Cugetările unui sfânt al Constantinopolului despre papalitatea Fanarului

Ambiţiile Patriarhiei Constantinopolului la papalitate în lumea ortodoxă  duc treptat la formarea unei noi eclesiologii. Cu atât mai uimitor faptul că puțin timp în urmă Patriarhul Bartolomeu l-a canonizat în ceata sfinților pe Arhimandritul Sofronie (Saharov) – un duhovnic de pe Athos care s-a exprimat categoric despre neo-papismul fanarioților.

Patriarhul Constantinopolului și centrul Ortodoxiei

Aproximativ din anii 1920, Fanarul a început să dezvolte activ doctrina despre rolul exclusiv al Patriarhiei Constantinopolului în familia Bisericilor Ortodoxe Locale. Doctrina despre primatul onoarei, pe care nimeni niciodată nu a contestat-o​​ în legătură cu tronul Constantinopolului, a început să se transforme treptat în doctrina primatului puterii Patriarhiei Constantinopolului, care nu are temeiuri canonice, și cu atât mai puțin, o bază dogmatică.

Desigur, au existat și înainte încercări de a evidenția Patriarhia Constantinopolului – istoria Bisericii cunoaște cazuri de iubire a puterii de către episcopii celei de-a doua Roma. Dar numai sub patriarhii Meletie (Metaxakis), Athenagoras (Spira) și Bartolomeu (Arhondonis) încercările de a acapara puterea în Biserica Ortodoxă de către reprezentanții Fanarului au devenit sistematice și deschise.

Astăzi, Patriarhul Constantinopolului pretinde să primească în lumea ortodoxă o putere similară cu cea a papei în Biserica Catolică. Și nu este surprinzător faptul că în ultimii ani deseori observăm premisele "teologice" ale unei astfel de puteri, care în mare parte sunt asemănătoare cu cele catolice.

De exemplu, Mitropolitul Eustafie (Spiliotis) de Monemvasia și Sparta al Bisericii Ortodoxe a Greciei consideră că " Patriarhul Constantinopolului este capul Bisericii Ortodoxe pe Pământ: "Patriarhia ecumenică joacă un rol de coordonare pentru întreaga Ortodoxie". În opinia sa, unde se află Patriarhul Constantinopolului, acolo se află și centrul Ortodoxiei. Observați, nu unde este Hristos...

De aceeași părere este și un alt episcop al Bisericii Greciei, Mitropolitul Amfilohie al Adrianopolului: "Există o părere că Biserica Ortodoxă este condusă de Iisus Hristos. Dar, de fapt, Biserica este condusă de Patriarhul ecumenic".

Desigur, susținătorii mai erudiți și cu formație politică ai întâietății Fanarului vorbesc despre acest primat nu atât de deschis și își îmbracă gândurile în formulări verbale care permit mai multe nuanțe semantice. Dar nici în acest mod ei nu sunt reușesc să voaleze în întregime încrederea lor neclintită că patriarhul Constantinopolului ocupă un loc exclusiv în Ortodoxie.

Cine nu este cu Fanarul, nu este cu Hristos?

Unul dintre cei mai cunoscuți teologi care susțin această idee este Mitropolitul Ieroteu (Vlahos)  al Bisericii Ortodoxe a Greciei, care a scris într-un articol senzațional din luna iunie despre semnificațiile primatului în Biserica Ortodoxă:

"Patriarhul ecumenic <...> este un purtător al unității Bisericii și slujitorul Ei. El este conducătorul Sinodului Bisericii și, prin urmare, liderul în structura sa administrativă. <...> Patriarhul ecumenic are o serie de sarcini care, în practică, au fost recunoscute de toate Bisericile Ortodoxe. Printre ele – că Patriarhul ecumenic prezidează la Sinoade și acordă autocefalii. Cine deține astfel de privilegii și responsabilități exclusive? Oricine care le neagă va trebui să respingă toate Bisericile autocefale și autocefaliile pe care patriarhia le-a acordat Bisericilor mai tinere. <...> Patriarhul ecumenic primul formează unitatea Bisericii în chipul (sau după chipul – n.r.) lui Hristos, fără să fie în același timp "vicarul lui Hristos".

