Fanarul a luat-o pe calea recunoașterii schismaticilor macedoneni?

La 16 decembrie, patriarhul Bartolomeu a primit la Fanar o delegație de la așa-numita Biserică Macedoneană. Aceasta întâlnire este începutul unui alt Tomos pentru schismatici și cum acest lucru poate afecta Ortodoxia Ecumenică?

După o analiză a vizitei schismaticilor macedoneni la Fanar, trebuie evidențiate trei momente:

• Delegația a fost foarte reprezentativă. Au fost prezenți "călugări" din cele patru mănăstiri ale "Bisericii Macedonene", iar delegația a fost condusă de "episcopul" Partenie (Fidanovski) de Antania.
• Pe lângă Patriarhul Bartolomeu, la întâlnire a participat și arhiereul vicar care deține locul doi în conducerea Fanarului, mitropolitul Emmanuel (Adamakis) de Calcedon, arhiereul care a condus întregul proces de legalizare a schismaticilor ucraineni prin acordarea Tomosului și care a prezidat la așa-numitul "Sobor de Unificare" la 15 decembrie 2018, la care a fost creată Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU).
• Recepția făcută schismaticilor macedoneni la Fanar a fost foarte caldă. "Santitatea Sa Patriarhul a ținut un discurs corespunzător, în care și-a exprimat îngrijorarea părintească pentru noi toți și pentru Biserica noastră. La sfârșitul întâlnirii, cu toții am primit binecuvântare de la el, sărutându-i sfânta mână dreaptă", a spus unul dintre membrii delegației macedonene.

Cine sunt schismaticii macedoneni

Schismaticii macedoneni pretind că își au originea încă până la Arhiepiscopia Ortodoxă de la Ohrida, care a existat în secolele XI-XVIII. Această arhiepiscopie a apărut în 1019, când Vasile al II-lea Bulgaroctonul a cucerit Bulgaria și a inclus-o în sfera de influență a Bizanțului. În consecință, Biserica Bulgară independentă, care înainte nu numai că avea autocefalie, dar și statut de patriarhie, a fost desființată, iar în locul ei a luat naștere Arhiepiscopia de Ohrida cu statut de autonomie în cadrul Patriarhiei Constantinopolului.

Teritoriul canonic al Arhiepiscopiei de Ohrida a fost destul de extins: cuprindea Bulgaria, Macedonia, Serbia și România. Prin urmare, când circumstanțele politice s-au schimbat, Bisericile din aceste țări s-au separat de Arhiepiscopia de Ohrida și și-au restabilit (sau și-au dobândit) statutul de autonomie sau autocefalie. În 1767, sultanul turc a desființat Arhiepiscopia de Ohrida, subordonând-o Patriarhiei Constantinopolului ca Mitropolie Prespaniană. În 1913, scaunul episcopal de la Ohrida a devenit parte a Bisericii Ortodoxe Sârbe, în 1915 – Bulgare, în 1919 – din nou Sârbe, în ​​1941 – iarăși Bulgare, iar din 1945 până în prezent face parte din Biserica Ortodoxă Sârbă.

După cum vedem, istoria este foarte complicată, are multe zig-zaguri, care pot fi speculate dacă se dorește pentru a satisface diverse ambiții politice. Astfel, există motive istorice pentru a spune că Arhiepiscopia de Ohrida se poate poziționa ca "Biserica-mamă" de Ohrida pentru Biserica Sârbă. Dar se pot găsi și argumente pentru a afirma contrariul – că Biserica Sârbă poate fi și ea "Biserica-mamă" pentru Arhiepiscopia de Ohrida, de fapt, la fel ca și Biserica Bulgară, din care a Arhiepiscopia de Ohrida a făcut parte un anumit timp.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              

După al Doilea Război Mondial, Macedonia a devenit parte a Iugoslaviei, ale cărei autorități au susținut ideea creării unei Biserici Ortodoxe Macedonene autonome cu centrul la Ohrida. Dar Biserica Sârbă s-a opus. Nu s-a ajuns la o înțelegere, iar în 1967 a fost proclamată autocefalia Bisericii Ortodoxe a Republicii Macedonia, care nu a fost recunoscută nici de Biserica Sârbă, și nici de vreo altă Biserică Autocefală, inclusiv de Biserica Constantinopolului.

În 1998 a existat o încercare de a vindeca schisma macedoneană. Au început negocierile între reprezentanții Bisericii Sârbe și schismaticii macedoneni, care au durat 4 ani și au culminat cu semnarea Tratatului de la Nisa (2002), potrivit căruia "Biserica macedoneană" a primit drepturile celei mai largi a autonomii în cadrul Bisericii Sârbe. De fapt, statutul "Bisericii Macedonene" trebuia să fie asemănător cu statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, dar autoritățile politice din Macedonia, străduindu-se să-și îndepărteze țara de Serbia pe cât este posibil, nu le-au permis ierarhilor "Bisericii Macedonene" să aprobe la Sinod Tratatul de la Nisa.

