Ortodoxia sau "religia viitorului": Declarațiile Patr. Bartolomeu la Kiev

În timpul vizitei în Ucraina, patriarhul Bartolomeu a ținut câteva discursuri, care au rămas în umbră după întâlnirile sale cu politicienii. Între timp, după ce am analizat discursurile "de la Kiev" ale Patriarhului Bartolomeu, putem înțelege tendințele care predomină în Patriarhia Constantinopolului și încotro acestea sunt direcționate. Biserica Autocefală a Constantinopolului, în pofida ruperii comuniunii euharistice, rămâne încă parte a Ortodoxiei, și ceea ce se întâmplă în Ea își lasă amprenta asupra tuturor. Fanarul formulează agenda pentru dezvoltarea ulterioară a Ortodoxiei și o propune (impune) altora. Putem fi de acord cu aceasta, o putem respinge, dar mai întîi trebuie să înțelegem care este esența sa.

Există mai multe forme de declarații după care se poate aprecia poziția unui anumit subiect. Una dintre ele este discursul. Această formă dezvăluie pe deplin poziția vorbitorului, deoarece este pregătită din timp și este concepută pentru publicul în fața căruia este pronunțată. Patriarhului Bartolomeu a ținut câteva discursuri la Kiev, dar vom evidenția doar patru:

• pe 21 august, la mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail Cupole de Aur, în timpul așa-numitei doxologii;
• pe 22 august, la catedrala Sfânta Sofia din Kiev în timpul liturghiei;
• pe 23 august, în timpul recepției la Academia Kievo-Movileană;
• pe 23 august, adresată Consiliului Ucrainean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase.

Acum să vorbim despre fiecare pe rând.

Discursul de la mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail Cupole de Aur

A fost un discurs de salut în a doua zi a vizitei, și logic poate fi împărțit în două părți:

• lauda Patriarhiei Constantinopolului,
• lauda pentru Serghei Dumenko.

Deja din primele cuvinte, după ce i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru onoarea de a veni la Kiev, patriarhul Bartolomeu se concentrează asupra faptului că cneazul Vladimir a primit credința anume de la "Marea Biserică de la Constantinopol și din Statul Noii Roma".

Fanarioții critică deseori cu duritate teoria "Moscova – a treia Roma", care a fost destul de populară în secolele XVI-XVII. Dar în prezent această teorie în Rusia este pomenită doar ca fapt istoric, dar Patriarhia Constantinopolului pune ideea "Constantinopolul – o nouă (a doua) Roma" la baza propriei identități contemporane. Și aceasta o face în pofida faptului că, în primul rând, această "a doua Roma" se află pe teritoriul unui stat musulman de mai bine de 500 de ani, și în al doilea rând, teoriile celei de-a doua, a treia și al altor "Romi" nu sunt fundamental diferite între ele; în al treilea rând, aceste teorii nu au niciun fundament în Noul Testament. În cel mai bun caz, acestea sunt o încercare evlavioasă de a înțelege forma de guvernare unde domină religia creștină.

În continuare, "Sanctitatea Sa Divină" reamintește că "Mitropolia Kievului, în pofida faptului că se trâmbiță contrariul, a fost un teritoriu canonic integral și o mitropolie sub conducerea Preasfântului nostru Tron Apostolic și Patriarhal" (bineînțeles, nimeni nu încearcă să contrazică acest fapt, și cu atât mai mult, să trâmbițe despre asta) și enumeră Bisericile Autocefale care au apărut datorită Patriarhiei Constantinopolului. În același timp, patriarhul Bartolomeu susține că Fanarul "niciodată nu-și amintește de zilele de mare amărăciune, de palmele primite, de supărări și cuiele bătute, ci urmează întotdeauna calea iertării, a binefacerii și a tămăduirii tuturor copiilor săi, fără excepție". În aceste cuvinte putem vedea o aluzie că Biserica Ortodoxă Ucrainenană l-a supărat pe "Sanctitatea Sa Divină", refuzând să respecte ordinele ilegale privind recunoașterea schismaticilor. Dar dacă Constantinopolul urmează întotdeauna calea iertării și a binefacerii pentru toată lumea, de ce atunci patriarhul Bartolomeu a refuzat să iasă la credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainenene care îl așteptau lângă Rada Supremă? De ce nu a vrut să le facă un bine? Sau ei nu sunt copiii lui?