Ultimele cuvinte, potrivit Mitropolitului Ieroteu, ar trebui să distingă o astfel de înțelegere a primatului în Ortodoxie de cea catolică, unde papa este numit "vicarul lui Hristos".

Sub patriarhii Meletie (Metaxakis), Athenagoras (Spira) și Bartolomeu (Arhondonis) încercările de a acapara puterea în Biserica Ortodoxă de către reprezentanții Fanarului au devenit sistematice și deschise.

Însă, în esență, în aceste afirmații ale teologului ortodox nu există nici o diferență de catolicism, în afară de cea terminologică. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că mitropolitul Ieroteu nu se oprește, ci merge mai departe și compară primatul Patriarhului Constantinopolului cu Hristos și Biserica Sa:

"Biserica este asemenea lui Hristos și Îl are Cap pe Hristos, care este "parțial împărțit" și funcționează în întregul sistem bisericesc în orice moment. <...> Astfel, conceptele de "cap" și "onoare patriarhală" nu sunt niciodată interpretate în sensul unor Biserici complet independente, deoarece o astfel de mentalitate este o distrugere a sistemului bisericesc și  ierarhic al Bisericii".

Și dacă mitropolitul Ieroteu s-ar fi oprit aici, ar putea fi recunoscută corectitudinea sa teologică, deși cu unele rezerve. Dar el continuă: "Cel care se află în comuniune cu Primul (Patriarhul Constantinopolului – n.r.), el și Sinodul său sunt rupți din plinătatea bisericească".

Dar aici nu se termină totul. Mitropolitul Ieroteu declară că "Primații Bisericilor sunt considerați cap al Bisericii respective "după locul și tipul" Capului Hristos. <...> Arhiereul locului sau arhiepiscopul avea această împuternicie doar asupra episcopilor din subordinea sa, și nu asupra Patriarhului ecumenic, de la care a primit hirotonia și pomenirea la Sfânta Liturghie. <...> Fiecare Biserică autocefală trebuie să aibă relații cu Tronul Ecumenic".

Harul Fanarului "excepțional și mântuitor"

Să nu credeți că formulările mitropolitului Ieroteu exprimă părerea sa personală, care nu găsește simpatie în Fanar. Nu, atât Patriarhul Bartolomeu însuși, cât și reprezentanții Patriarhiei Constantinopolului iubesc să sublinieze întâietatea Fanarului și dependența imaginară a altor Biserici.

Iată cuvintele Patriarhului Bartolomeu adresate Bisericii Ortodoxe Sârbe: "Patriarhia Ecumenică ca Biserică Mamă își iubește întotdeauna copiii la fel de mult cum fiecare mamă își iubește fiii. Aceasta înseamnă că toate Bisericile au primit autocefalia, nașterea lor spirituală de la Patriarhia Ecumenică. Patriarhia ecumenică l-a hirotonit pe Sfântul Sava ca arhiepiscop. Noi i-am dăruit autocefalia Bisericii Sârbe și mereu o iubim și avem grijă de BOS, ca mamă care are grijă de copiii ei. Și când unii fii nu ascultă uneori de mama lor sau, în acest caz, de Biserica-mamă, ea continuă să își iubească copiii nerecunoscători".

Și iată cuvintele sale cu o altă ocazie: "Eclesiologia ortodoxă și ordinea canonică nu pot fi schimbate și nimeni nu le poate pune la îndoială, oricât de curajos ar fi. <...> Privilegiile și drepturile Fanarului nu trebuie să fie privite ca o dorință de putere sau hegemonie. <...> Principala preocupare a Patriarhiei  Constantinopolului este îndreptată spre toate Bisericile Ortodoxe. Unii oameni învinovățesc cu nerușinare Biserica smereniei, deși anume această Biserică i-a adus la Hristos".

