Au fost ridicate anatemele reciproce ale ortodocșilor și papistașilor?

După cum se știe, la 7 decembrie 1965, între ortodocși și catolici a avut loc celebra "ridicare a anatemelor reciproce" (cum o numesc ei). "Anularea" excomunicărilor a fost întreprinsă de patriarhul ortodox Atenagora I al Constantinopolului și de Papa Pavel al VI-lea. Primul a declarat în fața sinodului că "după Marea noastră Biserică, este din acest moment dată uitării și îndepărtată din Biserică" [1], iar Papa a fost de acord, afirmând că "și noi avem aceeași dorință de a da uitării și de a ridica anatemele făcute la acea vreme" [2].

De atunci, susținătorii "Unificării Bisericilor" cunoscute istoric sub numele de Unie, iar acum denumiți "ecumeniști", au crezut că anatemele dintre ortodocși și papistași au fost într-adevăr ridicate, iar calea către "unire" este deschisă.

În același timp, unii "zeloți" naivi au crezut că acest act de așa numită "ridicare a anatemelor" a avut într-adevăr loc, și că a avut o asemenea putere încât acest act a însemnat, în esență, ridicarea anatemelor și revenirea la starea de dinainte de 1054 [3].

Totuși, atât ecumeniștii, cât și zeloții se înșeală amarnic din două motive.

În primul rând, pentru că, după cum a remarcat un mare teolog al secolului al VI-lea, "anatema ereziei papalității împotriva Ortodoxiei se consideră că nu a existat niciodată", în timp ce "ridicarea anatemei Bisericii Catolice Ortodoxe împotriva ereziei papismului" este în mod inerent imposibilă pentru că erezia nu poate, sub nicio formă, să fie înțeleasă ca o virtute și să fie ridicată de Ortodoxie" [4]. Regretatul profesor Panayiotis Trebelas este de acord cu acest punct de vedere, afirmând că "anatema Bisericii Ortodoxe din 1054, fiind ridicată, nu a fost ridicată" [5].

În al doilea rând, între ortodocși și catolici au fost impuse și alte anateme, care nu au fost ridicate. Să luăm în considerare unele dintre ele.

Din partea ortodocșilor:

(a) Sinodul de la Constantinopol din 1484 îi anatemizează pe cei care acceptă întroducerea papală a adaosului Filioque: "De la cei care gândesc altfel despre Purcederea Duhului Sfânt, sau predică sau, după cum spunem, cred împotriva adevărului și vorbesc în deșert, ne întoarcem de la ei ca de la eretici și îi dăm anatemei"[6].

b) Sfântul și Marele Sinod Panortodox din 1593, prin Canonul al VIII-lea, reînnoiește Canonul I al Sinodului din Antiohia și îi anatemizează pe papistași pentru amânarea Paștilor: "Dorim ca ceea ce a fost hotărât de Părinți cu privire la Sfântul și Mântuitorul Paște să rămână neclintit: toți cei care au îndrăznit să nesocotească hotărârile Sfântului și Marelui Sinod Ecumenic, care a fost organizat la Niceea  în conformitate cu evlavia iubitului împărat al lui Dumnezeu Constantin cu privire la Sfânta Sărbătoare a Mântuitorului Paște, să fie excomunicaţi şi alungaţi din biserică. Dacă continuă să se răzvrătească cu încăpățânare împotriva învățăturii clar expuse, să fie numiți așa în fața poporului". [7]

c) Sfântul Chiril Lucaris, pe atunci Patriarhul Alexandriei, în celebrul său Tomos îi anatemizează pe cei care acceptă inovațiile latine: Filioque, respingerea împărtășirii cu Sângele Domnului, folosirea azimelor în Euharistie, purgatoriul și primatul papal [8].

Din partea papistaşilor:

a) La Conciliul Tridentin (1545–1563), i-a criticat și anatematizat pe cei care nu acceptă adaosul Filioque, inclusiv pe cei care cred că este necesar să se primească ambele feluri de comuniune (Trupul și Sângele) în timpul Euharistiei [9] și pe cei care cred că și copiii trebuie să se împărtășească [10].

b) Conciliul I Vatican (1869–1870) i-a anatematizat pe cei care nu recunosc puterea deplină și supremă a pape asupra întregii Biserici, presupus dată de Hristos lui Petru, prin care a fost acceptat de toți succesorii săi [13]. De asemenea, i-a anatemizat pe cei care pun la îndoială această putere [14] și pe cei care cred că papa, când vorbește ex-catedra, nu este infailibil [15].

In concluzie, se poate spune ca anatemele reciproce ale ortodocșilor și papișilor nu pot fi ridicate prin gesturi de "buna voință", ci doar prin pocăință!

Ambele părți să cerceteze Scriptura și Sfânta Tradiție – cine sunt cei amăgiți, și să îndrăznească să facă un pas care înlătură cu adevărat anatemele, să mărturisească și să accepte Adevărul fără teamă și pasiune, respingând amăgirile și patimile!

[1] Ioannou Karmiris, Monumente doctrinare și simbolice, Volumul II, Graz 1968, p. 1029 [1109].

[2] Textul original: "Praeterea sententiam excommunicationis tunc latam ex Ecclesiae memoria evellere volumus ac de eius medio removere, atque eam volumus oblivione contectam et obrutam" (Karmiri, op. cit., p. 1030 [1110]).

[3] Athanasios Sakarellos, Unificarea bisericilor a avut loc în 1965!

[4] Aristotel Delimpasi, Sinodul Panortodox, Atena, 1976, p. 11. p. 74-75.

