Dumenko va "sluji" de Întâmpinarea Domnului în Biserica Trapezei din Lavră
BOaU va aduce din nou la slujba din Lavră participanți din diferite regiuni ale Ucrainei.
În ziua de 15 februarie, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, conducătorul așa numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei, Serghei Dumenko, va conduce "liturghia" în biserica Trapezei din Lavra Peșterilor de la Kiev, informează serviciul de presă al BOaU.
Începutul "slujbei" este programat pentru ora 9:00.
Totodată, purtătorul de cuvânt al eparhiei de Viniței și Barsk din cadrul BOaU, Sofronie Ciuprin, a anuțat pe Facebook că vor fi organizate autobuze ale eparhiei pentru a transporta credincioșii în Lavră: "Planificăm să realizăm un pelerinaj la Sfânta Lavră a Kievului de sărbătoarea Întâmpinării Domnului pe 15 februarie", scrie Ciuprin. "Toți cei care doresc să se alăture grupului de pelerini trebuie să se reînregistreze în prealabil la numărul dat".
El a adăugat că pelerinii trebue să aibă asupra lor pașaportul, apă și medicamente.
Notăm că aceasta este prima "slujbă" cu participarea lui Dumenko în biserica Trapezei. Cele două slujbe anterioare au fost săvârșite de conducătorul BOaU în catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Peșterilor de la Kiev.
UJO a informat mai devreme că BOaU a adus oameni din diferite regiuni în Lavră pentru "slujba" de Crăciun.