Aniversarea "recunoașterii" BOaU de BOG: iluzia Bisericii, iluzia unității
La 10 noiembrie 2019, Primatul Bisericii Greciei l-a pomenit pe Dumenko în timpul Liturghiei. A crescut după "recunoașterea" BOaU unitatea credincioșilor din Ucraina?
La10 noiembrie s-a împlinit exact un an de când Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Arhiepiscopul Ieronim, a pomenit pentru prima dată numele lui Serghei (Epifanie) Dumenko în timpul sfintei liturghii.
Mai devreme, la 26 august 2019, la una dintre ședințele sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei "a recunoscut dreptul canonic al Patriarhului Ecumenic de a acorda autocefalia, și totodată privilegiul Primatului Bisericii Ortodoxe a Greciei să soluționeze în continuare problema recunoașterii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei". La 12 octombrie, Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe a Greciei a ratificat această decizie. La 19 octombrie, în timpul liturghiei săvârșite la Salonic unde au coliturghisit ierarhi și Primatului Bisericii Ortodoxe a Greciei, Patriarhul Bartolomeu a pomenit numele lui Dumenko, iar la 10 noiembrie, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Arhiepiscopul Ieronim a făcut același lucru.
Arhiepiscopul Ieronim și-a explicat decizia de a intra în unitatea euharistică cu schismaticii ucraineni (fiindcă pomenirea liturgică înseamnă tocmai acesta fapt) în așa-numita "carte a păcii", pe care i-a trimis-o lui Dumenko. În ea se menționează că "autocefalia BOaU a readus ordinea în dezbinarea în care se afla turma Arhipastorului Domnului nostru Dumnezeu", și că "s-a sfărâmat bariera care a stat între Voi și noi, creștini ortodocși și frați în toate, a fost distrusă bariera care ne separa, aducând mâhnire și scandaluri de scară largă și un mare prejudiciu întregii Biserici, și totodată mărturisirii comune a Ortodoxiei în lumea contemporană". În plus, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al întregii Greci i-a dorit liderului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU schismatică) "să elibereze în totalitate Biserica Ucrainei de anxietatea care o tulbură și îi distruge unitatea, și să readucă în ea pacea, liniștea și stabilitatea spre slava lui Dumnezeu și întregii Ortodoxii ecumenice".
Astfel, cu un an în urmă Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei credea că Tomosul acordat BOaU trebuie să fie recunoscut din mai multe motive:
- El va contribui la depășirea scindării din lumea Ortodoxă. Vor înceta "mâhnirea, scandalurile de scară largă și acel mare prejudiciu care este adus întregii Biserici".
- Tomosul va distruge bariera care îi despărțea pe "frații ortodocși" din Grecia și Ucraina.
- Tomosul trebuie să "elibereze Ucraina de anxietate", "să-i acorde unitatea" și "să restabilească pacea, liniștea și stabilitatea".
A trecut un an și deja se pot face unele concluzii, cât de bine și-a îndeplinit misiunea Tomosul acordat de Patriarhul Bartolomeu.
A dispărut "marele prejudiciu adus Bisericii"?
Nu. La momentul actual, aproape fiecare creștin ortodox înțelege că Biserica se află într-o stare de criză profundă – poate cea mai mare criză din ultimii 1000 de ani. Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai mare Biserică Autocefală din lume, a rupt comuniunea euharistică cu Patriarhiile din Constantinopol și Alexandria, precum și cu ierarhii Bisericii Ortodoxe a Greciei care au recunoscut BOaU. În zilele noastre există problema acută legată de încetarea comuniunii euharistice cu primatul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom.
Nu există unitate internă în problema BOaU nici în rândul celor care l-au "recunoscut" pe Dumenko. De exemplu în Grecia, Mitropoliții Serafim al Pireului și Serafim de Kythira s-au opus în repetate rânduri legitimizării schismei ucrainene. Și alți episcopi au vorbit despre această problemă. Un număr mare de mireni obișnuiți din Grecia adoptă o poziție negativă. În acest sens, este suficient să ne amintim cum s-a schimbat brusc programul "călătoriei de pelerinaj" a fostilor mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe Urainene Alexandru (Drabinko) și Simeon (Șostațki) în Grecia în 2019 din cauza nemulțumirii credincioșilor.
