Curtea a obligat Biroul de Investigații să-l ancheteze pe șeful SSELC
Autorii procesului judiciar consideră că conducerea Serviciului Etnopolitică incită de mai bine de un an la ură împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Pe 6 decembrie 2023, Judecătoria Pecersk din Kiev, reexaminând acțiuniea în justiție a jurnaliştilor redacției "Dialog.tut", a obligat Biroul de Investigaţii de Stat ( BIS) să iniţieze urmărirea penală a liderilor Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință în temeiul articolului 161 din Codul penal al Ucrainei (incitarea la ură și dușmănie religioasă, umilire și insultă a sentimentelor cetățenilor pe baza convingerilor lor religioase). Acest lucru a fost raportat de canalul Telegram al publicației.
"Astăzi, de Ziua Forțelor Armate ale Ucrainei, prin harul lui Dumnezeu și cu ajutorul Sfântului și dreptului cneaz Alexandru Nevski, Curtea ucraineană a găsit suficiente temeiuri pentru a iniția urmărirea penală a conducătorilor Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință", se arată în înmesaj. "Deci, ei au fost cei care prin răspunsul lor grosolan la petiția noastră semnată de 25 de mii de cetățeni, ne-au reproșat că "ei consideră Biserica Ortodoxă Ucraineană drept o parte a patriarhiei moscovei". Ce ne consideră ei – să le spună acum anchetatorilor Biroului de Investigații de Stat. Pentru că timp de mai mult de un an din cauza acțiunilor criminale deliberate ale conducătorilor Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință a fost stârnită dușmănia religioasă împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subminând astfel bazele securității naționale".
UJO a informat mai devreme că pe 13 ianuarie 2023, redactorul șef al publicației online "Dialog.tut" Iulia Kominko a postat o petiție pe site-ul Cabinetului de Miniștri prin care cerea să nu fie interzise activitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Petiția a colectat cele 25 de mii de semnături necesare de la cetățeni pentru a fi luată în considerare. Prim-ministrul Denys Shmyhal a ordonat Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință să răspundă la petiție. După ce a primit un răspuns de la Victor Voinalovici, primul adjunct al conducătorului Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință, Iulia Kominko a declarat că scrisoarea conținea o încălcare gravă a procedurii prevăzute de lege pentru răspunsul la o petiție electronică și "este o manifestare de dispreț pentru 25000 de cetățeni ai Ucrainei care și-au pus semnătura sub petiție". Iulia a depus o plângere la Secretariatul Cabinetului de Miniștri. Președintele Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință, Viktor Yelenski, a răspuns la aceasta, afirmând că Biserica Ortodoxă Ucraineană aparține Bisericii Ortodoxe Ruse.
Iulia și colegii săi au depus o plângere la Biroul de Investigații de Stat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către conducătorii Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință, prevăzută de articolul 161 din Codul penal al Ucrainei. Angajații Biroului de Investigaţii de Stat au ignorat plângerea. Jurnaliştii au contestat acţiunea lor în instanţa de la Pecersk, dar judecătorul a fost de partea anchetatorilor. Apoi, echipa "Dialog.tut" a făcut apel la Curtea de Apel din Kiev și ca urmare cazul a fost returnat spre reexaminare către instanța de fond.