În Tovtrî rezistenţa continuă: enoriaşii se roagă la porțile bisericii
Totul a fost bine până când Tomosul a fost acordat, iar acum în sat sunt conflicte și oamenii nu vorbesc unul cu celălalt, a spus unul dintre locuitorii sat. Tovtrî.
Lupta pentru biserica Adormirii Maicii Domnului din sat. Tovtrî, din regiunea Cernăuți, continuă, şi creştinii Bisericii Ortodoxe Ucrainene se roagă deocamdată la porțile propriei biserici, așteptând hotărârea judecătorească, citim pe pagina Eparhiei de Cernăuți şi Bucovina pe Facebook.
Liturghia festivă de Sfânta Treime a fost săvârşită sub cerul liber, pentru că nişte tineri angajaţi cu aspect fizic sportiv nu i-au lăsat din nou pe enoriaşi să intre în biserică. Martorii susţin că aceşti tineri au folosit cartușe cu gaze împotriva creştinilor.
Jurnaliștii prezenți la fața locului au cerut explicaţii în numele cărei organizației au venit-o la Tovtrî și pe cine ei protejează şi de cine. Cu toate acestea, niciunul dintre mercenari nu a răspuns la nici o o întrebare.
"Până atunci, totul a fost minunat, totul era bine. Numai până în momentul în care fostul președinte a primit așa-numitul Tomos. Deși în realitate nu ne unește, așa cum a promis, dimpotrivă, îi separă pe oameni. În sat sunt conflicte, nu vorbeşte unul cu celălalt. Din anumite motive, ei spun că suntem "moscoviți", deși nu există nici o naționalitate înaintea lui Dumnezeu", a comentat situația din Tovtrî enoriașul bisericii de Adormiri Maicii Domnului Vladimir Statuev.
Amintim că la 18 mai 2019 poliţiştii i-au au ajutat susținătorii BOaU să taie lăcata de la ușa Bisericii Adormirii Maicii Domnului din sat. Tovtrî, iar enoriașii Bisericii canonice au fost împinși cu un "lanț viu". După ce biserica a fost capturată, creştinii din Eparhia de Cernăuți au început să stea în permanență de veghe cu rugăciune lângă zidurile administrației regionale de stat. În prezent împotriva guvernatorul interimar al regiunii Cernăuți, Mihail Pavliuk, și a altor oficiali ai administrației de stat de la Cernăuți, care au fost implicați în săvârșirea unor falsuri în favoarea BOaU (emiterea deliberată unor ordine false) este intentat un dosar penal.
La 2 iunie 2019 tinerii cu aspect sportiv din partea agenţiei de securitate "Tigr" au blocat intrarea enoriaşilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene la biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Tovtrî, iar în Ziua Înălțării Domnului (6 iunie), militanții cu cartuşe cu gaze au încercat să întrerupă sfânta Liturghie săvârşită de slujitorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.