Sobornicitatea Bisericii sau dictatura Fanarului: Va fi convocat Sinodul?
Sunt în Biserică canoane care prevăd dreptul exclusiv al Patriarhului Constantinopolului de a convoca Sinoade? Vor răspunde Primații la chemarea Patriarhului Teofil?
La 21 noiembrie 2019 Primatul Bisericii Ortodoxe din Ierusalim Patriarhul Teofil al III-lea a anunțat convocarea Primaților Bisericilor Ortodoxe Locale în Iordania. La ordinea de zi se pune o singură întrebare: cum să menținem unitatea zdruncinată a Bisericii Ortodoxe?
Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunțat deja că va ignora acest eveniment, întrucât astfel de reuniuni, în opinia sa, pot fi convocate doar de Patriarhul Constantinopolului.
Cine are dreptul la convocarea Sinoadelor ecumenice (panortodoxe)? Care au fost precedentele istorice? Ce a spus Hristos despre întâietate și relațiile dintre apostoli? Și care sunt șansele de succes ale inițiativei Patriarhului Teofil III?
De ce avem nevoie de o întâlnire a Întâistătătorilor
Când Fanarul a creat Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), pentru mulți observatori din afară au putut să creadă că este pur și simplu un conflict între Patriarhiele de la Constantinopol și de la Moscova în jurul Ucrainei. Iar problema poate fi rezolvată pe cale diplomatică.
Cu toate acestea, după recunoașterea BOaU de către Bisericile Greciei și a Alexandriei, a devenit absolut clar că problema nu se află în Ucraina. Tematica ucraineană a dezvăluit o problemă mult mai profundă, și anume problema primatului în Biserică. Este greu să cotrazici faptul că Hristos este capul Bisericii. Dar ce însemnătate are acest lucru în sensul pământesc, administrativ? Trebuie oare ca Biserica noastră pământească să aibă un anumit prim ierarh, înzestrat cu puteri exclusive? Constantinopol și susținătorii săi sisţin că da: "Deși, în general, îl considerăm pe Hristos că este Capul Bisericii noastre. Dar pe pământ acesta este Patriarhul ecumenic" (Mitropolitul Eustatie (Spiliotis) de Monemvasia și Sparta, Biserica Ortodoxă a Greciei).
Cert este că timp de 2 000 de ani oamenii care se numesc ortodocși nu au considerat aşa. Ei nu numai credeau că "Hristos este capul Bisericii" (Efeseni 5, 23), ci și că: "Iată, că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Amin". (Mat. 28, 20).
După recunoașterea BOaU de către Bisericile Greciei și a Alexandriei, a devenit absolut clar că problema nu se află în Ucraina. Tematica ucraineană a dezvăluit o problemă mult mai profundă, și anume problema primatului în Biserică.
Nici un canon al Bisericii nu conține nici măcar o aluzie că Biserica trebuie să aibă vreun primat vizibil pe pământ. Deci avem o încercare evidentă a Fanarului și a susținătorilor săi de a schimba doctrina veche a Bisericii care există deja de două mii de ani. Și nu mai este vorba despre un conflict al Constantinopolului cu Moscova, ci despre o problemă care afectează întreaga Biserică. Deoarece este îndoielnic faptul că după ce îl vor îndepărta pe Domnul nostru Iisus Hristos de la conducerea pământească, Biserica va putea rămâne Biserică.
Sub ochii noștri s-a ivit întrebare de așa un nivel, care în istoria Bisericii a fost hotărâtă doar pe cale sobornicească. Și iată că Patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea a încercat să organizeze convocarea unui astfel de ... nici nu Sinod, ci pur şi simplu o întâlnire a Primaților Bisericilor Locale. Apropo, deoarece locul pentru întălnire a fost ales în Iordania, și nu în Ierusalim, unde s-a născut Biserica, putem presupune că această întâlnire este de fapt o etapă pregătitoare pentru un eventual Sinod ecumenic (panortodox), care va avea loc în viitor la Ierusalim.
