Despre intimitatea conjugală în timpul postului și altele cu glas tare

Această problemă într-o formă sau alta apare la începutul fiecărui post. Și nu este de mirare, pentru că acest subiect este important și foarte delicat. Protoiereul Vladimir Pucikov îşi expune cugetările despre intimitatea conjugală și extremele sale destructive.

Tema relațiilor conjugale în timpul postului nu este nouă. Orice preot paroh ştie foarte bine că afirmația potrivit căreia această întrebare a fost în totalitate clarificată de mult timp nu corespunde adevărului. În același timp, orice încercare de a atinge această temă, de exemplu pe internet sau în presă, provoacă o reacție atât de violentă din partea unui anumit cerc de oameni ai bisericii, încât inițiatorul fie că se închide jenat, fie este forțat să își ceară scuze.

Dar capacitatea de a se ascunde de probleme încă nu a dus niciodată la rezolvarea acesteia. Tăcerea evlavioasă este întotdeauna lăudabilă, în special în perioada Postului Mare, dar nu întotdeauna este rezonabilă. Defapt, orice încercare de a dezbate acest subiect nu va duce la nimic dacă îl vom dezvăluiți izolat de un alt subiect, nu mai puțin important – atitudinea  Bisericii față de intimitatea conjugală ca atare.

În ultimele trei decenii, în mediul bisericesc s-au format mai mult de treizeci de modele de atitudine față de intimitatea conjugală, de la extrem de riguroasă "se permite doar pentru conceperea copiilor" până la cea moderată "intimitatea este o normă în relațiile conjugale". Opinia că intimitatea este tolerată și acceptabilă doar în contextul procreării predomină de obicei printre oamenii care trăiesc după principiul "Iartă-mă, Doamne, că nu sunt călugăr".

Orice încercare de a dezbate acest subiect nu va duce la nimic dacă îl vom dezvăluiți izolat de un alt subiect, nu mai puțin important – atitudinea  Bisericii față de intimitatea conjugală ca atare.

În prezent numai leneșul nu vorbește despre absența literaturii ascetice pentru mireni în Biserică, aici ne confruntăm cu o consecință directă a acestei absențe. Concepția formată de literatura scrisă de călugări pentru călugări va vedea inevitabil în intimitatea conjugală ceva ce dacă nu chiar complet de prisos, atunci cu siguranță se admite doar pentru o necesitate extremă. Tăcerea păstrată de multe veacuri de Părinții și teologii Bisericii la aceast subiect poate servi drept bază pentru formarea unei convingeri înșelătoare că în afară de călugări nu există nimeni altcineva care să scrie despre acest subiect. Și, prin urmare, intimitatea trebuie să fie rară pe cât este posibil, rușinoasă, și în cazul în care soții nu și-au pus scopul de a concepe un copil este necesar să meargă la spovedanie.

Și cui îi pasă de faptul că utilitatea și valoarea operelor ascetice nu constă în capacitatea de a combina viziunea monastică asupra lumii cu modul de viață laic, ci în primul rând în experiența neprețuită a luptei cu patimile și cu păcatul? Sau de faptul că nimeni dintre autorii scrierilor ascetice nu a dezvoltat conceptul de "intimitatea numai pentru nașterea de copii". Conceptul a fost dezvoltat de cei care au încercat să orânduiească viață duhovnicească după modelul monahal, dar trăiesc în lume.

Nu este un secret faptul că mulți, mulți, care îl înțeleg greșit pe Sfântul Ierarh Ignatie Breanceaninov se străduiesc ca totul în viaţa lor să fie literalmente "cum zic sfinţii părinți", iar ceia ce nu poate fi justificat "de părinți" și întărit de un citat adecvat, mulţi sunt gata să arunce în coșul de gunoi chiar în acel moment. Să vezi dacă veip utea să găsești ceva la sfinţii părinți despre intimitatea conjugală! Și dacă vei găsi, va fi foarte puțin şi abcolut nesistematizat și fără detalii!

În ultimele trei decenii s-a format o tradiție absurdă de a-i mărturisi duhovnicului anumite detalii din viața de familie, care nu se referă nici indirect la problema mântuirii sufletului.

Calea de ieșire se impune de la sine: îi vom îtreba pe părinții simpli, adică pe duhovnici despre ceea ce nu au scris sfinții părinți.

În mod tradițional, nu se observă nici cel mai mic interes din partea clerului parohial, adică familial, pentru acest subiect. Mai mult, încercarea de a pătrunde în detaliile dormitorului matrimonial poate fi sistată printr-o reacţie dură, dar justificată. Și din această cauză întrebările delicate au căzut pe umerii călugărilor. În același timp, faptul că monahii, prin definiție, nu pot avea cunoștințe despre viața de familie şi despre sfera ei cea mai intimă (cunoașterea celor care înainte de monahism au avut experiența unei căsătorii nereușite are o valoare foarte îndoielnică), desigur nu a fost luat de nimeni în considerare.