Subminarea Tratatului de la Nisa a dus la faptul că un număr semnificativ de credincioși macedoneni conduși de mitropolitul Jovan (Vraniškovski) de Veles și majoritatea monahilor au ieșit din schismă și au revenit la comuniunea cu Patriarhul Sârb. Din punct de vedere organizatoric, ei au format Arhiepiscopia de Ohrida, pe care Biserica Sârbă a decis să o reînființeze. În prezent, autoritățile din Macedonia de Nord (numele contemporan al Macedoniei) nu recunosc Arhiepiscopia de Ohrida și chiar l-au arestat de mai multe ori pe mitropolitul Jovan (Vraniškovski). Dar schismaticii din "Biserica macedoneană" se bucură de sprijinul lor deplin.

Încercările de a dobândi autocefalia

Refuzul Bisericii Sârbe de a acorda autocefalia macedonenilor i-a forțat să caute alte căi pentru a obține statutul dorit. În 2005, autoritățile laice ale Republicii Macedonia au cerut Patriarhului Bartolomeu să intervină și să reglementeze statutul canonic al "Bisericii Macedonene". Dar pe atunci patriarhul Bartolomeu era încă preocupat de unitatea Ortodoxiei și prefera să nu stârnească conflicte. În 2009, "Biserica Macedoneană" a decis să se redenumească și a anunțat adoptarea numelui istoric "Arhiepiscopia de Ohrida". Adică numele oficial a devenit "Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia de Ohrida". Acest lucru s-a făcut și pentru că grecii le-au declarat macedonenilor că nu vor tolera cuvântul "Macedonia" nici în numele Bisericii, nici în numele țării. Acest lucru se explică prin faptul că în interiorul Greciei există o zonă cu aceeași denumire. Macedonenii au rezistat multă vreme, dar în 2018 au căzut de acord să-și redenumească țara în Republica Macedonia de Nord.

În 2017, Sinodul "Bisericii Macedonene" a făcut o încercare destul de creativă de a dobândi statutul de autocefalie. El s-a adresat Bisericii Ortodoxe Bulgare (BOB) cu propunerea să o recunoască ca "Biserică-Mamă" în schimbul stabilirii comuniunii euharistice și autocefaliei ulterioare. Bulgarii au răspuns favorabil, iar la 27 noiembrie 2017 Sfântul Sinod al BOB a adoptat o rezoluție prin care se precizează că dacă "Biserica macedoneană" o recunoaște drept "Biserica Mamă", atunci BOB "se angajează să acorde asistență și mijlocire deplină pe lângă Bisericile Ortodoxe Autocefale, făcând tot ce este necesar pentru stabilirea statutului canonic al Bisericii Ortodoxe Macidoniene (BOM)". Cu alte cuvinte, va încerca să convingă Bisericile Locale Autocefale să recunoască autocefalia maceM macedonene, iar patriarhul bulgar Neofit l-a găzduit pe liderul schismaticilor macedoneni.

Dar această idee a fost imediat respinsă cu fermitate. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a declarat că este inacceptabil ca Biserica bulgară să se amestece în jurisdicția sârbă, în timp ce Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului a declarat că consideră acțiunile Bisericii Bulgare anticanonice pe motiv că autocefalia , în opinia lor, poate fi acordată doar de Fanar. Bulgarii au dat înapoi și au respins titlul onorific de "Biserică Mamă".

Este curios fsptul că în aprilie 2018, președintele ucrainean Petro Poroșenko și președintele macedonean Gheorghe Ivanov purtau aproape concomitent negocieri la Fanar pentru proiectele lor religioase de dobândire a autocefaliei. Patriarhul Bartolomeu s-a întâlnit cu ambii, dar a decis să fie precaut și să nu acționeze pe două fronturi deodată. Și, desigur, Ucraina pentru Fanar este o afacere mult mai atractivă decât Macedonia. Prin urmare, subiectul autocefaliei pentru Poroșenko a primit undă verde la Fanar, în timp ce președintelui macedonean i-a spus să aștepte. Dar în ianuarie 2019, atât el, cât și președintele muntenegrean Milo Đukanović, care promova și el proiectul religios "Biserica Ortodoxă Muntenegră", au fost încurajați de așa-numitul exarh al Constantinopolului în Ucraina, arhiepiscopul Daniel (Zelinski) al Pamfiliei. Într-un interviu acordat BBC, el a spus: "Susțin teza conform căreia fiecare națiune care dorește să aibă propria sa Biserică Ortodoxă trebuie să aibă dreptul să o întemeieze și să ceară recunoașterea ei de la celelalte Biserici Ortodoxe, inclusiv atunci când vine vorba de Macedonia și Muntenegru".