Patriarhul Bartolomeu într-adevăr consideră că "grija" lui trebuie să se extindă asupra tuturor Bisericile Ortodoxe fără a ține cont de părerea lor sau a ierarhiei lor: "Interesele sale (ale Patriarhiei Ecumenice – n.r.) se extind peste tot, la fel grija și tandrețea sa, rugăciunea sa pentru fiii săi de pretutindeni, și toți știu că el cuprinde întreaga Ortodoxie, în măsura în care depinde de noi, de Fanar, noi oferim tot ce este mai bun pentru unitatea și cooperarea panortodoxă".

"Principala preocupare a Patriarhiei Constantinopolului este grija pentru toate Bisericile Ortodoxe".

Patriarhul Bartolomeu

Nu este surprinzător faptul că o astfel de înțelegere a rolului Patriarhiei Constantinopolului se transformă într-o doctrină a unicității și a superiorității sale incontestabile. Iată ce spune un reprezentant al schismei ucrainene, "doctor în teologie", fostul reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice Gavriil Krizina: "Datorită Bisericii Constantinopolului, 10 din cele 15 Biserici Ortodoxe Locale ale lumii (inclusiv și Biserica Ortodoxă a Ucrainei) au primit nu numai harul (energia) lui Dumnezeu – dar și de fapt harul exclusiv de mântuitor al lui Dumnezeu (care este absentă la eretici și sectanți)".

Astfel, începând cu afirmația că sub protectoratul Patriarhiei Constantinopol se află toată diaspora ortodoxă din lume (această idee a fost dezvoltată activ de Patriarhul Meletie (Metaxakis), continuând cu privilegii speciale de a acorda autocefalii și dreptul de a convoca Sinoade panortodoxe, Fanarul a încheiat cu învățătura despre primatul și despre "Harul lui  Dumnezeu exclusiv și mântuitor".

Neopapismul Fanarului și reacția Arhimandritului Sofronie (Saharov)

Un teolog și gânditor de seamă al timpului nostru, recent canonizat de Patriarhia Constantinopolului, arhimandritul Sofronie (Saharov) încă în secolul trecut a înțeles foarte clar unde pot să ajungă tendințele papale în interiorul Patriarhiei Constantinopolului:

"În prezent, în interiorul Sfintei noastre Biserici a apărut un mare pericol de a perverti învățătura dogmatică despre Ea, deci, pericolul de a-i perverti ființa, deoarece conștiința dogmatică este organic legată cu întregul curs al vieții duhovnicești interioare. Schimbați ceva în conștiința dogmatică  și imaginea ființei duhovnicești se va schimba inevitabil în măsura corespunzătoare. Și invers: abaterea de la adevăr în viața duhovnicească interioară va duce la o schimbare a conștiinței dogmatice. Pierderea adevărului dogmatic se va solda în mod inevitabil cu pierderea posibilității cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu, a cărei plinătate este dată Bisericii. <...> Denaturarea orecărui lucru în particular va afecta cu siguranță întregul. Dacă acum denaturam doctrina despre Biserică, prin urmare, vom denatura și imaginea ființei Ei, atunci cum Ea va putea sluji pentru fiii drept calevspre Adevăr? Veți întreba: în ce constă această denaturare acum? Răspundem: în neopapismul de la Constantinopol, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică".

Arhimandritul Sofronie a subliniat că "principiul Sobornicesc al Bisericii Ortodoxe este constituit după chipul Sfintei Treimi, Una de o Ființă și nedespărțită. Iar principalul atribut al acestei învățături trebuie să fie iubirea. Pierderea sau împuținarea iubirii duce la dezbinări și la dorința de supremație: "Am pierdut iubirea și, prin urmare, avem dezbinări și aspirații necreștine de a domina asupra fraților noștri". Dacă omul nu are iubire, el nu va putea niciodată să "cunoască consubstanțialitatea și egalitatea noastră umană universală".

În interiorul ființei de nepătruns a Sfintei Treimi, putem vedea "afirmația unei dumnezeiri egale, a unei domnii egale, și o absolută egalitate a celor trei Persoane a Sfintei Treimi". Aceasta înseamnă că în viața interioară a Sfintei Treimi nu există "umbră de supunere, subordonare". Anume în acest sens este necesar să considerăm relația dintre Bisericile Ortodoxe Locale –unitate în dragoste, care exclude subordonarea sau, cu atât mai mult, caracterul dominant al unei Biserici asupra altei.

