Care este ținta Concepției ecumenice a Bisericii Ucrainene Greco-Catolice?
BUGC se declară Biserica Locală Kieveană, în jurul căreia trebuie să se unească toate celelalte. Ce se are în vedere?
La sfârșitul lunii octombrie 2021, BUGC și-a publicat Concepția ecumenică actualizată. Versiunea anterioară a fost adoptată în 2015 pentru un termen de 5 ani. Noua Concepție ia în considerare realitatea modificată, și în primul rând, apariția Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU).
Concepția ecumenică a BUGC este un document oficial care articulează anumite afirmații pe care greco-catolicii doresc să le transmită societății, în primul rând celei ucrainene. Aceste afirmații într-o formă mai populară sunt adesea exprimate de conducerea BUGC, precum și de reprezentanții instituțiilor de învățământ uniate. În acest articol nu vom cita declarații ale liderilor uniați, ci ne vom concentra pe analiza Concepției. Trebuie să constatăm că uniați știu să fie elocvenți și convingători. Ei (și mai mult catolicii "puri") se pricep să încapsuleze niște idei complet false și dăunătoare într-un "înveliș" atât de atractiv, încât sunt acceptate ca atare și determină viziunea multor oameni. Prin urmare, este foarte important să denunțăm aceste afirmații false și să explicăm ce ele înseamnă în realitate.
Afirmația 1: Ecumenismul este un lucru plăcut lui Dumnezeu
Concepția afirmă: "Ecumenismul ca mișcare pentru restabilirea unității depline a creștinilor este calea Bisericii lui Hristos; nu este o completare, ci o parte integrantă a ființei Bisericii și a activității sale pastorale".
Într-adevăr, Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a pătimi pe cruce, s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl: "Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis" (Ioan 17, 20-21). Deși aceasta nu este o poruncă a lui Hristos către urmașii Săi, așa cum pretind mulți, ci rugăciunea lui Hristos către Tatăl cel Ceresc, totuși creștinii sunt obligați să facă tot ce le stă în putere pentru ca această rugăciune să devină realitate. Greco-catolicii (și nu numai ei, ci și mulți ortodocși), pe baza acestor cuvinte ale lui Hristos, susțin că toți creștinii trebuie să lupte pentru unitate, dar puțini acordă atenție faptului cum trebuie să fie această unitate. Cuvintele lui Hristos ne lasă de înțeles că modelul unei astfel de unități este chipul Sfintei Treimi. Dar cele trei Ipostase ale Sfintei Treimi pot întruchipa credințe diferite? Poate Duhul Sfânt să purceadă și să nu purceadă în același timp de la Dumnezeu Fiul? Evident că nu! De aceea, cuvintele Rugăciunii arhierești a lui Hristos pentru unitatea ucenicilor săi în primul rând sunt cuvinte despre unitatea în credință. Nu putem crede în dogme diferite și ne afla în unitatea despre care ne vorbește Hristos.
Dacă tindem către o unitate evanghelică adevărată, trebuie mai întâi să ne unim în credință, care nu poate fi obiectul unui compromis între ortodocși, catolici sau oricare altă credință. O astfel de variantă de compromis ar însemna că pe pământ nu există o doctrină adevărată, care în viitor ar putea fi găsită pe cale de compromis. Bineînțeles, aceasta este o minciună. Hristos a creat o singură Biserică, care se bazează pe o singură doctrină corectă, iar abaterile de la această doctrină sunt abateri de la Adevăr și distorsiuni ale Adevărului. Prin urmare, pentru împlinirea cuvintelor lui Hristos despre unitate, este necesar de stabilit care dintre confesiunile creștine existente – ortodoxă, catolica sau protestantă – este adevărata Biserică și de se alăturat la Ea, acceptându-i în întregime mărtutisirea de credință și respingând toate rătăcirile.
Calea compromisului, mișcarea către unitate cu păstrarea diferențelor în dogmele cheie, cu siguranță nu ne va conduce la unitatea despre care a vorbit Hristos. Dar tocmai aceasta este calea pe care în prezent pășește ecumenismul.
