Avem multe întrebări incomode către Dumnezeu

Imagine: istockphoto.com

Doi seminariști, Vanea și Sanea, după ce și-au susținut cu succes examenele, se întorceau acasă pentru vacanța de vară. Mergeau pe jos. Se apropia amurgul, iar primele stele începeau să licărească pe cer. Cântarea privighetorilor și seara caldă a ultimei luni de primăvară au insuflat gânduri filozofice. Le-a venit dorința să vorbească despre ceva interesant.

Sanea: - Vanea, de ce crezi că Dumnezeu i-ar chinui pentru totdeauna în iad pe cei care nu se pot pocăi niciodată? Care este sensul unei astfel de suferințe nesfârșite?

Vanea: - Nu știu, dar tu ce crezi?

Sanea: - Cred că ar fi mai uman să-i reîntoarcă în neființă. Înțeleg că merită acest chin. Dar pentru a îndura la nesfârșit și continuu suferințe neîncetate care nu mai au niciun sens, cred că asta este prea mult chiar și pentru cei mai păcătoși.

Vanea: – Dar dacă aceasta are sens?

Sanea: - Care?

Vanea: - Nu știu, dar sunt sigur că totul are un sens. Dar nu totul ne este descoperit. Poate pentru că aceasta nu ne este de folos, sau poate din alt motiv. Dar sunt sigur că Dumnezeu are propriul său sens în tot ceea ce El face și permite să se întâmple.

Sanea: – Există cel puțin ceva clar în destinul nostru pământesc. Deși, desigur, există și aici o mulțime de întrebări. Dar măcar putem înțelege sensul aceleiași suferințe. Ea ne învață răbdarea, smerenia, este o pedeapsă pentru păcate sau o cunună a nevoințelor noastre. Dar pisicile și câinii, de exemplu, și chiar toate animalele, de ce suferă? Care este sensul? Dacă soarta omului este interacțiunea dintre liberul arbitru și providența lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu animalele? Și de ce au atunci destine atât de diferite?

Vanea: – Un coleg de clasă de-al meu avea un buldog englez. Sanea, mi-aș dori să pot trăi ca acest câine. Iar un alt câine vagabond alerga prin curte, muşcat, mereu flămând, mâncat până la moarte de păduchi. Acestea sunt diferite destine de câini.

Sanea: - Ei și de ce?

Vanea: - Nu știu, probabil este ca la loterie, un câine a avut o astfel de soartă, altul nu.

Sanea: - Nu, nu cred așa. Providența lui Dumnezeu conduce întreaga lume. El are grijă și de păsări, și fiecare fir de iarbă contează pentru El. Soarta unui câine trebuie să aibă un anumit sens, și a unei pisici de asemenea. Și, în general, viața fiecărei creaturi pământești are propriul său sens și propria îndrumare de la Dumnezeu.

Vanea: - Ei da, este scris că "pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o cu nădejde, Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum" (Romani 8:19-23). Atunci la ce speră ei, dacă nu să împărtășească cu oamenii această bucurie a vieții veșnice?

Sanea: - Nu știu care va fi sentința lui Dumnezeu pentru mine la Judecată, dar pentru câinele și pisica mea sunt sigur că vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Nu am întâlnit niciodată pe nimeni în lume mai drăguț decât aceste creaturi.

Vanea: – Totuși încă nu înțeleg multe. La seminar ne învață că Dumnezeu i-a dat omului libertate și el este responsabil pentru toate. Spune-mi, îi vei da fiului tău un cuțit, știind că se poate răni sau se va sinucide? Și dacă ai ști dinainte că asta se va întâmpla, l-ai lăsa să se joace cu cuțitul? Dar Dumnezeu i-a dat omului libertate, deși a prevăzut la ce va duce aceasta.

Sanea: - Sau poate Dumnezeu ne-a dat libertate pentru că a prevăzut totul. Până mi-am rupt piciorul, nu m-am gândit niciodată cât de bine este să ai picioare sănătoase. Acum merg, șchiopătez și mă gândesc ce prost am fost că m-am purtat atât de neglijent. Poate omul are nevoie de această experiență a suferinței? Cum va putea el să înțeleagă ce este bucuria dacă nu va ști ce este durerea? De unde am ști că fără Dumnezeu suntem incapabili de nimic, dacă nu pentru experiența de a lupta cu păcatul? Totul se învață prin contrast. Fără experiența iadului, omul nu ar putea niciodată să aprecieze viața cerească.

