I-aș zice lui Bartolomeu: În curând vei pleca la Dumnezeu, ce o să-I zici?

La congresul comunităților persecutate "Credincioșii", care a avut loc pe 22 februarie în Lavra Peșterilor de la Kiev, nu puteai vedea chipuri posomorâte. Credincioșii și-au împărtășit problemele, dar nu s-au plâns. În pofida faptului că pe toți i-a adunat o nenorocire comună, atmosfera a fost optimistă – toți au fost foarte fericiți să se cunoască, să comunice, să afle ceva, să împărtășească ceva și să simtă că nu sunt singuri, că fiecare comunitate este o parte a marii familii bisericești.

Doamna preoteasă Uliana Taboroveț din satul Berestie, regiunea Rivne, chiar și pe fundalul general, s-a remarcat prin energie, sinceritate, cordialitate și un fel de "autenticitate". Nu se asemăna deloc cu o muceniță suferindă, cum ortodocșii deseori zugrăvesc imaginea soției unui preot, atacat de schismatici. Ea și-a apărat biserica aflându-se în ultimele luni de sarcină, iar în momentul acaparării bisericii a născut al șaselea copil. Și deși inițial am planificat să luăm doar un scurt comentariu de la Uliana, conversația s-a legat, și ca rezultat avem un interviu adevărat.

Cum a fost acaparată biserica

– Uliana, cât de mult nu am fi discutat cu comunitățile care au pierdut bisericile – de fiecare dată auzim aproape aceeași istorisire. Cum a fost în satul vostru?

– Totul în satul nostru s-a întâmplat conform scenariului standard. I-au agitat pe oameni, au răspândit informații false despre Biserica noastră, deși până atunci am slujit timp de 15 ani. Sinceră să fiu, enoriașii noștri au rămas cu noi. Cei care au fost înainte, 150-200 de oameni, continuă să vină la slujbe. Și cine a acaparat (biserica – Ed.)? Cei care nu fusese niciodată la biserică. Am apărat biserica timp de o lună.

Pe 3 martie 2019, întreaga comunitate a votat în biserică că rămânem în sânul Bisericii Mame (Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Ed.). Și chiar în acel moment la școală s-au adunat la o adunare paralelă. Dar acolo erau nu numai ortodocșii. Au fost penticostali și baptiști. Și erau veniți și din alte sate. De exemplu, elti originar din satul meu, locuiești la Kiev, dar ai venit în sat și ai votat ca locuitor al satului. Adică acolo nu erau enoriași ai bisericii, pentru că toți enoriașii erau în biserică.

După aceea, am apărat biserica încă o lună, au fost 4 încercări de capturare. Prima dată a fost când au intrat prin ușile laterale. Un om a decis să facă invetarierea pe Sfânta Masă. Și-a sprijinit coatele pe Sfânta Masă ​​și a descris ce se afla în altar și în biserică. După aceea ținut o rugăciune neîntreruptă sub biserică. Ne-am rugat neîncetat. Au venit preoți, au slujit acatiste, iar noi ne rugam. Pe atunci, eram însărcinată în săptămâna 40, era foarte greu de răbdat. Și odată, când eram deja în maternitate, ne-au organizat un „coridor de rușine”. Au vrut ca oamenii și preotul nostru să treacă prin el și ne strigau „rușine”. Ei bine, judecați – pentru cine e rușine? Pentru omul care a venit să se roage pentru sănătatea ta? A cui e rușinea? A fost foarte greu atunci. Noi cântăm rugăciunea lui Iisus și „Crezul”, iar ei - „Ucraina încă nu a murit...”. Țipete, scuipări, preotul a fost bătut de câteva ori în acea lună.

Noi cântăm rugăciunea lui Iisus și „Crezul”, iar ei – „Ucraina încă nu a murit”.

Biserica a fost acaparată pe 2 aprilie (2019 – Ed.). Poliția era acolo, nu le permitea oamenilor noștri să se apropie de biserică. Au venit, au tăiat ușa cu polizorul. Băteau bătrâni, trăgeau fete de păr. Îmi este foarte greu să-mi amintesc. Oamenii erau ca nebunii, înțelegeți? Privești persoana în ochi, dar de parcă nu ar avea ochi. Cred că cei care au fost acolo acum regretă acest lucru. În raionul nostru au fost capturate 4 biserici, și toți inițiatorii sunt din satul nostru. Oamenii noștri nu puteau nici măcar să meargă kiniștiți pe stradă – erau insultați. Chiar și acum, când enoriașii noștri merg în casă să se roage, sunt opriți și jigniți cu cuvinte insultătoare. Unde te duci? La preotul Moscovei? Și auzi înjurături. Au luat biserica, casa parohială și chiar capela din cimitirul bisericii. Acum, când ne îngropăm oamenii noștri, trebuie să mergem la „popa” lor (să deschidem portița) pentru a ajunge la vechiul cimitir. Facem slujba de înmormântare în curtea oamenilor sau lângă mormânt.

Oamenii erau ca înnebuniți, înțelegeți? Priveai o persoană în ochi, dar îți părea că nu are ochi.

– Unde vă rugați acum?

