Perioada de carantină va strămuta Biserica în domeniul "virtual"?
În prezent mulți sunt nevoiți să se roage online, și în societate apare întrebarea – oare este necesar să revenim în biserici? Sau Biserica "va merge în pas cu timpul”?
Situația actuală a carantinei stricte, când credincioșii din multe țări sunt lipsiți de posibilitatea de a veni la biserică pentru a participa la slujbe, a dus la strămutarea forțată a activității religioase în rețea – oamenii se roagă acasă, urmăresc difuzarea sfintelor slujbe, răspunzând cu"Doamne miluiește!" la "Domnului să ne rugăm!" care răsună din boxe.
Preoții zeloși invită la conversații Evanghelice pe Skype – sau alte programe care asigură comunicarea în regim de conferință. În rețea se explică modul de sfințire a crenguțelor de salcie sau a coșului de Paște, fără a ieşi din casă.
Această situație este extrem de dureroasă pentru credincioșii ortodocși și ei reacționează în mod diferit. Unii sunt hotărâți să neglijeze cerințele de carantină, deși se știe că virusul îi infectează pe episcopi, preoți și pe călugării evlavioşi nu mai puțin decât pe toți ceilalți. Dar există însă și o altă poziție extremă – unii sunt gata să accepte transferarea vieții religioase în rețea, văzând în aceasta viitorul Bisericii, minimizând prezența fizică a creștinilor în Biserică și chiar Sfintele Taine, pentru care este necesară prezența credincioșilor. În reţea apar exprimările unor preoți care declară că "viziunea creștină a lumii s-a integrat complet în realitatea cultului", unii teologi vorbesc chiar despre un fel de "împărtășire duhovnicească" virtuală.
Când vom ajunge în orașul Madrid la Muzeul Prado? Cel mai probabil – niciodată. Dar aici ne putem aşeza într-un fotoliu confortabil și putem pleca în excursie.
De fapt, educația, comunicarea, arta, știința – totul s-a strămutat în online, oamenii chiar organizează concerte virtuale, fiecare evoluând la domiciliul său, muzeele organizează excursii virtuale, s-a intensificat tendința spre virtualizarea generală a vieții noastre – iar aceasta include propriile comodități. Când vom ajunge în orașul Madrid la Muzeul Prado? Cel mai probabil – niciodată. Dar aici ne putem aşeza într-un fotoliu confortabil și putem pleca în excursie.
Dacă trecerea în realitatea virtuală este o tendință generală și tot ce poate se transferă în spațiul electronic (de exemplu, presa de hârtie este pe cale de dispariţie), oare nu va fi firesc ca Biserica să urmeze oamenii acolo unde s-au strămutat ei – în rețea?
Până recent Bibliile și cărțile noastre de rugăciuni erau în exclusivitate de hârtie, iar astăzi citim atât Scripturile cât și rugăciunile pe telefoanele mobile – și acest lucru nu ni se pare lipsit de bun simţ. Nu este nimic rău în acceptarea realizărilor tehnologice și în folosirea lor în slujirea Bisericii. În cele din urmă, cândva anume Biserica a fost distribuitorul principal al tehnologiilor informaționale avansate de pe timpuri – a lucrărilor scrise, iar apoi şi a tipăritului de cărţi.
Ce răspuns putem da?
Pentru Biserica Ortodoxă transferarea în spațiul virtual este imposibil, situația actuală este forțată și profund nefirească pentru Biserică. Eu însumi mă abțin să vizitez biserica în aceste zile, nu știu dacă sunt sau nu purtător al virusului și nu vreau să cauzez boli sau moarte preoților sau enoriașilor noștri. Dar această situație este profund anormală, ea poate fi tolerată, având în vedere temporalitatea sa principială, dar este imposibil să negăm această anormalitate.
Pentru Biserica Ortodoxă transferarea în spațiul virtual este imposibil, situația actuală este forțată și profund nefirească pentru Biserică.