Tomosul, în loc să înlăture "scandalurile de scară largă și marile prejudicii aduse întregii Biserici", le-a provocat.
Da, pentru moment problema BOaU și a Greciei și-a pierdut oarecum relevanța. Ceea ce nu înseamnă că a dispărut. Mai mult, nu înseamnă că a trecut recepția poporului lui Dumnezeu. Oamenii nu au acceptat-o și este puțin probabil că majoritatea dintre ei o să o accepte. Poate din această cauză timp de un an după "recunoaștere", nici Dumenko, nici un alt "ierarh" din cadrul BOaU nu a coliturghisit cu Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei?
Situația este acum agitată în Cipru. În prezent patru arhierei s-au opus deschis deciziei necanonice și unilaterale a Arhiepiscopului Hrisostom de a-l pomeni pe Dumenko. Și-a exprimat poziția Mitropolitul Neofit de Morfou, care îl consideră pe Mitropolitul Onufrie unicul Întâistătător canonic de la Kiev. Nu există nicio îndoială că printre ierarhii ciprioți vor exista și alții care cred că prin recunoașterea lui Dumenko, Arhiepiscopul Hrisostom a încălcat întreaga ordine sinodală din Biserică.
Prin urmare, Tomosul, în loc să oprească "scandalurile de scară largă și marile prejudicii aduse întregii Biserici", le-a provocat.
A fost "dărâmată" bariera existentă între frații ortodocși din Grecia și Ucraina?
Nu. Trebuie subliniat faptul că încetarea comuniunii euharistice este refuzul Liturghiei comune și, prin urmare, un act care afectează nu numai ierarhia, dar și toți membrii Bisericii. Într-adevăr, în linii generale, pomenirea lui Dumenko rupe legătura spirituală dintre credincioșii ortodocși din Grecia, Cipru și Biserica Rusă. Un număr imens de lăcașuri de cult ortodox din Grecia nu mai prezintă fosta atracție pentru pelerinii din Rusia și Ucraina, din cauza faptului că se află în mâinile schismaticilor (care, recunoscând schisma adusă de BOaU, ei însuși au devenit schismatici). Iar acum este amenințat și Ciprul.
Mai mult, recunoscându-i pe schismaticii ucraineni, Bisericile din Constantinopol, Grecia și Alexandria nu au distrus, ci au ridicat o barieră între ei și ortodocșii din Ucraina. Și aici trebuie subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană păstorește milioane de credincioși, 12 338 de parohii, 12 411 de clerici (date valabille pentru 2019). De fapt, anume acești oameni au fost respinși de cei (nu de Biserică) care l-au recunoscut pe Dumenko.
Recunoscîndu-i pe schismaticii ucraineni, Bisericile din Constantinopol, Grecia și Alexandria nu au distrus, ci au ridicat o barieră între ei și ortodocșii din Ucraina.
În ajunul zilei în care a fost acordat Tomosul, Poroșenko, Filaret Denisenko, Epifaniae Dumenko și aproape toate resursele mass media ucrainene au declarat că BOaU va putea uni toate confesiunile ortodoxe și toți credincioșii din Ucraina. Dar după o perioadă de aproape doi ani, schismaticii înșiși mărturisesc că creștinii ortodocși, conform fostului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Alexandr Drabinko, nu doresc să accepte acest Tomos "impus". Mai mult, credincioșii nu numai că renunță la "autocefalie", dar îi părăsesc pe acei care au acceptat-o. S-ar părea că în doi ani numărul membrilor BOaU ar fi trebuit să crească de câteva ori, iar susținătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice ar fi trebuit să se transforme într-un mic grup marginal. Cu toate acestea, în realitate vedem că "ierarhii" BOaU sunt obligați să "slujească" în bisericile practic pustii.
