Pretențiile BORu către BOUkr: unde este încalcată logica?

În timpul "războiului" între credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) și Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) s-au acumulat o mulțime de neînțelegeri. Imagine: UJO

În cadrul ceremoniei de deschidere a celei de-a XXXII-a ediții a Lecturilor de Crăciun de la Palatul Kremlinului din Moscova, pe 24 ianuarie 2024, patriarhul Chiril al Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) a ținut un discurs lung și consistent, în care a afirmat că "binecuvântarea lui Dumnezeu va fi cu toate țările, ai căror fii și fiice constituie Corpul unificat al Bisericii Ortodoxe Ruse". După aceea, mitropolitul Evghenii de Ekaterinburg, în numele patriarhului, a invitat pe toată lumea la un concert festiv.

După concert, pe internet a izbucnit un scandal pentru că la acest concert bisericesc a fost interpretată o piesă absolut nebisericească "333", care contrazicea flagrant cuvintele primatului Bisericii Ortodoxe Ruse. Pentru majoritatea cititorilor, titlul cântecului poate să nu fie pe deplin clar, din această cauză vom explica: "333" este o comandă pentru artilerişti "Pluton: 300-30-3" pentru sincronizarea focului de baraj. A focului nu în timpul antrenamentelor, ci în războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Versurile melodiei sugerează inconfundabil acest lucru: "Într-o mașină cu inscripția puțin, dar folosită, Forțele Armate ale Ucrainei (FAU) înaintează pe teren. Și dincolo de acest câmp, un ofițer rus corectează cu acuratețe "Smerciiul" și un "Iskander". Un ukrop (peiorativ pentru un ucrainean – trad.) se află la volan într-o mașină cu zvastica, pe câmp înaintează un sicriu. Și la capătul acestui câmp, un fost huligan corectează cu acuratețe "Smerciul" și "Uraganul". "Trei sute treizeci și trei" de cu noapte până în zori, de la răsărit până la apus "Trei sute treizeci și trei"!".

Cu alte cuvinte, la concertul Bisericii Ortodoxe Ruse, uciderile comise de "fiii și fiicele Corpului unificat al Bisericii Ortodoxe Ruse" (în cuvintele patriarhului Chiril) sunt glorificate de alți fii și fiice. Pentru că o parte semnificativă a soldaților FAU sunt enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Mai mult, crimele fiilor BORu sunt numite "sfinte" de către Biserica Mamă. Iar la un alt eveniment din cadrul Lecturilor de Crăciun, mitropolitul Chiril de Stavropol împreună cu un general al Federașiei Ruse a condus o conferință intitulată "Războiul Sfânt: Transformarea Rusiei", unde s-a declarat în mod explicit: "Când vom câștiga în acest război sfânt, atunci va continua transformarea Rusiei noastre".

Înțelegem că clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse sunt convinși că soldații ruși luptă în Ucraina "pentru Patrie", "împotriva nazismului", și în general pentru tot ce este bun și împotriva a tot ce este rău. De exemplu, vicarul patriarhului, episcopul Chiril de Serghiev Posad, spune că soldații ruși mor într-o țară străină "în lupta pentru bine, pentru lumină".

​Dar cum pot decesele în masă de ambele părți, distrugerea în masă și durerea umană să fie un lucru bun, cu atât mai mult să primească aprobare și sprijin din partea Bisericii? Și cum am ajuns la acest punct? Pentru că dacă cineva din Biserica Ortodoxă Ucraineană în urmă cu doi ani ar fi auzit că Rusia va purta război în Ucraina și că BORu va ține concerte și conferințe în sprijinul războiului, nimeni nu ar fi crezut niciodată. Propunem să urmăriți calea relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă de la începutul războiului și să examinăm în detaliu defectele schemei optice a binoclului prin care Rusia privește situația din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Ce s-a întâmplat între Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă în ultimii doi ani?

În prezent, în mass-media există numeroase publicații care analizează războiul dintre Rusia și Ucraina, căutând să explice cine ar fi provocat pe cine, cine a început primul, care sunt adevăratele motive a acestui război, dacă s-ar fi putut să fie evitat, cine are dreptate și cine greșește, și așa mai departe. Disputelee pe acest subiect pot continua la nesfârșit fără a se ajunge la vreo concluzie. Să lăsăm toate acestea în grija istoriei și să încercăm să urmărim transformarea conștiinței multor reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la războiul din zilele noastre.

Astfel, pe 24 februarie 2022, în jurul orei 4 dimineața în toată Ucraina răsună explozii. Ucrainenii sunt complet nedumeriți – ar putea să fie război? Apoi toată lumea urmărește discursul lui Putin, care anunță începerea "Operațiunii militare speciale" (OMS), al cărei scop este "demilitarizarea" și "denazificarea" Ucrainei.