Capul Bisericii Ortodoxe a Greciei a răspuns imediat la apelul Patriarhului Teofil menționând că asemenea reuniuni nu pot fi convocate decât de Patriarhul Constantinopolului.
Primatul Bisericii Albaneze Arhiepiscopul Anastasie a declarat că Sinodul pentru problema ucraineană trebuie să fie convocat imediat, deși nu a specificat dacă are în vedere propunerea Patriarhului Teofil.
Cine are dreptul la convocarea Sinodului Ecumenic
Dacă ar fi să vorbim anume despre un Sinod al întregii Biserici (în conceptul nostru – al tuturor Bisericilor Locale), atunci codicele de drept canonic la această întrebare nu numai că nu oferă un răspuns direct, dar nu ne dă nici măcar un indiciu pentru rezolvarea acestei probleme. Nu există nici măcar un indiciu direct cine are dreptul la convocarea Sinodului unei Biserici Locale.
Avem însă a 34-a regulă apostolică: "Este potrivit ca episcopii fiecărui popor să-l cunoască pe cel dintîi dintre ei și să îl recunoască drept întâistătător și să nu facă nimic dincolo de autoritatea sa fără consințământul lui: și să săvârșească fiecare doar aceea ce se referă la eparhia sa și la locurile care îi aparțin. Dar nici întâistătătorul să nu facă nimic fără ca să primească sfatul tuturor. Căci doar așa ei vor fi într-un singur gând, și va fi proslâvit Dumnezeu întru Duhul Sfânt, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh".
Din această regulă rezultă că acest prim episcop (Primatul Bisericii Locale) are dreptul la convocarea Sinodului. Totuși, aici se menționează doar Sinodul Bisericii Locale. Iar acest drept al primului episcop nu este în nici un caz exclusiv. Există multe exemple în istorie.
Apropo, absența în codicele de drept canonic a unei delimitări cine poate convoca Sinoade Ecumenice sugerează faptul că Biserica în ansamblul său nu a avut acest prim episcop, cum Patriarhul Bartolomeu pretinde în prezent.
Cine a convocat Sinoadele Ecumenice de-a lungul istoriei
Primul Sinod Ecumenic din istorie a fost Sinodul Sfinților Apostoli din Ierusalim în anul 49 sau 51. Sfânta Scriptură nu conține indicații directe cine a convocat acest Sinod. Se spune pur şi simplu: "Apostolii și preoții s-au adunat să cerceteze acest cuvânt" (Fapte 15, 6).
Sfinții Părinți, care ne-au lăsat tâlcuiri la capitolul 15 din cartea Faptelor Sfinților Apostoli, au ignorat, de asemenea, această problemă, ceea ce indică puțina ei însemnatate pentru ei.
La Sinodul Apostolic a prezidat primul episcop al Ierusalimului Sfântul Iacov, fratele Domnului, iar acest lucru poate indica indirect că el a fost cel care a convocat Sinodul. Cu dreptul de președinte, el a rostit ultimul cuvânt la Sinod. "Iacov a fost episcopul Bisericii din Ierusalim, de aceia cuvântul său a încheiat Sinodul" (Sf. Ioan Gură de Aur).
Sfântul Apostol Petru nu a avut întâietate nici la Sinodul Apostolic, deoarece cuvântarea sa este menționată în mijlocul discuției, nici în Biserică. Textele Sfintelor Scripturi nu ne oferă nici un temei să vorbim până şi despre o întâietatea morală a Sfântului Apostol Petru.
Sfântul Apostol Pavel, care nu a făcut parte din rândul celor 12, fără jenă l-a acuzat pe Sfântul Apostolul Petru împreună cu Sfântul Apostolul Barnaba de ipocrizie: "Dar cand Chefa a venit în Antiohia, eu pe faţă i-am stat împotrivă, căci vrednic era de înfruntare. Fiindca înainte de a fi venit unii de la Iacob, el mânca împreună cu păgânii; dar când au venit aceia, el se ferea şi se ţinea deoparte, temându-se de cei din tăierea-mprejur. Şi-mpreuna cu el s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât până şi Barnaba a fost atras in făţărnicia lor".( Gal. 2: 11-13).