Dacă Constantinopolul urmează întotdeauna calea iertării și a binefacerii pentru toată lumea, de ce atunci patriarhul Bartolomeu a refuzat să iasă la credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainenene care îl așteptau lângă Rada Supremă? De ce nu a vrut să le facă un bine? Sau ei nu sunt copiii lui?

Apoi urmează o afirmație destul de interesantă că "de la bun început, Patriarhia Ecumenică a fost un păstrător de nădejde al binelui Bisericii, și deși în vremuri de prosperitate și mare putere ar fi putut stabili forma piramidală a structurii Bisericii Ortodoxe de Răsărit, Ea a respins cu dezgust această idee și nu s-a abătut de la eclesiologia care a moștenit-o și nici de sistemul sfințit de Sinoduri".

În primul rând, dacă mai devreme Constantinopolul a respins ideea de a construi Biserica cu sine în frunte, atunci de ce promovează această idee astăzi? În al doilea rând, Sinoadele Ecumenice nu au sfințit niciodată sistemul Pentarhiei (cinci patriarhii) în sensul că nu i-au acordat nicio semnificație sacră. A fost pur și simplu un sistem al structurii administrative a Bisericii în Evul Mediu. În al treilea rând, Patriarhul Bartolomeu se concentrează asupra faptului că Patriarhia Constantinopolului este responsabilă de ecleziologia ortodoxă, care i-a fost "transmisă". Dar nu cunoaștem faptul unei astfel de transmiteri, această eclesiologie aparține tuturor Bisericilor Autocefale, fără excepție.

Mai departe se menționează că "Patriarhia Ecumenică niciodată nu se folosește de puterea imperială existentă pentru aalege calea asimilării culturale și lingvistice a naționalităților care au venit la credința Evanghelică".

Acest lucru este valabil numai pentru perioada inițială de creștinizare a popoarelor slave, când prin lucrările sfinților deopotrivă cu apostolii Chiril și Metodiu, precum și a ucenicilor lor, popoarele noastre au dobândit posibilitatea să facă cunoștință cu Sfinta Scriptură și să săvârșească sfintele slujbe în limba lor maternă. Dar când bulgarii, sârbii, românii și alte popoare au nimerit sub puterea politică a Imperiului Bizantin sau a Imperiului Otoman care i-a luat locul, anume atunci a avut loc o elenizarea forțată, care s-a exprimat prin faptul că la catedrele episcopale și în alte funcții importante au fost numiți etnici greci, iar popoarelor locale le-au fost impuse obiceiuri grecești și uneorichiar limba greacă ca limbă de cult. Aici găsim explicația de ce aceste popoare, eliberate de jugul otoman, au cerut imediat independență de la Patriarhia Constantinopolului. Apropo, astăzi poate fi observată o situație similară a dominanței elenismului. De exemplu, în Bisericile din Ierusalim și Alexandria, unde turma este arabă și africană, iar aproape toți episcopii sunt greci. Pentru a nu merge departe, la liturghia săvârșită cu conducătorul Fanarului la Sfânta Sofia, "clerului" BOaU i-a fost interzis să poarte mitre, au fost permise doar camilafcele grecești.

După aceea, patriarhul Bartolomeu a spus că Biserica (trebuie să înțelegem a Constantinopolului) acționează în "duhul de reconciliere a opozițiilor, unitate a dezbinărilor, existența reciprocă a diferențelor" și că acest lucru explică "preocuparea Marii Biserici pentru unitatea Ortodoxiei în Ucraina și pentru bunăstarea întregului popor ucrainean".

Dacă mai devreme Constantinopolul a respins ideea de a construi o Biserică cu sine în frunte, de ce promovează această idee astăzi?

După cum se spune, ar fi amuzant dacă nu ar fi atât de trist. Într-adevăr, după intervenția patriarhului Bartolomeu în treburile bisericești ucrainene, dezbinarea societății ucrainene nu numai că nu a dispărut, dar s-a și intensificat semnificativ, confruntarea religioasă a căpătat forme mai crunte și mai ireconciliabile, iar schisma care a existat până atunci, s-a extins asupra întregii Biserici Ortodoxe. Mai mult, același Filaret pe care Fanarul l-a numit episcop legitim, a organizat o nouă schismă în BOaU. Despre ce fel de unitate putem vorbi?

