Ce totuși a spus Preafericitul Vladimir?

Mitropolitului Vladimir i se atribuie ceva diferit de ceea ce credea în realitate. Imagine: UJO

Pe 5 iulie s-au împlinit 7 ani de la ziua trecerii la cele veșnice a Mitropolitului Vladimir (Sabodan). În toți acești ani s-au întreprins încercări necontenite de a-l face pe Preafericitul Vladimir un susținător al unirii cu schismaticii, de a-i atribui niște puncte de vedere "autocefale", etc. Într-un interviu, nepotul Mitropolitului Vladimir, Episcopul Victor (Koțaba) de Barișev a spus că "în prezent unii lideri ai bisericii și unii laici încearcă să-i atribuie Preafericitului Vladimir declarații pe care nu le-a spus niciodată". Adică Vladica vorbește direct despre acțiunile celor care încearcă să calomnieze memoria regretatului primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Ei citează cuvinte scoase din context, fragmente de fraze, le înfloresc generos cu propriile lor comentarii "necesare". Dar ce spunea în realitate Preafericirea Sa? Există un document în care sunt adunate cugetările Mitropolitului Vladimir, dar într-o formă concentrată. Să citim și să analizăm.

Acest document se numește "Biserica Ortodoxă Ucraineană: prezentul și perspective". Acesta este așa-zisul discurs de inaugurare, citit de Mitropolitul Vladimir la 18 februarie 2008 în cadrul ceremoniei solemne de conferire Preafericirii Sale a gradului de doctor onorific "Honoris causa" al Academiei Teologice Creștine din Varșovia. El a fost publicat integral în calendarul Bisericii pentru anul 2009 sub conducerea episcopului din Pereiaslav-Hmelnițki Alexandru (Drabinko), care ulterior a aderat la schismă.

Înainte de a trece la analiza acestui document, să ne amintim în ce perioadă a fost elaborat.

Au trecut trei ani de la victoria Maidanului "portocaliu". Criza financiară din 2008 nu a sosit încă. Încă nu a fost celebrată la Kiev aniversarea a 1020 de ani de la Creștinarea Țării Rusiei, la care au fost prezenți patriarhii: al Moscovei Alexie al II-lea și al Constantinopolului Bartolomeu. Dar președintele ucrainean Victor Iușcenko se pregătea activ pentru acest eveniment, negociind cu confesiunile ucrainene pentru unirea cu Fanarul. Da da, anume așa, Patriarhiei Kievului și Bisericii Autocefale Ortodoxe Ucrainene (BAOU) li s-a propus să se alipească la Patriarhia Constantinopolului și ele au fost de acord cu acest lucru. Dar totul s-a destrămat în mare parte din cauza refuzului conducătorului BOU-PK Filaret Denisenko de a refuza la titlul de "patriarh".

În 2008, Patriarhiei Kievului și BAOU li s-a propus să se alipească la Patriarhia Constantinopolului și ele au fost de acord cu acest lucru.

Autoritățile de atunci au dorit cu adevărat să creeze în Ucraina o structură alternativă pentru biserica "Moscovei",  dar au făcut-o fără a recurge nici de departe la niște metode atât de violente cum a făcut cu un deceniu mai târziu P. Poroșenko. Și tocmai atunci apare documentul "Biserica Ortodoxă Ucraineană: prezentul și perspective". Puțin mai târziu, în iunie 2008, Preafericitul Mitropolit Vlaldimir a prezentat un alt document la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse: "Ortodoxia ucraineană la răscrucea epocilor", dar datorită naturii specifice a acestui document sinodal, acesta ne oferă mai puțină informație cu privire la viziunile asupra vieții bisericești ale Mitropolitului Vladimir.

O să analizăm prin urmare discursul de inaugurare al Preafericitului Părinte Vladimir ținut la Varșovia. Pentru mai multă comoditate, vom grupa problemele ridicate în discurs în trei blocuri.

