Noile "perle" vechi ale Fanarului: 5 exemple de minciună

În sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae pe stil nou, Patriarhul Bartolomeu a avut o conversație cu jurnaliştii ucraineni. În acest articol vom analiza noile perle vechi ale conducătorului Patriarhiei de la Constantinopol și ale asistentului acestuia, care s-a alăturat conversației. Citatele sunt prezentate conform publicației "Suspilne".

Despre Tomosul acordat Ucrainei și "Constituția" lui Filip Orlik

Patriarhul Bartolomeu a încercat să prezinte problema în așa fel încât să pară că ucrainenii au aspirat timp de multe secole să obțină independența bisericească față de Moscova și au apelat în acest scop la Constantinopol, iar acum, în sfârșit, înțeleapta "Biserică Mamă" a răspuns la aspirațiile de secole ale ucrainenilor și a acordat Ucrainei Tomosul.

Patriarhul Bartolomeu: "Problema autocefaliei Ucrainei nu a apărut cu doi sau trei ani în urmă, ci în ultimele secole, ucrainenii au făcut mari eforturi pentru a avea propria lor Biserică, pentru a-și dobândi autodeterminarea".

Pentru a-și fonda cuvintele, conducătorul Fanarului a menționat un citat din așa-zisa Constituție a lui Filip Orlik din 1710: "După eliberarea Patriei de sub jugul Moscovei, hatmanul trebuie să primească sfânta autoritate primordială de a conduce în capitala Apostolică a Constantinopolului, ca prin ea să recapete relaţiile şi ascultarea filială faţă de Tronul Apostolic al Constantinopolului, de la care, prin propovăduirea Evangheliei și prin sfânta credință și putere, se îvrednicește de întărire".

În primul rând, să ne punem întrebarea: de unde cunoaște atât de bine patriarhul Bartolomeu acest document? Oare nu negociatorii ucraineni i-au insuflat această informație încă de pe vremea lui P.Poroșenko? Dacă da, ei l-au pus pe "sanctitatea sa divină" într-o situație confuză, deoarece "Constituția" conține o mulțime de lucruri de care patriarhul Bartolomeu nu va fi mulțumit.

În al doilea rând, documentul citat de patriarhul Bartolomeu nu este deloc o constituție reală. Chiar și pe site-ul Radei Supreme, el este intitulat "Tratatele și reglementările privind drepturile și libertățile armatei între Maiestatea Milei Sale domnul Filip Orlik, nou alesul hatman al Armatei Zaporojene, între generali, colonei și aceiași Armată Zaporojeană cu acordul deplin al ambelor părți". Atât prin denumire, cât și prin conținut, documentul se referă doar la relația dintre hatman și conducătorii din Secea Zaporojeană .

În al treilea rând, în textul documentului oamenii care locuiau în Ucraina la acea vreme nu au fost niciodată numiți ucraineni, ci exclusiv "poporul malorus".

În al patrulea rând, textul conține obligația de a subordona Biserica din Ucraina Constantinopolului, dar nu există nici cel mai mic indiciu al dorinței acestei Biserici de a obține autocefalia.

În al cincilea rând, literalmente prin câteva rânduri citate de Patriarhul Bartolomeu din textul "Constituției" sus menționate, se arată clar că transferul Ucrainei sub stăpânirea Moscovei a avut un singur și unic scop – păstrarea Ortodoxiei. Un citat din "Constituția" lui Filip Orlik: "Nu este un secret pentru nimeni că glorioasul hatmanul Bogdan Hmelnițki și Armata Zaporojeană s-au răsculat și au început un război drept împotriva Recii Pospolita polono-lituaniene pentru drepturile și libertățile armatei, dar mai ales pentru sfânta credință ortodoxă, care a fost forțată să se unească cu Biserica Romană de către guvernul polonez. După dezrădăcinarea credinței străine din Patria noastră cu ajutorul trupelor Zaporojene și al poporului Rusiei mici, el a cedat în mod voluntar și a intrat sub protecția statului Moscoviei cu un singur scop – pentru păstrarea purității credinței ortodoxe" (cine nu crede – vezi citatul dat pe site-ul Radei Supreme).