"Iată vi se lasă casa voastră pustie" (Luca 13, 35)
Astfel, pe 11 octombrie 2020, "primatul" BOaU Epifanie Dumenko a venit la biserica fostului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Alexandr Drabinko. În plus în afară de el, la "liturghie" au participat încă 11 "ierarhi" ai structurii schismatice, adică un sfert din întregul lor "episcopat". S-ar părea că iată, a apărut oportunitatea de a arăta dragostea ucrainenilor ortodocși pentru BOaU. Dar să aruncăm o privire – câți enoriași au vizitat atunci Catedrala Schimbării la Față? Nu mai mult de 40-50 de persoane. Și asta în pofida faptului că "au slujit" Epifanie Dumenko și 11 "episcopi", a fost o zi de duminică și a fost sărbătorită a 10-a aniversare a sfințirii bisericii!
Pentru comparație, oferim o imagine de la Liturghia oficiată de Primatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice în aceeași zi în Lavra Peșterilor de la Kiev:
Vom fi de acord că diferența este uriașă. Iar comparația este destul de corectă – este mun. Kiev, în aceeași zi de duminică, aceeași slujbă cu participarea primaților structurilor bisericești. Aici se vede foarte clar că credincioșii pur și simplu nu merg la schismaticii ucraineni.
Dar să ieșim din Kiev și să trecem cu vederea "slujbele" BOaU din alte orașe. Iată o imagine din catedrala BOaU din Cernigov, unde se află catedra "arhierească" a unuia dintre cei mai renumiți "ierarhi" din BOaU, purtătorul de cuvânt a acestei structuri Evstratie Zorea. Slujba duminicală din 18 octombrie 2020. În biserică observăm în jur de 10-15 persoane.
Aceeași imagine deprimantă poate fi observată în alte biserici care aparținin schismaticilor ucraineni.
Bucovina este una dintre cele mai religioase regiuni din Ucraina. Dar constatăm și aici că biserica este practic goală, deși slujesc patru "ierarhi" și câțiva "clerici" ai BOaU. Iată o imagine de la "slujba" sobornicească a reprezentanților BOaU, săvârșită la Cernăuți pe 27 octombrie 2020, în ziua prăznuirii Cuvioasei Maicii noastre Parasceva de la Iași:
Același lucru poate fi observat și în Vinița. La 3 noiembrie 2020, la "slujba" din catedrala BOaU din Vinița cu ocazia zilei de naștere a fostului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Simeon (Șostațki), au coslujit "ierarhii" BOaU Alexandr (Drabinko) și Tihon Petraniuk. Pe lângă "preoți", în biserică s-au adunat câteva zeci de enoriași.
Dar cu puțin timp în urmă, în aceeași zi putea fi observată o imagine complet diferită în catedrala din Vinița. Iată o fotografie făcută la 3 noiembrie 2017 (cu un an înainte de acordarea Tomosului și trecerea Mitropolitului Simeon la BOaU) din aproape același unghi ca și imaginea din 2020:
Desigur, întotdeauna poate funcționa elementul întâmplării, atunci când, dintr-un anumit motiv, prezența enoriașilor în biserici este redusă (boala enoriașilor, plecarea în masă la țară, la muncă pe câmpuri, etc.), dar în majoritatea cazurilor tendința este anume aceasta – bisericile BOaU nu impresionează cu numărul credincioșilor... Și acest lucru este cu atât mai ciudat când auzim declarațiile victorioase ale conducerii acestei structuri, care declară că ucrainenii susțin BOaU.
Prin urmare, oricât de mult se încearcă să ne convingă susținătorii schismei ucrainene că majoritatea cetățenilor țării noastre susțin structura lor, faptele, clare și evidente, vorbesc despre altceva. Toate asigurările că BOaU i-a unit pe toți ucrainenii ortodocși pur și simplu nu corespund realității.
În acest context apare o întrebare rezonabilă – cu cine s-au unit grecii, care l-au recunoscut pe Dumenko ca "primat" al Bisericii din Ucraina? Cu majoritatea creștinilor ortodocși din Ucraina? Desigur că nu. Ei s-au unit cu schismaticii care, cu ajutorul politicienilor, au primit "autocefalie", dar nu au încetat să fie schismatici ca atare. Iar creștinii ortodocși "votează cu picioarele" – merg la bisericile în care lucrează harul lui Dumnezeu și la Biserica care-l propovăduiește pe Hristos, și nu valorile naționale sau patriotice. La fel ca și în cazul egumenului mănăstirii de bărbați în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae al BOaU din or. Dubno, Merkurii Bikira, care a decis să se înveșmânteze literalmente în drapelul Ucrainei cu o hartă a statului brodată pe spatele veșmintelor liturgice. Stema Ucrainei este și ea brodată pe reverenda "preotului".