Drept urmare, în ultimele trei decenii s-a format o tradiție absurdă de a-i mărturisi duhovnicului anumite detalii din viața de familie, care nu se referă nici indirect la problema mântuirii sufletului. Mai departe – mai multe. Actualmente unii duhovnici neînţelepţi intervin brutal acolo unde nimeni nu-i aşteaptă, pun întrebări picante până şi celor care vin pentru prima dată la mărturisire, şi împrăștie epitemii la stânga și la dreapta pentru lucruri pe care nu trebuie să le cunoască.

Pentru a clarifica pentru sine însuși problema locului intimității conjugale în relațiile de familie este suficient să deschizi Biblia.

Pentru a clarifica pentru sine însuși problema locului intimității conjugale în relațiile de familie este suficient să deschizi Biblia. Deja din primele capitole aflăm că din punctul de vedere al Scripturii în intimitatea conjugală nu există nimic rușinos, necurat, tolerat doar în scopul procreării. "Adam a cunoscut-o pe Eva, femeia sa" (Geneza 4:25). Tocmai așa, intimitatea dintre soți în limbajul Bibliei este o cunoaștere. Cea mai apropiată și profundă, nu numai la nivel spiritual, dar și trupesc. Prin urmare, este firească pentru căsătorie și admisă numai în căsătorie, atunci când orice altă cunoaștere este deja un fapt săvârșit.

Desigur, se poate argumenta despre termenii biblici, dar este incontestabil faptul că intimitatea conjugală nu este reprezentată nicăieri pe paginile Scripturii ca o cauză a mâniei lui Dumnezeu sau pur și simplu ca ceva necurat și vicios. Dimpotrivă, Apostolul Pavel spune despre căsătorie:  "cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat" (Evrei 13:4) , şi contrapune doar doar  curvia și adulterul.

Și notaţi – fără nici o analiză în detaliu.

Din punctul de vedere al Scripturii în intimitatea conjugală nu există nimic rușinos, necurat, tolerat doar în scopul procreării.

Putem vedea păcatul chiar şi în atracția fizică între soți. Dar, scuzați-mă, pentru aceasta trebuie să fim cel puțin mai înțelepţi decât regele Solomon care, fiind mișcat de Duhul lui Dumnezeu, a folosit această atracție ca una dintre imaginile din Cartea Cântarea Cântărilor, înfățișând metaforic dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său, pentru Biserica Sa .

Unde am ajuns în cele din urmă?

Deci, primul punct: intimitatea conjugală este o normă a relațiilor familiale. Nu "permisă" sau "tolerată", ci firească şi de la sine înțeleasă. Mai mult, motivarea sa doar prin necesitatea procreării poate fi făcută doar după intrarea în discuție cu același Apostol Pavel, care a spus "Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său"(1 Cor. 7:2), adică cel puțin nu numai pentru nașterea de copii.

Al doilea: tăcerea de veacuri a Bisericii la tema intimităţii conjugale nu se datorează faptului că numai scriitorii ascetici pot vorbi la acest subiect, ci se explică prin înțelepciunea tradiției bisericești, care nu permite discuții publice despre intimitate.

Al treilea: în dormitorul conjugal duhovnicul este al treilea şi este de prisos. Cine nu este de acord, să-mi ofere cel puțin un exemplu când intervenția unui cleric într-o sferă atât de neduhovnicească a adus altceva în afară de răutate atât pentru propriul său suflet, cât și pentru relația soților.

Şi acum despre principalul.

Postul este o perioadă de abstinență și de înfrânare a dorințelor. Nu a dorințelor păcătoase, cu ele trebuie să luptăm nu numai în timpul postului, cu a dorințelor fireşti și naturale. Astfel, abstinența de la intimitatea conjugală arată la fel de natural ca şi abstinența de la alimentele de dulce. Mai mult, abstinența în viaţa conjugală ca formă de ascetizm se regăsește în paginile Scripturii. „Pogorându-se deci Moise din munte la popor, el a sfinţit poporul şi, spălându-şi ei hainele,  le-a zis Moise: "Să fiţi gata pentru poimâine şi de femei să nu vă atingeţi!"  (Exod 19:14 - 15). Prin urmare, refuzul intimității conjugale în perioadele asociate cu alte restricții, în alimentație, în divertisment etc., este destul de justificată.

