Îngerul Bisericii: despre povara crucii Sfântului Ierarh Tihon
Printre numărul mare de sfinți sunt oameni care au devenit simbolul epocii sale și au jucat unul rol cheie în istoria Bisericii. Unul dintre aceste persoane luminate a fost Patriarhul Moscovei Tihon (Bellavin). La 9 octombrie lumea ortodoxă a sărbătorit a 30-a aniversare a canonizării Sfântului Ierarh Tihon.
Întreaga viață a sfântului a fost plină de un număr infinit de încercări, bucurii și evenimente semnificative. Despre el se scriu cărți și nu vom putea expune totul ce am dori în limitele unui articol scurt, de aceea ne vom focusa asupra câteva particularităţi ale vieţii Sf. Ierarh Tihon.
Dorim să începem cu cuvintele protoiereului Serghie Bulgakov, care l-a numit pe Patriarh "paznicul casei Domnului": "Doar câteva persoane din Biserică au un destin pământesc atât de tragic și, în același timp, sunt atât de clar marcați de ungerea specială a alegerii divine, un secol slab în credință şi care caută semne, dar semnele nu se vor da celor care nu doresc să vadă sau să audă. Însă pentru cei care au ochi și urechi, timpul nostru este plin de minuni mari, iar din aceste semne și minuni Patriarhul Tihon a fost una dintre cele mai uimitoare și copleșitoare – marea milă a lui Dumnezeu față de Biserica Rusă în timpul de prigoană și mâhnire".
"Iar acum, Stăpâne, stai în locul meu și eu mă voi duce la odihnă".
Când nu era încă întâistătător al Bisericii Ruse, ierarhul de câteva ori a avut ocazia să discute cu neprihănitul Ioan de Kronștat. Așa că, cu puțin timp înainte de adormirea sfântului, părintele Ioan i-a spus: "Acum, Stăpâne, stai în locul meu și eu mă voi duce la odihnă".
Câțiva ani mai târziu aceste cuvinte profetice s-au adeverit, iar arhiereul Tihon a fost ales Patriarh al Moscovei. La Sinodul Local, care a fost deschis în august 1917, opinia poporului a fost exprimată prin cuvintele țăranilor: "Nu mai avem țar, nici tată, pe care să-l iubim; este imposibil să iubim Sinodul și de aceea noi, țăranii, dorim să avem un Patriarh".
Nu se poate spune că intronarea Mitropolitului Tihon la Tronul a avut loc într-o atmosferă istorică fără precedent. În primul rând, Revoluția din octombrie făcea deja ravagii dincolo de zidurile Catedralei Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Kremlinul de la Moscova și, în al doilea rând, înșuși procesul alegerii sale a exprimat sensul misiunii pe care viitorul Patriarh l-a ales în slujirea sa arhierească.
Știm că din cei trei candidați aleşi prin vot, alegerea Întâistătătorului Bisericii Ruse a fost efectuată prin tragere la sorți. După două secole de înrobire de către stat în cadrul sistemului sinodal, Biserica a avut în sfârșit ocazia să-și aleagă în mod liber conducătorul său trupesc - Patriarhul.
Alegerea Patriarhului prin tragere la sorți din trei candidați preselectați este o expresie naturală a vechiului principiu sobornicesc "se pare Duhului Sfânt și nouă".
Protoiereul Ioan Meiendorf scrie că Sfântul Ierarh Tihon, la fel ca Sfântul Mucenic Ignatie, Purtătorul de Dumnezeu, și-a înțeles întâietatea sa ca o întâietatea în dragoste și şi-a recunoscut hotărât responsabilitatea "pentru unitatea episcopatului și, prin urmare, a întregii Biserici ... cu respectarea acestei unităţi cu episcopatul și credincioșii întregului spațiu ecumenic al Bisericii Ortodoxe Universale". În general, alegerea Patriarhului prin tragere la sorți din trei candidați preselectați este o expresie naturală a vechiului principiu sobornicesc "se pare Duhului Sfânt și nouă".
* * *
Slujirea Sf.Ierarh Tihon nu a fost ușoară. Liderii schismei renovatoare apărută în 1917 l-au acuzat de viziuni conservatoare și de incapacitatea de a înțelege sensul schimbărilor sociale din Rusia. După eliberarea Patriarhului din arest în 1923, ei și-au schimbat părerile și au început să vorbească despre "corectitudinea" noii căi bisericești. Dar iată că acum ai săi s-au răzvrătit împotriva sfântului. De exemplu, nevoitorii de atunci ai Mănăstirii Danilov, mulți dintre care mai târziu au fost martirizați, l-au învinuit pe patriarh că el are o fire slabă şi că se adaptează la noua putere.
La început, renovatorilor nu le-a plăcut excomunicarea "dușmanilor vădiţi și tainici ai Bisericii" publicată în ianuarie 1918. Apoi, susținătorii a tot felul ale aspirații apocaliptice l-au acuzat pe Patriarhul Tihon de loialitate față de actualul guvern. Dar trebuie să înțelegem că sfântului ierarh nu se îngrijea de autoritatea sa, care printre majoritatea creștinilor era deja înaltă, nici de rolul său istoric, dar era îngrijorat de bunăstarea Bisericii. Pe de o parte, el manifestă o intoleranță destul de justă față de renovatori ca trădători, uzurpatori, calomniatori și violatori ai canoanelor. Pe de altă parte, din 1919 patriarhul înțelege că noua putere socialistă nu este un fenomen temporar, și nici un grup de fanatici ideologici. Până în 1923 aceasta se transformase deja într-un stat, a devenit o țară. În acest caz creștinii trebuie să manifeste o anumită "loialitate", chiar dacă statul este o sursă nemărginită de persecuție a Bisericii.