"Dacă acum denaturăm doctrina Bisericii și, prin urmare, imaginea ființei Ei, cum va putea Ea să-i slujească pe fiii Săi drept cale spre Adevăr? Veți întreba: în ce constă această denaturare acum? Răspundem: în neopapismul de la Constantinopol, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică".

Arhimandritul Sofronie (Saharov)

Potrivit părintelui Sofronie, supunerea sau subordonarea, "transferată în structura Bisericii, se revarsă în formele papismului, care constituie o paralelă pentru o anumită formă de subordonare triadologică". Iar papismul nu este altceva decât o manifestare a ereziei ariene, ai cărei susținători au declarat supremația Tatălui asupra Fiului: "Papismul roman a "încheiat" structura ierarhică, scoțând în evidență din trupul întreg a Bisericii un anumit episcop ca singurul purtător al infailibilității și, astfel, în ființa Bisericii a pierdut chipul Sfintei Treimi, Celei de o ființă și egală în Ipostase ".

Un lucru similar se întâmplă cu episcopul Constantinopolului.

Arhimandritul Sofronie amintește că susținătorii unicității și caracterului special al Patriarhiei Constantinopolului "au recunoscut mai întâi avantajul drepturilor jurisdicționale ale Constantinopolului, "pentru că deține întâietatea în Biserica Ecumenică". Apoi au început să afirme că Patriarhia Constantinopolului are dreptul instanței supreme de apel în Biserica Ecumenică, uitând lupta de secole împotriva pretențiilor Romei la acest drept; uitând că anume aceste pretenții ale Romei au dus la marea și definitivă schismă a Bisericilor (din 1054) ... Fără să aibă vreun temei pentru acest drept nici în sistemul canonic al Bisericii, nici în practica sa veche de secole, ei, ca și prima Roma, au început să își afirme aceste drepturi nu pe baza canoanelor, ci pe baza poruncilor lui "Dumnezeu Însuși".

În scrierile părintelui Sofronie găsim răspunsul la afirmațiile mitropolitului Ieroteu (Vlahos), citate mai sus: Fanarul "încă nu își stabileșteesența sa deosebită de alte Biserici autocefale, dar gândește că ele sunt deja micșorate în fața sa: Constantinopol este totul, El este Biserica Universală, iar celelalte sunt părți, și aparțin Bisericii ecumenice numai în măsura în care sunt legate cu Constantinopolul. <...> Această formă de papism este, de asemenea, o erezie eclesiologică, ca și papismul roman. <...> Implementat în viața Bisericii, aceasta va duce inevitabil la o perversiune a întregii imagini duhovnicești a ființei noastre. <...> Nici locul, nici titlul, nici originea rasială – în Biserică nu se acordă avantaje în putere sau prioritate de a învăța alte locuri sau popoare".

* * *

În prezent Patriarhia Constantinopolului se îndreaptă cu pași rapizi spre unitatea cu Biserica Romano-Catolică. Și se pare că însăși faptul unei astfel de "mișcări" are consecințe foarte dăunătoare asupra convingerilor teologice ale adepților săi. Afirmând întâietatea unui episcop asupra celorlalți și primatul unei Biserici Locale față de celelalte, Fanarul nu numai că demonstrează o lipsă de iubire și dovada mândriei, dar, potrivit Sfântului Sofronie (Saharov), cade într-o erezie eclesiologică.

Pretențiile papale ale Patriarhiei Constantinopolului sunt deja atât de evidente, încât afirmația privind contrariul provoacă nedumerire. Fanarioții lucrează din răsputeri pentru fundamentarea teologică a acestor pretenții, pentru a le consolida în conștiința Bisericii și astfel pentru a distruge această conștiință. Răspunsul la întrebarea "de ce?" este evident: ispita puterii. Și, cu părere de rău, cei de la Fanar fie că au uitat, fie că nu doresc să-și amintească că toate exemplele unei dorințe excesive de putere au avut un sfârșit deplorabil. Chiar și atunci când primul înger a încercat să obțină puterea absolută.