Creștinul trebuie să-și apere sfintele lăcașuri?

07 February 20:05
2177
Credincioșii trebuie să-și apere sfintele lăcașuri. Imagine: UJO Credincioșii trebuie să-și apere sfintele lăcașuri. Imagine: UJO

De la credincioșii BOUkr sunt acaparate sfintele lăcașuri, adesea cu ajutorul forței fizice. Trebuie oare să le apărăm și dacă da, atunci cum?

Foarte des, UJO scrie despre cazuri de acaparări ale bisericilor în Ucraina. Unele comunități își apără bisericile, în timp ce altele - nu. De asemenea, aproape în fiecare zi raportăm despre privegerea cu rugăciune neîntreruptă lângă zidurile Lavrei Peșterilor de la Kiev, care se desfășoară de aproape un an. În primăvara 2023, la astfel de manifestări au participat sute de enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Astăzi nu sunt atât de mulți. Și se aud din ce în ce mai multe voci: mai este oare necesară aceasta priveghere? Putem noi, credincioșii, să schimbăm ceva? Nu ar fi mai bine să ne retragem și să renunțăm la sfântul lăcaș? Suntem convinși că nu, nu ar fi mai bine. Mai mult, suntem siguri că creștinii pot și trebuie să reziste fărădelegii care se săvârșește în țara noastră față de Biserică. Cum? Pentru a răspunde, să luăm în considerare câteva cazuri când creștinii (contemporanii noștri) au apărat și continuă să-și apere sfintele lăcașuri. Să începem cu Grecia.

"Profanarea catedralei este o insultă la adresa tuturor cetățenilor"

Pe 4 februarie 2024, niște vandali neidentificați au profanat catedrala Bisericii Ortodoxe a Greciei din orașul Larissa, pictând pe pereți slogane în susținerea LGBT și a căsătoriilor între persoane de același sex și insulte la adresa Bisericii.

Acest lucru s-a întâmplat cu o zi înainte când toate bisericile din Grecia urmau să citească enciclica împotriva legii privind legalizarea căsătoriilor gay.

Să fim atenți la modul în care credincioșii, societatea seculară și autoritățile au reacționat la incidentul dat.

La doar o oră după incident, câteva sute de cetățeni s-au adunat în biserică. În aceeași seară s-au alăturat preoții eparhiei și credincioșii din localitățile învecinate. Interesant este că eparhia a ales pentru denumirea întâlnirii cuvintele din Triod: "Poporul Meu, ce ți-am făcut și cum M-ai răsplătit?" (un citat din antifona a 12-a din Vinerea Mare: "Acestea zice Domnul către iudei: Poporul Meu, ce am făcut vouă? Sau cu ce v-am supărat? Pe orbii voștri i-am luminat, pe cei leproși i-am curățat, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul Meu, ce am făcut vouă? Și cu ce Mi-ați răsplătit? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oțet; în loc ca să mă iubiți, pe Cruce M-ați pironit..." ). Atât de mulți oameni au venit la miting, încât mitropolitul Ieronim al Larissei și Tirnavosului a trebuit să liniștească autoritățile locale: "Avem o acțiune pașnică".

Dar nici autoritățile nu au tăcut.

Primul care a luat cuvântul a fost primarul orașului, Tanasis Mamakis: "Îmi exprim furia și dezgustul față de vandalismul din bazilica Sf. Ahileios. Mințile bolnave au jignit nu doar un loc sfânt, ci întregul oraș și toți locuitorii lui! Niciun drept la libertatea de exprimare nu poate fi transformat în indecență și insultă la adresa religiei, ierarhiei și simbolurilor noastre sfinte".

Apoi autoritățile regionale au luat cuvântul. Serviciul de presă al Tesaliei a declarat: "Protecția spațiului public este datoria tuturor cetățenilor, deoarece este un element vital al societății și în cele din urmă al democrației însăși. Cazurile de vandalism în locurile publice merită o condamnare imediată".

Cuvinte de indignare au venit și de la secretarul-șef al Ministerului Educației, care a spus că "insulta manifestată astăzi sub formă de vandalism al bazilicii Sf. Ahileios nu afectează doar libertatea religioasă, ci și libertatea de exprimare". "Asemenea acțiuni condamnabile subminează coeziunea socială", a notat fucționarul.

În plus, reprezentanții altor religii nu au stat deoparte. De exemplu, comunitatea evreiască din Larissa și-a exprimat "profunda întristare" cu privire la incident, deoarece "profanarea spațiului public și în special a locurilor sfine de adunări și rugăciuni este absolut inacceptabilă".

După cum vedem, în Grecia atât credincioșii, cât și funcționarii, și chiar necredincioșii înțeleg că profanarea locurilor este inacceptabilă. Nu poate exista democrație și libertate de exprimare într-o țară în care lăcașurile sfinte sau o religie sunt supuse persecuției. Unele resurse mass-media grecești au început chiar să ceară ca în țară să fie adoptate legi împotriva "creștinofobiei" – pentru a proteja sfintele lăcașuri de profanare. În același timp, reprezentanții guvernului consideră că vandalismul împotriva lăcașurilor sfinte este o rușine și o insultă pentru toți locuitorii atât ai orașului, cât și ai țării.

Georgia

În acest context, trebuie să ne amintim, de asemenea, cum au reacţionat credincioşii şi autorităţile georgiene la profanarea icoanei Sfintei Matrona. În ianuarie 2024, la Tbilisi, un activist a împroșcat cu vopsea icoana Sfintei Matrona din Moscova. Cauza a fost reprezentarea lui Stalin pe ea.