În acest articol nu vom oferi argumente în favoarea faptului că anume Biserica Ortodoxă este Biserica pe care Hristos a creat-o și despre care El a spus: "Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui...." (Matei 16:18). Dar vom spune următoarele: calea compromisului, mișcarea către unitate cu păstrarea diferențelor în dogmele cheie, cu siguranță nu ne va conduce la unitatea despre care a vorbit Hristos. Dar tocmai aceasta este calea pe care în prezent pășește ecumenismul. Astăzi ni se propune să închidem ochii la diferența de dogme, diferențele majore în învățătura morală (să ne gândim la cochetările Papei Francisc cu sodomiții!), diferențele fundamentale în practica rugăciunii, diferența dintre idealurile sfințeniei și în viziunile asupra mântuirii. Fără să mai vorbim despre decretele canonice care interzic comunicarea cu ereticii.
Trebuie să menționăm că în Concepția lor ecumenică, uniații au definit minimul dogmatic prin care ei consideră posibilă această unitate. Astfel, în Concepție se spune: "Ca atare, ecumenismul caută să-i readucă împreună numai pe creștini, adică pe cei care cred în Sfânta Treime, realizează în viață cuvintele Evangheliei, cei care sunt botezați în numele Tatălui, Fiului și al Sfântului Duh și care cred în natura divină și umană a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos". Totuși, pentru cel care cunoaște doctrina creștină, știe foarte bine că acest minim dogmatic nu este suficient. Chiar și Crezul Niceo-Constantinopolitan care stă la baza doctrinei Bisericii, dar nu o epuizează, este mult mai cuprinzător decât acest minim.
Prin urmare, putem constata că ecumenismul contemporan nu tinde către unitatea despre care a vorbit Hristos.
Ecumenismul contemporan nu aspiră către unitatea despre care a vorbit Hristos.
Afirmația 2: despre Bisericile care provin "din cristelnița Sfăntului cneaz Vladimir"
De mult timp deja uniații au inventat existența "Bisericilor de la Botezul lui Vladimir" în Ucraina. Trebuie să notăm că invenția lor a fost destul de reușită, deoarece justifică foarte bine pretențiile greco-catolicilor de a se numi ortodocși și de a-și urmări cronologia de la Botezul Țării Rusiei în 988. Concepția ecumenică a BGCU merge și mai departe și deduce existența uniaților în general de la creștinii din primele secole, care au trăit în orașele grecești din Crimeea. Există mai multe confesiuni în Ucraina care se autointitulează ortodoxe: Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOU), Biserica Ortodoxă a Ucrainei(BOaU, nou înființată) și... Biserica Ucraineană Greco Catolică ( BUGC). Anterior, în locul BOaU existau Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului (BOU-PK) și Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BOAU). Concepția uniată a "Bisericilor de la Botezul lui Vladimir" afirmă că ele toate au luat naștere în 988. Din exterior pare foarte frumos și nu supără pe nimeni, și oferă temei pentru posibila lor unificare în viitor.
Dar să ne punem o întrebare simplă – câte Biserici a întemeiat Sfântul Vladimir în anul 988? Oare trei? Nu, sfântul cneaz Vladimir a întemeiat o singură Biserică. Ea nu s-a putut împărți după un interval de timp în trei confesiuni, adică în Biserica Ortodoxă Ucraineană, BGCU și BOaU, din același motiv pentru care singura Biserică a lui Hristos nu s-a putut împărți în Ortodoxie, catolicism și protestantism. Așa cum catolicismul și apoi protestantismul și-au schimbat crezul inițial și s-au îndepărtat de Biserica lui Hristos, la fel și uniații, urmați de schisma autocefală (BOAU) și reprezentanții Patriarhiei de la Kiev, au schimbat doctrina originală și s-au îndepărtat de Biserică, care se numeşte Biserica Ortodoxă Ucraineană din Ucraina și este condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie. În cazul uniaților, schimbarea doctrinei de la ortodoxă la catolică a fost evidentă, iar în cazul autocefalilor – a fost o denaturare a dogmei Bisericii (cred întru Una Sfântă Sobornicească și Apostolicească Biserică) și sfintelor canoane.