Comunitățile protestante care pun accentul pe activitatea informațională – citirea Scripturilor și predicarea – mai ușor pot pleca în online. Dar Biserica Ortodoxă – și în această privință este mult mai aproape de Biblie – este în primul rând o adunare euharistică. Citirea Scripturii și ascultarea predicilor, rugăciunea împreună cu frații și surorile din partea cealaltă a ecranului este bună și corectă în sine. Dar aici lipsește principalul lucru – împărtășirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
Dumnezeu a spus: "Adevărat, adevărat zic vouă: Daca nu veți mânca trupul Fiului Omului si nu veți bea sangele Lui, nu veți avea viață intru voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață vesnică, şi Eu îl voi invia in ziua cea de apoi" (Ioan 6: 53, 54) .
Taina Sfântului Botez necesită prezența personală a celui botezat, Taina Euharistiei – presupune prezența personală la Sfânta Împărtășanie. Domnul nostru Iisus Hristos s-a întrupat, nu s-a virtualizat. El ne cheamă la o sărbătoare reală, nu virtuală. Și El este cu adevărat prezent în Sfânta Euharistie – cea ce este imposibil de difuzat prin rețea. "Luați, mâncați", şi nu "conectaţi-vă".
Mai mult, tocmai comoditatea prezenței virtuale – stai pe un fotoliu în fața monitorului sau stai întins pe o canapea cu o tabletă sau un smartfon – ceea ce este atractiv în multe alte situaţii, distruge ceva foarte important în viața duhovnicească. Starea de evlavie și cutremur a credinciosului în fața lui Dumnezeu, despre care la timpul său a spus strămoșul Iacob: "Cu adevărat Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut! Si s-a-nspaimântat şi a zis: Cât e de înfricoşător locul acesta!; nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; aceasta e poarta cerului!" (Geneza 28:16, 17).
Domnul nostru Iisus Hristos s-a întrupat, nu s-a virtualizat. El ne cheamă la o sărbătoare reală, nu virtuală. Și El este cu adevărat prezent în Sfânta Euharistie – cea ce este imposibil de difuzat prin rețea. "Luați, mâncați", şi nu "conectaţi-vă".
Biserica ortodoxă este casa lui Dumnezeu și porțile raiului – unde noi, în prezența nevăzută a Îngerilor și a Sfinților, ne închinăm Celui care este nevăzut, dar cu siguranță este real alături de noi. "Toată firea omenească să tacă și să stea cu frică și să se cutremure", repet – să stea cu frică și să se cutremure, și nu să stea culcat pe canapea.
Desigur, acest lucru nu înseamnă că nu este posibilă nici un fel de viață duhovnicească pe Internet, dar ea întotdeauna este un semnal al unor circumstanțe extreme. Probabil, vă puteți mărturisi pe Skype. Dacă sunteți închis într-un spital de boli infecțioase, nimeni nu are voie să intre, nu sunteți sigur dacă veți supraviețui, iar smartfonul este singura fereastră în lumea exterioară. Dar în circumstanțe mai puțin dramatice, acest lucru ar fi inadecvat. Ne putem ruga în fața monitorului, răspunzând la apelurile din boxe – dar în cazul în care nu aveţi posibilitatea să veniţi la biserică.
În unele cazuri, acest lucru este posibil şi în afara epidemiei. De exemplu, o persoană este bolnavă la pat, sau nu poate părăsi o rudă bolnavă, sau se află în deplasare într-o țară în care nu există biserici ortodoxe. Sau în alte circumstanțe majore care vă împiedică să veniţi la biserică. Dar de fiecare dată vorbim despre o situație tragică și anormală.
Trebuie să fim conștienți că situația actuală este excepțională, temporară și profund regretabilă. Nu trebuie să ne schimbăm concepţia despre Sfintele Taine și despre viața bisericească, astfel încât să ne pară mai normală.
Epidemia o să dispară, carantina se va termina, ne vom întoarce în bicerici. Iar pe Internet vom continua să vizităm muzee și expoziţii.
Aşa să ne ajute Dumnezeu.