La începutul anului 2020, au venit la Fanar pentru negocieri fostul premier al Macedoniei de Nord Zoran Zaev (acum – din nou prim-ministru) și premierul interimar Oliver Spasovski.

Ei au purtat tratative cu patriarhul Bartolomeu despre autocefalia pentru proiectul lor religios. Presa macedoneană a raportat că conducătorul Fanarului a primit recursul "Bisericii Macedonene" împotriva deciziilor Bisericii Ortodoxe Sârbe. Dar patriarhul Bartolomeu nu a făcut nicio declarație cu privire la demararea procesului de acordare a autocefaliei macedonenilor.

Se cere menționat că la 9 iulie 2019, parkerii ruși Vovan și Lexus au publicat înregistrarea unei conversații în care aceștia, dându-se drept reprezentanți ai Fanarului, i-au cerut lui Zoran Zaev o mită de 100000 de euro pentrup Bartolomeu în scopul acordării autocefaliei pentru Biserica Ortodoxă Macedoneană. În timpul conversației, politicianul a fost de acord să dea mită. Z.Zaev a confirmat însuși faptul conversației, dar cu privire la mită, a spus că această înregistrare a a fost montată.

Intervenția Fanarului în Ucraina

În 2018, Patriarhia Constantinopolului a intervenit în viața bisericească din Ucraina, iar acest lucru a schimbat fundamental situația. Pentru Fanar a fost foarte important să lanseze procesul de recunoaștere a BOaU de către Bisericile Autocefale. În acest scop, diplomații americani (în primul rând) și fanarioții au efectuat vizite în țările ortodoxe pentru a-i obliga pe ierarhii Bisericilor Autocefale respective să ia decizia "corectă". În plus, Fanar a încercat să se abțină de la acțiuni iritante în relațiile cu anumite Biserici Autocefale. Prin urmare, tema autocefaliei pentru "Biserica" macedoneană și cea muntenegreană a fost pusă pe pauză. Pe de altă parte, amenințarea Fanarului de a da undă verde proiectelor autocefale din Macedonia de Nord și Muntenegru este un argument puternic pentru a face presiuni asupra Bisericii Sârbe să recunoască BOaU.

În cei trei ani care au trecut de la crearea BOaU, această organizație a fost recunoscută doar de trei Biserici Autocefale: Grecia, Cipru și Alexandria. Și cu mari rezerve – jumătate dintre episcopii ciprioți nu au recunoscut BOaU, iar în Grecia sunt ierarhi care se opun deciziei Întâistătătorului lor. Așa-zisele Biserici Autocefale Slave, în cea mai mare parte, au declarat ferm despre imposibilitatea recunoașterii BOaU. De fapt, în Ortodoxie s-a creat o schismă. Și cea mai serioasă situație este în relațiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Fanar, care nu mai au comuniune euharistică.

De menționat că problema recunoașterii sau nerecunoașterii BOaU nu există de la sine. Ea merge împreună cu alte două subiecte pe care Fanarul le promovează. Este vorba despre recunoașterea unei poziții speciale în Ortodoxie și a unor drepturi exclusive în Biserica Ecumenică pentru Patriarhul Constantinopolului, precum și subiectul unirii ecumenice cu Biserica Catolică în viitorul foarte apropiat. Majoritatea ierarhilor din Bisericile Autocefale sunt pe deplin conștienți de faptul că după ce au recunoscut BOaU, ei recunosc primatul Fanarului în Ortodoxie, și după ce au recunoscut acest primat, vor fi obligați să urmeze Fanarul în noua unire cu catolicii.

Acum Bisericile Autocefale sunt împărțite convențional în două tabere – cele care au recunoscut primatul Fanarului (și, în consecință, legitimitatea BOaU), și cele care consideră că teoria "primului fără egali" este o erezie a "papismului Constantinopolitan". Acestea sunt în principal Bisericile Autocefale care au participat la Sinaxa de la Amman în februarie 2020: Biserica Ierusalimului, Rusă, Polonă, Sârbă, Română și Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei. Aceste Biserici Autocefale reprezintă aproximativ 80% dintre toți credincioșii ortodocși de pe planetă.

La momentul actual, fanarioții au înțeles că au epuizat deja mijloacele de presiune asupra acestor Biserici și, prin urmare, a venit timpul să se treacă la alt acțiuni, în special – la proiectele de legalizare a schismaticilor macedoneni și muntenegreni.

Poziția Bisericii Ortodoxe Sârbe

Biserica Sârbă declară net și consecvent că nu recunoaște BOaU. La începutul anului 2019, după cum relatează ziarul de la Belgrad "Politika", aceasta a trimis o epistole către toate Bisericile Ortodoxe prin care a comunicat că nu recunoaște BOaU și crede că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Mitropolit Onufrie este singurul Mitropolit legitim al Kievului.