Dacă funcționarii ucraineni i-ar fi permis patriarhului Bartolomeu să citească întregul text din acest paragraf, și nu doar sfârșitul lui, conducătorul Fanarului ar fi rămas pur și simplu îngrozit că acest text nu numai că îi zdrobește toate argumentele în favoarea "tomosului", dar chiar și denunță ecumenismul contemporan. Astfel, Filip Orlik care a fost botezat în Ortodoxie, apoi a devenit catolic în colegiul iezuit, și mai târziu a redevenit ortodox, pentru ca la sfârșitul vieții sale să se convertească în islam și nu a simpatizat deloc Imperiul Moscovit, declară limpede că trecerea Ucrainei sub stăpânirea Moscovei, în primul rând, a fost voluntară, și în al doilea rând, a avut ca scop salvarea Ortodoxiei de la unirea cu catolicismul. Mai mult, Filip Orlik depune mărturie că această unire a fost impusă în Ucraina către autoritățile poloneze. Acest lucru nivelează argumentul Fanarului în ceea ce privește acordarea Tomosului schismaticilor ucraineni.

Filip Orlik declară limpede că trecerea Ucrainei sub stăpânirea Moscovei, în primul rând, a fost voluntară, și în al doilea rând, a avut ca scop salvarea Ortodoxiei de la unirea cu catolicismul.

Despre schisma din Ortodoxia Ecumenică

Patriarhul Bartolomeu declară că în Ortodoxie nu există schismă, dar afirmă imediat contrariul: "Frații noștri ruși spun că s-a produs o scindare. Nu există nicio divizare. Totuși, dacă ea există, atunci ei (rușii – Red.) au provocat-o, rupând comuniunea cu patru Biserici. Nimeni altcineva nu a întrerupt comuniunea și nu a creat o scindare în sânul Ortodoxiei".

În primul rând, în realitate scindarea există, deoarece Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană au decis să rupă comuniunea euharistică cu Bisericile Autocefale care au recunoscut Biserica Ortodoxă a Ucrainei schismatică.

În al doilea rând, vina pentru această scindare îi revine în întregime Patriarhiei de ls Constantinopol, pentru că anume ea a intrat în comuniune cu schismaticii ucraineni.

În al treilea rând, comuniunea cu Fanarul a fost ruptă nu doar de "frații ruși, ci și de Biserica Ortodoxă Ucraineană – este vorba de peste o sută de episcopi, aproximativ 13 mii de clerici, aproximativ 5 mii de monahi și zeci de milioane de mireni. Aceștia nu sunt "frații ruși", ci oameni din Ucraina, sau cel puțin o mare parte a poporului său. Ei au fost cei care au fost afectați de acțiunile Fanarului în Ucraina. Iar decizia ierarhiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene de a întrerupe comuniunea este o declarație a faptului că Fanarul a trecut de partea schismei când i-a  recunoscut pe schismaticii ucraineni.

Un citat din Rezoluția Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 13 noiembrie 2018: "Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ucrainene consideră că hotărârile Sfântului Sinod al Patriarhiei de la Constantinopol din 11 octombrie 2018 privind problemele bisericești ucrainene sunt nevalide și nu au forță canonică. În special, decizia de a stabili jurisdicția Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul Ucrainei este rezultatul unei interpretări speculative a istoriei bisericii. Iar decizia de a ridica anatema și alte penitențe bisericești ale conducătorilor schismei și de a recunoaște valabilitatea pseudo-hirotoniilor efectuate de aceștia în timpul aflării lor în schismă, este o consecință a interpretării denaturate a canoanelor ortodoxe. Istoria Bisericii Ortodoxe nu cunoaște cazuri de depășire a schismei prin simpla sa legalizare. Luând astfel de decizii anticanonice, recunoscându-i pe schismatici în demnitate episcopală, Patriarhia Constantinopolului însăși a pornit pe calea schismei, conform canoanelor bisericești. În raport cu acest fapt, comuniunea euharistică a Biserici Ortodoxe Ucrainene cu Patriarhia Constantinopolului este în prezent imposibilă și încetează".