A doua zi, zeci de oameni au protestat la casa Natei Peradze, care a turnat vopsea pe icoană. Participanții la miting a acuzat-o pe Peradze de profanarea icoanei și au subliniat că "vor face ceea ce statul și legea nu au făcut". Drept urmare, autoritățile au fost nevoite să intervină, luând sub protecție casa femeii, iar Tribunalul orașului Tbilisi a condamnat-o la cinci zile de detenție. Icoana a fost curățată și pusă într-un loc mai la vedere în catedrală; iar mai târziu, Patriarhia a cerut să fie repictată. Totuși, spiritele nu s-au potolit. Pentru că peste câteva zile mii de oameni au ieșit în stradă în semn de protest față de profanarea Icoanei Sfintei Matrona. Aceștia au cerut ca dosarul de huliganism mărunt intentat împotriva femeii să fie recalificat drept infracțiune penală.

"Ne-am adunat aici cu o cerință specială, iar această cerință este dreptatea. Cerem pedeapsă pentru toți cei care tratează Biserica noastră Mamă într-un mod care depășește limita", a declarat Zurab Maharadze, liderul mișcării de protest de la miting.

Trebuie remarcat faptul că sentimentele anti-ruse sunt destul de puternice în Georgia. Prin urmare, conform logicii multor "patrioți" ucraineni, motivul indignării poporului este complet de neînțeles: icoana o înfățișează pe Sfânta Matrona "rusă" a Moscovei, iar vopseaua a fost turnată pe ea pentru că acolo era reprezentat tiranul Iosif Stalin. Ce este în neregulă, de ce sunt nemulțumiți georgienii? S-au auzit voci și în Georgia. Totuși, una este să nu fii de acord cu cineva cu privire la o problemă sau alta și cu totul altceva este să insulți. Astfel de lucruri sunt diferențiate clar în Georgia. Tocmai din acest motiv, reprezentanții autorităților se pronunță în favoarea răspunderii penale pentru profanarea clădirilor și obiectelor de cult, indiferent de apartenența lor confesională. Partidul de guvernământ Visul Georgian a declarat că există măsuri similare în mai multe țări din UE.

Cu alte cuvinte, orice persoană sănătoasă la minte înțelege că profanarea lăcașurilor sfinte – chiar dacă ceva îți este antipatic – este un fenomen cu totul sălbatic care nu-și are locul într-o societatea civilizată.

Dar ce se întâmplă în Ucraina?

De ce în Ucraina nu se înțelege acest lucru? De ce avem o cantitate incredibilă de blasfemie, insulte și ofense directe îndreptate asupra Bisericii "incorecte", precum și asupra sfinților "greșiți" și a credincioșilor "greșiți" din țara noastră? Să ne amintim că după emisiunea blasfemică din "Cartierul 95", când au fost rostite insulte împotriva lui Dumnezeu, a Bibliei și Ortodoxiei în general, nu a urmat nimic. Da, hulitorii au fost dați în judecată. Și rezultatul? Nu a ieșit nimic pozitiv din asta. Dar au existat consecințe negative. De exemplu, un preot din Vinița a fost tăiat cu un brici la gât. Unui alt preot din Cerkasy i-a fost rupt maxilarul în bătaie. Un ierarh din Ivano-Frankivsk a fost lovit de mai multe ori în față de un activist. Și acum câteva zile, mitropolitul Longhin a fost bătut cu cruzime. Evident, suntem creștini și atunci când suntem loviți pe obrazul drept, trebuie să îl dăm și pe celălalt. De asemenea, este evident că nu putem și nu trebuie să ne apărăm lăcașurile sfinte cu armele în mână. Dar trebuie să facem ceva sau nu?

De exemplu, Apostolul Pavel a cerut un proces în fața Cezarului și s-a folosit de toate drepturile unui cetățean roman. Așadar, trebuie să recurgem la astfel de măsuri − protecția legală a locurilor noastre sfinte, a bisericilor noastre, a credinței și a drepturilor noastre. Țara noastră are o Constituție pentru aceasta, de a cărei existență trebuie să reamintim multor funcționari. Noi, creștinii, nu avem dreptul să rămânem tăcuți atunci când lăcașurile noastre sfinte sunt profanate. Și trebuie să folosim toate mijloacele legale pentru a le proteja.

Dar, în primul rând, putem și trebuie să ne rugăm. Cu toții, împreună. Privigerea în rugăciune lângă zidurile Lavrei nu necesită eforturi extraordinare din partea noastră – este suficient să venim și să fim alături de cei care sunt aproape în fiecare zi. O dată pe săptămână, o dată la două săptămâni – dar să venim. Mai ales acei din Kiev. Și noi ceilalți? Nu este atât de ușor acum, ținând cont de vremea războiului, să venim la Kiev.

De asemenea, toți ceilalți pot sprijini Lavra și călugării din mănăstire prin rugăciune. Un exemplu este Muntenegru. Acolo, zeci de mii de oameni au ieșit la procesiuni religioase în fiecare zi. Apoi, din cauza COVID-19, toate procesiunile au fost interzise, ​​dar oamenii au continuat să se roage. În fiecare zi, la o anumită oră, citeau rugăciuni și puneau lămpi la ferestrele caselor lor în semn de sprijin pentru Biserică. Cu alte cuvinte, credincioșii reaminteau constant autorităților că "existăm, suntem mulți și suntem un popor". Ce ne împiedică să procedăm la fel?

În acest sens, mersul la biserică este o datorie esențială pentru fiecare dintre noi. Prezența noastră la liturghie este o mărturie că suntem cu Hristos, că Biserica noastră este vie, că suntem Biserica. Și poate atunci ceva se va schimba – în viața noastră și în viața țării noastre.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si