La începutul anului 2021, după trecerea la cele veșnice a Patriarhului Serbiei Irineu, Patriarhul Porfirie, care susține același punct de vedere, a devenit Primat al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Chiar înainte de alegerea sa ca Patriarh, a declarat: "Nu-i recunoaștem pe schismaticii ucraineni nepocăiți ca membri ai Bisericii, darămite ca o Biserică Ortodoxă Autocefală normală".

Este amuzant că conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei Serghei Dumenko i-a trimis și el Patriarhului Porfirie o scrisoare de felicitare cu ocazia alegerii sale, numindu-l "confrate".

Se pare că ceva vreme fanarioții au așteptat să vadă dacă noul Patriarh sârb va fi mai conformist decât predecesorul său, dar așteptările le-au fost zadarnice. Prin urmare, a venit timpul să acționeze și să decidă ceva cu privire la "Bisericile" macedoneană și muntenegreană.

Vicarul Patriarhului Serbiei Porfirie, Episcopul Antonie (Pantelič) de Moravice a vorbit despre reacția Bisericii Sârbe la recunoașterea schismaticilor macedoneni și/sau muntenegreni la Conferința Teologică Internațională de la Lavra Peșterilor de la Kiev "Sobornicitatea Bisericii: dimensiuni teologice, canonice și istorice": "Dacă se iau decizii cu privire la problema Macedoniei și Muntenegrului, cel mai probabil este că ne putem aștepta la un fenomen atât de nefericit care ar putea rupe relația euharistică dintre Constantinopol și Biserica Sârbă".

Patriarhul Bartolomeu cunoaște această poziție, dar totuși a decis să găzduiască o delegație reprezentativă a schismaticilor macedoneni la Fanar.

Cum se pot desfășura evenimentele

Ca și în cazul Ucrainei, poziția Fanarului asupra Macedoniei și Muntenegrului va fi în mare măsură influențată nu de religie, ci de politică. Și în mare parte, decizia de a acorda sau nu autocefalia schismaticilor macedoneni și muntenegreni va fi luată nu la Fanar, ci în adâncurile administrației americane. Dar cân se va lua această decizie, se va ține totuși cont de situația politică internă din Macedonia de Nord și Muntenegru, care este diferită. În Macedonia de Nord, autoritățile susțin fără echivoc Biserica macedoneană necanonică și face lobby activ pentru ca ea să primească Tomosul de la Patriarhul Bartolomeu. Pe de altă parte, Arhiepiscopia de Ohrida, aflată în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Sârbe, este persecutată. Având în vedere aceste circumstanțe, acordarea autocefaliei Bisericii macedonene poate fi considerată foarte posibilă.

În ceea ce privește Muntenegrul, în 2020 partidul președintelui Milo Đukanović, un susținător activ al Bisericii Muntenegrene necanonice, a pierdut alegerile parlamentare. Majoritatea în parlament și, în consecință, în Cabinetul de Miniștri, a fost formată din partide care susțin Biserica Ortodoxă Sârbă (BOS). Zdravko Krivokapić, care se poziționează ca credincios al BOS, a devenit prim-ministru, și conform constituției muntenegrene, deține puterea reală în țară. Cu toate acestea, M. Đukanović și-a păstrat funcția de președinte al țării. După schimbarea puterii în Muntenegru, legea conform căreia efectiv toată proprietatea bisericească urma să fie transmisă schismaticilor a fost abolită. Dar astăzi nu se poate spune că guvernul favorizează fără dubii BOS. În mai 2021, Z. Krivokapić în ultimul moment a refuzat să semneze un "acord de bază privind statutul juridic" cu Biserica Sârbă. Presa sârbă a presupus că acest pas a fost făcut sub presiunea ambasadelor țărilor occidentale. BOS a declarat că refuzul de a semna acordul "este un act de discriminare flagrantă".

Pe baza acestui fapt, putem afirma că dacă diplomații americani nu vor reuși să convingă autoritățile muntenegrene să revină la proiectul privind autocefalia "Bisericii Muntenegrene" (o astfel de cotitură a avut loc în Ucraina), această structură religioasa nu va primi Tomosul. Dar dacă Z. Krivokapić va da dovadă de slăbiciune și va susține acest proiect, atunci cu mulă probabilitate, după schismaticii macedoneni, schismaticii muntenegreni vor primi și ei Tomosul.

În cazul unei asemenea evoluții, nu este greu de prevăzut consecințele pentru Ortodoxie. Biserica Sârbă va întrerupe comuniunea euharistică cu Fanarul, negocierile în formatul de la Amman vor primi un impuls puternic pentru activizare, iar Bisericile Ortodoxe Autocefale care încă nu s-au decis, vor fi nevoite să ia o hotărâre în această problemă cât mai curând posibil.