Un cleric al Bisericii Ortodoxe a Greciei a anatemizat BOaU și pe Dumenko
Un preot al Bisericii Ortodoxe a Greciei l-a anatemizat pe Dumenko și pe toți cei care au comuniune euharistică cu BOaU.
Pe 21 martie 2021, de Sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei, un cleric al Bisericii Ortodoxe a Greciei, protopresbiterul Anghelos Anghelakopoulos a anatematizat Biserica Ortodoxă a Ucrainei schismatică și pe conducătorul acesteia Epifanie Dumenko, relatează Myrophoros.blogspot.com.
Preotul a introdus mai multe noi anateme în textul tradițional al "Sinodicului", citit în săptămâna Biruinței Ortodoxiei, printre care au răsunat anateme pentru "pseudo-biserica schismatică din Ucraina condusă de schismaticul și ereticul și falsul mitropolit al Kievului și a toată Ucraina Epifanie Dumenko și toți cei care au cu ei comuniune euharistică".
Protoprezbiterul Anghelos Anghelakopoulos a anatematizat și "așa-numitul "Tomos de autocefalie", pe care Patriarhia Ecumenică l-a acordat pseudo-bisericii schismatice din Ucraina".
Practica completării "Sinodicului" cu anatematisme noi nu este o inovație și are menirea să ofere un răspuns teologic la problemele actuale ale contemporaneității.
Protoprezbiterul Anghelos Anghelakopoulos s-a născut la Farsal pe 23 octombrie 1981. A studiat teologia la Facultatea de Teologie a Universității Aristotel din Salonic, unde a obținut diploma de excelență în 2003. A dobândit masteratul cu mențiune în 2008 și în prezent urmează studii de doctorat la aceeași facultate.
Pe 31 martie 2012 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Serafim al Pireului. Timp de un an și jumătate a ocupat funcția de secretar al Departamentului pentru erezii și religii din Mitropolia Pireului. În septembrie 2019 a fost transferat în Eparhia de Kythira și Antikythira, unde slujește până în prezent.
Protoprezbiterul Anghelos este ucenicul unuia dintre cei mai renumiți duhovnici athoniți de la sfârșitul secolului al XX-lea, egumenul mănăstirii Grigoriat, arhimandritul Gheorghe (Kapsanis).
Anterior, UJO a scris că potrivit Mitropolitului Serafim al Pireului, Tomosul acordat BOaU este cel mai tragic eveniment din ultimii ani.