Sfânta Scriptură despre război: o perspectivă neașteptată

Biblia despre război. Imagine: UJO

Această lume este plină de răutate și suferință. Războaiele, confruntările și în general orice ostilități încep și sunt săvârșite nu de Dumnezeu, ci de mâinile omenești. Războaiele aduc mereu și pretutindeni durere, sânge și moarte, dar putem spune că creștinismul este o religie pacifistă? Departe de a fi așa. Creștinii știu bine că omul și lumea sunt profund bolnavi, nu își fac iluzii cu privire la posibilitatea de a construi Împărăția Cerurilor pe pământ. În același timp, ne străduim în continuare să păstrăm pacea și condamnăm agresiunea. Totuși, din păcate, în condițiile vieții în această "vale a plângerii" se întâmplă ca violența să poată fi oprită doar prin violență.

În tabăra creștinilor există oponenți categorici ai oricărui fel de război în principiu, chiar și al celui defensiv. Pentru a-și justifica poziția, ei citează cuvintele lui Hristos: "Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri" (Mt. 26:52). Dar se susține cu adevărat o poziție pacifistă aici? Să citim la sfinții părinți.

Cred că mulți își amintesc de condițiile în care au fost rostite cuvintele susmenționate ale Mântuitorului. Sfântul Ioan Gură de Aur vede aici două particularități. Prima este că Hristos suportă arestarea și calomnia în mod voluntar, iar a doua este că amenințarea cu pedeapsa se aplică persoanelor care au început atacul. De aici rezultă că în fuincție de situație, după cuvântul lui Hristos, instigatorii vărsării de sânge vor fi pedepsiți, în timp ce adevărul este pe partea celor care se află în defensivă. Ca urmare apare o situație când este nevoe de a opri violența cu o altă violență. Oare nu așa gândim când văzând răutatea și suferința, apelăm la Providența lui Dumnezeu? De fapt, Fericitul Ieronim Stridonski vorbește și despre moartea de sabia inițiatorului atacului.

"Când vei ieşi la război împotriva duşmanului tău şi vei vedea cai, căruţe şi oameni mai mulţi decât ai tu, să nu te temi de ei, căci cu tine este Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului... Că Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi, ca să lupte pentru voi cu duşmanii voştri şi să vă izbăvească".

(Deut. 20:1-4).

O părere puțin diferită găsim la cuviosul Teodor Studitul. El crede că cuvintele lui Hristos nu se aplică tuturor oamenilor, ci numai Bisericii, mai precis, episcopilor care l-au auzit pe Mântuitorul. Pe vremea lui a existat violență împotriva ereticilor paulicieni, motiv pentru care el subliniază inadmisibilitatea oricărei represalii fizice împotriva apostaților în credință, deoarece este un mare păcat. Astfel, vedem că deși sfinții părinți nu aprobă începutul vreunei vărsări de sânge, ei în niciun caz nu interzic serviciul militar ca atare.

Evident, în Sfânta Scriptură tema războiului se regăsește cel mai des în Vechiul Testament. În Deuteronom găsim cuvinte care indică clar că Dumnezeu îi sprijină pe cei care ies să lupte împotriva vrăjmașului: "Când vei ieşi la război împotriva duşmanului tău şi vei vedea cai, căruţe şi oameni mai mulţi decât ai tu, să nu te temi de ei, căci cu tine este Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului... Că Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi, ca să lupte pentru voi cu duşmanii voştri şi să vă izbăvească" (Deut. 20:1-4).

Dar ce știm despre războaiele din Vechiul Testament? Suntem obișnuiți să auzim despre incredibila, așa cum ni se pare, cruzime a războaielor din Vechiul Testament. Dar, de fapt, legile războiului din Vechiul Testament erau mult mai umane decât legile războiului din lumea contemporană.

În prezent, sunt recrutați băieți de optsprezece ani, literalmente școlarii de ieri. Un lucru este cert – serviciul militar pe timp de pace este foarte util pentru formarea unui tânăr, și cu totul altceva sunt operațiunile militare. Astăzi băieți foarte tineri, aproape încă copii, sunt trimiși în zona ostilităților reale. Vechii israeliți aveau cu totul alte concepții: "Cel ce şi-a zidit casă nouă şi n-a sfinţit-o, acela să iasă şi să se întoarcă la casa sa, ca să nu moară în bătălie şi să nu i-o sfinţească altul. Cel ce şi-a sădit vie şi n-a mâncat din ea, acela să iasă şi să se întoarcă la casa sa, ca să nu moară în bătălie şi ca să nu se folosească altul de ea.  Cel ce s-a logodit cu femeie şi n-a luat-o, acela să iasă şi să se întoarcă la casa sa, ca să nu moară în bătălie şi ca să nu o ia altul"  (Deut. 20:5-7).

"Cine este fricos şi puţin la suflet, acela să iasă şi să se întoarcă acasă, ca să nu facă fricoase şi inimile fraţilor lui, cum este inima lui"

(Deut. 20:8).

În vremurile Vechiului Testament, se credea că înainte de a ridica un om la război, era necesar să i se permită să aibă timp să se bucure de viață, de familie și de casă. De ce toate astea? Pur și simplu era important ca viitorul apărător să înțeleagă de ce, pentru cine luptă, pe cine apără și pentru cine își poate da viața. Cunoscând bucuria iubirii unei femei, fericirea paternității, un bărbat care avea o gospodărie era mult mai bun decât un băiat tânăr, era motivat și mult mai înțelept. Era clar conștient pe cine avea de gând să apere. Este suficient să ne amintim că Berlinul nu a fost luat de recruți, ci de bărbați adulți care aveau nu numai copii, dar chiar și nepoți.

Iată o altă regulă: "Cine este fricos şi puţin la suflet, acela să iasă şi să se întoarcă acasă, ca să nu facă fricoase şi inimile fraţilor lui, cum este inima lui" (Deut. 20:8). Oamenii despre care se știa că sunt lași nu erau luați la război. Curajul unei persoane depinde în mare măsură de o viziune bine formată asupra lumii, de nucleul interior, de înțelegerea a ceea ce se întâmplă, așa cum în cele mai multe cazuri poate fi doar un bărbat adult, destul de matur în primul rând cu mintea.

"Când te vei apropia de cetate ca s-o cuprinzi, fă-i îndemnare de pace. De se va învoi să primească pacea cu tine şi-ţi va deschide porţile, atunci tot poporul ce se va găsi în ea îţi va plăti bir şi-ţi va sluji".

(Deut. 20, 10-11).

Umanitatea legilor biblice despre război constă și în faptul că înainte de declanșarea ostilităților, inamicului trebuia să-i fie oferită posibilitatea încheierii păcii: "Când te vei apropia de cetate ca s-o cuprinzi, fă-i îndemnare de pace. De se va învoi să primească pacea cu tine şi-ţi va deschide porţile, atunci tot poporul ce se va găsi în ea îţi va plăti bir şi-ţi va sluji" (Deut. 20, 10-11).

După cum putem vedea, chiar și cu privire la un fenomen atât de teribil precum războiul, Sfânta Scriptură este mult mai pașnică, mai corectă și mai umană decât toate legile contemporane. Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic, dar toate acordurile de pace omenești, așa cum a spus comandantul italian Giuliano Due, sunt ca frunzele uscate care vor fi măturate de vântul războiului.

Oricum, războiul este o mare tragedie. Ne rugăm și nădăjduim în Dumnezeu că se va sfârși în curând, fie și numai de dragul băieților care acum luptă, care încă nu cunosc frumusețea vieții și deseori nu știu exact pentru ce luptă.