Vindecarea schismei macedonene și situația ucraineană
Tema cu recunoașterea Bisericii Macedonene de către Fanar a primit o continuare neașteptată: Biserica Ortodoxă Sârbă a anunțat vindecarea schismei.
În ziua de16 mai 2022, Sfântul Sinod al Patriarhiei Sârbe a anunțat vindecarea schismei macedonene și restabilirea unității cu Biserica Macedoneană.
Principalele teze din comunicatul de presă sunt următoarele:
- Biserica Macedoneană revine la statutul său autonom în cadrul Patriarhiei Sârbe, care i-a fost acordat în 1959.
- Între Biserica Sârbă și cea Macedoneană este restabilită comuniunea canonică și euharistică deplină.
- Statutul de autonomie este doar o etapă pe calea către statutul de autocefalie deplină, care "nu numai că este posibilă, dar este și rezonabilă, legitimă și realistă".
Viitoarea autocefalie a Bisericii Macedonene pare a fi o problemă hotărâtă deja, deoarece în comunicat se conține expresia "Noua Biserică soră", care este folosită în contextul viitorului Bisericii Ortodoxe Macedonene. Teza despre statutul autonom este împărțită în mai multe paragrafe:
În primul rând, se declară că Biserica va fi condusă doar de propriile considerații ecleziastice, și nu de cerințele geopolitice. Literalmente, sună așa: "Biserica Ortodoxă Sârbă va fi ghidată exclusiv de principii, criterii și norme ecleziastico-canonice și ecleziastico-pastorale, fără a se preocupa de cele "politice reale", "geopolitice", "politic-ecleziastice" și altele, și nu va permite influența sau presiunea din partea altcuiva".
Viitoarea autocefalie a Bisericii Macedonene pare a fi o problemă soluționată.
Ce putem înțelege aici? Este evident că considerentele "politice reale" și "geopolitice" nu sunt altceva decât poziția autorităților din Macedonia de Nord și intrigile Fanarului, în timp ce cele "politic-ecleziastice" sunt pretențiile Patriarhiei Constantinopolului la primatul în Ortodoxie. Acest lucru se exprimă în afirmația că numai Fanarul și nimeni altcineva nu poate acorda autocefalia.
În al doilea rând, Biserica Ortodoxă Macedoneană autocefală (în viitor) nu va fi limitată nici în activitățile sale în Macedonia de Nord, nici în păstorirea parohiilor macedonene din străinătate. Acest lucru contrastează puternic cu "autocefalia" propusă de Fanar: toate parohiile și mănăstirile din străinătate trec în jurisdicția fanarioților, iar în interiorul statului se poate forma un fel de stauropegie, care să fie direct subordonată Fanarului.
În al treilea rând, Biserica Macedoneană trebuie să rezolve singură problema numelui său cu Biserica Greacă și cu alte Biserici Autocefale. Reamintim că grecii reacționează cu multă râvnă la orice mențiune a cuvântului "Macedonia" atât în numele statului vecin, cât și în denumirea Bisericii. În urmă cu câțiva ani, Macedonia a fost nevoită să-și schimbe numele sub presiunea Greciei în Macedonia de Nord. În decizia susmenționată a Sinodului Bisericii Constantinopolui, Biserica Ortodoxă Macedoneană a fost recunoscută cu denumirea de "Biserica de Ohrida". Patriarhia Sârbă a lăsat de înțeles că va accepta orice nume adoptat de Biserica Ortodoxă Macedoneană în urma propriilor negocieri cu toate părțile cointeresate. Apropo, pe site-ul său oficial, Biserica Ortodoxă Macedoneană se autointitulează "Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ohrida".
Lupta pentru poziția de "Biserică-Mamă"
Vindecarea schismei macedonene a fost precedată de unele evenimente în care totul s-a desfășurat cu viteza fulgerului.