Apoi au urmat laude măgulitoare și prefăcute la adresa conducătorului BOaU Serghei Dumenko, pe care nu le vom descrie. Vom nota doar că din perspectiva confruntării dintre "ierarhii" BOaU pentru influență în cadrul acestei organizații, laudele conducătorului Fanarului sunt mai degrabă un apel pentru încheierea tuturor disputelor interne și pentru unificarea în jurul lui Serghei Petrovici.

Discursul de la Sfânta Sofia din Kiev

Fiindcă acest discurs a fost rostit în cadrul liturghiei, a conținut citate din Evanghelie și referiri separate la creștinism. Dar din păcate, toate acestea s-au dovedit a fi doar un preludiu la tema principală a discursului: "Constantinopolul – Biserică mamă". După ce a spus încă o dată cum Fanarul își iubește și are grijă de toți copiii săi, patriarhul Bartolomeu a decis să abordeze subiectul "tămăduirii" schismei bisericii ucrainene și acordarea "autocefaliei" BOaU. În același timp, "Santitatea Sa Divină" fără ezitare și-a însușit dreptul de a pronunța decizii judecătorești de ultimă instanță în întreaga Biserică Ortodoxă: "Obligația Tribunalului, soluționarea problemelor controversate – este tocmai principala Cruce a fiecărui Arhiereu smerit al Constantinopolului, cel mai prețioasă și mai sfântă pentru fiecare dintre noi". La general vorbind, cea mai prețiosă și sacră pentru un arhiereu ar trebui să fie predica lui Hristos și unirea oamenilor cu Dumnezeu, dar în înțelegerea conducătorului Fanarului, aceasta este funcția judiciară.

Patriarhul Bartolomeu: "Restabilirea comuniunii ecleziastice a părților bisericești, care a existat în absența ordinii, deoarece au apărut ca urmare a unui proces necanonic și sănătos, nu a fost o decizie nesăbuită, nesemnificativă, deliberată sau lipsită de o bază ecleziastică. Dimpotrivă, a fost întemeiată pe Piatra din vârful ungiului Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos".

Este interesant cum patriarhul Bartolomeu îi numește pe schismaticii ucraineni – "părțile bisericești care au existat în absența ordinii, deoarece au apărut ca urmare a unui proces necanonic și sănătos". Dreptul canonic nu cunoaște o astfel de definiție. Sfântul Vasile cel Mare, în prima sa epistolă canonică către Amfilohie, episcopul de Iconium, abordează în mod sistematic problema diferitelor grade de separare de Biserică: "Altceva au numit erezie, altceva schismă și deoarece o adunătură samovolnică".

schisma provocată de Filaret la începuturile ei (când fostul mitropolit al Kievului nu s-a supus Sinodului Arhieresc) a căzut sub termenul unei adunătură samovolnice: "Dacă cineva (diacon, preot sau episcop) a a fost găsit vinovat (πταίσματι: "vina", "păcat") și a fost oprit de la slujire, și nu s-a supus canoanelor Bisericii, ci a continuat să mențină cinul și să săvârșească slujirea preoțească, iar cineva abandonează Biserica Sodornicească și i se alătură, aceasta este o adunătură samovolnică". Și chiar și în acest caz relativ ușor, Sfântul Vasile prescrie pocăința ca singurul mijloc de vindecare a dezbinării și revenirii în sânul Bisericii: " Cei din adunările samovolnice trebuie îndreptați prin pocăință cuvenită și convertire, și pururea trebuie unit cu biserica". Dar foarte repede, de îndată ce Filaret, fiind interzis în preoție și excomunicat, a început să "hirotonească" "episcopi", activitatea sa a căzut sub termenul de schismă, ceea ce presupune și mai multă căința pentru revenirea la Biserică.

Dar cuvântul "pocăință" în discursul Patriarhului Bartolomeu este prezent, dar în treacăt: "Așteptările Marii Biserici a lui Hristos, în speranța pocăinței, întoarcerii și vindecării de la abaterea dureroasă, nu pot fi interpretate cu reproșuri și condamnare".