Unii ucrainenii inițial l-au crezut. Căci în ultimii ani, Ucraina s-a transformat în esență în cea mai proastă întruchipare a URSS, unde paradele de 1 Mai au fost înlocuite cu procesiuni cu torțe și marșuri ale SS "Galicia". Ideologia autorităților s-a rezumat la următoarele: nu mergeți acolo, veniți aici, purtați cămăși brodate, nu vorbiți rusă, credeți în "zeul ucrainean". Acaparări de biserici, bătaia nepedepsită a credincioșilor, impunibilitatea sistemului judiciar corupt, dictatura activiștilor și multe altele au chinuit atât de mult oamenii de rând încă pe vremea lui Poroșenko, încât toți așteptau să se facă o anumită dreptate. Nimeni la acel moment nu se gândea la sute de mii de uciși, orașe distruse, teritorii pierdute și că "denazificarea" ar viza oamenii obișnuiți, mai degrabă decât autoritățile.

Apar rapoartele despre primele victime și primele distrugeri. Primele comentarii vin tot din Rusia, unde se afirmă că Ucraina nu trebuia să fâlfâie cu armele, provocându-i pe ruși prin demonstrarea constantă a armamentului "american". Cică "voi ați cerut-o".

Și apoi pe neașteptate apare declarația dură a Preafericitului Mitropolit Onufrie, care condamnă agresiunea Federației Ruse și își binecuvântează turma să apere Ucraina. Mulți ruși au fost nedumeriți – de ce? La urma urmei, nimeni din Rusia nu intenționa să omoare sau să ucidă credincioșii aceleiași confesiuni. Căci Putin a spus clar: vom neutraliza armele, vom prelua controlul asupra naționaliștilor nestăpâniți care perturbă viața oamenilor obișnuiți și acesta va fi sfârșitul "Operațiunii militare speciale" (OMS).

Dar nimic nu se termina, totul era abia la început. Oamenii care au reușit să părăsească satele ocupate din centrul Ucrainei au relatat că acțiunile soldaților ruși nu seamănă deloc cu o "eliberare". Primele fotografii și înregistrări video cu civili uciși au devenit virale pe rețelele de socializare. Narațiunea "denazificării" a început să se prăbușească.

Dar care a fost reacția Bisericii Ortodoxe Ruse? Inițial, a fost extrem de precaută. Se simțea că și patriarhul era oarecum nedumerit. El încă nu înțelegea cum să împace faptul că turma lui se află și în Ucraina, și devenise deja evident că s-a declanșat un război împotriva acestei turme.

La o săptămână după începutul invaziei, a apărut prima sa reacție: "Doamne ferește ca actuala situație politică din Ucraina fraternă, care ne este aproape, să fie îndreptată înspre biruința forțelor malefice care au luptat mereu împotriva unității Rusiei și a Bisericii Ruse. Doamne ferește ca între Rusia și Ucraina să se tragă o linie teribilă, pătată de sânge fratern".

Dar această declarație nu a satisfăcut "capetele fierbinți" din Ucraina, întrucât toată lumea se aștepta la o condamnare fermă a războiului. Patriarhului i-au fost aduse acuzații pentru poziția sa "ambiguă", unii cerând chiar încetarea pomenirii patriarhului. UJO a publicat apoi un articol în care a îndemnat oamenii să nu tragă concluzii și să nu asocieze Biserica cu politica.

O anumită perioadă de timp, Biserica Ortodoxă Rusă a încercat să se țină "deasupra conflictului". Nu a existat niciun răspuns la apelul Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 28 februarie 2022, când ierarhii i-au cerut patriarhului "să-și spună cuvântul său de Întâistătător cu privire la încetarea vărsării de sânge fratricide pe pământul ucrainean și să facă apel la conducerea Federației Ruse să oprească imediat ostilitățile". Dar la acel moment încă nu exista nici sprijinul deschis al autorităților rusești din partea Bisericii Ruse.

Totuși, acest lucru nu a durat mult. După câteva săptămâni, a devenit clar că așa-numita "operațiune specială" escalada într-un război la scară largă, cu victime masive atât în rândul personalului militar, cât și al populației civile a Ucrainei. La scurt timp, pendulul ecleziastic a trecut de la o poziție "neutră" la "sprijinul autorităților".

După ce patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse pe 13 martie i-a dăruit o icoană conducătorului Gărzii Naționale Ruse, generalului Victor Zolotov, în Catedrala Mântuitorului Hristos, cu cuvintele că "această icoană îi va inspira pe tinerii ostași care depun jurământul", iar generalul s-a plâns că a devenit clar că "OMS" nu merge așa cum era planificat pentru că "naziștii se ascund în spatele civililor".

"Dar ne îndreptăm pas cu pas către obiectivul propus, iar victoria va fi a noastră. Iar această icoană va ocroti armata rusă și va grăbi victoria noastră", a declarat generalul, iar patriarhul a încuviințat printr-o mișcare a capului.

După această încuviințare patriarhală, a devenit clar: Biserica Ortodoxă Rusă și Forțele Armate Ruse sunt acum unite, cu toate implicațiile.

După acest sprijin public pentru armata din partea patriarhului Moscovei, în Ucraina a început un nou val de persecuții împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Înregistrarea video a Patriarhului cu Zolotov a devenit "virală" în Ucraina, a fost distribuită cu indignare de zeci și de sute de mii de oameni. A fost lansată o campanie de teroare împotriva Bisericii "moscovite".

