De ce arhimandritul Andrei (Konanos) a devenit un "simplu cetățean"?

La 24 august a.c. unul dintre cei mai renumiți predicatori, misionari, teologi și scriitori duhovnicești ortodocși, arhimandritul grec Andrei (Konanos) a anunțat că abandonează preoția. Părintele Andrei nu a explicat motivele actului său, limitându-se la un mesaj pe Facebook, dar în realitate există foarte multe motive.

"Astăzi este o zi importantă în viața mea", scrie el. "Ceva foarte important se apropie de sfârșit. Și începe ceva nou. Astăzi, 24.08.2020, am depus o cerere la Sfânta Arhiepiscopie a Atenei privind demiterea mea din rândul clerului și am devenit din nou un simplu cetățean al acestei lumi. Acum sunt "doar" Andrei Konanos".

Potrivit părintelui Andrei, el părăsește preoția, dar nu este dezamăgit nici de credință, nici de calea parcursă în viață, iar firea sa nu se va schimba niciodată – doar "forma și înfățișarea va fi alta".

Părintele Andrei este o personalitate și un preot prea renumit pentru ca plecarea sa să rămână neobservată. Cu toate acestea, reacțiile la abandonarea preoției de către această persoană sunt foarte emoționale printre ortodocșilor și adesea diametral opuse. Unii condamnă aspru decizia părintelui Andrei și zic că acum toate cărțile scrise de el trebue dacă nu să fie arse, atunci să nu mai fie deschise niciodată. Alții se întreabă "cum să trăiești în continuare", dacă chiar niște oameni atât de profunzi și duhovnicești își părăsesc crucea? Există și persoane care, dimpotrivă, admiră "curajul" actului său și exprimă cuvinte de sprijin părintelui Andrei. Cineva ne îndeamnă să ne  rugăm pentru el, în timp ce cineva se bucură cu răutate și scrie "știam că acest lucru se va întâmpla", iar cărțile sale au răspândit întotdeauna "adierea unui duh protestant".

Există nenumărate versiuni ale motivului pentru care părintele Andrei a părăsit demnitatea preoției și cinul călugăriei (judecând după cuvintele sale, că "va deveni un simplu cetățean al acestei lumi"). Unii utilizatori din rețea sunt siguri că la mijloc se află o femeie, cineva afirmă că după douăzeci de ani de slujire, arhimandritul Andrei și-a dat seama brusc că preoția "nu este a lui" și că nu mai poate fi ipocrit. Bântuie versiunea despre anumite motive disciplinare. În particular, cuvintele acum fostului preot că va continua "să scrie, să vorbească și să ajute în măsura slăbiciunii sale cu sinceritate și cinstit, dar cu o deschidere, larghețe și libertate mai mare" au fost interpretate ca un indiciu al limitării acestei "largheți și libertăți" din partea episcopul conducător al Atenei (ceea ce de fapt nu s-a întâmplat niciodată).

Deci, cum putem reacționa noi, creștinii ortodocși, la abandonarea demnității preoțești de către astfel de oameni ca părintele Andrei? Și putem oare crede în cărțile și cuvintele lui după ce a renunțat la preoție? Și, în cele din urmă, care ar putea fi adevăratul motiv pentru un astfel de act?

"Mă iubești mai mult decât acestea?"

Să ne amintim că istoria creștinismului nu este atât istoria celor drepți care nu au păcătuit niciodată, cât istoria păcătoșilor care au devenit sfinți. Și au existat numeroase cazuri de trădare față de Hristos și de Biserica în cursul istoriei. De exemplu, înainte de patimile lui Hristos, Apostolul Petru a promis că nu se va "sminti" niciodată întru Învățătorul său și chiar va muri pentru el: "Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine". Mai mult, evanghelistul Matei ne informează că "toți ucenicii au spus același lucru" (Matei 26, 35). Adică ei erau încrezuți că nu-L vor părăsi pe Mântuitorul niciodată și Îl vor urma până la capăt…

Dar, după cum știm, toți apostolii s-au lepădat de Hristos. Iar, Petru s-a lepădat de de trei ori de El, iar Iuda l-a trădat pentru 30 de arginți. Cazul lui Iuda este excepțional, deoarece s-a sinucis și a murit fără de pocăință. Dar ce să facem cu ceilalți apostoli? Avem dreptul să-i judecăm? Putem spune că, de vreme ce toți s-au speriat, s-au împrăștiat și apoi unii dintre ei s-au lepădat de Hristos, atunci toate faptele lor anterioare nu au nicio valoare? Nu.