Mai mult decât atât, Apostolul Petru nu avea acea autoritate pe care Patriarhul Bartolomeu și-o însușește astăzi: dreptul la judecarea supremă a tuturor, dreptul de a convoca Sinoade ecumenice, de a acorda autocefalia, de a interveni în treburile altor Biserici Locale.
Absența în codicele de drept canonic a unei delimitări cine poate convoca Sinoade Ecumenice sugerează faptul că Biserica în ansamblul său nu a avut acest prim episcop, cum Patriarhul Bartolomeu pretinde în prezent.
Toate cele șapte Sinoade Ecumenice din 325 până în 787 au fost convocate, organizate și finanțate de împărații bizantini. Faptul că în canoane nu era prevăzutcă împărații nu aveau un asemenea drept nu a deranjat pe nimeni.
Pe baza celor expuse mai sus, putem concluziona că: Sfânta Scriptură, istoria Bisericii și codul dreptului canonic nu oferă decât o indicație indirectă că Sinodul Ecumenic poate fi convocat ... de episcopul Ierusalimului, care este în prezent Patriarhul Teofil al III-lea. Se pare că acum nimeni nu pretinde la postul de împărat bizantin. Dar acest lucru nu înseamnă că numai Patriarhul Ierusalimului poate convoca Sinoade Ecumenice.
Îndrăznim să afirmăm: Sinodul Ecumenic poate fi convocat doar cel, la cemarea căruia se va aduna acest Sinod, iar apoi acest Sinod Ecumenic să fie recunoscut de întreaga Biserică.
Prin urmare, cuvintele Primatului Bisericii Elene Ieronim al II-lea (Liapis), că numai Patriarhul Constantinopolului are dreptul de convocare a Sinoadelor întregii Biserici, nu au nici un temei.
Precum și pretențiile Patriarhului Bartolomeu la primăţia sa nu au temei. Primăţia în Biserica Ortodoxă a fost decisă de Domnul nostru Iisus Hristos o dată pentru totdeauna: "Şi şezând jos, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: "Dacă vrea cineva sa fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor" (Marcu 9, 35). Nici măcar primatul onorific nu este consecvent cu aceste cuvinte, ca să nu mai vorbim de primatul puterii. Și Domnul a spus aceste cuvinte exact atunci când apostolii argumentau care dintre ei este mai mare: "Şi au venit în Capernaum. Şi fiind ei în casă, i-a intrebat: ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se sfădiseră unii cu alţii, cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: "Dacă vrea cineva sa fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toti şi slujitor al tuturor" (Mc. 9, 33-34).
Cine este primul în Biserica Ortodoxă
În ceea ce privește încercările Fanarului de a-și fundamenta pretenția întâității sale asupra sfintelor canoane, și aici cade în capcană. Principalul canon la care fac referire fanarioţii este a treia regulă a celui de-al doilea Sinod Ecumenic: "Episcopul Constantinopolului are avantajul onoarei ca episcopul roman, deoarece orașul (Constantinopolul – n.ed.) este noua Roma".
Și indiferent de ce au inventat fanarioţii, înțelesul acestei reguli nu este deloc că episcopul Constantinopolului domină asupra tuturor. Totul este mult mai prozaic. Până în 381, când a avut loc acest Sinod, Patriarhia Constantinopolului nu a existat deloc. Organizatoric, Biserica de la Constantinopol a făcut parte din Mitropolia Irakli, ceea ce, desigur, nu corespundea poziției Constantinopolului în calitate de capitală a Imperiului Bizantin.
Canonistul bizantin din secolul al XII-lea Teodor Balsamon scrie despre acest lucru în interpretarea regulii: "Orașul Bizanț nu a avut onoare arhiepiscopală, anterior episcopul său era hirotonit de către mitropolitul de Irakli". Așadar, cel de-al doilea Sinod Ecumenic a decis ca episcopul Constantinopolului să aibă locul doi în onoare după episcopul Romei.
