De ce Biserica Ortodoxă Ucraineană învață a iubi, iar BOaU – a bate

Acul de cusut cizme nu poate fi ascuns în sac, iar articulațiile din aramă, bâtele de baseball și balonașele cu gaze lacrimogene nu pot fi numite accesorii de cult. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe a Ucrainei schismatice au organizat încă un asalt asupra bisericii din satul Mihalcea, conform tuturor regulilor artei marțiale. În principiu, nimic nou, cu excepția faptului că pentru prima dată în BOaU lucrurile au fost numite așa cum sunt în realitate: ei nu vin la sfântul lăcaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru rugăciune, nu vin pentru a purta negocieri, ei vin la luptă, la război. Și aceste mărturisiri nu sunt surprinzătoare. Întotdeauna este dificil să te prefaci și să joci un joc dublu. Mai ales când înăuntru fierbe flacăra urii "drepte" față de creștinii ortodocși "rătăciți" ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Numai că Hristos ne-a învățat ceva complet diferit. Dar să o luăm pe rând.

Pe 12 decembrie 2020, naționaliștii au încercat să acapareze biserica în cinstea Adormirii Maicii Domnului din satul Mihalcea, regiunea Cernăuți. Atacul a fost violent și crunt. Credincioșii descriu acțiunile atacatorilor cu următoarele cuvinte: "Astăzi a avut loc un atac al unor persoane străine și al locuitorilor din satul Mihalcea, susținători ai BOaU, asupra bisericii noastre. Ne-au împroșcat cu gaze lacrimogene în față, ne-au bătut cu mânere de lopeți. <...>De la unul dintre ei am luat articulații din aramă, și se pare că mulți ascundeau asemenea articulații din aramă sub mănuși. Nu este prima lor încercare de acaparare a bisericii noastre cu astfel de arme, dar Dumnezeu are milă de noi. Astăzi am luat de la ei un baros de fier, o mulțime de bețe pe care le pregătiseră pentru a bate oamenii. Poliția a fixat, de asemenea, folosirea petardelor și bombelor de fum".

Dar, în pofida tuturor eforturilor naționaliștilor, Dumnezeu nu le-a permis să acapareze biserica.

Și s-ar părea că aceste acțiuni demonstrează clar cine este agresorul și cine este victima, cine are duhul păcii și al iubirii, și cine al dușmăniei și răutății, cine este de partea lui Hristos și a învățăturilor Sale, și cine este de partea opusă. În Mihalcea, la fel ca în toate celelalte cazuri de acaparări și atacuri asupra lăcașurilor de cult ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către susținătorii BOaU, s-au ciocnit două mondoviziuni. Viziunea asupra lumii a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice constă în următoarele: pentru a rămâne credincioși Domnului nostru Iisus Hristos, este necesar să îndeplinim poruncile Sale. "De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele" (Ioan, 14:15).

Ideologia invadatorilor constă, în cel mai bun caz, în loialitatea față de ideea națională (vom trecesub tăcere faptul că toate atacurile au fost organizate și plătite), când "Ucraina este mai presus de toate", prin urmare, mai presus de Hristos și de poruncile Sale. Dacă o astfel de ideologie este promovată de politicieni și personalități publice, acest lucru poate fi oarecum justificat, dar atunci când oamenii care se numesc "preoți" și "episcopi" adoptă o astfel de poziție, acest lucru nu doar este inexplicabil, dar divulgă și atitudinea anticreștină a purtătorilor a unei astfel de viziuni. De fapt, "clericii" BOaU, susținând cruntele și violentele acaparări ale bisericilor, semnează că nu-I slujesc lui Hristos, ci altcuiva. Cel puțin ideii naționale ucrainene, așa cum am menționat mai sus. În acest context, am dori să ne amintim de un episod din Evanghelie: "Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El.  Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim.  Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?  Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi?...." (Luca 9: 52-55).

De fapt, "clericii" BOaU, susținând cruntele și violentele acaparări ale bisericilor, semnează că nu-I slujesc lui Hristos, ci altcuiva.

După masacrul naționaliștilor de la Mihalcea, conducerea Eparhiei Cernăuților din cadrul BOaU schismatică nu doar nu a condamnat aceste acțiuni anticreștine, și nu a tăcut pur și simplu, ci dimpotrivă, le-a aprobat și a făcut apel la noi încercări. Scrisoarea respectivă, se pare că alcătuită la porunca "mitropolitului" Cernăuților și al Bucovinei din cadrul BOaU Daniil Kovalciuk, a fost postată pe site-ul oficial al eparhiei sale.

