"Planul alternativ" al mișcării Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Imagine: colaj UJO

Cu câteva zile în urmă, prorectorul Academiei și Seminarului Teologic din Kiev (KDAiS), Volodimir Bureha, a declarat într-un interviu acordat jurnalistului bulgar Momcil Metodiev că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu s-a hotărât încă asupra "identității" și că ar fi împărțită în anumite partide, fiecare dintre care ar avea propriile nevoi și dorințe.

Deoarece Bureha nu este o persoană ordinară, declarațiile sale sunt luate în serios de mulți "analiști" și oameni departe de realitățile interne ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene". Ce se ascunde în spatele acestor afirmații?

Statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Interviul lui Volodimir Bureha poate fi împărțit convențional în mai multe teze cheie, dintre care prima este "problema identității Bisericii Ortodoxe Ucrainene". Prorectorul KDAiS spune că hotărârile Sinodului de la Teofania au ridicat "o problemă serioasă legată de identitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, deoarece astăzi statutul său nu este nici autocefalie, nici autonomie, iar termenul folosit nu este tradițional în dreptul canonic, deoarece un astfel de termen nu există acolo". Totodată, Bureha a subliniat că nici în decretele Sinoadelor Ecumenice nu există termenul de "autocefalie" și "nici nu este definit clar în canoanele Bisericii".

Dar acest lucru nu i-a împiedicat pe unii comentatori să susțină că prorectorul KDAiS a recunoscut că Biserica Ortodoxă Ucraineană există într-o "zonă canonică gri". Dar această concluzie nu este adevărată. Vom încerca să explicăm.

La Sinodul de la Teofania, Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a declarat independentă față de Biserica Ortodoxă Rusă. Această independență este de natură administrativă, iar deciziile Sinodului nu au făcut decât să confirme starea reală a lucrurilor.

Într-adevăr, există o problemă cu "identitatea" Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dar este de natură puțin diferită decât cred acei critici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene care vorbesc despre "zona canonică gri". Să încercăm să explicăm.

Nimeni din conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu a contestat aceste decizii, ceea ce înseamnă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu are probleme cu statutul său canonic. "Problema identității" pentru Bureha nu este o "zonă canonică gri" pentru Hovorun, iar acestea teze nu trebuie confundate.

Pentru că Bureha spune clar ce are în vedere: "În cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în opinia mea, nu se poate vorbi despre o identitate unificată. Mai exact, există diferite grupări în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene care interpretează în mod diferit deciziile "sinodului" din 27 mai 2022. Există un grup de care crede că legătura cu Patriarhia Moscovei nu a fost ruptă complet și chiar și la Kiev există mănăstiri și biserici care continuă să-l pomenească pe Patriarhul Chiril în timpul liturghiei. Există un grup care crede că aceste decizii au dus la o ruptură completă a legăturilor, iar Biserica Ortodoxă Ucraineană este de facto autocefală, deși nu folosește acest termen. Există și un număr mare de preoți și mireni care pur și simplu nu înțeleg care este statutul a Bisericii noastre".

Cu alte cuvinte, el se referă la niște procese care au loc în interiorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene și care sunt greu de exteriorizat. "Zona canonică gri" este tocmai percepția externă a Bisericii noastre.

Dar aici nu există absolut nicio problemă. Pentru că nici un preot al Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu a auzit cuvinte în adresa sa precum aud "preoții" BOaU: "nu sunteți canonici" sau "statutul tău este neclar și nu voi sluji Liturghia cu tine". De exemplu, când patriarhul bulgar Neofit a murit și Dumenko a venit la înmormântarea sa, mitropolitul Ioan de Varna și Veliki Preslav a declarat că sosirea lui Epifanie i-ar putea preocupa pe unii oameni, "întrucât statutul său nu a fost încă stabilit".

Și în general, poate cineva să explice ce înseamnă expresia "zonă canonică gri"? Pentru că, prin analogie cu aceeași BOaU, sunt Biserici care nu-l recunosc pe Dumenko, sunt cei care o fac și sunt cei pentru care el este "în zona gri". Vedem același lucru în legătură cu Biserica Ortodoxă Ucraineană? Nu. Este recunoscută ca Biserică canonică de către toate Bisericile lumii. Deci, în ce "zonă" este? Răspunsul este evident.

Direcția mișcării

Mai departe, în contextul conversației despre Sinodul de la Teofania, Volodimir Bureha a spus că prin deciziile sale "conducerea a determinat direcția în care ne îndreptăm. Direcția este către independența deplină a Bisericii Ortodoxe Ucrainene".

