În s. Selicivka, lângă Boryspil, oameni înarmați au acaparat biserica BOUkr

02 May 2022 02:56
47
În s. Selicivka, lângă Boryspil, oameni înarmați au acaparat biserica BOUkr

Adepții BOaU cu membrii unităților teritoriale, au acaparat biserica BOUkr din s. Selicivka, iar locuitorii satului care nu sunt enoriașii ei, au transferat-o la BOaU.

Oameni înarmați cu sprijinul BOaU au acaparat biserica Înălțarea Domnului din satul Selicivka, raionul Baryșivka, regiunea Kiev, în ziua celebrării Bunei Vestiri a Maicii Domnului – 7 aprilie 2022, a raportat serviciul de presă al Eparhiei de Boryspil.

În această zi, la începutul slujbei de dimineață a sosit preotul Volodimir Filonenko, parohul bisericii Înălțării Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Selicivka, Eparhia de Boryspil, dar un grup de oameni înarmați i-au blocat drumul, prezentându-se că sunt din unitatea de apărare teritorială locală.

"Starosta satului, Neonila Petrovna Kubrak, a confirmat că comunitatea noastră religioasă ortodoxă nu va avea voie să intre în biserică. Enoriașii bisericii au cerut să li se permită să intre în biserică pentru săvârși Sfânta Liturghie, dar din nou au fost refuzați de Kubrak. Totodată, ea a spus că sătenii urmează să treacă la BOaU", au relatat în Eparhie.

Reprezentanții unității de apărare teritorială l-au forțat pe parohul bisericii, părintele Vladimir, să predea cheile bisericii către primărie.

Adunarea a avut loc pe 9 aprilie 2022, la ora 12.00, în clubul satului, unde au venit starosta Kubrak și aproximativ o sută de săteni care nu erau membri ai parohiei. Au sosit și "preoții" BOaU Arsenie Kvaciola din satul Voloșinovka și Mihail Slivciuk din satul Baryșivka. Ei au făcut agitație pentru trecerea la schismatici și nu le-au permis să ia cuvântul enoriașilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Drept urmare, sătenii au decis să transfere comunitatea bisericii Înălțarea Domnului către Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU nou creată).

"Oamenii care au venit la această adunare și au votat nu au nicio legătură cu comunitatea noastră bisericească, practic nu vin la biserică și nu iau parte la slujbele și viața religioasă a comunității bisericești", au spus enoriașii bisericii Înălțarea Domnului.

În ziua de 11 aprilie, părintele Vladimir a venit la biserică și a cerut permisiunea de a-și lua lucrurile personale, dar a primit refuzul, iar "preotul" BOaU Arsenie Kvaciola a cerut să-i fie predate actele constitutive. Enoriașii bisericii care au rămas fideli Bisericii Ortodoxe Ucrainene, au început să primească amenințări din cauza faptului că nu au susținut trecerea la BOaU. Ei au fost avertizați că preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu vor avea voie să intre în biserică.

În ziua de 15 aprilie 2022, reprezentanții comunității rurale conduși de starostele satului și coordpnați de "preoții" BOaU Arsenie Kvaciola și Mihail Slivihuk, au intrat în biserică. Enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au sunat la poliție, dar poliția nu au intervenit și nu a luat măsuri care să prevină acapararea bisericii ortodoxe. Parohul bisericii, părintele Vladimir, a depus o plângere la poliție cu privire la săvârșirea unei crime.

Comunitatea ortodoxă a satului condusă de parohul bisericii, rămâne fidelă Bisericii canonice sub omoforul Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, s-a subliniat în Eparhia Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

UJO a scris mai devreme că în Boyarka, susținătorii BOaU sub conducerea lui Drabinko au alungat din biserică comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si