Bisericile Ortodoxe Locale și Ucraina: Biserica Ortodoxă Română

După acțiunile anticanonice ale Patriarhului Bartolomeu, atenția întregii lumi ortodoxe este concentrată asupra Ucrainei. Viitorul Ucrainei, dar și al întregii Ortodoxii depinde în mare parte de poziția Bisericilor Ortodoxe Locale.

Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi începe un ciclu de articole despre relația dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană şi Bisericile Ortodoxe Locale.

Biserica Ortodoxă Română joacă un rol extrem de important pentru Ucraina. Ca vecini apropiați, Bisericile Ortodoxe din Ucraina și România au o bogată experiență de interacțiune istorică. Această experienţă nu a fost întotdeauna pozitivă, dar a permis întotdeauna Bisericilor noastre să găsească o soluţie bazată pe Evanghelie și pe  sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe.

Conform ultimului recensământ, peste 150.000 de etnici români şi 250 000 aşa-zişi moldoveni, care sunt un singur popor, locuiesc în Ucraina. Marea majoritate locuiește în două regiuni de frontieră cu România - Transcarpația și Cernăuți, reprezentând un procent considerabil din populația acestor regiuni. Acest teritoriu a aparținut, în diferite momente istorice, României (Țara Românească), principatului Moldovei, Imperiului Otoman, Rus, Austro-Ungar, a făcut parte din Uniunea Sovietică.

Conform ultimului recensământ, în Ucraina locuiesc peste 150.000 de români și 250.000 de așa-ziși moldoveni, care sunt un popor.

Aceasta creează premise istorice pentru contestarea apartenenței canonice a acestor teritorii între Bisericile Ortodoxe Română și Rusă.

În 1995 Sfântul Sinod al Bisericii Române i-a încredințat Mitropoliei Basarabiei să aibă grijă de  diaspora românească din Est, adică de etnicii români care locuiesc în Ucraina și Republica Moldova. Iar în 2007 în componenţa acestei mitropolii au fost infiinţate trei eparhii: a Bălților, a Basarabiei de Sud și a Dubăsarilor, care cuprind teritoriul unei părţi din regiunile Cernăuți și Odesa.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a protestat împotriva unor astfel de acțiuni. Conflictul nu a fost rezolvat până în prezent, ceea ce, totuși, nu împiedică Bisericile Ortodoxe Română și Ucraineană să se afle în comuniune euharistică frăţească și să aibă o interacțiune bisericească destul de intensă.

Nu se poate să nu-l pomenim pe sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat care este cinstit de  ambele Biserici ca întemeietor.

Conform tradiției bisericești, sfântul apostol Andrei a propovăduit și pe teritoriul Ucrainei și al României contemporane, aducând oamenilor în predică vestea despre Domnul Hristos cel înviat.

Un alt sfânt care unește Biserica Română și cea Ucraineană este unul dintre cei mai renumiți asceți ai secolului al XVIII-lea, cuviosul călugărul Paise Velicicovschi sau, cum este pomenit în România,  Sfântul Paise de la Neamț. El poate fi în egală măsură considerat un reprezentant al Bisericilor Ortodoxe Române și Ucrainene, precum și al Bisericii Ortodoxe Ruse.

С

Sfântul Paisie a avut o influență deosebită asupra vieții duhovniceşti a multor generații de creștini ortodocși. El a reînviat tradiția Isihastă a lucrării minții, a tradus din greacă multe opere de filocalie ale sfinților părinți și prin întreaga sa viață a arătat că în secolul al XVIII-lea este posibilă atingerea înălțimilor duhovniceșți la care se ridicau prin lucrare părinții patristici. Întreg monahismul contemporan de pe pământurile României, Ucrainei, Moldovei, Rusiei și ale multor altor țări, fără exagerare, îi datorează lui renașterea sa.

Cum a menționat istoricul rus Gheorghe Fedotov, "Paise Velicicovschi devine tatăl monahismului rus. Sihăstria de la Optina și sihastria Sfintei Adormiri a Maicii Domnului de la Sarov, care au avut legătură directă cu el, au devenit două centre ale vieții duhovnicești: două ruguri care încălzesc Rusia înghețată".