Cu alte cuvinte, patriarhul Bartolomeu a așteptat și a tot așteptat la pocăință de la schismatici, dar din moment ce nu a apărut, a decis să le legalizeze fără pocăință. Această logică amintește foarte mult de un episod din cartea lui Ilf și Petrov "Doisprezece scaune": "Portarul ședea la intrare. El cerea custrictețe de la toți cei care intrau permisul de trecere, dar dacă nu-i arătau permisul, îi lăsa să treacă și așa".

Dar cel mai revoltător este că Patriarhul Bartolomeu a declarat că decizia de a-i recunoaște pe schismaticii ucraineni și de a-i accepta în comuniune fără pocăință se "bazează pe Hristos". Ignorarea pocăinței ca Taină pentru reunirea cu Biserica este "bazată pe Hristos"? Coliturghisirea cu persoane fără hirotonie este "bazată pe Hristos? Acaparările bisericilor și violența împotriva credincioșilor sunt "bazate pe Hristos"? De ce Patriarhul Bartolomeu nu a ieșit la credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care au fost scoși afară din bisericile lor, au suferit bătăi și umilințe, au fost insultați și persecutați, pentru a le spune că toate acestea au fost "bazate pe Hristos? Într-adevăr, această declarație este vecină cu blasfemia, ca și declarația că Fanarul vindecă schismele "cu înțelepciune, cu descernământ, cu răbdare și cu dragoste datorită Duhului dădător de Viață, și nu pe baza unei litere moarte...".

Cel mai revoltător este că Patriarhul Bartolomeu a declarat că decizia de a-i recunoaște pe schismaticii ucraineni și de a-i accepta în comuniune fără pocăință se "bazează pe Hristos".

În continuare patriarhul Bartolomeu a vorbit despre autocefalii și autonomii, plângându-se că "se exprimă păreri eclesiologice periculoase cu privire la hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice ar fi irelevante, anacronice, neautoritare și într-un cuvânt – moarte. Se proclamă minimizarea semnificației Arhiepiscopului Constantinopolului până la nivelul unui exponat de muzeu".

Este foarte ciudat să auzi toate acestea de la o persoană care în urmă cu doar câteva minute a spus că vindecă schisme "datorită Duhului dătător de Viață, și nu pe baza unei litere moarte...". Adică faptul că prin canoanele Bisericii de la schismatici se cere pocăință, este numit de patriarhul Bartolomeu "o literă moartă", și momentul că Constantinopolul nu mai este un "oraș domnitor" și un "oraș al regelui și sinclitului" – "o viziune eclesiologică periculoasă".

Discursul de la Academia Kievo-Movileană

Acest discurs a fost ținut de "Santitatea Sa Divină" în timpul unei recepții de gală cu ocazia conferirii titlulului de Doctor onorific. El a fost alcătuit din trei părți:

• crearea BOaU și acordarea "autocefaliei" acesteia;
• protecștia mediului;
• dialogul interreligios.

Patriarhul Bartolomeu a numit deciziile sale nelegiuite și anti-canonice cu privire la crearea BOaU "îngrijire pastorală pentru dreptate și libertatea duhovnicească", afirmând că "acordarea autocefaliei a fost esențială pentru vindecarea schismelor din Biserica locală", și și-a exprimat încrederea că "până la urmă, acordarea autocefaliei va ajuta la rezolvarea problemelor unității". Dacă nu am ști că funcționarii Departamentului de Stat al SUA se află în spatele proiectului BOaU, am fi putut crede în sinceritatea patriarhului Bartolomeu.

Este interesant modul în care conducătorul Fanarului vorbește despre activitatea schismaticilor, a căror anatematizare nu demult a recunoscut-o și i-a asigurat pe toți că nu are intenția de a intra în comuniune cu ei: "Până de curând, majoritatea ucrainenilor au fost înstrăinați de restul lumii ortodoxe, și deși au căutat autocefalia, eforturile lor nu au contrazis esența unității, ele corespund căii corecte către unitatea Bisericii". Ce trebuie evidențiat aici?