Atitudinea față de stat și politică

Primul lucru pe care Mitropolitul Vladimir îl scoate în evidență este că Ucraina, ca și majoritatea absolută a statelor europene contemporane, comportă un caracter secular. Este bine sau rău, dar este o realitate pe care Biserica trebuie să o accepte.

Mitropolitul Vladimir: "Putem aborda în mod difer conceptul de stat secular, să discutăm avantajele și dezavantajele acestuia, dar trebuie să recunoaștem că în prezent acest concept domină fără alternativă în toate țările europene, precum și în majoritatea țărilor ne-europene. Nu există nicio alternativă pentru o astfel de abordare în Ucraina noastră policonfesională".

Dar în același timp, Preafericitul Vladimir afirmă că statul nu se poate amesteca în treburile bisericești, deoarece nu are nici competență, nici împuterniciri.

Mitropolitul Vladimir: "Trebuie subliniat că statul nu poate fi competent în materie de credință. El nu are, să zicem așa, instrumente adecvate care ar face posibilă deosebirea adevărului Revelației divine de erezie. Înțelepciunea sobornicească a Bisericii, care funcționează în unitate ontologică cu Dumnezeu, revelează dogmele credinței și le păstrează cu sfințenie".

Să fim atenți la argumentele folosite de Mitropolitul Vladimir. El vorbește despre Biserică ca despre Trupul mistic al lui Hristos, și nu o organizație de oameni făcând parte din societate. Cu alte cuvinte, Biserica este în lume, dar nu este de la această lume, și prin urmare, nu o putem înțelege în dimensiuni lumești, nu o putem privi ca pe o organizație socială influentă și cu atât mai mult, nu putem încerca să o folosim pentru soluționarea problemelor pământești. Acest lucru contrastează mult cu declarațiile actualilor reprezentanți ai BOaU, în special cu ale fostului mitropolit Alexandru (Drabinko), care vorbește despre Biserică ca despre un fel de instituție pământească care aduce beneficii statului și societății, și uită complet de esența și obiectivele sale cerești.

Este ușor de observat că astăzi statul încalcă brutal această declarație a regretatului Întâistătător. Statul își asumă responsabilitatea nu numai de a se amesteca în treburile bisericești, dar și pentru a determina canonicitatea sau necanonicitatea anumitor confesiuni, precum și pentru a rezolva alte probleme pur religioase.

Potrivit Mitropolitului Vladimir, relațiile dintre organizațiile religioase și stat trebuie să se bazeze pe principiul neintervenției în sfera de competență a celuilalt.

Potrivit Preafericirii Sale, relațiile dintre organizațiile religioase și stat trebuie să se bazeze pe principiul neintervenției în sfera de competență a celuilalt. Statul trebuie să ofere organizațiilor religioase drepturi egale în conformitate cu legea, și nu trebuie să încerce să folosească aceste organizații în scopuri proprii, în timp ce organizațiile religioase nu trebuie să recurgă la asistența statului pentru rezolvarea problemelor interconfesionale.

Mitropolitul Vladimir: "Principala funcție a statului este de a oferi condiții pentru existența liberă a Bisericii și de a rezista tentației de a considera Biserica sau așa-numitele confesiuni tradiționale un fel de "minister neoficial al afacerilor spirituale". La rândul său, Biserica trebuie să reziste tentației de a căuta sprijinul statului, folosind terminologia seculară în competiția cu alte confesiuni".

Putem constata: este exact ceea ce face în prezent BOaU, în plus, așa cum afirmă liderul său, fără aceasta BOaU pur și simplu nu poate exista. În ceea ce privește tentația statului de a-și rezolva problemele cu ajutorul Bisericii, această tentație nu doar că a existat întotdeauna – statul a cedat întotdeauna în fața ei.

Mitropolitul Vladimir: "Analiza politicii religioase a statului ucrainean din anii 1992-2007 demonstrează că toți cei trei președinți ai Ucrainei (L. Kravciuk, L. Kucima și V. Iușcenko) au fost și sunt susținătorii creării unei "Biserici unice locale", văzând în ea un mecanism de formare și consolidare a națiunii ucrainene".