La fel de îndatorate cuviosului Paisie de la Neamţ îi rămân Lavra Kievo-Pecerska, sihăstria Glinsk, mănăstirea Neamţ și multe alte mănăstiri în care a renăscut tradiţia marilor duhovnici.

Paisie s-a născut în Ucraina, la Poltava, în anul 1722, și a adormit în Domnul în România, la Mănăstirea Neamț în anul 1794, devenind încă un punct de legătură între ortodocșii țărilor noastre.

În anul 2016 Biserica Ortodoxă Română le-a dăruit creştinilor ortodocşi din Poltava o parte din moaștele Sfântului Paisie Velicicovschi. Arhiepiscopul Iașilor, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei Teofan au adus sfintele moaște în patria cuviosului.

Iar în anul 2017, cu binecuvântarea Mitropolitului de Odesa și Ismail Agafanghel, Biserica Ortodoxă Română a primit o particică din moaștele Sfântei Mare Mucenițe Varvara pentru singura biserică ortodoxă canonică din Europa cu hramul în cinstea acestei sfintei. Această biserică se află la o adâncime de 240 m în mina salină din orașul Târgu Ocna.

Este necesar să menționăm un alt sfânt care unește popoarele român și ucrainean. Este vorba despre Sfântul Piotr Moghila sau Petru Movilă în tradiția românească.

Sfântul Petru Movilă a fost fiul domnitorului Țării Românești și al Moldovei Simeon Movilă, care a condus aceste meleaguri la începutul secolului  al XVII-lea. S-a născut în anul 1596. După ce a făcut studii, a decis să se dedice slujirii lui Dumnezeu și a primit cinul monahal. În 1627 a devenit arhimandrit al Lavrei Kievo-Pecerska, iar în 1633 - mitropolit al Kievului. Ortodoxia din Ucraina îi datorează întemeierea celebrei Academii Kievo-Moghileanska, restabilirea multor drepturi ale poporului ortodox și ale clerului în Reci Pospolita, pe care uniaţii le-au încălcat cu asprime. Este, de asemenea, autorul multor lucrări teologice.

Fără exagerare, sfinții care au unit pentru vecie Bisericile din Ucraina și din România, ridică legătură mai presus de toate dezacordurile existente.

La fel ca toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale, Biserica Română și-a exprimat întotdeauna susținerea faţă de ortodoxia canonică din Ucraina și și-a declarat întotdeauna solidaritatea cu Biserica Ortodoxă Ucraineană când a fost prigonită de stat, de militanții din organizațiile naționaliste radicale și de confesiunile schismatice.

De exemplu, în anul 2017 Mitropolitul Andrei (Andreicuț) al Clujului, Albei, Crișanei și al Maramureșului, în cadrul unei întâlniri cu Mitropolitul  de Zaporojie și Melitopol Luca (Kovalenko) a exprimat poziția Bisericii Române în cuvinte foarte emoționale: "Rănile voastre sunt rănile noastre, pentru că noi suntem una întru Hristos".

Iar în privința schismaticilor din Ucraina s-a exprimat în felul următor: "Schismaticii întotdeauna au fost în Biserică. Doar poziția fermă a fiilor săi, cum observăm în Ucraina, și respectarea canoanelor lăsate de Sfinţii Părinții ai Sfintelor Sinoade ne vor ajuta să me izbăvim de o astfel de creatură a diavolului".

În pofida sprijinului evident al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din partea Bisericii Ortodoxe Române, există totuși oameni care doresc să tulbure relațiile dintre cele două Biserici.

Chiar și mai devreme, în aprilie 2016, secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcopul Varlaam a declarat: "Biserica Ortodoxă Română se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru pace în Ucraina, pe corpul căreia ca o rană sângerândă zace un conflict armat prelungit, starea fiind agravată de acțiunile schismaticilor care sunt ilegale și contrare Evangheliei și canoanelor Bisericii, ceea ce nu poate contribui la stabilirea păcii pe pământul ucrainean".

Însă, în pofida susţinerii explicite a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din partea Bisericii Ortodoxe Române, s-au găsit oameni care să caute să semene vrajbă între cele două Biserici surori, folosind problema nerezolvată cu privire la apartenenţa bisericească a enoriașilor români din Ucraina.