În primul rând, pentru că firea omului este slabă, și în al doilea rând, pentru că omul se poate schimba întotdeauna prin pocăință. De fapt, asta s-a întâmplat cu ucenicii lui Hristos.

Eutimius Zigaben, interpretând Evanghelia după Matei, scrie că prin cuvintele "Nu mă voi sminti niciodată și nu mă voi lepăda de Tine", Apostolul Petru a arătat fățiș credința sa, "în timp ce trebuia să adauge: dacă mă vei ajuta Tu". De aceea, spune Zigaben, "avem dovezi puternice că disponibilitatea omului nu va face nimic fără permisiunea lui Dumnezeu, iar permisiunea lui Dumnezeu nu este utilă fără o voință omului. Petru și Iuda sunt exemple. Prin urmare, nu trebuie să fim neglijenți, lăsând totul în seama lui Dumnezeu, și nici nu trebuie să credem că prin vrednicia noastră facem totul. Dumnezeu nu face totul pentru ca noi să nu rămânem în lenevire, și nu ne dăruiește totul că să nu devenim mândri".

Cu alte cuvinte, de îndată ce omul cuprins de mândrie decide că prin propria sa putere poate realiza ceva, se întâmplă căderea sa, ca exemplu este Apostolul Petru. Dar asta nu înseamnă că manifestarea slăbiciunii ne pune în afara proniei și milostivirii lui Dumnezeu. Același Petru s-a pocăit de păcatul trădării și printr-un răspuns afirmativ de trei ori la întrebarea "mă iubești tu pe Mine mai mult decât acestea" și-a confirmat dragostea pentru Dumnezeu.

Prin urmare, nu trebuie să manifestăm sarcasm sau disperare cu condamnări dure față de părintele Andrei. Nu știm cum se va desfășura viața sa în viitor; de ​​asemenea, nu știm dacă va găsi în sine putere ca prin pocăință se se întoarcă la slujirea lui Dumnezeu. Și deși nu putem accepta și înțelege fapta lui, deși suntem revoltați, trebuie totuși să luăm aminte că pe el trebuie să-l judece și îl va judeca numai Dumnezeu.

Ce să facem cu cărțile arhimandritului Andrei?

Cu siguranță nu trebuie să le ardem. Și nu trebuie să condamnăm fără discernpmânt activitatea părintelui Andrei ca preot. Sperăm că predicile, cărțile, interviurile, înregistrările video vor fi de folos încă mult timp pentru cei care doresc să se catehizeze și să învețe elementele de bază ale credinței ortodoxe. Da, fapta sa a provocat durere unora și dezamăgire altora, da, el ridică multe întrebări, dar…

Potrivit marelui Ierarh Sfântului Ioan Gură de Aur, chiar și învățătorii răi merită să fie ascultați, pentru că ei "nu oferă propriile porunci, ci cele ale lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le-a descoperit ca lege prin Moise".

Dumnezeu Însuși subliniază că în astfel de cazuri trebuie să ascultăm de cuvintele învățătorilor, dar să nu acționăm după faptele lor: "Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi, zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac" (Mat. 23: 1-3). Sfântul Ioan Gură de Aur, explicând acest pasaj din Evanghelie, spune că Hristos "nu ia respectul cuvenit învățătorilor corupți, supunându-i astfel unei condamnări mai mari, și luând orice pretext pentru neascultare de la cei care ascultă învățăturile Sale, ca nu cumva să spună cineva: Am devenit leneș pentru că învățătorul meu este rău – El ia însuși motivul". Potrivit marelui sfânt, chiar și învățătorii răi merită ascultați, pentru că "nu oferă propriile lor porunci, dar pe cele ale lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le-a descoperit ca lege prin Moise".

La fel se întâmplă cu cărțile părintelui Andrei – el, mai ales la început, nu a vorbit de la sine, ci din Evanghelie și de la Sfinții Părinți (ulterior poziția sa s-a schimbat puțin), ceea ce înseamnă că în scrierile sale poți găsi multe lucruri de folos.

Măgarul și Hristos

Pe de altă parte, cazul părintelui Andrei mărturisește în mod clar validitatea cuvintelor profetului David – " Tot omul este mincinos!". Și totodată adevărul înțelepciunii populare: "pentru a nu fi dezamăgit, nu trebuie să fii vrăjit".