În data de 9 mai 2022, Sinodul Patriarhiei Constantinopolului a recunoscut Biserica Macedoneană, cu pretenția că "vindecă rana schismei", și a cerut Bisericii Sârbe să rezolve unele "probleme administrative" cu macedonenii. Cu câteva zile înainte, în data de 6 mai 2022, episcopul Fotie de Zvornic și Tuzla (BOS) a raportat că la începutul lunii mai, reprezentanții Bisericii Sârbe și ai Bisericii Macedonene au purtat negocieri la Nis, unde a participat și Patriarhul Porfirie. Acestea au fost primele negocieri după o pauză lungă. O astfel de activitate nu era pe deplin clară atunci: fie că Fanarul a decis să joace înaintea curbei, fie, dimpotrivă, episcopii sârbi au decis să facă concesii macedonenilor, nedorind să repete scenariul "à la BOaU", pe care fanarioții îl aveau pregătit.
Acum situația este pe deplin clară. Fanarul a fost informat despre viitoarea vindecarea a schismei macedonene în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe și a decis să preia inițiativa în ultimul moment, acordând Bisericii Macedonene o pseudo-autocefalie din propriile mâini. Spre meritul macedonenilor, aceștia nu au cedat provocării și au continuat negocierile cu Biserica Ortodoxă Sârbă, care s-au încheiat cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Macedonene (BOM) și trimiterea unui act la adresa Bisericii Sârbe, prin care Biserica Ortodoxă Macedoneană revine în sânul Patriarhiei Sârbe cu statutul celei mai largi autonomii posibile.
În general, evenimentele din jurul vindecării schismei macedonene, și în special acțiunile Fanarului, indică faptul că există o luptă serioasă în Ortodoxie în problema acordării autocefaliei acelor structuri bisericești care doresc să primească un astfel de statut. Bunul simț ne sugerează că autocefalia este acordată de Biserica Autocefală din care face parte această structură ecleziastică (o Biserică autonomă, un district mitropolitan sau pur și simplu un anumit număr de eparhii) care urmărește autocefalia. Totuși, Patriarhia Constantinopolului se opune cu fermitate acestei ordini, deoarece astfel se contestă ideea care vizează poziția exclusivă a Fanarului în Ortodoxie, pe care fanarioții o propulsează timp de o sută de ani.
Reamintim că corpul de reguli canonice existente ale Bisericii nu conține norme care să reglementeze procedura de acordare a autocefaliei. În discuția purtată cu privire la această procedură în timpul pregătirii Sinodului din Creta din 2016, toate Bisericile Autocefale au ajuns la concluzia că autocefalia trebuie să fie acordată cu acordul acelei Bisericii, din care face parte structura care dorește să primească autocefalia. Mai mult, acest act trebuie să fie recunoscut de toate celelalte Biserici. Dar rezolvarea aceastei probleme a fost blocată din cauza controverselor privind semnăturile din Tomosul de autocefalie și a fost în cele din urmă eliminată de pe ordinea de zi a Sinodului Cretan.
Conform conceptului fanariot "primul fără egali", acordarea autocefaliei trebuie să includă următoarele elemente.
În primul rând, numai Patriarhia Constantinopolului poate fi "Biserică-Mamă", adică să acorde autocefalie oricăror structuri, indiferent de Biserica Autocefală de care aparțin. Oricine poate iniția autocefalia, dar actul constitutiv, care, de fapt, stă la baza statutului autocefal, nu poate fi emis decât de Fanar.
În al doilea rând, toate Bisericile Autocefale, cu excepția Patriarhiei Constantinopolului, își pot desfășura activitățile strict în limitele de stat ale țărilor în care se află. Toate diasporele străine de orice origine trebuie să fie subordonate doar Fanarului. De exemplu, în Tomosul acordat schismaticei Biserici Ortodoxe a Ucrainei (BOaU), este scris cu alb și negru că toate parohiile ucrainene din toate țările, cu excepția Ucrainei, trebuie să intre sub jurisdicția Constantinopolului. Fanarul a încercat să impună aceeași ordine în Biserica Medoneană. Căci macedonenii au aproximativ 800 de parohii în diaspora lor, ceea ce reprezintă un număr destul de semnificativ!