Totuși, să nu uităm că postul ca fenomen a suferit de-a lungul veacurilor printr-o anumită evoluție, și că postul despre care au scris și au vorbit atât de multe autoritățile bisericești în secolele IV-VII este complet diferit de ceea ce numim acum post. Postul în înțelegerea biblică și în conștiința Bisericii vechi este un refuz total la hrană și apă în decursul unei zile. În timpul postului ajunau doar seara, iar unii chiar nu cinau în fiecare zi.

Scopul postului este să te înfrânezi şi să te limitezi, și aici sensul este mai important decât forma.

Practica noastră modernă a postului, câte persoane nu s-ar plânge de greutatea sa, în comparație cu perioada veche arată ca o mare îngăduință. Și slăbiciunea omului în a posti a devenit la un moment dat atât de evidentă pentru Biserică, încât ea nu doar a permis această ușurare, ci a şi stabilit-o ca normă. Adică Biserica nu manifestă faţă de post rigoarea devenită atât de familiară pentru noi în prezent (amintiți-vă, cine s-a connfruntat: "postul este stabilit de Biserică, preotul nu are dreptul să binecuvânteze ușurarea lui", "sarcina nu scuteşte de păcatul întreruperii  postului", "dacă aţi avut binecuvântare pentru uşurarea postului, este necesar să vă mărturisiţi"). Scopul postului este să te înfrânezi şi să te limitezi, și aici sensul este mai important decât forma.

Biserica nu spune nimic despre intimitatea conjugală, ceea ce nu este deloc surprinzător din motive de delicateţe; subiectul dat nu este foarte popular la predicatorii, părinți și învățători ai bisericii. Și dacă în lucrările bisericeşti se regăsesc cugetări despre asemenea subiecte, ele îi pot surprinde nu doar pe rigoriști, dar și pe liberali prin îngăduința lor.

De exemplu, "Întrebarea lui Kirikov", un monument al scrierii bisericeşti rusești din secolul al XII-lea, conține următoarele cugetări: „Dacă preotul slujește duminică, şi din nou va sluji marți, poate să o cunoască pe soția sa? După ce a gândit, Mitropolitul (Sf.Ierarh Nifont al Novgorodului) a spus că, dacă este tânăr și i se dă greu abstinența, atunci să nu i se interzică. Dar dacă se va abține, va proceda mai bine. Dar nu trebuie să fie interzis cu forța, fiindcă este un păcat mai mare".

Trebuie să înţelegem că abstinența conjugală este semnificativ diferită de abstinența în hrană. Dacă prima este pe puterea tuturor care sunt cât de cât sănătoși, atunci cea de-a doua este cu atât mai greu cu cât soții sunt mai tineri.

Desigur, nu trăim în secolul al XII-lea. Biserica lui Hristos este un organism viu și practica ascetică nu este o învățătură dogmatică. Pentru timpul nostru, abținerea de la intimitatea conjugală în posturile lungi a devenit o normă. Trebuie să înţelegem că abstinența conjugală este semnificativ diferită de abstinența în hrană. Dacă prima este pe puterea tuturor care sunt cât de cât sănătoși, atunci cea de-a doua este cu atât mai greu cu cât soții sunt mai tineri. Despre ce se vorbeşte de fapt extrasul susmenţionat din în "Întrebarea lui Kirikov".

Atracția dintre soții tineri este adesea atât de puternică încât devine imposibilă "îndepărtarea de comunicare prin consimțământ reciproc", cum scrie Apostolul Pavel (1 Cor. 7:5). Şi dimpotrivă, cu cât cuplul este mai în vârstă, cu atât pasiunea în relații se micșorează și pentru ei este incomparabil mai ușor să se controleze.

Cerând fără ambiguitate abstinența soților în timpul postului, trebuie totuși să înțelegem că este imposibil să măsurăm tată lumea cu aceeaşi măsură.

Prin urmare, cerând fără ambiguitate abstinența soților în timpul postului, trebuie totuși să înțelegem că este imposibil să măsurăm tată lumea cu aceeaşi măsură. Totuşi, până și rânduiala actuală a postului cu privire la hrană nu este ţinută de întreaga biserică în forma în care este arătată în calendar.

Până şi calendarele publicate cu binecuvântarea episcopilor și vândute în magazinele bisericești uneori diferă unul cu celălalt și toate împreună de Tipicul Bisericii. Și acest lucru nu deranjează pe nimeni. Ce să cerem de la soții tineri, a căror atracție unul față de celălalt (firească și nu vicioasă, cum am remarcat deja) cu greu se încadrează în orice norme, și cu atât mai mult în programul nostru obișnuit de sărbători și posturi.

Nu ar fi mai corect să oferim acestor cupluri posibilitatea să stabilească de comun acord cum va fi abstinența lor conjugală. În fine, recunoașterea reciprocă a necesităţii abstinenței în măsura posibilului este mult mai importantă și mai valoroasă decât postul tradițional impus cu biciul.