Din punct de vedere creștin, aceast lucru înseamnă că nu trebuie să te atașezi prea mult față de o persoană sau să o consideri o autoritate infailibilă în materie duhovnicească. Creștinul poate și trebuie să-L caute doar pe Hristos și să se străduiască numai pentru El. La rândul său, preotul este ghidul credincioșilor pe calea către Mântuitorul, și nu spre el înșiși.

Un teolog modern a spus că în timpul intrării Domnului în Ierusalim, oamenii simpli și-au întins hainele nu sub picioarele măgarului, ci din respect pentru Hristos. Acest tablou are o semnificație simbolică, în care "lotul măgarului" pe care stătea Hristos este fiecare preot care se transformă într-un adevărat măgar în momentul în care crede că strigătele "Osana întru Cel de Sus!" și hainele așternute pe pământ sunt pentru el și nu pentru Hristos.

Și acum, după cum ni se pare, părintele Andrei a uitat acest adevăr. În jurul personalității sale a apărut un adevărat cult, al cărui susținători percepeau cuvintele preotului ca niște cuvinte ale unui oracol și pur și simplu au încetat să mai gândească critic, fiind fascinați de personalitatea sa și pierzându-și dorința de a tinde către Hristos. În același timp, părintele Andrei însuși a dedicat prea mult timp activităților externe și nu lucrului pe care ar trebui să-l facă preotul în primul rând.

"Lotul măgarului" pe care stătea este fiecare preot care se transformă într-un adevărat măgar în momentul în care crede că strigătele "Osana întru Cel de Sus!" și hainele așternute pe pământ sunt pentru el și nu pentru Hristos.

Ce trebuie să facă un preot?

Teologul și editorul grec Dimitrios Sotiropoulos scrie că în mediul ecleziastic contemporan se observă tot mai des că un anumit grup de preoți este împărțit în trei categorii.

Prima dintre acestea sunt "steluțele" care concurează pentru a câștiga adepți și pentru a obține faima de "personalitate renumită". "Aceștia sunt arhimandriți, preoți și mitropoliții care sunt activi pe rețelele de socializare, rostesc discursuri puternice, uneori vorbesc cu glas tare, alteori apar în mod constant în fața camerei video și publică comunicate de presă despre activitatea lor".

A doua categorie sunt "stelele", adică cei care au devenit celebri pentru "modul de viață bisericesc", dar se străduiesc să se ridice și mai sus. În această categorie, potrivit lui Sotiropoulos, intră cei care suferă de "pofta profetică, de teoriile conspirației" și cei care rostesc "prostii neînfrânate". În același timp, "stelelor" le place să expună multe fotografii de la slujbele lor, chiar dacă bisericile lor sunt pe jumătate goale, principalul lucru este "ca pozele să aibă succes".

Și, de fapt, a treia categorie include "superstelele", la care după Sotiropoulos se referă și părintele Andrei (Konanos). Sunt acei oameni pentru care se adună auditorii speciale, care publică cărți și au sute de mii de abonați pe rețelele de socializare. "Preoții care se ocupă cu tot ceea ce este științific, arhimandriții care primesc comentarii măgulitoare despre frumusețea lor de la bărbați și femei, călugării de pe Athos care sunt invitați la restaurante de elită, alți monahi de pe Athos care nu locuiesc în mănăstirile lor, ci își petrec timpul în conversații și relații publice, precum și mitropoliții care apar constant pe canale TV, străduindu-se să ocupe scaunul arhiepiscopal".

În acest sens, Sotiropoulos i-a îndemnat pe preoți să iasă din rețelele sociale și să se concentreze asupra rugăciunii și a slujbelor.

Desigur, nu putem fi de acord cu toate observațiile sale, deoarece activitatea misionară este pur și simplu necesară, mai ales în timpul nostru și în țara noastră. La fel de necesară ca prezența duhovnicilor pe rețelele sociale. Pentru că dacă nu vor fi acolo, pur și simplu vom pierde tineretul și vom ceda câmpul de informare la dispoziția sectanților și ateilor.

Dar într-o singură privință are dreptate: această activitate nu trebuie să niveleze principalul lucru din viața unui preot – rugăciunea și evlavia personală. Problemele în viața duhovnicească încep cu abandonarea pravilei de rugăciune. Neglijarea obligațiilor directe, săvârșirea Liturghiei cu neglijență, și pregătirea necorespunzătoare pentru Liturghie – toate acestea duc nu numai la "epuizare", dar și la pierderea harului, ceea ce se revarsă în cele din urmă în cinism și indiferență, care atrag după sine diferite păcate (beția, desfrâul, dorința de îmbogățire materială), sau în părăsirea cinului preoțesc.