Creștinii nu au fost niciodată dușmani ai țării în care au viețuit sau în care erau nevoiți să viețuiască. Aceasta se referă atât la primele trei secole din viața Bisericii, cât și la situația actuală a urmaşilor lui Hristos, de exemplu, în India, Mozambic, Nigeria și chiar în Ucraina noastră. Puterea însăşi ne face dușmani dar, în același timp, Biserica nu a încetat niciodată să se roage pentru asupritorii ei, dar văzând nelegiuirea – nu a tăcut. Nu este oare acesta un exemplu demn pentru noi?
Pe fundalul schismei renovatoriste, Ierarhul nu a putut și nu a avut dreptul să se desprindă de stat sau să devină o instituţie "subterană".
Să învățăm acum să trăim în realitatea contemporană după cuvintele Patriarhului Tihon. Într-un mesaj adresat Consiliului Comisarilor Poporului, Ierarhul scrie următoarele: "Un an întreg țineți puterea de stat în mâinile voastre și urmează să sărbătoriți prima aniversare a Revoluției din octombrie, dar se preling râuri de sânge vărsat de frații noștri, uciși fără milă la îndemnul vostru, şi sângele lor strigă la cer și ne obligă să vă spunem cuvântul amar al adevărului ... Ați împărțit întreaga națiune în țări care se duşmănesc între ele și le-ați cufundat într-un război fratricid fără de precedent după cruzime. Ați înlocuit în mod deschis iubirea lui Hristos cu ura și, în locul păcii, ați aprins dușmănia de clasă".
Prezentăm totodată un fragment din "Apelul Preasfinției Sale Patriarhului Tihon și a unui grup de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse" din august 1923: „Acum Biserica s-a disociat decisiv de orice contrarevoluție. A avut loc o revoluție socială. Revenirea la sistemul anterior este imposibilă. Biserica nu este slujitoarea acelui grup neînsemnat de ruși, oriunde ar locui ei – acasă sau în străinătate, care și-au amintit de Biserică doar atunci când s-au simțit jigniți de revoluția rusă și care ar dori să o folosească pe Ea (Biserica) în scopurile lor politice personale. Biserica recunoaște și susține puterea sovietică, pentru că nu este putere care să nu fie dată de la Dumnezeu".
Sfântul IerarhTihon nu știa atunci cu ce se va confrunta Biserica în viitor, nu știa că "noaptea" duhovnicească instaurată va dura zeci de ani. În primul rând, el a căutat să păstreze episcopatul canonic, predicarea Cuvântului, continuitatea slujbelor și accesibilitatea Sfintelor Taine pentru popor. Pe fundalul schismei renovatoriste, Patriarhul nu a putut și nu a avut dreptul să se desprindă de stat sau să devină o instituție "subterană". Și se cere menționat faptul că poporul bisericesc l-a crezut, nu i-a urmat pe schismatici și nu s-a marginalizat.
Pentru a simți mai profund povara crucii așezată pe umerii Sf. IerarhTihon, să-i acordăm din nou cuvântul părintelui Serghie Bulgakov: "Să devii o victimă a timpului păcătos, să vezi prăbușirea totală fără a lua parte la ea și, în același timp, să porți toată responsabilitatea pentru răul inevitabil care trebuie să vină – aceasta este soarta oricui care va fi chemat la tronul patriarhal în asemenea condiții. Conducătorul Bisericii Ruse a luat cârma chiar în momentul în care s-a dezlănțuit uraganul, rupând pânzele și sfătâmând catargele ...Numai privind în fața inamicului înverșunat și nemilos, doar având o stăpânire de sine desăvârșită și find pătruns de o dorință deplină de a se jertfi a fost posibil să te urci pe tronul patriarhal".
Nu există personalități istorice infailibile și Sf. Ierarh Tihon are propriile sale greșeli, dar acest fapt nu diminuează în niciun caz dorința de a găsi cea mai bună cale de ieșire pentru Biserică atunci când întrebarea de supraviețuire a Ei se ridica în fiecare zi. Aici este corect să amintim cuvintele apostolului Pavel: "Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucitor și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, între încheieturi și măduvă, și judecă simțirile și cugetările inimii" (Evrei 4.12).
Nu există personalități infailibile din punct de vedere istoric și Sfântul Ierarh Tihon are propriile sale greșeli.
Putem afirma cu siguranță că Patriarhul Tihon a fost un sfânt anume prin "intențiile inimii sale". El a trăit în Hristos și s-a gândit doar la Biserica Sa, ceea ce îl ridică la înălțimea maximă a sfințeniei ierarhice. În 1918, când viața patriarhului însuși și a multor clerici era în pericol real, el a spus niște cuvinte extraordinare: "Trăim într-o perioadă de bucurie, vedem realizarea ideilor de sobornicitate". Contemporanii și martorii oculari ai vieții Sf. Ierarh Tihon își amintesc adesea despre liniștea uimitoare și bucuria care iradia întotdeauna de la această persoană minunată.
"Patriarhul a fost un înger al Bisericii Ruse în zile de încercare. El a fost păstrătorul și păzitorul demnității autorității supreme și a libertății Bisericii. El ne-a învățat să vedem în Ea cea mai mare și absolută valoare, care nu poate fi subordonată considerentelor practice, oricât de înalte ar fi acestea, la fel cum nu poți schimba dreptul de întâi născut pentru o ciorbă de linte", rezumă inspirat pentru noi părintele Serghie.
