Epifanie: BOaU va crea un Vicariat român pentru 150 de parohii din Bucovina

10 June 2019 14:38
243
Liderul BOaU Epifanie Dumenko. Imagine: Liderul BOaU Epifanie Dumenko. Imagine: "Glavred"

Potrivit liderului BOaU, acest lucru se va întâmpla dacă se va ajunge la un acord cu Biserica Ortodoxă Română.

Șeful structurii religioase nou create, Epifanie Dumenko, a spus că în Bucovina va fi creat un Vicariat pentru parohiile de limbă română care doresc să tracă la BOaU. El a spus acest lucru într-un interviu cu "Ukrinform".

În special, Dumenko a declarat că "în componenţa Bisericii Ortodoxe Române există parohii care se roagă în limba ucraineană, ele alcătuiesc vicariatul de limba ucraineană", iar BOaU are "dorința de a reflecta această situație în viitor – vom avea și un Vicariat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru Parohii românești, în Bucovina ele sunt circa 150".

În plus, Epifanie a menționat că "vicariatul este o parte integrantă a bisericii pe teritoriul căreia sunt situate canonic, dar limba lor de rugăciune, în acest caz, este română".

În același timp, " a susține un astfel de model", potrivit lui Dumenko, va fi posibil numai dacă "dacă ajungem la un acord cu Biserica Ortodoxă Română".

De asemenea, Epifanie a spus că parohiile care decid să se alăture la BOaU, dar cer să păstreze limba slavonă la slujbe, vor fi ucrainizate treptat: "Acum există parohii care vin la noi cer să păstreze limba slavonă, și noi nu le creăm obstacole în acest sens. Dar predica în ele va fi în limba ucraineană. De exemplu, în astfel de parohii, citirea Evangheliei poate fi în limba ucraineană și în paralel cu limba slavonă pentru început, dar în viitor societatea va fi treptat ucrainizată".

Mai devreme Epifanie a declarat că negociază cu Biserica Română și că speră "la un dialogi pentru a rezolva problemele care există în Bucovina".

Totodată, conform datelor UJO, nu există nici parohie românească în Bucovina care să fi trecut la BOaU. Evident, Epifanie contează pe negocierile cu Biserica Română pentru a profita de bisericile românești ale BOU. Cu toate acestea, acaparările în Bucovina sunt foarte greu de organizat. Mai mult, reprezentanții BOaU le-au propus preoților etnici români „să plece definitiv în România".

În luna martie, "mitropolitul" Bucovinei și al Cernăuților BOaU, Daniil Kovalciuk s-a plâns că "trecerile" comunităților BOU la BOaU decurg foarte lent şi greoi: "Nu avem cu ce ne lăuda. Mi se pare că au trecut 11 sau poate 12 biserici”." Iar după alegerile prezidențiale capturări de biserici aproape că nu se mai fac.

Reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Române s-a adresat la Fanar cu cererea "de a clarifica problema ierarhilor și a preoților necanonici care aparțineau fostei"Patriarhii a Kievului".

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si