– Ne rugăm în casa noastră cu părintele. În curtea noastră stă o căsuță pe care am vrut să o demontăm de mult timp. Din voia lui Dumnezeu, așa s-a întâmplat că până atunci nu am demolat-o. Și acolo am făcut o casă de rugăciune, o bisericuță în curte. Avem în medie 140 de persoane la slujbă. Slujim Liturghia de noapte în fiecare săptămână. Și chiar acolo vin câte 50 de persoane.

Despre dușmănia din sat

Au trecut doi ani și abia acum familiile încep să comunice, abia acum! Până nu demult, nici familiile nu comunicau. Dar nici acum nu putem spune că totul a trecut. Mai durează războiul în sat. Pentru că există o împărțire în „al tău” și „al nostru”. Acesta este primul lucru. Și în al doilea rând, intenționam să achiziționăm un teren pentru construirea unei biserici, dar nu ne permit să facem acest lucru. Îi amenință pe cei care doresc să ne vândă acest teren. Îi zic ceva de genul: încearcă să vinzi, ești un trădător, etc. Am cumpărat, așa că au început să se judece cu noi.

Încă e război în sat.

Au înregistrat retrospectiv domiciliul unei persoane pe acest teren și dau în judecată pentru 6 ari de teren. Și umblăm prin judecăți din nou. De 2 ani durează procesele de judecată. Mai devreme din cauza bisericii, acum – din cauza terenului. Ceea ce cerem – cel puțin să ne restabiliți înregistrarea (comunității – Ed.). Nu avem nimic – nici înregistrare, nici biserică. Astfel, să spunem prin câte am trecut... Nu, nu am trecut. Și acum încercările mai durează, de fiecare dată. Mulți din satul nostru au devenit preoți. Și când vezi pe cineva slujind în catedrală, iartu te smerești și slujești în colibă, este dificil să transmiți prin cuvinte. Poate să te înțeleagă doar cel care a simțit la fel. Iată că am venit aici și din nou totul prinde viață în memoria mea: „rușine”, strigătele „să plece preotul moscovit ...”.

Funcționarilor, nu împărțiți oamenii!

– Ce ați cere de la autorități?

– Vreau să mă adresez către autorități să nu împartă oamenii. Cu toții suntem cetățeni ai Ucrainei. Și eu sunt cetățeană a Ucrainei. Copiii mei sunt cetățeni ai Ucrainei. Vorbim, comunicăm acasă în ucraineană. Cântăm cântece ucrainene aproape în fiecare zi. Și de ce sunt atunci „trădătoare de la Moscova”? Pentru că nu am trădat credința? Conform Constituției Ucrainei, toți avem dreptul la credință. Prin conștiință. Cine cum vrea – așa crede. La noi chiar și sataniștii se pot ruga, musulmanii se pot ruga, nu-i așa? Și creștinii ortodocși, așa cum ei ne numesc pe noi, ai Patriarhiei de la Moscova, nici măcar nu au dreptul să îngroape o persoană în mod normal în satul lor! De ce?!

Sunt cetățeană a Ucrainei. Copiii mei sunt cetățeni ai Ucrainei. Vorbim, comunicăm acasă în limba ucraineană. Cântăm cântece ucrainene. Și de ce atunci sunt numită "trădătoare moscovită"?

Recent am avut un caz în sat. Am îngropat o femeie în etate, avea 100 de ani. Și când a venit "preotul" lor (al BOaU – Ed.), a întrebat: pe cine înmormântează? Și ei i-au răspuns: a murit o moscovită. A fost ea vreodată la Moscova în cei 100 de ani ai săi? Ce fel de moscovită este ea?! Este ucraineancă. Și-a dedicat toată viața Ucrainei. Vreau să mă adresez către autorități – nu împărțiți oamenii, dați-ne posibilitatea să ne rugăm. Priviți – câte biserici au fost acaparate - la urma urmei, nimeni nu le-a luat înapoi cu forța, nu-i așa? Prin urmare, avem o singură cerință către autorități – să ne lase să ne înregistrăm ca Biserică Ortodoxă Ucraineană, și să ne dea posibilitatea să construim. Pentru că, de exemplu, primarul nostru din sat mi-a spus că te vei târî pe genunchi la mine ca să cerșești pământ, dar nu îți voi da. Este un adevăr că nu am salvat sfântul lăcaș. Dar am salvat oameni. Oamenii sunt cu noi - toți cei care au fost cu noi, au și rămas.

Despre patriarhul Bartolomeu

– Ce i-ați spune Patriarhului Bartolomeu?

– Că va merge în curând la Dumnezeu și îl va privi pe Dumnezeu în ochi. Ce vei zice acolo, bădică? Pentru că nu-l mai consider patriarh, pentru că a călcat canoanele. El a devenit un schismatic – de când i-a recunoscut pe schismatici. Ce a făcut? Oamenii (atacatorii din BOaU – Ed.) s-au îndreptățit, și-au justificat acțiunile. Prin faptul că satul s-a împărțit, satele s-au împărțit. Avem 4 sate în raionul nostru, 4 astfel de biserici. Ce al putea să-i spun (lui Bartolomeu – Ed.)? Nu aveți dreptul să judeci, poți acuza doar acțiunile. Dar acest lucru este înfricoșător. E înfricoșător – câte a făcut, câte lacrimi s-au vărsat. Și s-a vărsat sânge pentru alte biserici, din câte știu.