Vanea: - Ei bine, atunci ce rost are să ucizi animale nevinovate pe care Dumnezeu le-a poruncit să fie sacrificate în Vechiul Testament? Care este vina țapului ispășitor? Oamenii au păcătuit, iar el va trebui să sufere pentru păcatele altora.

Sanea: - Este greu de spus, pentru că trăim în timpuri diferite, după reguli diferite și nu ne putem imagina cum era viața în acea eră îndepărtată. Dar am citit undeva că puterea păcatului și energia pe care el o generează în lume, conform legilor duhovnicești, nu pot fi distruse decât prin suferința unei făpturi vii. Cineva trebuie să-și verse sângele. Plata păcatului este moartea. Dacă acestea nu erau animale, atunci probabil că ar fi trebuit să fie oameni în locul lor. La urma urmei, aceasta este ceea ce s-a întâmplat la multe popoare păgâne – toate aceste sacrificii omenești, și adesea copii, ca cele mai pure și mai nevinovate ființe. Oricum, dacă Dumnezeu este iubire, atunci El Însuși știe ce va fi mai bine atât pentru oameni, cât și pentru animale.

Vanea: - Poate când vom trece în altă lume, vom întreba și vom afla totul acolo.

Sanea: - Sau poate nu vom afla nimic. Mântuitorul Însuși a spus: "Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic" (Ioan 16:23). Iov avea o mulțime de întrebări către Dumnezeu. Era încrezător că are dreptate și că va câștiga această dispută. Dar când L-a văzut pe Dumnezeu în față, toate întrebările Lui au fost rezolvate de la sine. Nu putem înțelege asta până când nu vom resimți o astfel de întâlnire.

Vanea: – Îmi amintesc cum unul dintre profesorii de seminar a vorbit despre cum avea și el multe întrebări către Dumnezeu în tinerețe. La un moment dat, el și-a dat seama că calea concluziilor logice va duce inevitabil la răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și la satanism. Omul trebuie să învețe să trăiască în credință și încredere. Apoi și-a răspuns o dată pentru totdeauna la toate aceste întrebări: "Dacă cred că Dumnezeu greșește, atunci asta înseamnă că nu am o înțelegere a ceea ce a intenționat Dumnezeu în providența Sa. Dacă Dumnezeu este iubire, atunci orice face El vine din iubire, se mișcă prin iubire și duce la iubire".

Sanea: - Da, este ca și la Socrate: sunt cel mai înțelept doar pentru că știu că nu știu nimic. Îmi amintesc de cuvântul minunat pe care un împărat l-a adresat poporului său în ajunul războiului. El a spus: "L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute și să-mi arate ce se va întâmpla cu oamenii mei. Dar Dumnezeu mi-a spus: "Nu trebuie să știi aceasta, ține-Mă de mână și totul va fi bine".

Cred că așa ar trebui să trăim. Gândește-te mai puțin și ține-L de mână pe Dumnezeu și trăiește așa cum ne-a poruncit El.

* * *

Cândva, cu mulți ani în urmă, un cunoscut teolog și filosof occidental a fost chinuit de întrebări serioase către Dumnezeu. Când mergea pe malul mării, Dumnezeu i-a trimis în cale un copil care încerca să mute marea, luând cu palma apă, pe care o turna apoi într-o groapă săpată în nisip. "Este mai probabil ca acest copil să mute toată marea în groapă decât să găsești răspunsuri la întrebările tale", a auzit Fericitul Augustin în inima lui.

Oamenii nu trebuie să încerce să-și folosească palmele minții pentru a descoperi planul lui Dumnezeu pentru lume și pentru a înțelege Providența Sa. Cel care în viața pământească a putut să contempleze din depărtare planul lui Dumnezeu pentru întregul univers, nu a putut să spună altceva decât cuvinte de recunoștință.

"Slavă harului Tău, Doamne! Slavă harului Tău, Doamne! Slavă harului Tău, Dumnezeule, care ne-ai adus la existență când noi nu existam, care ne-ai dat o existență care nu are sfârșit! De asemenea, ne-ai dat viață, sentimente, vorbire, alegere liberă și puterea celor cinci daruri nespus de mari. Căci iubirea Ta nu numai că ne-a dat existență, ci ne-a făcut pe noi ființe cuvântătoare, astfel încât să putem simți plăcerea cunoașterii și bucuria marelui dar al înțelegerii și să ne bucurăm de ele. Și de vreme ce ne era cu neputință să fim fără început, ca Tine, Tu ne-ai dat să fim fără sfârșit, ca și Tine. Slavă Ție pentru bucuria darului Tău!" (Preacuviosul Isaac Sirul, Despre tainele divine și viața spirituală. Predica 18)