De fapt, aproape imediat după ce a negat schisma în Ortodoxie, Patriarhul Bartolomeu susține că totuși există o schismă. Dar el spune asta doar pentru a învinui Biserica Otodoxă Rusă de această scindare, care ar fi vinovată pentru eșecul Sinodului Cretan din 2016.

Un citat al patriarhul Bartolomeu: "Această schismă a fost începută de Rusia în 2016, când Biserica de la Moscova, și sub influența sa – alte trei Biserici, nu au venit la Sfântul și Marele Sinod din Creta. Toți am pregătit acest Sinod împreună. Până în ianuarie 2016 la Geneva, când am avut ultima întâlnire a Întâistătătorilor Ortodocși, toate Bisericile – inclusiv Rusia – au participat la lucrările de pregătrire a acestui Sinod. Dar în ultimul moment, rușii și încă trei Biserici nu au venit".

Acest lucru cu siguranță nu corespunde adevărului. Nu BORu a făcut presiuni asupra Bisericilor Autocefale să nu participe la Sinod, ci dimpotrivă, refuzul Bisericilor Antiohiei, Georgiei, Bulgară și Sârbă (care au sosit ulterior la Sinod) de a participa la Sinod, a forțat BORu să refuze participarea. Argumentul BORu a fost simplu și logic: dacă nu se poate asigura prezența tuturor Bisericilor Autocefale, Sinodul își pierde automat statutul de ecumenic și, prin urmare, deciziile sale nu vor avea autoritate panortodoxă. În acest caz, este recomandabil de amânat Sinodul, așa cum a scris Patriarhul Moscovei Chiril în scrisoarea sa către Constantinopol. Dar Fanarul a refuzat amânarea Sinodului. De altfel, Biserica Ortodoxă Rusă urma să participe la Sinod, componența delegației fusese deja stabilită, biletele au fost cumpărate și camerele de hotel rezervate.

Dar argumentarea BORu este discutabilă. Mult mai corectă este poziția Bisericii Georgiene (precum și a unor ierarhi din alte Biserici Autocefale), care a refuzat să meargă la Sinodul din Creta, explicând acest lucru nu prin momente procedurale, ci printr-un dezacord fundamental cu faptul că textele documentelor finale ale Sinodului cretan propuse de Constantinopol conțineau erori dogmatice, canonice și terminologice.

Și cel mai important este că după Sinodul de la Creta nu a urmat nicio schismă în Ortodoxie.

Despre visul rușilor

Un alt citat al patriarhului Bartolomeu: "Visul fraților noștri ruși este să devină conducători ai Ortodoxiei. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, pentru că Canoanele Bisericii Ortodoxe și acțiunile Bisericii de-a lungul secolelor au dat întâietate Constantinopolului. Constantinopolul va fi întotdeauna prima Biserică din sistemul Bisericilor Ortodoxe, în timp ce Biserica-soră Rusă va fi a cincea".

Primul lucru care surprinde este de unde conducătorul Fanarului cunoaște visele arhiereilor Bisericii Ortodoxe Ruse. El este ferm convins că "frații ruși" visează, să zicem, nu la un zbor spre Marte, ci la supremația în Ortodoxie. Ar fi potrivit în acest sens să amintim de înțelepciunea populară, în special de proverbul "Ceea ce inima gândește, limba vorbește".

Se produce impresia că problema primatului pentru patriarhul Bartolomeu are aceeași importanță ca "inelul atotputerniciei" pentru unul dintre eroii lui Tolkien – "prețiosul meu!".