Repetăm ideea: Biserica nicidecum nu poate fi divizată. "Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui" (Matei 12:25). Și Biserica va dăinui prin cuvântul Domnului: "Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui..." (Matei 16:18). Prin urmare, dacă vedem că Biserica este "împărțită" în mai multe părți, aceasta înseamnă că doar una dintre aceste părți este adevărata Biserică, în timp ce toate celelalte sunt comunități care s-au desprins de Ea și au încetat să fie parte a Ei.
Dacă vedem că Biserica este "împărțită" în mai multe părți, aceasta înseamnă că doar una dintre aceste părți este adevărata Biserică, în timp ce toate celelalte sunt comunități care s-au desprins de Ea și au încetat să fie parte a Ei.
Astfel, afirmația că în Ucraina există "Biserici de la Botezul lui Vladimir" este o înșelăciune. Pe pământul nostru există o singură Biserică, întemeiată de Sfântul cneaz Vladimir deopotrivă cu Apostolii. Nu vom cita argumente în favoarea faptului că această Biserică este Biserica Ortodoxă Ucraineană.
În ceea ce privește istoria apariției BUGC, aceasta a început nu în 988, ci în 1596, când doi episcopi ucraineni au comis un act de trădare a Ortodoxiei, acceptând pe deplin toate erorile catolice și jurând credință Papei.
Afirmația 3: Biserica întemeiată de cneazul Vladimir era în esență uniată
BUGC susține că Biserica care a fost fondată în Rusia în 988, se afla în comuniune atât cu Biserica de la Constantinopol și cu alte Biserici Autocefale, cât și cu Tronul roman. Ceea ce înseamnă că în terminologia contemporană, Ea era Uniată.
Un citat din Concepția Ecumenică: "Biserica lui Hristos din Ucraina, cunoscută încă de la Creștinarea Țării Rusiei ca Mitropolie a Kievului, a apărut istoric din asimilarea tradiției bizantine. Inspirându-se cu generozitate din izvoarele teologice, liturgice, canonice și duhovnicești ale tradiției bizantine, într-o combinație organică cu tradiția lăsată de Sfinții Chiril și Metodiu și valorizându-și propria cultură autohtonă, Biserica de la Kiev s-a aflat în comuniune euharistică cu Biserica Occidentului creștin și cu urmașul lui Petru – Papa de la Roma".
Din nou, aceasta este o afirmație foarte frumoasă, greu de contestat la prima vedere. Despărțirea Bisericii Răsăritene și a celei Romane a avut loc în 1054, dar Mitropolia Kievului a apărut în 988. Plecând de la aceste date, uniații susțin că timp de 66 de ani Mitropolia Kievului a fost în comuniune cu Tronul roman. Dar corectitudinea acestei afirmații se limitează doar la aceste date. De fapt, până la Creștinarea Țării Rusiei, Ortodoxia și latinismul aveau deja tradiții creștine diferite, cu puncte de vedere diferite asupra unor probleme dogmatice precum purcederea Duhului Sfânt și conducerea în Biserică. În ritul latin, doctrina Filioque și rolul conducător al papei în Biserică era deja ferm înrădăcinat, în timp ce Ortodoxia vorbea deja fără echivoc împotriva acestor dogme modificate. Anul 1054 a consolidat doar decalajul formal.
Trebuie să acordăm atenție la două monumente ale scrierii noastre, din care rezultă cu cea mai mare claritate că oamenii care au locuit în Țara Rusiei la sfârșitul secolului al X-lea, au perceput Ortodoxia și latinismul ca două credințe diferite. Ne referim la "Povestea anilor trecuți" și "Epistola cuviosului Teodosie din Peșteri către marele voievod Iziaslav despre credința vareagilor sau cea latină".
În "Povestea anilor trecuți" se relatează cum cneazul Vladimir a ales credința. Din această istorisire rezultă că atât sfântul cneaz cât și persoanele din anturajul său înțelegeau credința latină ca ceva separat de credința greacă. Drept urmare, Sfântul Vladimir a respins latinismul.