Încă de la începutul crizei bisericești din Ucraina, cauzată de ingerințe şi influenţe neconstituționale brutale în viața bisericii din partea fostului președinte Petro Poroşenko, care a contribuit la crearea a două confesiuni schismatice anticanonice (Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev și Biserica Ortodoxă Autocefală) și împotriva căruia sunt intentate în prezent 11 dosare penale în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a luat o poziție destul de echilibrată și responsabilă.

După ce Patriarhia de la Constantinopol prin decizia sa din 11.10.2018 a hotărât unilateral "întoarcerea" Mitropoliei de la Kiev din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, unde ea s-a aflat până în anul 1686, şi de asemenea "unirea" schismaticilor cu Biserica fără pocăință, Sfântul Sinod al Bisericii Române a declarat necesitatea păstrării unității în credință:

"Având în vedere evoluția recentă a situației bisericești din Ucraina, Sfântul Sinod repetă recomandarea din 24 mai 2018, ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să ia o decizie comună, păstrând unitatea credinței și libertatea administrativă și pastorală, deoarece acestea sunt caracteristici inerente ale ortodoxiei. <...> Sfântul Sinod subliniază în același timp că unitatea este menținută prin responsabilitatea comună și cooperarea între Bisericile Ortodoxe Locale, prin dezvoltarea dialogului și a sinodalității la nivel pan-ortodox, ceea ce este o necesitate constantă în viața Bisericii. Unitatea Bisericii este un dar sacru al lui Dumnezeu, dar este și o mare responsabilitate a ierarhilor, a preoției și a credincioșilor laici. Prin urmare, Sfântul Sinod îndeamnă la rugăciune necontenită pentru unitate, la întărirea prin dialog și reconciliere a iubirii creștine frățești, care oferă o libertate reală".

Cu toate acestea, dialogul propus de Biserica Română nu a avut loc. În schimb, Patriarhia Constantinopolului a recunoscut așa-numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei creată prin eforturile lui Poroșenko, oferindu-i Tomosul de autocefalie. Potrivit Patriarhului Bartolomeu, Tomosul trebuia să unească Ortodoxia din Ucraina, dar de fapt a produs o dezbinare și mai mare.

Biserica Ortodoxă Ucraineană, care prin numărul de parohii este de două ori mai mare decât toate cultele schismatice laolaltă, nu a recunoscut deciziile Constantinopolului cu privire la Ucraina și, urmând exemplul Bisericii Ortodoxe Ruse, a rupt comuniunea euharistică cu Fanarul. Iar Tomosul de autocefalie nu a adus independența BOaU, ci supunerea sa față de Constantinopol în limita drepturilor apropiate cele ale unui exarhat. Această circumstanță a provocat o altă scindare, care s-a produs în interiorul BOaU anticanonice.

Patriarhia de laConstantinopol a încercat să oblige Biserica Română să recunoască prima  schisma din Ucraina.

Fără să ţină cont de dorinţa Bisericii Ortodoxe Române de nu a păşi pe calea încălcarii Sfintelor Canoane ale Bisericii și de a nu distruge unitatea lumii ortodoxe, Patriarhia Constantinopolului a încercat să impună Biserica Ortodoxă Română să recunoască printre primele Biserica schismatică din Ucraina.

La 11 ianuarie 2019 fostul exarh fanariot din Ucraina, arhiepiscopul Daniil (Zelinski), a declarat că prima recunoaștere a BOaU va avea loc timp de o lună și jumătate de la crearea sa: "Bisericile grecești contemporane și Biserica Română vor fi primele, iar procesul va continua". Aceste cuvinte ale ierarhului de Constantinopol indică faptul că Patriarhia Constantinopolului și-a asumat dreptul de a lua decizii cu privire la Biserica Ortodoxă Română și dreptul de a interveni în chestiunile sale interne.

Dar un astfel de calcul nu s-a concretizat. Pe 21 februarie 2019 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declarație privind situația religioasă din Ucraina, care trebuie discutată mai detaliat.