[5] Aristotel Delimpasi, Erezia ecumenismului, Atena, 1972, p. 11. 250.

[6] Nathanael Giha, Dicționarul primatului papal (ed. Arhimandritul Andronikos Dimitrakopoulou), Leipzig, 1869, pp. k-ib.

[7] Dositei al Ierusalimului, Volumul dragostei, Iași 1698, p. 11. P. 547.

[8] Ibid., p. 11. p. 552-554.

[9] "Dacă Sfânta Taină a Euharistiei este împărtășită conform Tainelor după porunca lui Dumnezeu, atunci aceasta este anatema" (Canoane și învățături ale Sfântului Sinod Ecumenic din Tridento, Roma 1583, p. 103).

[10]" Dacă cuvintele societății euharistice a copiilor minori sunt necesare înainte de a discerne această venire, atunci aceasta este anatema” (ibid.).

[11] Textul original al hotărârilor judecătorești (în italiană): https://www.totustuustools.net/concili/vat1.htm

[12] "Deci, dacă va spune cineva că fericitul apostol Petru nu a fost numit de Hristos Domnul, căpetenia tuturor apostolilor și capul vizibil al întregii Biserici luptătoare, sau că a primit direct de la Domnul nostru Iisus Hristos numai primatul de onoare și nu pe acel a adevăratei jurisdicții, să fie anatema" (Textul original:

"Perciò se qualcuno dirà che il beato apostolo Pietro non è stato costituito da Cristo signore,  principe di tutti gli apostoli e capo visibile di tutta la chiesa militante; ovvero che egli direttamente ed immediatamente abbia ricevuto dal signore nostro Gesù Cristo solo un primato d'onore e non di vera e propria giurisdizione: sia anatema»).

[13] "Deci, dacă spune cineva, ceea ce nu a fost stabilit de Însuși Hristos Domnul, adică dreptul divin, că Preafericitul Petru va avea întotdeauna urmași în primat în toată Biserica, sau că Pontiful Roman nu este succesor al Preafericitului Petru în acest primat, să fie blestemat". (Textul original: „Se, quindi, qualcuno dirà che non è per istituzione dello stesso Cristo signore, adică per diritto divino, che il beato Pietro ha sempre dei succesori nel primato su tutta la chiesa; o che il Romano pontefice non è successer del beato Pietro in questo primato: sia anatema").

[14] "De aceea, dacă cineva spune că Pontiful Roman are numai o singură funcție de supraveghere sau de conducere, și nu putere jurisdicțională deplină și supremă asupra întregii Biserici, nu numai în materie de credință și tradiție, ci și în ceea ce privește disciplina și guvernarea Bisericii Ecumenice, sau că are o singură parte principală și nu plinătatea acestei puteri, sau că nu este comună și imediată, atât în ​​toate bisericile individuale, cât și asupra fiecărui dintre pastorii individuali: să fie anatema" (Textul original: „Perciò se qualcuno dirà che il Romano pontefice ha solo un potere di vigilanza o di direzione, e non, invece, la piena e suprema potestà di giurisdizione su tutta la chiesa, non solo in materia di fede e di costumi, ma anche in ciò che priveste la disciplina e il governo della chiesa universale; o che egli ha solo una parte principale, e non, invece, la pienezza completa a acestui potestà; o che essa non è ordinaria ed immediata, sia su tutte le singole chiese, che su tutti i individual pastori: sia anatema").

15] "Noi, așadar, respectând cu fidelitate tradiția adoptată de începutul credinței creștine, pentru slava lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, pentru înălțarea religiei catolice și mântuirea popoarelor creștine, cu aprobarea Sfântului Sinod, învață și definește de doctrină revelată, că atunci când Pontiful Roman vorbește ex cathedra, adică își îndeplinește funcția de păstor și dascăl al tuturor creștinilor, în virtutea celei mai înalte Sale autorități apostolicești, el decretează că învățătura despre credință sau morală trebuie să fie crezută de întreaga Biserică, căci ajutorul divin pe care l-a promis binecuvântatul Petru are infailibilitatea pe care a dorit-o Divinul Răscumpărător, ca să fie înputernicită Biserica Sa atunci când El pune o doctrină a credinței sau a tradiției. Prin urmare, aceste definiții nu pot fi reformatate singure și fără acordul Bisericii. Dacă cineva o face mai târziu, Doamne ferește! - îndrăznește să infirme această definiție a noastră: să fie anatema". (Textul original: „Noi, quindi, aderendo fedelmente ad una tradizione accolta fin dall'inizio della fede cristiana, a gloria di Dio, nostro salvatore, per l'esaltazione della religione cattolica e la salvezza dei popoli cristiani, con l'approvazione del santo concilio, insegniamo e definiamo essere dogma divinamente rivelato che il Romano pontefice, quando parla ex cathedra, adică quando, adempiendo il suo ufficio di pastore e maestro di tutti i cristiani, in virtù della sua suprema autorità apostolica defines che una dottrina prive la fede o i costumi dev'essere ritenuta da tutta la chiesa, per quell'assistenza divina che gli è stata promessa nel beato Pietro, gode di quella infallibilità, di cui il divino Redentore ha voluto dotata la sua chiesa, allorché defines the dottrina riguardante la fede o i costumi. Quindi queste definizioni sono irreformabili per virtù propria, e non per il consenso della chiesa. Se poi qualcuno – Dio non voglia! – Osasse contraddire questa nostra definizione: sia anatema").

 [16] Tradiția sacră este tot ceea ce, potrivit tradiției, scrisă sau nescrisă, este în concordanță cu Sfânta Scriptură.