Un citat: "Atunci au venit străinii de la Roma și au spus: "Noi am venit, trimiși de Papa", și s-au întors către Vladimir: "Așa îți spune Papa: Țara ta este asemănătoare cu a noastră, dar credința ta nu este ca a noastră, pentru că credința noastră este lumină; ne închinăm înaintea lui Dumnezeu, Care a creat cerul și pământul, stelele și luna și tot ce respiră, iar zeii voștri sunt doar niște chipuri cioplite din lemn". Vladimir i-a întrebat: "Care este porunca voastră?" Ei au răspuns: "Postul să fie după putere: dacă bea sau mănâncă cineva, atunci toate acestea să le facă întru slava lui Dumnezeu, cum ne-a spus învăţătorul nostru Pavel". Vladimir le-a răspuns nemților: "Duceți-vă de unde ați venit, căci părinții noștri nu au acceptat aceasta".
Încă până la cneazul Vladimir, latinismul în Țara Rusiei era perceput ca o credință diferită de Ortodoxie.
În acest text, cuvintele cneazului Vladimir că "părinții noștri nu au acceptat aceasta" sunt cruciale. Cel mai probabil, sfântul cneaz se referă la cazul misiunii nereușite a episcopului latin Adalbert, care a fost alungat cu rușine din Țara Rusiei sub domnia cneaghinei Olga. În orice caz, aceste cuvinte mărturisesc că și până la domnia cneazului Vladimir, latinismul în Țara Rusiei era perceput ca o credință diferită de Ortodoxie.
Epistola cuviosului Teodosie vădește și mai clar acest lucru. În unele copii ea este precedată de prefața că a fost scrisă nu din inițiativa personală a cuviosului, ci ca un răspuns pentru cneazul Iziaslav, ceea ce ne sugerează că Iziaslav înțelegea că Ortodoxia și latinismul sunt credințe diferite, dar a vrut să înțeleagă pentru el însuşi în ce anume constă această diferenţă.
Un citat: "Cererea de îndrumare a cneazului Iziaslav, fiul lui Iaroslav, nepotul lui Vladimir, către starețul Peșterilor Teodosie despre credința latină. Și așa a zis Iziaslav: spune-mi, părinte, despre credința varegilor".
Ca răspuns, cuviosul Teodosie, care la acea vreme era cel mai autoritar duhovnic din Rusia Kieveană, a scris: "Eu, Teodosie, un rob nevrednic al Preasfintei Treimi, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, născut în credința curată și ortodoxă și educat în legea cea bună de un tată binecredincios și o mamă creștină, care m-au învățat să urmez legea cea bună și obiceiurile ortodocșilor, dar să nu mă inițiez în credința latină, să nu respect obiceiurile lor și să evit adunările lor, să nu ascult nici o învățătură de a lor și să mă feresc de toate obiceiurile și năravurile lor". Adică deja părinții cuviosului Teodosie știau că credința latină este diferită de cea ortodoxă și și-au învățat copiii să o evite în toate modurile posibile. Respingerea latinismului de către cuviosul Teodosie a fost atât de puternică încât, în general, a negat posibilitatea mântuirii celor care îl mărturiseau.
Un citat: "Sunt pline de pierzanie și credința, și faptele lor <...> Nu există o altă credință mai bună decât credință noastră, una sfântă ortodoxă curată și cinstită. Cine va trăi în această credință se va curăți de păcate și va scăpa de chinul cel veșnic, și va dobândi viața cea veșnică, devenind părtași la bucura nesfârșită alături de sfinți. Dar cei care mărturisesc o altă credință, fie că este latină, aramaică sau sarazină, nu pot vedea viața veșnică și nici nu se pot alătura sfinților".
Astfel, putem afirma că Biserica Rusă întemeiată de cneazul Vladimir nu se afla în comuniune cu Roma, iar încercările de a demonstra contrariul nu sunt altceva decât speculații asupra unor date istorice.