Când eparhia "Bisericii" compară acțiunile membrilor săi cu războaiele lui Napoleon

Această scrisoare începe cu un opus istoric, care divulgă ignoranța reprezentanților BOaU în probleme istorice și teologice. Exprimând regretul privind eșecul invadatorilor, autorul scrisorii spune că o bătălie pierdută nu este un război pierdut și aduce exemplul lui... Napoleon Bonaparte: "Napoleon a pierdut mai multe bătălii. El a văzut încercarile nereușite ale păianjenului de a-și împleti pânza și în ciuda eșecului nu și-a părăsit îndeletnicirea și în cele din urmă și-a agățat păienjenișul. După aceea, Napoleon s-a luptat și și-a împlinit visul". Pentru informarea reprezentanților BOaU, armata lui Napoleon a fost complet înfrântă de trupele rusești, din care făceau parte și regimente de cazaci (din Rusia Mică) ucraineni (117 mii pe lista oficială și alți 20-25 mii care au participat la lupte) în anul 1812. Apoi trupele Rusiei și ale aliaților săi au intrat în Paris, iar Napoleon a abdicat de la tron ​​și a fost trimis în exil pe insula Elba. În 1815 a recâștigat puterea exact pentru o sută de zile, a pierdut bătălia de la Waterloo și a abdicat din nou de la tron. El și-a petrecut ultimii ani de viață în captivitatea britanicilor pe insula Sf. Elena, unde a murit din cauza unui ulcer de stomac. Este aceasta oare o împlinire a visului? Oare reprezentanții BOaU le doresc susținătorilor lor aceeași soartă? Ca să nu mai spunem că victimele războaielor lui Napoleon, inițiate pentru a-i satisface ambiția, au constituit, conform estimărilor minime, mai mult de 5 milioane de oameni, ceea ce este foarte, foarte mult pentru acele timpuri.

Să revenim la scrisoare. Autorii săi se adresează credincioșilor nu ca păstori, ci ca lideri ai unei bande, iar la adresa lor cad acuzații pentru un asalt nereușit: "Dragi enoriași, avem multă indignare, sunt multe zvonuri despre eșecul nostru. A fost posibil ..., ar fi trebuit așa, sau poate așa ... Se poate și nu se poate, dar au existat dificultăți, pentru că adepții ortodoxiei moscovite sunt ca cei care au luptat la Kiev pe Maidan împotriva poporului ucrainean și a statului ucrainean".

Ce putem spune? De șapte ani încoace, ascultăm povești de la schismatici și uniați că anume participanții la Euromaidan sunt poporul ucrainean, iar cei care nu l-au susținut sunt dușmani ai statului ucrainean. Nu este oare aceasta o încercare de a dezbina societatea și de a semăna dușmănie între oameni? Poate fi numită această adresare cuvânt pastoral?

Atacurile bandiților asupra lăcașurilor de cult ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt o "faptă sfântă" pentru care luptă neobosit Patriarhul Bartolomeu

Deosebit de izbitor este faptul că Eparhia Cernăuților din cadrul BOaU numește aceste acte de banditism cu bâte și articulații de aramă împotriva bisericii "faptă sfântă" și face apel direct să fie repetate: "Nu putem ceda, nu putem renunța la o faptă sfântă". Și înacelași timp, ei spun că fac acest lucru în numele Patriarhului Bartolomeu: "Nu ne va fi oare rușine dacă vom ceda atunci când Patriarhul ecumenic Bartolomeu însuși luptă neobosit pentru cauza noastră". Aceste cuvinte sunt triste, crunte, dar adevărate: Patriarhul Bartolomeu luptă într-adevăr, ba chiar mai mult, luptă neobosit cu Biserica lui Hristos, participă prin binecuvântarea sa la acapararea bisericilor și agresarea credincioșilor. El poartă cea mai directă răspundere pentru dușmănia și ura pe care a adus-o în Ucraina, pentru dezbinarea și violența care sunt justificate în numele său.

Patriarhul Bartolomeu luptă într-adevăr, ba chiar mai mult, luptă neobosit cu Biserica lui Hristos, participă prin binecuvântarea sa la acapararea bisericilor și agresarea credincioșilor. El poartă cea mai directă răspundere pentru dușmănia și ura pe care a adus-o în Ucraina, pentru dezbinarea și violența care sunt justificate în numele său.

În general, întreaga scrisoare este pătrunsă de ideea că canonicitatea "episcopilor" BOaU se bazează pe faptul că sunt recunoscuți de Patriarhia Constantinopolului: "În timp ce unele Biserici, la fel ca preoții noștri ucraineni din jurisdicția Moscovei, ezită să recunoască Biserica noastră, Patriarhul ecumenic Bartolomeu <...> a demonstrat că episcopii noștri au plinătate canonică și a arătat că episcopii și clerul Bisericii Ucrainene din jurisdichția Moscovei nu sunt canonici și nici o Biserică nu are dreptul să le recunoască".