În primul rând, prin cuvintele "majoritatea ucrainenilor au fost înstrăinați de restul lumii ortodoxe", conducătorul Fanarului se referă evident la susținătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei de la Kiev (până în 2018). Dar în realitate, majoritatea ucrainenilor aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Acest lucru este exprimat prin numărul comunităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care sunt de două ori mai multe în Biserica canonică decât în ​​BOaU, și cu pripriii noștri ochi putem vedea Marea Procesiune Calea Crucii de la Kiev, unde se adună concomitent sute de mii de oameni. Bisericile BOaU sunt pe jumătate goale și practic nu se organizează procesiuni religioase.

În al doilea rând, cum să înțelegem cuvintele că acțiunile schismaticilor ucraineni "corespund căii corecte către unitatea Bisericii"? Se pare că schisma bisericească care a fost întotdeauna considerată un păcat de moarte, este acum calea spre unitate? Cum să nu ne amintim de cuvintele lui George Orwell: "Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere"?

Cum să înțelegem cuvintele că acțiunile schismaticilor ucraineni "corespund căii corecte către unitatea Bisericii"? Se pare că schisma bisericească care a fost întotdeauna considerată un păcat de moarte, este acum calea spre unitate? Cum să nu ne amintim de cuvintele lui George Orwell: "Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere"?

Patriarhul Bartolomeu respinge orice acuzație că ar pretinde la primat în Biserică și în același timp, declară că "Patriarhia Ecumenică este singurul Tron din lumea ortodoxă, responsabil pentru acordarea canonică a statutului de autocefalie". Este timpul să citească încă o dată definiția disonanței cognitive.

Patriarhul Bartolomeu nu a spus nimic nou cu privire la protecția mediului și "etosul verde". Merită să acordăm atenție modului originalîn care conducătorul Fanarului interpretează sărbătoarea Schimbării la Față: "Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului <...> subliniază sfințenia întregii creații, care primește și emană o presimțire a învierii finale și a învierii totale în veacul viitor. Așa cum trupul Domnului a fost proslăvit pe muntele Tabor, tot așa noi, oamenii, și toată creația vom fi răscumpărați și transfigurați în Împărăția lui Dumnezeu".

Aceasta nu este altceva decât o descriere a teoriei apocatastazei, potrivit căreia chinurile iadului nu sunt veșnice și în cele din urmă, toată creația va fi restabilită de Dumnezeu în forma originală imaculată, în care a fost creată. În pofida faptului că opinii similare pot fi găsite în lucrările unor Sfinți Părinți, Biserica a respins teoria apocatastazei ca fiind în contradicție cu cuvintele precise și clare ale Mîntuitorului: "Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică" (Matei 25:46), și chiar a impus anatema asupra celor care aderă la o astfel de teorie: "Cei care resping nemurirea sufletului, sfârșitul veacului, judecata viitoare și răsplata veșnică pentru virtuți în ceruri, și condamnarea pentru păcate – să fie anatema! " (Ritul Anatemei în Duminica Biruinței Ortodoxiei).

Vorbind despre dialogul interreligios, patriarhul Bartolomeu de asemenea nu a spus nimic nou: trebuie să comunicăm mai mult, să ne cunoaștem și să alungăm prejudecățile. "Nu există nicio îndoială că religiile pot contribui foarte mult la pacea mondială. Adevărata credință lărgește viziunea asupra lumii, eliberează forțele iubirii și rupe legăturile egocentrismului steril", a spus conducătorul Fanarului.

Adresarea către Consiliului Ucrainiean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase

Această adresare a fost dedicată aproape în întregime subiectului dialogului interreligios. Manipulând cu iscusință conștiința ascultătorilor săi, patriarhul Bartolomeu a fundamentat necesitatea unei apropieri ecumenice, punând în față ororile războaielor din secolul al XX-lea și în special ale celui de-al Doilea Război Mondial: "În pofida ororilor din secolul al XX-lea, cea mai brutală epocă din istoria omenirii, înțelegerea noastră a dialogului devine un instrument mai semnificativ pentru construirea de punți de reconciliere. Această mișcare de apropiere și reconciliere în lumea noastră este clar confirmată de implicarea creștinilor în dialogul ecumenic".