Afirmația 4: BUGC – Biserică Locală a Kievului
Cele două afirmații anterioare că BUGC ar fi "Biserică de la Botezul lui Vladimir", întemeiată în 988, și că la începutul existenței sale Mitropolia Kievului se afla în comuniune cu Tronul roman, duc în mod logic la următoarea afirmație a greco-catolicilor – anume BUGC este biserica care cel mai deplin corespunde Mitropoliei primordiale a Kievului. Prin urmare, BUGC este Biserica Locală a Kievului.
În special, Concepția ecumenică prevede: "Caracterul local al BUGC este determinat în mod tradițional de două aspecte. Pe de o parte, având o legătură istorică cu Biserica-mamă – Biserica Constantinopolului, și fiind una dintre moștenitoarele legitime ale Mitropoliei istorice a Kievului, BUGC aparține Orientului creștin, păstrând și respectând spiritualitatea, teologia, rânduiala canonica și ritul oriental. Pe de altă parte, se bucură comuniunea deplină cu Episcopul Roman și cu toate Bisericile locale catolice. Uniații afirmă că păstrează "spiritualitatea orientală, teologia, ordinea și ritul canonic".
În realitate, în BGCU se păstrează din toate cele mai sus enumerate doar ritul. Toate celelalte: duhovnicia, teologia și ordinea canonică sunt catolice. Acet lucru este ușor de demonstrat prin exemple concrete, dar ele nu se încadrează în formatul acestui articol.
Un citat din Concepția ecumenică: "Biserica nedivizată de la Kiev (din anul 988 – Ed.) nu a fost sfâșiată de lupte frățești, iar memoria ei mistică păstrează până în prezent o amintire liturgică constantă a creștinismului nedezbinat din primul mileniu. De aceea, BUGC este în deplină comuniune cu Biserica Catolică, unindu-se în jurul succesorului Apostolului Petru, și mărturisește fraților săi necatolici că unitatea bisericească nu este doar un scop îndepărtat pe care creștinii trebuie să îl atingă, dar și o realitate care poate fi trăită astăzi".
Prin urmare, uniații susțin că BUGC este în prezent un model de unitate bisericească, lăsând în afara parantenzei diferența de doctrină și alte aspecte, menționate mai sus. Cuvintele că BUGC întruchipează "unitatea ecleziastică" și că este <...> "o realitate care poate fi trăită astăzi", sunt o invitație adresată "Bisericilor de la Botezul lui Vladimir" de a se uni în jurul BUGC.
Afirmația 5: Unitatea este posibilă numai prin supunerea față de Papă
Toate cuvintele frumoase despre unitate în diversitate, respect pentru tradițiile a diferite confesiuni și asigurarea că BUGC păstrează spiritualitatea răsăriteană, teologia, ordinea și ritul canonic oriental" nu sunt altceva decât o momeală. În final, totul se reduce la un singur lucru – supunerea față de Papă.
În final, toată retorica ecumenica a BGCU se reduce la un singur lucru – supunerea față de Papă.
Un citat din Concepția ecumenică: "Astfel, BUGC mărturisește: "Plinătatea Bisericii lui Hristos lucrează în fiecare Biserică Locală care se află în comuniune cu alte Biserici Locale. Un semn vizibil al comuniunii Bisericilor este Arhiereul Ecumenic – Papa, al cărui primat în dragoste și slujire ca învățător aparține moștenirii credinței întregului creștinism".
De fapt, această exprimă esenta Concepției ecumenice, și mai larg – întreaga esență a catolicismului din care fac parte uniații ucraineni. Adică Papa este măsura a tot. Să citim încă o dată acest citat. Nu găsim nici o mărturisire de credință unică, nici norme morale unice, nici măcar unitatea Euharistică nu este "un semnl vizibil al comuniunii Bisericilor", ci Papa.
Concluzie
Cele relatate mai sus ne permit să facem o concluzie simplă și succintă: dacă te lași sedus de "cuvintele frumoase" ale greco-catolicilor și te vei alătura ecumenismului, vei ajunge cu siguranță în supunere față de Papa. Dacă vă este pe plac această perspectivă sau nu, depinde de hotărârea personală a fiecăruia.