Toate autocefaliile nou create sunt considerate de Fanar ca ceva de clasa a doua și depind de el.
În al treilea rând, Fanarul consideră că toate autocefaliile nou create sunt de clasa a doua și depind de el. Fanarul se poziționează ca "primul fără egali", iar Bisericile din Ierusalim, Alexandria și Antiohia sunt Biserici Autocefale de primă clasă, avându-se în vedere că ele au făcut parte din sistemul Pentarhiei. Exclusivitatea Fanarului se manifestă în dreptul de a convoca reuniuni panortodoxe, dreptul la apel în instanță, dreptul de a se amesteca în treburile interne ale altor Biserici Autocefale, etc. În plus, Bisericile autocefale nou create, conform Fanarului, trebuie să-l pomenească pe Patriarhul Constantinopolului ca conducător și să se adreseze la patriarhul ecumenic în probleme importante.
Macedonia și situația ucraineană: un exemplu de urmat?
Precedentul tămăduirii schismei macedonene ridică o întrebare firească: este posibil să se rezolve schisma bisericească din Ucraina după acest tipar? Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să fim atenți la diferența dintre aceste situații.
Aproape întregul "episcopat" al BOaU este alcătuit din persoane care au fost hirotonite de persoane fără "rang" arhieresc.
Cea mai semnificativă diferență este că aproape întregul "episcopat" al BOaU este alcătuit din persoane care au fost hirotonite de persoane fără "rang" arhieresc. Epifanie Dumenko, Evstratie Zorea, Mihail Zinkevici și mulți alții au fost "hirotoniți" de Mihail Antonovici Denisenko (Filaret), fostul mitropolit al Kievului. Dar la momentul acestor "sfințiri", Filaret nu numai că nu era episcop, dar nici măcar nu era membru al Bisericii Ortodoxe, din moment ce era sub anatema. Statutul său de anatematizat a fost recunoscut de toate Bisericile Autocefale, inclusiv de Patriarhia Constantinopolului. Fostul conducător al Biseicii Ortodoxe Ucrainene Autocefale Macarie Maletici nu a fost niciodată episcop: a părăsit Biserica canonică în statut de preot.
Astfel, absența efectivă a hirotoniilor în rândul "episcopatului" este principalul obstacol nu numai în calea unificării cu această structură, dar și în recunoașterea acesteia de către Bisericile Ortodoxe Autocefale, după cum au afirmat în repetate rânduri primații acestora.
Spre deosebire de BOaU, în Biserica Macedoneană există succesiune apostolică; întreaga sa ierarhie este legitimă, deși se afla în izolare canonică. Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe din 1967 a declarat că ierarhia Bisericii Ortodoxe Macedoneene "s-a separat în mod arbitrar și necanonic de Biserica sa -Mamă pentru a înființa o organizație schismatică", motiv pentru care Biserica Ortodoxă Sârbă a decis să rupă comuniunea canonică cu ierarhia macedoneană. În anul următor, 1968, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a adus pe episcopii macedoneni la instanța ecleziastică, dar procedurile au fost suspendate în 1970 și, potrivit rapoartelor, nu au fost reluate. Pe parcursul tuturor rundelor de negocieri dintre Biserica Ortodoxă Sârbă și Biserica Ortodoxă Macedoneană, problema necanonicității hirotoniilor ierarhilor macedoneni nu a fost niciodată supusă discuțiilor.
Probabil, Biserica Ortodoxă Ucraineană ar putea fi de acord cu negocierile privind unirea cu BOaU, sub rezerva rehirotoniriii "clerului" acesteia de către episcopi canonici.
Probabil, Biserica Ortodoxă Ucraineană ar putea fi de acord cu negocierile privind unirea cu BOaU, sub rezerva rehirotoniriii "clerului" acesteia de către episcopi canonici. Dar acest lucru este, în primul rând, puțin probabil, și în al doilea rând – lipsit de sens.