Dacă urmărim discursul conducătorului Fanarului, avem impresia că problema primatului pentru patriarhul Bartolomeu are aceeași importanță ca "inelul atotputerniciei" pentru unul dintre eroii lui Tolkien – "prețiosul meu!". Această comparație este cu atât mai pertinentă cu cât Gollum al lui Tolkien, care purta inelul și avea o dependență morbidă de el, bănuia că toată lumea vrea să-l posede. În acest sens, este relevant să ne oprim asupra următoarelor aspecte:

În primul rând, toate disputele legate de primat au fost soluționate de însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Care le-a spus apostolilor săi: "Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor" (Marcu 9:33-35).

În al doilea rând, disputa apostolilor despre întâietate este o dispută între niște oameni care nu au fost încă luminați de Sfântul Duh cu privire la interesele pământești. După pogorârea Sfântului Duh asupra lor în ziua Rusaliilor, astfel de dispute au devenit imposibile în principiu. Ele nici nu au existat, conform istoriei Bisericii primare. Prin urmare, revenirea la astfel de dispute este o revenire la starea omului vechi care, după cuvântul apostolului Pavel, "se trece" (2 Cor. 4:16).

În al treilea rând, patriarhul Bartolomeu nu poate oferi nicio dovadă a acuzațiilor sale împotriva BORu dîn ceea ce privește uzurparea din partea primatului său. Potrivit conducătorului Fanarului, astfel de dovezi se bazează pe două fapte: neparticiparea BORu la Sinodul Cretan din 2016 și rezistența în timpul creării BOaU. Dar bunul simț elementar ne demonstrează că acest lucru nu dovedește în niciun mod ambiția de primat a BORu.

În al patrulea rând, afirmațiile permanente ale patriarhului Bartolomeu că în conformitate cu canoanele, el deține primatul și nu-l va ceda nimănui, ne vorbesc doar că canoanele nu îi acordă acest primat. În caz contrar, el ar tăcea pur și simplu. De exemplu, Papa nu vorbește despre primatul său în catolicism, deoarece canoanele acestei organizații religioase îi atribuie fără echivoc acest primat.

Despre anatema lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici

Dacă cineva a uitat: Filaret Denisenko este fostul conducător (el susține altfel) al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei de la Kiev, iar Macarie Maletici este fostul conducător al Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, care și-au unit structurile pentru a da naștere BOaU.

Un citat al patriarhul Bartolomeu: "În Ucraina a avut loc o scindare din cauza faptului că Moscova i-a caterisit și anatemizat pe Filaret și Macarie, și totul a început de acolo. Când Ucraina a cerut autocefalia după obținerea independenței de stat, Moscova nu numai că nu i-a acordat-o, dar nici nu avea dreptul să le-o acorde, ucrainenii trebuiau să vină la Constantinopol – ei s-au adresat Moscovei și nu au primit autocefalia la începutul anilor '90".

Ce este în neregulă aici?

1. Dacă Filaret a fi un arhiereu, care a fost interzis în preoție și anatematizat de Biserica Ortodoxă Rusă, atunci cu Maletici avem o poveste cu totul diferită. El a plecat din BORu în schismă în 1989 ca preot obișnuit. Niciodată nu a fost arhiereu și nici nu este până în prezent din simplul motiv că a fost  "hirotonit" în BOAU în 1996 de niște oameni fără demnitate episcopală. Prin urmare, "iertarea" lui Maletici de către patriarhul Bartolomeu ca episcop anatematizat este absurdă. Maletici este doar un fost preot interzis în preoție.
2. Patriarhul Bartolomeu din anumite motive "a uitat" că începând cu 1997, a recunoscut pe deplin anatema impusă lui Filaret de Biserica Rusă, drept dovadă fiind scrisoarea sa către Patriarhul Alexie nr.282 din 15.04.1997: "Cu privire la anatema lui Filaret (Mihail Denisenko) si Gleb Iakunin, precum si cu privire la caterisirea si coborârea în rândul mirenilor a lui Valentin (Rusantsov), Adrian (Starina) si Iosaf (Șibaev). Primind  înștiințare despre hotărârea menționată, am informat despre aceasta ierarhia tronului nostru Ecumenic și le-am cerut să nu mai aibă nicio comuniune bisericească cu persoanele menționate".