Aici constatăm din nou o lipsă de cunoaștere a fundamentelor elementare ale Bisericii. Ceea ce a scris autorul scrisorii este mai degrabă un criteriu catolic decât ortodox, atunci când "canonicitatea" este determinată după supunerea scaunului roman. Dar pentru a-l justifica pe autor, putem spune că Patriarhul Bartolomeu încearcă acum activ să impună lumii Ortodoxe un criteriu similar, când Patriarhul Constantinopolului va fi recunoscut drept păstrător al Ortodoxiei. În realitate însă criteriul pământesc al adevărului este întreaga plinătate a Bisericii și nu o Biserică Autocefală aparte. Documentul din 1723, care se numește "Epistola patriarhilor Bisericii Sobornicești Orientale despre credința ortodoxă", vorbește despre acest lucru: "De ce suntem nu numai convinși, dar și fără îndoială mărturisim ca un adevăr ferm că Biserica Sobornicească nu poate rătăci sau greși sau să vorbească minciuni în loc de adevăr; căci Duhul Sfânt, care lucrează mereu prin credincioșii Părinți și învățători ai Bisericii, o ocrotește de orice rătăcire". În ceea ce privește plinătatea întregii Biserici Ortodoxe, putem spune că Ea întotdeauna i-a considerat pe schismaticii ucraineni lipsiți de har. Și faptul că unii episcopi, inclusiv patriarh, și-au schimbat părerea, nu afectează faptul că Biserica continuă să-i considere pe schismatici drept impostori necanonici. Putem afirma acest lucru atât pentru că majoritatea Bisericilor Autocefale nu și-au schimbat părerea, cât și pentru că nu s-au schimbat deloc temeiul pentru care Biserica consideră că schismaticii sunt necanonici.

Iar cei excomunicați din Biserică pot deveni membri ai Bisericii doar prin pocăință. Biserica pur și simplu nu cunoaște o altă cale ocolitoare, indiferent de ce nu ar declara Patriarhul Bartolomeu. Însă schismaticii ucraineni nu numai că nu intenționează să se pocăiască și să se reunească cu Biserica, dar îi îndeamnă pe membrii Bisericii ... să se alăture lor, schismaticilor: "Dar noi am fost și suntem canonici și vă rugăm pe voi (credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Ed.): reveniți în sânul Bisericii voastre Ortodoxe Autocefale Canonice din Ucraina".  Adică în esență aceasta este o chemare la trădarea Bisericii și aderarea la schismă.

Pot membrii Bisericii lui Hristos să urască pe cineva?

Dar mai des decât numeroasele mențiuni despre recunoașterea BOaU de către Patriarhul Constantinopolului, în scrisoare este pomenită... Moscova.

• "... pentru că susținătorii Ortodoxiei de la Moscova sunt ca cei care...";
• "... Moscova în Ucraina a umbrit din păcate...";
• "... susținătorii Moscovei și copiii înșelați de ea...";
• "... Biserica Rusă a slujit imperiului...";
• "... Iubitorii de putere de la Moscova și-au propus să...";
• "... Biserica Moscovei trebuie să recunoască...";
• "... astăzi moscoviții din Ucraina pichetează...";

Aceste citate pot continua încă mult timp. Toți au ca scop stârnirea sentimentului de ură pentru Moscova, pentru Biserica Rusă și pentru toți enoriașii credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Numai că Hristos a învățat altfel. Mai sus am menționat deja cum Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus apostolilor că nu știu fiii cărui duh sunt. Putem găsi mai multe pasaje în Sfânta Scriptură.

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh (Ef 6,12). Oare spun reprezentanții BOaU că trebuie să luptăm împotriva acestor "duhuri ale răutății"? Spun ei că un creștin trebuie să alunge ura din sufletul său și să sădească iubirea în el? Nu, dimpotrivă, ei își învață adepții să urască, să atace și să comită violență împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Iar roadele unei astfel de ideologii sunt evidente: biserici acaparate, mănăstiri arse, enoriași bătuți, preoți fugăriți din locuința lor împreună cu familia.

Putem compara: dacă episcopii Bisericii Ortodoxe Ucrainene ne învață că nici construirea unei biserici pe banii proprii sau prin munca proprie nu garantează unei persoane dobândirea raiului în viața de apoi, că acesta este doar un instrument pe calea mântuirii și că acest lucru nu-l va ajuta pe om dacă încalcă poruncile lui Dumnezeu, atunci "episcopii" BOaU, direct sau indirect, fac apel la acapararea bisericilor altora. Dacă o persoană care este îmbibată cu ideologie anticreștină, participă la acapararea unei biserici, dacă ia un baros și sfâșie ușa bisericii în bucăți, dacă îi alungă pe creștinii care se roagă acolo timp de mulți ani, care va fi soarta sa în Veșnicie? Va intra în Împărăția Cerurilor omul cu baros, cu articulații de aramă și cu balonașe cu gaze lacrimogene?

Poate ar trebui să ne gândim la aceste întrebări? Să comparăm ceea ce spun reprezentanții BOaU cu ceea ce ne învață Scriptura? Poate ar trebui să pătrundem în cuvintele Apostolului Pavel: "Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,  blândeţea, înfrânarea" (Gal 5: 19-23)?