În același timp, Preafericitul Mitropolit spune că nu a urmat niciun răspuns la toate întrebările adresate statului – de ce are nevoie de o Biserica Autocefală, ce loc Ea va ocupa în stat și care vor fi relațiile Sale cu statul. Oricum, Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost permanent supusă presiunii pentru a accepta crearea acestei "unice Autocefale". Această presiune a variat de la "a fi împinsă la periferia vieții publice până la oferta de a-i oferi statutul de Biserică esențială de stat dar cu anumite condiții". Însă statutul Bisericii trebuie să fie determinat în primul rând de Biserica însăși, pornind de la sarcinile sale religioase, nu de la sarcina de a construi statul și societatea.

Mitropolitul Vladimir a formulat, de asemenea, o serie de pretenții față de stat:

• refuzul de a-i oferi Bisericii Ortodoxe Ucrainene statutul de persoană juridică;
• refuzul returnării bunurilor bisericești;
• invitația Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina, contrar părerii Bisericii;
• refuzul de a legifera rolul special al Ortodoxiei în formarea poporului și statului ucrainean;
• samovolnicia autorităților locale în raport cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, în principal în Vestul Ucrainei.

Rezumând problema relației dintre Biserică și stat, Preafericitul Vladimir a spus:

"Care este concluzia principală pe care Biserica noastră a reușit să o facă cu privire la relațiile biserică-stat în perioada precedentă? În ce constă lecția predată de istorie?

Prima. În pofida furtunilor istorice și a dificultăților în relațiile statul, Biserica trebuie să urmeze calea libertății, conservându-și independența internă și externă în raport cu statul.

A doua. Orice presiune asupra Bisericii din parea statului într-o democrație este bizară și chiar irațională, deoarece nu poate influența viața bisericească în mod radical și pentru o perioadă de lungă durată. Adevărat, o astfel de presiune este eficientă numai cu o singură condiție: dacă ierarhia bisericească nu urmează o politică de compromis, ci acuză în mod public faptele de încălcare a drepturilor credincioșilor".

În pofida furtunilor istorice și a dificultăților în relațiile statul, Biserica trebuie să urmeze calea libertății, conservându-și independența internă și externă în raport cu statul.

Mitropolitul Vladimir (Sabodan)

În strictă conformitate cu cuvintele de mai sus ale Mitropolitului Vladimir, arhiereii Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu cedează în fața statului și apără drepturile credincioșilor pe toate căile legale.

În ceea ce privește atitudinea față de politică în general, Preafericitul Vladimir afirmă un lucru fundamental: Biserica prin esența sa nu poate avea preferințe politice: "Nimic nu poate dăuna unității Bisericii mai mult decât influența proceselor politice. Pătrunzând în viața bisericească, politica o otrăvește și îi împarte pe credincioși în de "dreapta" și de "stânga", "portocalii" și "alb-albaștri", admiratori ai modelelor de civilizație "orientală" și "occidentală". <...> Euharistia creează Biserica și tot ceea ce se întâmplă în Biserică – are loc în contextul Euharistiei. Nu este nimic mai străin Euharistiei decât politica, cu atât mai mult politica etnocentrică".

Atitudinea față de schismatici

Mitropolitul Vladimir abordează, de asemenea, problema relațiilor cu alte confesiuni din Ucraina. El spune că Biserica Ortodoxă Ucraineană are cele mai binevoitoare relații cu Biserica Romano-Catolică din Ucraina, iar relațiile cu greco-catolicii lasă mult de dorit. Mai mult, el acordă o atenție specială schismaticilor: Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK) și Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BAOU). Relațiile cu acestea în viziunea sa sunt cele mai problematice.

Patriarhia Constantinopolului a numit "pasivitatea" Bisericii Ortodoxe Ucrainene unul din principalele argumente în favoarea incursiunii sale în viața bisericească din Ucraina. Fanarioții spun că Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă nu au acordat atenție problemei schismei, din cauza căreia milioane de credincioși au rămas în afara Bisericii. Acest argument este fals. Atât Preafericitul Vladimir, cât și arhiereii Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt conștienți de această problemă și nu au respins niciodată posibilitatea dialogului cu schismaticii.