Puțin probabil pentru că nici BOaU, nici Patriarhia Constantinopolului nu vor fi de acord cu acest lucru. În cazul re-hirotoniriii, "ierarhii" BOaU vor trebui să recunoască în fața credincioșilor lor că le-au săvârșit în tot acest răstimp taine nevalabile, iar fanarioții vor trebui să dea explicații cum ei au putut cosluji la Sfânta Liturghie cu persoane care nu au rang duhovnicesc.
Dar mult mai important este că conducerea de vârf a BOaU își declară dorința de a se uni cu catolicii ucraineni de rit ortodox, adică de a merge efectiv la unie. De exemplu, un "ierarh" influent al BOaU, "mitropolitul" Mihail Zinkevici de Luțk și Volyn, a spus următoarele în octombrie 2021: "Vrem să vedem o biserică unită, în care să nu fie nici Patriarhia Moscovei, nici greco-catolici, și nici BOaU nu va exista, ci va fi o singură biserică ucraineană mare". În martie 2022, el și-a confirmat dorința de a se uni cu greco-catolicii, spunând că BOaU așteaptă un alt Tomos pentru o singură "biserică", care va încorpora toate confesiunile ortodoxe și pe uniați. Conducătorul BOaU Serghei (Epifanie) Dumenko a declarat încă în 2019 că cheia unirii BOaU cu Biserica Greco-Catolică Ucraineană (BGCU) nu se află la Kiev, ci la Roma și la Constantinopol.
Conducerea de vârf a BOaU își declară dorința de a se uni cu catolicii ucraineni de rit ortodox, adică de a merge efectiv la unie.
În același an 2019, într-un interviu acordat pentru BBC pe 11 ianuarie, arhiepiscopul Fanarului Daniel (Zelinsky) a spus: "crearea BOaU este un fel de premisă pentru dialogul dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică și căutarea căilor pentru înțelegerea lor". În calitate de răspuns la întrebarea unui corespondent BBC cu privire la posibilitatea unei uniri între BOaU și Uniați, Zelinsky a spus direct: "Sunt sigur că acest lucru este foarte posibil".
Uniații țin și ei pasul în această direcție. De exemplu, mitropolitul uniat Boris Gudziak a spus: "În practică, trebuie să ne îndreptăm spre această unitate (dintre BOaU și BGCU – Ed.). Acesta esteun lucru real, nu teorii înalte. Preafericitul Părinte Sveatoslav a vorbit foarte clar, cu bucurie, și a fost sprijinit când a spus că întindem mână noastră frățească pentru a merge împreună spre această unitate". Iar Ivan Dațko, președintele Institutului de Studii Ecumenice al Universității Catolice Ucrainene a precizat termenul unei astfel de uniri: "Mi-aș dori să putem restabili comuniunea deplină între Biserica Catolică și cea Ortodoxă până în anul 2025. Acesta este scopul nostru principal", și a adăugat că acest obiectiv trebuie realizat anume în Ucraina. Puteți citi mai multe despre acești pași spre unire în articolul "BOaU și BGCU: 7 pași către o nouă unire".
Prin urmare, atunci când discutăm despre o posibilă unire cu BOaU, trebuie să ne punem întrebarea: pentru ce? Să ne unim ca să fim împreună cu BOaU, apoi să trădam Ortodoxia și să ajungem la unire? Sau în cazul unei astfel de unifiri, care este mai mult decât probabilă, să ne despărțim din nou?
***
Ar trebui să ne bucurăm pentru frații noștri sârbi și macedoneni care au reușit să vindece schisma. Dar nu este cazul să facem o paralelă cu situația ucraineană – totul este mult mai complicat la noi. Iar din perspectiva logicii umane, situația cu unirea ucrainenilor ortodocși este aproape fără speranță. Totuși, așa cum a spus Hristos apostolilor, "Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu" (Luca 18:27).