În primul rând, Sinodul a constatat că Constantinopolul nu a rezolvat problema dezbinării în Ucraina: "1. Timp de aproape 30 de ani problema dezbinării ucrainene nu a fost rezolvată și nu a fost făcut nici un apel pentru o mediere pan-ortodoxă, cum s-a procedat în trecut în cazul dezbinării din Bulgaria. Observând acest impas în rezolvarea situației, Patriarhia ecumenică a acordat Tomosul de autocefalie ierarhilor, clerului și credincioșilor care se aflau în dezbinare faţă de Biserica Ortodoxă Rusă și toată Ortodoxia, dar acest Tomos a fost acceptat doar de către ortodocșii ucraineni care nu erau în comuniune cu Patriarhia Moscovei. Astfel, problema unității bisericești din Ucraina nu este rezolvată în mod complet, inclusiv pentru că există un număr mare de populație rusă în Ucraina care este direct legată de Patriarhia Moscovei".

Apelul la "medierea pan-ortodoxă" nu a fost lansat de Patriarhia Constantinopolului și de schismaticii ucraineni.

Încă la 11 iunie 1992 Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a adoptat o rezoluție în care s-au stipulat următoarele: "În ceea ce privește acordarea independenței canonice depline Bisericii Ortodoxe Ucrainene, suntem ferm convinși că această problemă trebuie să fie rezolvată în mod canonic, legal, prin convocarea unui Sinod Local și acordarea deciziilor sale cu toate toate Bisericile Locale frățești".

Patriarhii de la Moscova au vorbit în mod repetat despre dorința de a rezolva „problema Bisericii din Ucraina” în mod sinodal cu întreaga lume ortodoxă. Ultima dată acest lucru a fost făcut de Patriarhul Chiril în august 2018, chiar înainte de începerea acțiunilor ilegale ale fanarioților.

Patriarhia de la Constantinopol nu a apelat la "medierea pan-ortodoxă", ci pur și simplu a eliberat Tomosul de autocefalie schismaticilor. Mai mult, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române anume astfel îi identifică pe destinatarii Tomosului: "clerului și credincioșilor care se aflau în dezbinare faţă de Biserica Ortodoxă Rusă și toată Ortodoxia". Ierarhii români constatează că acest lucru nu a rezolvat problema: "Astfel, problema unității bisericești în Ucraina în prezent nu este rezolvată complet".

În al doilea rând, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române încă o dată a îndemnat la unitate: "2. În ceea ce privește această situație tensionată din interiorulBisericii Ortodoxe din Ucraina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române își reafirmă poziția exprimată în cadrul ședințelor sale de lucru precedente din 24 mai și 25 octombrie 2018. Apoi, s-a recomandat ca printr-un dialog între Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să se determine soluția acestei dispute bisericești prin menținerea unității în credință, respectarea libertății administrative și pastorale a clerului și a credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie) și restabilirea comuniunii euharistice. În cazul unui dialog bilateral nereușit, va fi necesar să fie convocat Sinaxisul tuturor întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a rezolva problema existentă".

Sinodul Bisericii  Ortodoxe Române îndeamnă Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica din Constantinopol să stea la masa de negocieri. Dar, dându-și seama că această posibilitate este insuficientă, acesta afirmă: "Este necesar să convocăm Sinaxisul tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a rezolva problema existentă". Şi anume spre aceasta tind Biserica Ortodoxă Rusă, și Poloneza, Cehoslovacă, Sârba, Bulgară,  Cipriotă și Biserica din Antiohia. Cu toate acestea, Patriarhia de la Constantinopol se opune puternic acestei metode de soluționare a problemei. Motivul opunerii este cel mai mult probabil că un astfel de sinaxis ar însemna o prăbuşire a speranțelor Constantinopolului de a-și afirma ambițiile de dominare asupra întregii lumi ortodoxe.