În cadrul unei conversații cu jurnaliștii ucraineni, conducătorul Fanarului a spus că le-a trimis scrisori lui Macarie și Filaret, explicând că "motivele pentru care au fost anatematizați nu țin de credință sau dogmă, ci sunt de natură disciplinară". Dar dacă anatema lui Filaret a fost "greșită", de ce patriarhul Bartolomeu le-a cerut episcopilor săi să nu aibă nicio comuniune cu anatemizatul Filaret din 1997 până în 2018? Acest lucru a rămas un mister, precum și faptul de ce acești "mitropoliți au primit iertare".

Dar dacă anatema lui Filaret a fost "greșită", de ce patriarhul Bartolomeu le-a cerut episcopilor săi să nu aibă nicio comuniune cu anatemizatul Filaret din 1997 până în 2018?

Un citat al patriarhului Bartolomeu: "Atât Filaret, cât și adepții săi au fost pedepsiți, iar de aici a apărut o rană mare pe trupul Ortodoxiei Ucrainene. Ucrainenii pedepsiți de Moscova s-au adresat Patriarhiei Ecumenice, care din vremea Sinodului IV Ecumenic, adică din secolul al V-lea, are dreptul de a primi cereri de apel. Patriarhia a folosit acest drept, a studiat problema fraților noștri ucraineni, i-a iertat și apoi a oferit ceea ce ucrainenii ceruseră – autocefalia".

Făcând referință la Sinodul IV Ecumenic, conducătorul Fanarului a avut în vedere în mod evident Canonul 9, care prevede: "Dacă vreun cleric are vreo neînțelegere cu altul, să nu-și părăsească propriul Episcop și să apeleze la curtea seculară, ci să aducă mai întâi cazul în fața propriului Episcop, sau să fie judecat de arbitri aleși de ambele părți și aprobate de Episcop. Oricine care acționează contrar prezentei prevederi trebuie să fie supus unor penitențe canonice. Dacă, pe de altă parte, un cleric are o neînțelegere cu propriul său Episcop, sau cu vreun alt Episcop, să fie judecat de Sinodul regiunii. Dar dacă vreun episcop sau cleric are vreo neînțelegere cu mitropolitul aceleiași regiuni, să se adreseze fie la Exarhul eparhiei, fie la tronul capitalei imperiale Constantinopol și să se judece înaintea lui". Fanarioții interpretează aceasta regulă în sensul că în general, toate disputele din toate Bisericile Autocefale urmează să fie soluționate la Constantinopol ca ultimă instanță. Dar ei greșesc. Patriarhii Constantinopolului au avut dreptul de a hotărî în ultimă instanță numai disputele care apăreau în interiorul Bisericii de la Constantinopol, nu și în ​​alte Biserici Autocefale.

Pentru a vă convinge de acest lucru, citiți Canonul 28 al aceluiași Sinod IV Ecumenic, care definește lista completă a regiunilor care se aflau în supunere față de tronul Constantinopolului: "Și deci numai mitropoliții regiunilor Pontului, Asiei și Traciei, și de asemenea episcopii altor popoare din regiunile susmenționate se vor prezenta în fața preasfântului tron ​​al preasfintei Biserici a Constantinopolului". Mai mult, este imposibil de imaginat că, de exemplu, clerul Bisericii Romane s-ar adresa în primul mileniu la Constantinopol, nu la Roma, pentru soluționarea disputelor lor.