Și în acest caz, Bureha nu a spus nimic sedițios. Direcția mișcării nu este încă finalizarea ei. Nu este nimic greșit în mișcarea către "independența deplină" a Bisericii. A incrimina sau a nega ideea de autocefalie doar pentru că a fost odată pătată de Filaret Denisenko este o naivitate.

Să ne amintim că Bisericile, mult mai mici ca număr și mai puțin semnificative din punct de vedere istoric decât Biserica Ortodoxă Ucraineană, au autocefaliile lor. Mai mult, le sărbătoresc la scară largă.

De exemplu, anul 2024 în România este declarat anul Patriarhiei Române, iar Biserica Ortodoxă Polonă va sărbători în acest an 100 de ani de autocefalie sub egida Președintelui Andrzej Duda. Dacă autocefalia este considerată atât de rea pentru unii (pentru noi), atunci de ce este atât de bună pentru alții (de exemplu, pentru polonezi)? Așadar, problema nu este în autocefalie ca fenomen, ci în cum și prin ce mijloace se câștigă și ce face ierarhia Bisericii pentru a se asigura că percepția ei nu depinde de "ce au spus bătrânii", ci de reconsiderarea teologică și intelectuală.

Autocefalia nu este un panaceu, nu o "idee fixă", ci doar un instrument care ajută Biserica să-și îndeplinească misiunea în lume. Așa ar trebui să privim lucrurile. Cu alte cuvinte, dacă Biserica Ortodoxă Ucraineană primește autocefalia, îi va ajuta spiritual și misionar? Așa trebuie pusă întrebarea.

În același timp, cuvintele lui Bureha despre "direcția" mișcării către autocefalia deplină a Bisericii Ortodoxe Ucrainene ne dau speranța că obținerea rezultatului se va face prin mijloace canonice și nu prin nelegiuire, ca în cazul lui Denisenko. Dacă "conducerea" ar fi dorit autocefalia cu orice preț, aceasta ar fi fost deja proclamată. Dar ideea este că conducerea nu vrea autocefalie cu orice preț.

"Planul alternativ"

Și aici ajungem la partea cea mai interesantă. Bureha spune că "o parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care favorizează independența completă față de Moscova, autocefalia, elaborează un anumit "plan alternativ".

Planul este ca Biserica Ortodoxă Ucraineană să restabilească mai întâi relațiile cu Patriarhia Constantinopolului, care acum sunt întrerupte, și să restabilească comuniunea euharistică cu Constantinopolul.

În plus, această parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene dorește să trimită o delegație la Constantinopol și să înceapă negocierile privind reglementarea statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene și, în același timp, în interiorul Ucrainei, Biserica Ortodoxă Ucraineană trebuie să înceapă negocieri cu așa numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei.

Adică există o "parte" în cadrul Bisericii noastre care pledează pentru independența față de Moscova. Nu tăgăduim, există. Și ea este destul de mare. Nu există întrebări aici.

Întrebările apar atunci când citim despre acest "plan alternativ" care include reluarea relațiilor cu Fanarul și dialogul cu BOaU.

În primul rând, oare restabilirea comuniunii euharistice este un lucru rău? Este o altă chestiune în ce condiții se poate realiza. Până la urmă, ruptura comunicării euharistice dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și Fanar nu este un capriciu al unei persoane sau al unui grup restrâns de oameni, ci o decizie dureroasă provocată de recunoașterea legitimității BOaU de către Patriarhul Bartolomeu. Și nu poate fi "restaurată" așa de ușor.

În al doilea rând, reglarea statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Fanarul are o perspectivă foarte îndoielnică, deoarece Patriarhul Bartolomeu a numit deja pe cineva pe care îl consideră "Mitropolit" al Kievului – și acesta nu este Mitropolitul Onufrie.

În al treilea rând, nu este clar ce "negocieri" pot fi purtate cu BOaU, ocolind deciziile Sinodului din Teofania, la care face referință în mod constant Bureha? Totul este clar definit acolo. Și perspectiva oricărui dialog cu BOaU este la fel de îndepărtată ca și realizarea "planului alternativ" exprimat de Bureha. El însuși înțelege acest lucru când spune: "Nu există astăzi un dialog constructiv între Biserica Ortodoxă Ucraineană și BOaU".

Prin urmare, "planul alternativ" este o ficțiune. Mai mult, este complet neclar cine stă în spatele lui și, prin urmare, nu este clar cine îl va "implementa".

Cine sunt acești oameni?

Există impresia că toți acei oameni care pledează pentru independența completă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene față de Moscova își fac automat "planuri" de restabilire a comuniunii euharistice cu Biserica din Constantinopol și ei sunt cei care deja formează o delegație pentru Fanar și se pregătesc de negocierile cu Dumenko. Dar cine sunt acești oameni?