Conducătorul Fanarului a menționat aparte ridicarea reciprocă a anatemelor din 1054, care a fost anunțată în 1965 de către Patriarhul Atenagora al Constantinopolului și de Papa Paul al VI-lea, exprimând speranța că acest lucru va duce în cele din urmă la restabilirea comuniunii euharistice. Acest mesaj și altele despre iminenta unificare a Vaticanului cu Fanarul, făcute în timpul vizitei Patriarhului Bartolomeu la Kiev, merită anlizate separat, dar aici am dori să acordăm atenție următoarelor momente: Patriarhul Bartolomeu încearcă să-și convingă ascultătorii că ecumenismul corespunde esenței Ortodoxiei, iar respingerea acesteia este o manifestare a urii și extremismului, adică ceva ce se opune poruncii de a-l iubi pe aproapele.

Patriarhul Bartolomeu: "Pentru Biserica Ortodoxă, dialogul interconfesional de la bun început are o importanță fundamentală de dragul influenței Ortodoxiei asupra mediului religios pluralist". Aici este necesar să ne oprim și să explicăm. În declarațiile ierarhilor ortodocși și în documentele oficiale ale Bisericilor Ortodoxe Autocefale, inclusiv în cea Rusă, participarea la organizațiile ecumenice și contactele ecumenice în general se explică printr-o simplă necesitate – necesitatea de a depune mărturie despre Ortodoxie ca singura religie adevărată, în fața lumii heterodoxe și altor religii. Conducătorul Fanarului se exprimă cu vicleșug, deoarece înainte de apariția ecumenismului în forma sa modernă, adică după cel de-al doilea Război mondial, participarea la rugăciunile comune cu heterodocșii și necredincioșii, pronunțarea declarațiilor comune și alte forme de ecumenism nu au fost niciodată luate în considerare de Ortodoxie ca o modalitate de a mărturisi Adevărul. Dimpotrivă, rugăciunile comune erau considerate un păcat, o infracțiune canonică și erau de obicei pedepsite prin penitențe canonice.

Dar acum se preferă să se închidă ochii la toate acestea, deoarece ecumenismul a devenit un subiect destul de la modă, și cel mai important – este susținut de "puterile acestei lumi". Și dacă în zorii ecumenismului era încă posibil să vorbim despre o potențială mărturie a Ortodoxiei în fața întregii lumi, astăzi, peste multe decenii, se poate afirma fără ambiguitate că NU există vreo influență a Ortodoxiei asupra "mediului religios pluralist". Dimpotrivă, are loc o eroziune a conștiinței Ortodoxe în direcția refuzului de a fi fidel dogmelor Ortodoxe sau a minimizării semnificației acestora. Astfel, în multe Biserici Autocefale ideea respingerii ecumenismului câștigă tot mai mulți susținători atât în ​​rândul credincioșilor, cât și al episcopatului. Și acest lucru este perceput de susținătorii ecumenismului ca o amenințare directă, ei încearcă să prezinte fidelitatea față de credința și morala ortodoxă ca un fel de obscurantism și fundamentalism.

Patriarhul Bartolomeu: "Dar simțim unele reacții foarte puternice împotriva dialogului interconfesional. Creșterea fundamentalismului și extremismului religios, a urii și a etnofiletismului sunt fenomene care subminează toate tradițiile religioase, dând naștere la autoizolare, îngustare și respingere a diferenței... Extremismul și ura încearcă să privatizeze adevărul promovând un etos al exclusivității reciproce".

Dacă declarăm că Ortodoxia este singura religie adevărată și Biserica este singura arcă a mântuirii, atunci noi, conform "Sanctității Sale Divine", privatizăm Adevărul, cultivăm ura și un "etos al exclusivității". Dacă aceasta nu este o apostazie, atunci ce este?!

Dacă declarăm că Ortodoxia este singura religie adevărată și Biserica este singura arcă a mântuirii, atunci noi, conform "Sanctității Sale Divine", privatizăm Adevărul, cultivăm ura și un "etos al exclusivității". Dacă aceasta nu este o apostazie, atunci ce este?!

Concluzii

Din toate cele expuse mai sus, putem selecta principalele subiecte din agenda Patriarhiei Constantinopolui. Acestea sunt: ​​privilegiile Fanarului, statutul său de "Biserică mamă" și grija de toate "fiicele" sale, problemele teritoriului canonic, autocefalia, elenismul, protecția mediului și dialogul interreligios.

