Zelenski i-a spus lui Bartolomeu că în Ucraina este pace interconfesională
Vladimir Zelenski i-a spus patriarhului Bartolomeu că vizita sa în Ucraina este foarte importantă pentru întreaga țară.
În 20 august 2021, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a discutat cu patriarhul Bartolomeu despre pacea interconfesională în Ucraina, relatează site-ul șefului statului.
În timpul întâlnirii cu Patriarhul Bartolomeu, Vladimir Zelenski a spus că Ucraina este un exemplu unic al coexistenței pașnice a multor confesiuni.
Zelenski i-a mulțumit conducătorului Fanarului pentru vizita sa în Ucraina și a menționat că pentru el personal, și totodată "pentru Ucraina, pentru noi toți este o mare onoare că ne-ați vizitat în aceste zile atât de importante când sărbătorim cea de-a 30-a aniversare a independenței noastre. Acest lucru este foarte important pentru noi".
Președintele statului și-a amintit cele două vizite ale sale la Fanar și a reamintit că patriarhul Bartolomeu a sosit în Ucraina pentru a treia oară, "și tocmai la 30 de ani de la independența Ucrainei".
Zelenski crede că "acesta este un eveniment semnificativ", deoarece are loc în anul celei de-a 30-a aniversări de la alegerea lui Bartolomeu în funcția de "patriarh ecumenic".
La rândul său, patriarhul Bartolomeu i-a mulțumit președintelui Ucrainei pentru invitație și a menționat că "este o mare cinste pentru el să sărbătorească împreună cu voi această dată importantă pentru Ucraina".
UJO a raportat mai devreme că în opinia scriitorului și publicistului Ian Taxiur, după vizita conducăcătorului Fanarului, persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-ar putea intensifica.