Preafericitul Mitropolit Onufrie cu siguranță nu este printre ei. Tot ce a putut și a vrut să facă – a făcut deja. Nu va fi nimic mai mult decât ceea ce s-a întâmplat la Sinodul de la Teofania.

Totuși, a te aștepta ca "susținătorii autocefaliei" nu fac doar "planuri alternative", dar și vor încerca să le implementeze în spatele Preafericitului Mitropolit Onufrie, înseamnă a nu înțelege realitățile în care trăiește Mitropolia Kievului. Pentru că acei oameni care fac "planuri alternative" nu le pot implementa pentru că de ei nu depinde nimic. Chiar dacă am vorbi despre sinodali sau despre vreun grup de episcopi uniți prin ideea autocefaliei, am avea totuși îndoieli serioase asupra realizării planului exprimat de Bureha. Este nerealist, fantastic și nu merită hârtia pe care este scris. Și nu doar pentru că "va provoca o reacție dură a Moscovei sub formă de instanță ecleziastică, interdicții sau chiar excomunicare din Biserică", după cum spune Bureha. Dar în primul rând pentru că Biserica noastră pare să se fi împăcat cu ceea ce se întâmplă. Conducerea ei la prima vedere rămâne tăcută și nu face nimic. Și chiar dacă toate acestea nu sunt o "părere" ci sunt adevărate, ne întrebăm dacă sunt bune sau rele?

Judecați singuri. În condițiile în care poporul ucrainean trăiește în prezent, în care se află Biserica Ortodoxă Ucraineană, nu pot exista decizii bine gândite, echilibrate și, cel mai important, verificate canonic.

Autocefalia, dacă va fi proclamată, nu va fi recunoscută de multe Biserici Autocefale. Această teză este exprimată și de Bureha: "Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a abținut în mod deliberat de a proclama autocefalia pentru a evita conflictul cu alte Biserici Autocefale, deoarece, dacă ar declara autocefalia, se poate prezice cu încredere că nu va fi recunoscută de nicio Biserică Autocefală, ceea ce ar duce la ruperea relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și alte Biserici Autocefale".

Pentru cei care nu au înțeles – să explicăm. Cel puțin, printre cei care nu o vor recunoaște vor fi Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Sârbă. Dar nici grecii nu vor recunoaște autocefalia auto-proclamată pentru că pentru Fanar, Grecia, Cipru și Africa există deja "autocefalie" în Ucraina – BOaU. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu va fi recunoscută nici în Ierusalim, Antiohia, Albania și Bulgaria. Ni se știe ce vor face alte Biserici. Și toate acestea nu pentru că nimeni nu vrea să se certe cu Biserica Ortodoxă Rusă, ci pentru că autoproclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu va face decât să agraveze situația deja serioasă din lumea ortodoxă. Deci, de ce să o proclamăm? Doar pentru a-l convinge pe Yelenski de independență față de Moscova? Credeți-ne, acest argument nu va fi convingător pentru el. Atunci la ce? Pentru a opri confiscarea bisericilor? Dar acaparările pot fi oprite doar dacă autoritățile ucrainene își vor aminti de faptul că există Legea, sau când BOaU își va aminti că există Evanghelia, ceea ce este îndoielnic în ambele cazuri. Deci, ce vom dobândi prin proclamarea autocefaliei? Absolut nimic. Și nici măcar "planul alternativ" nu va ajuta aici.

Ce va ajuta? Ce e de făcut?

Trebuie de făcut ceea ce face Preafericitul Mitropolit Onufrie – de se rugat. Din exterior, se pare că a ales o tactică a inacțiunii. Dar Mitropolitul Onufrie procedează la fel cum scria Sfântul Grigorie Teologul despre sine: "Cel mai important pentru mine este inacțiunea. Dacă toată lumea m-ar copia, nu ar fi necazuri pentru Biserici, iar credința pe care acum toată lumea o transformă într-o armă de dragul disputelor, nu ar suferi batjocură".

În "inacțiunea" sa, Întâistătătorul Biserici Ortodoxe Ucrainene a ales cea mai neobișnuită tactică pentru lumea modernă – căutarea voinței Divine, rugându-l pe Dumnezeu să ne rezolve toate problemele. Acest lucru pare "o nebunie" totală și este alogic. Pentru că din afară se vede mai bine și "trebuie de făcut ceva". Dar problema este că, în prezent, Biserica Ortodoxă Ucraineană se află într-un zugzwang, unde fiecare mișcare nu va face decât să-i agraveze situația. Ce ne rămâne atunci? Să ne rugăm și să așteptăm. Adică să facem exact ceea ce face Preafericitul Onufrie.

Și credem că rugăciunea lui înseamnă mult mai mult decât toate "planurile alternative" laolaltă și cu siguranță va fi ascultată.