să insistăm în rugăciune.

Este evident că dacă mintea nu se roagă, ea este ocupată cu diverse gânduri. Desigur, este foarte dificil să menții rugăciunea neîncetată, așa că periodic ea trebuie să alterneze cu contemplarea divină (reflecții asupra textului duhovnicesc citit) și înfățișarea înaintea lui Dumnezeu (un sentiment constant al prezenței lui Dumnezeu în viața cuiva). Sarcina principală în această etapă este să înveți să ții mintea cât mai aproape de inimă, fără ca să-i permiți să scape din nou în mlaștina gândurilor păcătoase și să declanșeze patimile.

Botezul deschide calea spre reînnoirea naturii și rupe uniunea metafizică cu diavolul. De acum înainte, diavolul este izgonit din interiorul omului, continuând să influențeze din exterior, dar nu ca un stăpân ci ca ispititor. Totuși, atât timp cât suntem supuși influenței patimilor, nu suntem capabili să percepem harul în mod direct. Locul luptei duhovnicești este inima omului. În asceză, acesta este locul în care se concentrează esența omului sau duhul său. Mintea este energia sufletului care se manifestă în actul gândirii. În antropologia isihasmului, rațiunea și mintea sunt două principii independente și diferite.

Misiunea inițială a minții este comunicarea continuă prin rugăciune cu Dumnezeu. Locul inițial al locuinței sale este inima. Rațiunea este un instrument de înțelegere a lumii, legat de intelect și de zona creierului. În activitatea sa sunt implicate toate abilitățile cognitive inferioare ale omului, cum ar fi imaginația și memoria. Percepția senzorială a lumii este una dintre funcțiile rațiunii. Dar acesta nu este procesul de gândire, ci doar livrarea materiilor prime pentru acesta. Rațiunea și organele sale corporale – creierul – sunt instrumente de cunoaștere mai degrabă decât organe de înțelegere.

Puterea mentală a sufletului este definită ca activitate combinată a minții și a rațiunii. Una dintre consecințele catastrofale ale căderii este separarea minții umane de inimă și unirea cu rațiunea.

În această stare, ea a învățat activități asociate cu preocupările pământești și, în consecință, și-a pierdut capacitatea naturală de contemplare a lui Dumnezeu prin rugăciune. Sufletul uman poate reveni la starea sa normală, sănătoasă, numai după restabilirea ordinii inițiale a omului, în care mintea locuiește în inimă, iar inima – în Dumnezeu.

Păcatul este ruptura, izolarea minții de inimă și risipirea energiei sale asupra lucrurilor lumii muritoare. Restaurarea sufletului și întregirea lui este posibilă numai prin mijloace supranaturale – prin lucrarea harului. Principalul mijloc de dobândire a harului este aducerea minții în inimă, pentru care este folosită rugăciunea lui Iisus. Fără minte, inima este oarbă, lipsită de călăuză. Iar mintea, în starea ei actuală, este împrăștiată în afara inimii în întreaga lume în diferite gânduri. Aici se află începutul dizarmoniei vieții umane. Înțelegerea greșită a acestor elemente fundamentale neglijează practica rugăciunii a multor creștini. Rugăciunea este valoroasă nu în sine, ci pentru că trebuie să aducă sufletul la ordinea corectă, armonioasă.

Efortul principal în lupta interioară este nevoința trezviei (a fi atent la toate procesele care au loc în mintea, voința și sentimentele noastre). Acesta este punctul central al eforturilor noastre. Este necesar să respingem nu numai gândurile păcătoase evidente, ci și toate gândurile și sentimentele naturale, oricât de subtil nu se vor masca într-o neprihănire aparentă, pentru că ele sunt cele care distrug legătura minții cu inima.

Dacă nu avem o pază neîncetată a gândirii și simțirii, atunci toate faptele noastre bune și chiar credința noastră vor fi în zadar.

Trezvia în rugăciune, eforturile persistente ale voinței – acesta este un timp de luptă pentru începători. Pentru a câștiga, este nevoie de întoarcerea neîncetată a minții și a inimii către Dumnezeu. Dacă zelul scade, intențiile slăbesc, atunci și harul încetează să lucreze. Pe măsură ce este purificată inima, ea tot mai mult se luminează. Purificarea inimii înseamnă vindecarea gândirii sufletului, a puterilor iritabile și doritoare. Puterea de gândire a sufletului este puterea sa cognitivă rațională, verbală. Puterea iritabilă este capacitatea sa senzorio-emoțională. Puterea de dorință este capacitatea volitivă. Puterea de gândire este partea rațională a sufletului, iar ultimele două sunt părțile pasionale.

Duhul omului domnește peste toate cele trei puteri. Duhul, fiind centrul personal și esențial al sufletului, formează însuși miezul inimii noastre duhovnicești. Aceste trei puteri ale sufletului sunt menite să existe în ordine armonioasă. Dar noi am căzut și ea au fost perturbață. Mintea L-a uitat pe Dumnezeu, s-a unit cu rațiunea și s-a coborât la îndeletnicirea celor "pământești". Sentimentele și voința s-au limitat la granițele înguste ale poftei și ale iubirii de sine și se află sub tirania patimilor. Până când aceste principii nu vor fi purificate, unirea cu Dumnezeu și percepția vieții veșnice sunt imposibile. Vindecarea trebuie să fie cuprinzătoare: toate cele trei părți se sfințesc prin rugăciune.

Există și o specializare specifică: voința se vindecă prin asceză, sentimentele – prin iubire, iar mintea – în primul rând prin trezvie și rugăciune. Asceza include nu numai ascultarea și abstinența, ci și postul mental, în special, abținerea de la informații excesive, limitarea impresiilor, experiențelor și comunicării exterioare. Abstinența cuprinzătoare, de la nevoile corporale până la nevoia de informare, este o condiție importantă pentru purificarea interioară a omului. Pentru călugări, situația ideală este retragerea completă din lume; pentru mireni – de a respecta această regulă în măsura posibilului.

Rodul unui astfel de ascetism și rezultatul său logic ar trebui să fie ceea ce părinții isihaști numesc "începutul nepătimirii". Atunci harul sau energia necreată a lui Dumnezeu începe să intre în golul purificat și lipsit de patimi.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si