Despre vizita in Ucraina

În august 2021, Patriarhul Bartolomeu a efectuat o vizită la Kiev, unde a fost primit de înalți oficiali ai statului și a luat parte la sărbătorirea a 30 de ani de Independență a Ucrainei. El și-a apreciat vizita ca fiind foarte reușită. Despre vizita sa în Ucraina, care este departe  de a putea fi numită reușită, puteți citi în articolul "Vizita Patriarhului Bartolomeu: Concluzii".

Un citat al Patriarhului Bartolomeu: "Oriunde am fost, mi-au mulțumit pentru acordarea tomosului de autocefaliei... Mi-a plăcut și că am văzut dorința statului ucrainean de a coopera cu Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei. Faptul că citesc că o mulțime de comunități se alătură Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei confirmă încă o dată că ucrainenii doresc să aibă propria lor Biserică Ortodoxă".

În primul rând, de ce patriarhul Bartolomeu, care afirmă că "peste tot oamenii i-au mulțumit pentru acordarea tomosului de autocefalie", a ignorat multele mii de credincioși Bisericii Ortodoxe Ucrainene din apropierea Radei Supreme, care așteptau să-i spună direct despre atitudinea lor față de acest Tomos ? Conducătorul Fanarului a intrat rușinos în clădire pe ușa din spate și a plecat repede după întâlnirea cu președintele Radei Supreme.

În al doilea rând, "dorința statului ucrainean de a coopera cu Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei" nu este altceva decât o încălcare de către autoritățile ucrainene a principiului constituțional al separării bisericii de stat, precum și un exemplu viu de discriminare împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonică.

În al treilea rând, remarca conducătorului Fanarului despre "tranzițiile" comunităților în jurisdicția BOaU este pur și simplu șocantă, deoarece majoritatea sunt simple acaparări. De exemplu, radicalii din "Sectorul de dreapta" au declarat deschis că au participat la peste 50 de astfel de "tranziții către BOaU". Și în general, faptele confiscării lăcașurilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt atât de numeroase și fixate documentar, încât au fost deja recunoscute la nivelul ONU, OSCE și altor organizații pentru drepturile omului.

Și în al patrulea rând, zeci de milioane de ucraineni nu vor să recunoască BOaU și doresc să rămână fideli Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Oare conducătorului Fanarului "nu-i pasă" de părerea lor și de drepturile lor religioase? Îm cele din urmă, tocmai această frază a fost folosită pentru acomenta faptul că Biserica Ortodoxă Rusă nu-i pomenește numele la slujba patriarhală. "Voi răspunde la aceasta că nu-mi pasă! Da!", a declarat "sanctitatea sa divină".

Concluzii triste

Toate aceste declarații ale patriarhului Bartolomeu vorbesc despre un lucru – el continuă să persiste în refuzul său de a recunoaște ceea ce este evident, și anume:

• Patriarhul Constantinopolului nu este conducătorul Bisericii Universale și nu are nicio împuternicire exclusivă în comparație cu alți primați;
• BOaU a fost creată ilegal, cu încălcarea canoanelor Bisericii;
• Proiectul BOaU s-a dovedit a fi nereușit: este respins de milioane de credincioși ucraineni, nu este recunoscut de majoritatea Bisericilor Autocefale, este însoțit de scandaluri permanente legate de comportamentul nedemn al "ierarhilor" BOaU;
• Acțiunile Fanarului în Ucraina nu au vindecat scindarea, ci dimpotrivă, au agravat-o și au nivelat practic perspectivele tămăduirii sale;
• Patriarhul Bartolomeu a adus în Ucraina dușmănie, ură, violență și încălcarea drepturilor credincioșilor.

Prin urmare, o problemă stringentă pentru întreaga Biserică este demascarea erorilor patriarhului Bartolomeu, și în special a ereziei "papismului de la Constantinopol" la nivel panortodox, precum și evaluarea acțiunilor Fanarului din perspectiva canoanelor ortodoxe.