PS Atanasie a vizitat parohia din Oșev, care a suferit din cauza BOaU
Ierarhul de Volyn s-a rugat împreună cu păstoriții săi și a adresat un cuvânt de susținere credincioșilor, care și-au pierdut biserica în urma asaltului adepților BOaU.
Duminică, pe 27 decembrie, Episcopul de Kamen-Kașirsk Atanasie a oficiat slujba în comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a suferit în urma acaparării bisericii din satul Oșev, raionul Gorohovsk, regiunea Volyn, informează Serviciul de presă al Eparhiei.
Credincioșii parohiei în cinstea Înălțării Sfintei Cruci din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Oșev, se roagă în capela din cimitir. Acolo arhiereul a săvârșit Slujba Privegherii și Sfânta Liturghie în duminica Sfinților Părinți.
În timpul slujbei, credincioșii s-au rugat în special pentru pace în Ucraina și unitatea Ortodoxiei, pentru încetarea epidemiei și pentru medici.
La sfârșitul slujbei, parohul bisericii i-a mulțumit Preasfințitului Atanasie pentru vizită și s-a adresat cu rugămintea să pomenească întotdeauna în rugăciunile sale comunitatea ortodoxă din satul Oșev.
La rândul său, Episcopul Atanasie a transmis cuvinte de sprijin din partea administratorului eparhiei. Ierarhul le-a dorit enoriașilor să nu se întărească în încercări dificile, ci să se roage constant și să-i mulțumească lui Dumnezeu.
La rândul său, episcopul Atanasie a transmis cuvinte de sprijin din partea administratorului eparhiei. Ierarhul le-a dorit enoriașilor să nu se înăsprească, trecând prin încercări grele, și să se roage nencetat și să-i mulțumească lui Dumnezeu.
UJO a scris mai devreme că la sfârșitul lunii februarie 2019, BOaU a declarat că biserica Înălțării Sfintei Cruci din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Oșev a trecut sub jurisdicția sa. Parohia a fost transferată în subordinea noii structuri religioase la inițiativa unui localnic, care a trecut de partea fostului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Alexandr Drabinko.