Mitropolitul Vladimir: "În afara Bisericii nu există plinătatea adevărului și a harului. Însă adevărul și harul nu pot fi un obiect al posesiei și al mândriei. Prin urmare, păstrând neprihănită puritatea credinței și canonicitatea ierarhiei sale, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu rămâne în "mândră singurătate" – este deschisă dialogului cu frații care s-au desprins de noi".

Preafericirea Sa vede unul dintre principalele cauze ale schismei în circumstanța că Biserica care abia s-a eliberat de sub jugul statului sovietic la sfârșitul anilor '80, nu a fost aptă să îmbisericească conștiința milioanelor de oameni care au revenit în sânul Bisericii și a adus cu ei viziunea lor seculară asupra lumii, și în primul rând – ideologia naționalistă.

Mitropolitul Vladimir: "Se știe că în perioada sovietică Biserica Ortodoxă a fost extrem de limitată în activitățile sale misionare și educative. Ea nu a avut posibilitatea să săvârșească cateheză; viața parohială era deseori limitată la oficierea sfintelor slujbe. Astfel, la începutul anilor '90, când în Ucraina a apărut o mișcare național-patriotică puternică, mulți creștini ortodocși care nu au avut posibilitatea să-și aprofundeze cunoștințele despre credință, au devenit victime ale ideologiei etnofiletice romantice.

În primul rând, această ideologie a afectatat inteligențimea care a văzut în mod eronat în Biserică un instrument de sacralizare a tânărului stat ucrainean. Mai târziu, ideologia etnofiletică a cuprins și o parte din clerul ortodox. S-a produs schisma".

În continuare Preafericitul Vladimir descrie contactele Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu reprezentanții BOU-PK și BAOU, și unele progrese în tratativele cu ultima. El spune că în ansamblu s-a păstrat o singură bază dogmatică pe care este posibil dialogul, deși recunoaște că conștiința eclesiologică a schismaticilor este defectă și "chiar vecină cu erezia". Dar cel mai important lucru pe care Primatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene la evidențiat în dialogul cu schismaticii este necesitatea pocăinței unei sincere și profunde din partea lor.

Mitropolitul Vladimir: "Poziția Bisericii noastre în ceea ce privește depășirea schismei și restabilirea unității bisericești din Ucraina nu este condiționată de niciun motiv politic sau de dorința de a-i umili public pe ceilalți. Așteptăm o lucrare personală de la liderii care sunt în schismă – o conștientizare a situației lor tragice și a nevoii unei pocăințe harice. Pocăința nu poate fi "umilitoare"; dimpotrivă, ea îl înalță pe om, deoarece pocăința duce la reînnoirea plenitudinii comuniunii harice cu Dumnezeu. Dar nici nu poate fi redusă la semnătura pe un memorandum diplomatic. Profanarea Tainei nu va aduce unitatea și pacea Bisericii".

Așteptăm o lucrare personală de la liderii care sunt în schismă – o conștientizare a situației lor tragice și a nevoii unei pocăințe harice. Pocăința nu poate fi "umilitoare"; dimpotrivă, ea îl înalță pe om, deoarece pocăința duce la reînnoirea plenitudinii comuniunii harice cu Dumnezeu.

Mitropolitul Vladimir

În ceea ce privește problema statutului canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene ca Biserică autonomă, Preafericitul Vladimir a considerat-o optimă în condițiile socio-politice de atunci, și unica problemă care putea fi supusă revizuirii era aspectul depășirii schismei. De asemenea, el a atras atenția asupra faptului că Biserica Ortodoxă Ucraineană are mai multe drepturi canonice și mai multă libertate în soluționarea problemelor bisericești decât, de exemplu, Biserica Ortodoxă Greacă, care în mod oficial are statut de Biserică Autocefală.