A fost restabilită pacea în Ucraina?
Nu. O altă sarcină a Tomosului a fost "restabilirea păcii în Ucraina" și încetarea conflictelor religioase. Conducătorul Fanarului consideră că această sarcină a fost finalizată. La 2 noiembrie 2020, el a declarat: "În contextul responsabilității mele pentru stabilitatea și unitatea Ortodoxiei intră acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainei. Acest lucru s-a întâmplat cu încrederea absolută că așa se restabilește ordinea canonică și că acest lucru are un efect benefic asupra vieții bisericești din Ucraina".
Vom omite teza că "anume așa" și nu prin pocăință se restabilește ordinea canonică în Biserică. Lipsa caracterului creștin este prea evident. Dar afirmația că recunoașterea schismaticilor ucraineni "are un efect benefic asupra vieții bisericești din Ucraina" necesită o analiză mai atentă. Deoarece se creează o impresie generală că oamenii care au recunoscut BOaU trăiesc într-un fel de realitate paralelă sau denaturează intenționat realitatea existentă.
În Ucraina, pacea relativă în sfera religioasă a venit nu cu Tomosul, ci cu schimbarea survenită în guvernare, iar acum situația riscă să revină la ceea ce s-a întâmplat în perioada 2014-2019. Devenim aproape în mod constant martori ai persecuției creștinilor ortodocși de către adepții BOaU schismatice. Numai în ultimele luni ale anului 2020, putem trece în revistă persecuția creștinilor ortodocși din Zolocev, răfuiala cumplită cu credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Zadubrovca, agresarea preotului și a enoriașilor Bisericii canonice din satul Priputni și multe alte multe cazuri care atestă atitudinea inumană a susținătorilor BOaU față de cei care în opinia lor aparțin "Bisericii greșite".
Unde este "binecuvântarea" pe care Tomosul a adus-o în Ucraina? Nu este și nu poate fi. Pentru că binele pentru Biserică nu constă în acordarea mecanică a "autocefaliei" unui grup de schismatici, ci în revenirea lor în sânul Bisericii prin pocăință și recunoașterea greșelilor. Fără a face acest lucru, nu poți readuce pacea în Ucraina. Și dacă Patriarhului Bartolomeu îi pasă de viața bisericească din țara noastră, dacă își face griji pentru cei care au fost lipsiți de comuniunea cu Ortodoxia mondială timp de mai mulți ani, atunci ar trebui să facă apel la reprezentanții BOaU să se pocăiască față de Biserică și să pună capăt ostilității și urii față de milioane de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.
Binele pentru Biserică nu constă în acordarea mecanică a "autocefaliei" unui grup de schismatici, ci în revenirea lor în sânul Bisericii prin pocăință și recunoașterea greșelilor. Fără a face acest lucru, nu poți readuce pacea în Ucraina.
Și această afirmație este atât de evidentă, încât despre aceasta se vorbește și în alte Biserici. Astfel, Mitropolitul Nichifor de Kykkos al Bisericii Ortodoxe din Cipru a declarat că "acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina a avut loc pentru a readuce pacea în Biserica de acolo, dar până în prezent această pace nu a fost realizată".
Ierarhul este încrezător că ar fi logic, "dacă acest obiectiv nu va fi atins", să ne așteptăm de la Patriarhul Constantinopolului că va "convoca fie Sinodul panortodox, fie Sinodul Primaților" pentru a soluționa această problemă. Dar putem afirma cu încredere că conducătorul Fanarului nu va face acest pas. Cel puțin actualul conducător.
În ceea ce privește Biserica noastră, Ea a devenit și mai puternică. După acordarea Tomosului, au părăsit-o toți cei care nu-L căutau pe Hristos, ci altceva. Și ceea ce este îmbucurător – au fost foarte puțini cei care au plecat.
Exact suficient pentru a elibera Biserica de impuritățile lumii și a o face mireasă curată a lui Hristos. Acum principalul lucru este să nu pierdem această puritate, iar toate celelalte Dumnezeu le va rândui.