Dar ceea ce lipsește în discursurile "Santității Sale Divine" este predica despre Hristos, poruncile Sale, pocăința și Împărăția lui Dumnezeu. Chiar dacă Patriarhul Bartolomeu menționează vreo teză religioasă, o face doar pentru a-și conduce audiența la speculații cu privire la rolul Patriarhiei Constantinopolului. Dacă pomenește despre porunca de a-și iubi aproapele, o face doar în contextul justificării privilegiilor sale exclusive. Pentru a înțelege diferența dintre un adevărat păstor al turmei lui Hristos și o persoană căreia îi pasă de măreția Patriarhiei Constantinopolului, este suficient să comparăm cuvintele Preafericitului Mitropolit Onufrie la Liturghia din 22 august în Lavra Peșterilor de la Kiev și discursul Patriarhului Bartolomeu în aceeași zi la Liturghia din Sfânta Sofia de la Kiev. Predica Mitropoliei Onufrie a fost în EXCLUSIVITATE despre Hristos, despre adevărata credință și despre frica de Dumnezeu, căci atunci nu ne vom teme de nimic. Despre cum omul trebuie să meargă pe valurile mării vieții noastre cu nădejde în Hristos și să împlinească poruncile Lui, indiferent de circumstanțe. Vă recomandăm insistent să accesați trimiterea și să vă convingeți personal că Mitropolitul Onufrie îl propovăduiește pe Hristos, în timp ce Patriarhul Bartolomeu încearcă să justifice invazia sa în viața Bisericii Ucrainene, și totodată să-i convingă ăe toți că el nu este un exponat de muzeu.

Mântuitorul le-a poruncit apostolilor săi: "...mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin" (Matei 28:19, 20). Dar în schimb, patriarhul Bartolomeu își invită audiența să se concentreze pe probleme  legate de primat, privilegii, autocefalie și altele asemenea. În general, toate acestea reprezintă o rătăcire în nuanțele dreptului canonic și practica aplicării sale, clarificarea nesfârșită a ceea ce este "Biserica mamă" și cine are privilegii, cine poate acorda autocefalia și cine nu. Acest lucru discreditează Ortodoxia însăși. Din Trupul viu al lui Hristos, Biserica se transformă într-un fel de vestigiu al Evului Mediu, îngrijorată ca cineva să nu treacă brusc în fața cuiva în Díptic sau să își însușească privilegii străine. Oamenii au nevoie de apacurată a învățăturii Ortodoxe și nu de reziduurile unei sortări neîntrerupte a relațiilor. "Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea" (Ioan 7:37) a spus Hristos. Ce se poate bea din discursurile Patriarhului Bartolomeu? Ce se poate învăța? Să onorezi Patriarhia Constantinopolului și să îndeplinești toate deciziile sale, oricât de nelegiuite ar fi ele?

Aici se ascunde principalul pericol emanat de Fanar – el prezintă Ortodoxia ca o religie a Patriarhiei Constantinopolului, unde are loc o substituție imperceptibilă – Hristos trece pe planul doi, iar accentul principal se pune pe măreția Constantinopolului. Discursurile conducătorului Fanarului, temele și conținutul lor indică în mod clar că credincioșii sunt încurajați să nu se gândească prea mult la Hristos, la pocăință, la lupta cu patimile, la Împărăția lui Dumnezeu și la calea către aceasta. În schimb, se propune o altă direcție – măreția Patriarhiei Constantinopolului, "înțelepciunea" deciziilor sale, protecția mediului și dialogul interreligios. Dumnezeu a dat omului libertate și fiecare om poate alege ceea ce consideră că îi este necesar.

Ar trebui să ne oprim aparte asupra momentelor ecumenice. Patriarhul Bartolomeu declară necesitatea dialogului interreligios și îi acuză pe toți cei care se opun ecumenismului că sunt fundamentaliști. De asemenea, el face aluzie încă o dată la iminenta unificare cu Vaticanul. Astfel, direcția evoluției Ortodoxiei propusă de Patriarhul Bartolomeu este restabilirea comuniunii euharistice cu catolicii și apropierea ulterioară de alte confesiuni și religii. La ce poate duce acest lucru este ușor de ghicit. Ieromonahul american Serafim Rose a scris o carte foarte utilă despre aceasta: "Ortodoxia și religia viitorului". Și se pare că patriarhul Bartolomeu intenționează să ne pună în fața unei asemenea alegeri – Ortodoxia sau această "religie a viitorului".