Atitudinea față de provocările contemporaneității

Vorbind despre faptul că Biserica nu ar trebui să participe la politică, Mitropolitul Vladimir a extins această abordare și asupra problemei susținerii aspirațiilor de integrare europeană a Ucrainei sau invers – respingerea lor.

Mitropolitul Vladimir: "Evitând în mod conștient activitatea politică, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu participă de fapt la discuțiile publice despre "o alegere civilizată", crezând că Biserica trebuie să își îndeplinească misiunea sa mântuitoare în orice cadru istoric și politic".

În același timp, Preafericitul evidențiază și amenințările care pândesc societatea noastră în cazul unei integrări europene reușite – nu atât în domeniul formal-juridic, cât în plan mental.

Mitropolitul Vladimir: "Integrarea europeană ascunde tentația relativismului. Eroii, idolii săi nu cred în adevăr, ci în compromis. Valorile fundamentale ale Europei moderne sunt formale. Se pare că leagănul civilizației creștine onorează dreptul de a fi (sau de a nu fi) creștin mai mult decât pe Hristos. Europa contemporană prețuiește sfințenia libertății de alegere. Dar posibilitatea alegerii nu poate fi un scop pozitiv al vieții umane – doar o condiție prealabilă, nimic mai mult. Dacă vom întreba un europeande rând despre valorile pozitive, adică în final pentru ce merită să trăiești și pentru ce merită să mori, cel mai probabil e că nu vom auzi un răspuns".

Au trecut 13 ani de atunci, integrarea europeană a fost fixată în Ucraina la nivel legislativ, iar în Europa predomină ideologia persoanelor LGBT, egalitatea de gen, "educația" sexuală, nivelarea instituției familiei, etc. Se pare că în aceste condiții Biserica nu mai poate sta departe de discuțiile publice despre "alegerea civilizată", deoarece această alegere în sine nu este nicidecum neutră în raport cu moralitatea și etica creștină. Dacă civilizația europeană se dezvoltă pe calea îndepărtării tot mai tranșante de poruncile Evangheliei, Biserica este obligată să își spună cuvântul cu privire la problema "alegerii civilizat" a societății noastre. În același timp, Mitropolitul Vladimir spune că poporul nostru și alte popoare din Europa de Est (cu condiția că își vor păstra credința și identitatea creștină) au ce oferi Europei Occidentale, au ce mărturisi societății occidentale seculare și postmoderniste.

Preafericitul Vladimir își încheie discursul cu următoarele cuvinte: "Societatea europeană tânjește după Dumnezeu, deși europenii contemporani deseori uită Numele Lui. Misiunea Bisericii este de a le reaminti contemporanilor noștri că frumusețea și comunicarea reală sunt posibile numai în Iisus Hristos, Care ne înnoiește inima de îndată ce ea se deschide către El".

Concluzii

Putem constata că discursul Mitropolitului Vladimir de la Varșovia dezminte multe mituri, create în jurul numelui său, și răspunde la multe întrebări. El nu a fost un susținător al respingerii categorice a dialogului cu schismaticii, dar de asemenea, nu a admis posibilitatea "reunificării" fără conștientizarea păcatului schismei și fără pocăință. El a văzut perfect amenințările pentru Biserică în diferite modele de relații biserică-stat și a vorbit cu sinceritate despre ele. El era conștient de provocările pentru Biserică care însoțesc integrarea europeană, dar nu se temea să le înnfrunte, pornind de la o credință fermă în Hristos.

De asemenea, este clar că conștiința ecleziastică a conducerii actuale a Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu s-a schimbat deloc și nu s-a abătut de la principiile formulate de Preafericitul Mitropolit Vladimir. Actualul Întâistătătoru al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Mitropolit Onufrie spune, de asemenea, că Biserica slujește lui Dumnezeu, nu statului și societății, și recunoaște pocăința ca o condiție necesară pentru depășirea schismei. Altfel nu poate fi, pentru că "Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi" (Evrei 13: 8).