În al treilea rând, Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat neliniştea în privinţa etnicilor români care locuiesc în Ucraina: "3. Pentru luarea unei decizii concrete și corecte de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la viitoarea ședință de lucru, Sfântul Sinod va examina, cu prioritate, faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în Bucovina de Nord, care sunt administrate de Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Moscova. Este necesară o consultare solidă cu acești ortodocși români interesați de menținerea identității lor etnice și lingvistice. În acest sens este necesar să se obțină asigurări scrise de la instituțiile bisericești și autorităţile de stat ale Ucrainei că identitatea etnică și lingvistică a acestor români va fi respectată și că acești ortodocși români vor avea posibilitatea să se organizeze în cadrul  unui Vicariat ortodox român și, de asemenea, vor avea posibilitatea să-și  dezvolte relațiile duhovniceşti cu Patriarhia Română pentru a fi sprijiniţi cu cărți liturgice și teologice în limba lor maternă, adică în limba română. S-a menționat că vicariatul ortodox ucrainean există în România din 1990".

Românii, la fel ca toate celelalte minorități naționale din Ucraina, sunt conștienți de politica de ucrainizare totală promulgată de autorități.

În acest context Sinodul Bisericii Ortodoxe Române exprimă o îngrijorare deosebită pentru soarta celor 127 de parohii românești ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Românii, la fel ca toate celelalte minorități naționale din Ucraina, cunosc foarte bine politica de ucrainizare totală care este realizată de către autoritățile ucrainene. Îngrijorarea pentru faptul că limbile minorităților naționale sunt exluse în mod activ din învățământul public, spațiul cultural și mediul de comunicare cu oficialii a fost deja exprimată de către guvernele Ungariei, României, Rusiei și a altor țări.

Acum, odată cu apariția BOaU și cu activitatea activă a statului în direcţia forțării parohiilor să treacă la această structură nou formată, Biserica Ortodoxă Română este și mai conștientă de pericolul pierderii identității naționale a parohiilor românești. Și încearcă să dobândească garanţii pentru păstrarea limbii materne în cultul bisericesc, pentru dreptul de a predica în limba maternă și menţinerea tradițiilor locale bisericești.

În al patrulea rând, Sinodul și-a exprimat îndoiala cu privire la canonicitatea "hirotoniilor arhierești" săvârşite de către schismaticii ucraineni: "4. În plus, Patriarhia Română va solicita de la Patriarhia Ecumenică să clarifice problema ierarhilor și a preoților necanonici care au aparținut fostei "Patriarhii de la Kiev". După finalizarea consultărilor susmenţionate Sfântul Sinod își va exprima poziția oficială cu privire la situația Ortodoxiei din Ucraina".

Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște Biserica Ortodoxă recent formată în Ucraina și continuă să susțină Biserica Ortodoxă Canonică Ucraineană, condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie.

Majoritatea Bisericilor Ortodoxe Locale au declarat deja imposibilitatea recunoașterii hirotoniilor false schismatice "săvârşite anterior". Patriarhia din Constantinopol însăși a recunoscut timp de aproape 30 de ani că schismaticii ucraineni sunt fost fără har și "hirotoniile" lor sunt invalide. Există documente oficiale pe această temă semnate de Patriarhul Bartolomeu și de membrii Sinodului de la Constantinopol.

Astfel, în prezent Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște Biserica Ortodoxă recent formată din Ucraina și continuă să susţină Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică, condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine.

Sinodul Bisericii Române a promis că va formula mai târziu atitudinea sa față de BOaU schismatică. Între timp, comunitățile românești ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, de asemenea, suferă în urma confiscărilor și transferului forțat la BOaU, la fel ca alte parohii din Ucraina.

La 10 martie 2019, de Duminica Iertării, adepții BOaU, cu sprijinul autorităților, au tăiat lăcata și au capturat biserica Sf. Arhanghel Mihail din satul Berejnița, regiunea Cernăuți. Sunt ameninţate de confiscarea ilegală bisericile din satele bucoviniene Berejonca, Vaslovivți, Zadubrivka, Tovtrî și din alte sate.

Dar ucrainenii, românii și reprezentanții altor naționalități cred că credința nu poate fi luată cu forţa de la oameni, iar Adevărul lui Hristos va birui cu siguranță, în pofida tuturor amenințărilor și persecuțiilor, și nici o intrigă a dușmanilor Bisericii nu poate zdruncina unitatea Bisericii Române și şi a Bisericii Ucrainene în Trupul Unic a lui Hristos.