Siria oficială: Biserica Antiohiei poate fi divizată după modelul ucrainean
Președintele Siriei Bashar al-Assad a vorbit despre încercările de scindare a Bisericii din Antiohia după scenariul.
Președintele sirian Bashar al-Assad a spus că se încearcă divizarea Biserici Ortodoxe a Antiohiei după un scenariu similar cu cel care a fost realizat în Ucraina, relatează Interfax-Religion.
El a făcut această declarație în timpul unei întâlniri cu parlamentarii din Duma de Stat a Federației Ruse, inclusiv cu președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei Serghei Gavrilov.
"Assad a declarat că Biserica Antiohiei va rămâne integră, iar conducerea Siriei o va sprijini în toate modurile posibile", a spus în comunicat Dmitrii Sablin, coordonatorul grupului pentru interacțiunea dintre Duma de Stat și parlamentul sirian.
Bashar al-Assad și-a exprimat respectul față de Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril și Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient Ioan al X-lea.
UJO a scris că Patriarhul Antiohiei s-a exprimat în favoarea desfășurării Sinaxei Ortodoxiei la Damasc.
Mai devreme, un expert politic sârb și-a împărtășit opinia că situația din Macedonia s-ar putea derula conform scenariului ucrainean.