Deci a doua regulă a Sinodului, care a instituit așa-numita Pentarhie, cele cinci Patriarhii, în primul rând, nu o menționează, ci implică doar Biserica din Constantinopol și, în al doilea rând, interzice în mod explicit episcopilor unor biserici locale să se amestece în treburile altora: "Fie ca episcopii dintr-o regiune să nu-și extindă autoritatea asupra bisericilor din afara regiunii sale, ca să nu se amestece bisericile, dar, potrivit regulilor, episcopul Alexandriei poate conduce bisericile egiptene; episcopii din Est să orânduiască în Est, păstrând în același timp avantajele bisericii din Antiohia, recunoscute de regulile Sinodului de la Niceia; de asemenea, episcopii regiunilor din Asia să mențină conducerea asupra Asiei; episcopii din Pont au în jurisdicția lor regiunile Pontice, episcopii din Tracia – asupra ținutului tracic".
Ce să așteptăm de la reuniunea Primaților
Se va aduna oare Sinodul Primaților Bisericilor Locale la chemarea Patriarhului Ierusalimului Teofil III? Timpul ne va arăta. Probabil, Bisericile Greciei și a Alexandriei, care au recunoscut BOaU, nu vor veni la această întâlnire. Întrucât Ele au recunoscut întâietatea Patriarhului Constantinopolului în Biserică, Ele nu au nevoie de această reuniune, deci nu au nevoe nici de Sinod. La ce le trebuie Sinodul dacă totul decide Patriarhul Bartolomeu în ultimă instanță?
Dar cei care totuși înțeleg că Hristos conduce Biserica, pot veni la o astfel de întâlnire. Întrebarea este următoarea: ce vor discuta la această reuniune? Soluția "problemei ucrainene" sau motivul real al crizei actuale - pretențiile patriarhului Bartolomeu la primăţie?
Probabil, Bisericile Greciei și a Alexandriei, care au recunoscut BOaU, nu vor veni la această întâlnire. La ce le trebuie Sinodul dacă totul decide Patriarhul Bartolomeu în ultimă instanță?
Și aici trebuie să facem referinţă la declarația Primatului Bisericii Albaneze, Arhiepiscopul Anastasie. În ea nu se menționează nimic despre noua eclesiologie a Fanarului. Dimpotrivă, se subliniază pe alocuri că Constantinopolul este cel care trebuie să joace rolul primei vioare: "inițiativa prescripției medicului pentru situația actuală trebuie să aparțină fără îndoială Patriarhiei ecumenice". Faptul că situația actuală, care ar putea duce la consecințe dezastruoase pentru întreaga Ortodoxie, s-a produs fără îndoială " din inițiativa Patriarhiei ecumenice", este ignorat de Arhiepiscopul Anastasie mod diplomatic. Există și cuvinte de încurajare în epistola sa: "Principiul de bază al sobornicității, pe care şi-a afirmat calea Biserica Ortodoxă de-a lungul timpului, este, până la urmă, singurul care poate deschide calea de ieșire din criza existentă".
Există un mare risc că la ședința convocată (dacă va avea loc) nu se va vorbi despre vindecarea bolii, ci despre combaterea simptomelor. Deocamdată este imposibil să facem vreo concluzie din declarațiile reprezentanților Bisericilor Locale dacă majoritatea sunt pe deplin conștienți de efectul distructiv al eclesiologiei fanariote. Probabil, încă este nevoie de timp. Probabil, Fanarul încă va arăta tuturor prin acțiunile sale adevărata față a papismului de la Constantinopol.
Ca și în zilele dinainte de Primului Sinod Ecumenic, nu toată lumea realizează nocivitatea ereziei ariene. Dar Dumnezeu a rânduit totul așa cum a voit. Nu există nici o îndoială că așa se întâmplă și acum. Pur și simplu în anul nostru 2019 încă nu putem vedea clar care va fi rezultatul final.