Activitățile sociale ale unui duhovnic nu trebuie să niveleze principalul lucru din viața unui preot – rugăciunea și evlavia personală.

Prin urmare, oricât de activă ar fi activitatea exterioară a unui preot misionar, fără lucrarea lăuntrică, fără pocăință, curățire de păcate și rugăciune, această activitate va fi egală în cel mai bun caz cu zero și, în cel mai rău caz, pentru ea va fi posibilă aplicarea cuvintelor lui Hristos: "Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării" (Matei 18: 6). Iată la ce trebuie să ia aminte toți preoții.

Despre "bucuria creștinismului" și reverenda preoțească

Pentru a fi corecți, trebuie să menționăm că în ultimul timp în comportamentul părintelui Andrei s-au observat câteva detalii alarmante. Și-a tăiat aproape complet barba odată luxoasă, a evitat să apară în glugă de călugăr, iar mai târziu – în haine monahale în general.

În plus, părintele Andrei avea o anumită părtinire față de așa-numita "bucurie a creștinismului". Una dintre cărțile sale, publicată în Rusia în 2018, se numește "Bună ziua, Doamne! O carte despre credința veselă". În introducerea la această carte se spune că este un volum "despre eliberarea de sentimentul de vinovăție".

Da, nimeni nu contestă faptul că creștinismul este o bucurie. Dar, în același timp, este imposibil să fii creștin fără lacrimi de pocăință. Hristos își începe predica nu cu cuvinte despre bucurie, ci despre pocăință. Mai mult, pentru un creștin bucuria adevărată este întotdeauna rezultatul pocăinței.

Ce s-a întâmplat?

Părintele Andrei nu a spus nimic despre motivele care l-au determinat să ia această decizie. Dar, probabil, putem face anumite concluzii.

În ultimele cărți și predici ale arhimandritului Andrei au fost prea puțini sfinți părinți și versete din Evanghelie, și prea multă laicitate și, să zicem, o anumita psihanaliză. Credem că el a început să caute răspunsuri la întrebări de actualitate din viața cotidiană nu în lucrările Părinților Bisericii sau în Sfintele Scripturi, ci în lucrările lui Brian Tracy, Anthony Robbins, Deepak Chopra și ale altor "motivatori" și figuri moderne ale culturii self-made. Și iată că la o anumită etapă ei au devenit pentru el mai importanți decât Apostolul Matei, Avva Dorotei și Ioan Scărarul. În cele din urmă, potrivit jurnalistului Mihail Tiurenkov, părintele Andrei (Konanos) "s-a alăturat la psiho-antrenorii hipster plini de viață și dornici de a rămâne veșnic tineri, al căror număr, din păcate, crește și în detrimentul monahilor ruși".

* * *

Destul de des, din buzele unor preoți și călugări se aud cuvintele că Evanghelia este depășită și nu mai corespunde timpului. Mai mult, ei cred că Cuvântul lui Dumnezeu contrazice direct viziunea noastră și trebuie să fie supus unei redactări și prelucrări substanțiale. Și nu este vorba doar despre poziția Bibliei față de desfrânare sau homosexualitate, dar despre multe alte lucruri pe care omul modern nu le dorește sau nu le poate accepta.

În această serie se află aceeași pocăința, care în literatura psihanalitică modernă, dintr-un anumit motiv, este numită "sentiment de vinovăție" de care trebuie să ne izbăvim neapărat, intransigența Bisericii față de post și respingerea mijloacelor digitale moderne de control asupra omului. Biserica devine din ce în ce mai incomodă și, astfel, devine inutilă. Cazul arhimandritului Andrei confirmă faptul că noi trăim într-o epocă a apostaziei universale, adică a lepădării. Din această cauză mai mult ca oricând avem nevoie să nu uităm de cuvintele lui Eutimius Zigaben: "Să ascultăm întotdeauna de Dumnezeu și să nu ne împotrivim, chiar dacă ne pare că cuvintele Lui nu sunt se acordă cu gândurile și părerile noastre. Cuvântul Lui trebuie să fie mai important decât înțelegerea și părerile noastre".