Credincioșii sunt alungați cu ură din biserici, forțele de securitate efectuează percheziții și se angajează în diverse forme de abuz, iar mass-media și programul TV "Cartierul 95" al lui Zelenski umilește cinic Biserica Ortodoxă Ucraineană. Toate acestea se întâmplă în timp ce credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, alături de alții, sau chiar fiind în majoritate (în condițiile în care linia frontului din est, unde locuiau preponderent enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene), suportă consecințele conflictului.

​În același timp, în presa rusă continuă să apară publicații care par să toarne combustibil la focul terorii, cu declarații ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse despre "unitatea noastră", "responsabilitatea patriarhală față de poporul ucrainean" etc. Întrebarea este: de ce? Oare nimeni nu vede ce se întâmplă? Oare este greu de înțeles că în Ucraina, "unitatea" Bisericii Ortodoxe Ruse cu Biserica Ortodoxă Ucraineană este acum percepută ca "unitatea" Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu armata rusă – ucigătoarea poporului ucrainean? Și aici nu este vorba doar de persoane nereligioase, ci și de preoți și enoriașii lor. Ei s-au simțit trădați de Patriarhia Moscovei.

Văzând această impertinență a conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse în înțelegerea situației în care a ajuns Biserica Ortodoxă Ucraineană în acest război, vezând dorința de a justifica teologic comiterea crimelor în masă, clerul Bisericii Ortodoxe Ucrainene decide să organizeze un Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, urmat de un Sinod Local.

Oricât de mult au încercat ulterior susținătorii "OMS" să-l denigreze, numindu-l "ilegal", "sinod fals la care clerul s-a închinat în fața autorităților", ei pur și simplu nu pot înțelege un adevăr evident. Oamenii care au îndurat pentru mărturisirea credinței atâția ani, vărsând literalmente sânge pentru ea, nu au putut deveni dintr-o dată marionete ascultătoare ale serviciilor de securitate.

Ei nu pot înțelege că Sinodul de la Teofania (mun. Kiev) a fost convocat cu unicul scop de a confirma și întări independența administrativă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, izolându-se complet de cursul anti-creștin al Bisericii Ortodoxe Ruse. Acest Sinod a fost un răspuns concret la progresul bolii duhovnicești a fraților ortodocși ruși.

Deși s-au mai târziu se bucurau cu răutate că "reverențele" în fața persecutorilor nu au ajutat, nimeni nici nu a visat vreodată că deciziile Sinodului vor opri persecuția credincioșilor și acapararea bisericilor.

Încă o dată, "Teofania" este o dovadă a căii eronate pe care a mers Biserica Ortodoxă Rusă și o declarație că nu urmăm aceeași cale cu ea. Tocmai aceasta a făcut Preafericitul Mitropolit Onufrie la vremea sa în Rada Supremă, când nu s-a ridicat în mod demonstrativ în timpul onorării "eroilor OAT". În parlament și în comentariile ulterioare, el și-a formulat clar poziția împotriva războiului. Pe atunci, era o mărturie în fața autorităților, iar acum este o mărturie în fața întregii Biserici. Nici mai mult, nici mai puțin.

După "Teofanie" au început manifestările incapacității deosebite a predicatorilor de război de a fage concluzii logice. Să prezentăm doar cele mai evidente încălcări ale logicii elementare.

Prima eroare logică: când noi, pierzându-i pe băieții noștri, vă salvăm, iar voi doar vă plângeți

În retorica unei părți semnificative a rușilor, inclusiv a celor din Biserica Ortodoxă Rusă, există un resentiment față de ucraineni – cică noi vă eliberăm de nazism, ne pierdem oamenii și nu numai că nu vă exprimimați recunoştinţa, dar sunteți și solidari cu guvernul vostru nazist.

Se pare că în mintea unor astfel de oameni, armata rusă este un cavaler nobil care a venit să salveze o prințesă din ghearele unui dragon teribil. Însă acest "cavaler" în timpul luptei nu-l învinge pe dragon, ci îi dăunează prințesei. Nu vom cita statistici privind victimele civile și nu vom arăta ruinele a ceea ce odată au fost orașele și satele din diferite regiuni ale Ucrainei. Reamintim doar de niște cifre legate de Biserica Ortodoxă Ucraineană.

În timpul războiului, 14 clerici au fost uciși, 5 au fost dați dispăruți (și înțelegem ce înseamnă aceasta) și 20 au fost răniți. Un total de 119 biserici au fost complet distruse, iar 329 au fost parțial avariate. 30 de mănăstiri au fost afectate serios de bombardamente. Și această statistică continuă să crească pe zi ce trece.

Rușilor li se insuflă că în Ucraina, armata lor luptă împotriva fasciștilor, banderiților, formațiunii Azov și așa mai departe. Cu alte cuvinte, ei luptă împotriva dragonului conform acestei analogii "de basm".

Dar realitatea este diferită. Radicalii din Forțele Armate ale Ucrainei constituie un procent mizer. Majoritatea covârșitoare sunt bărbați obișnuiți, muncitori. Militarii spun că dintre cei care luptă pe front, 70–80% sunt enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Unii s-au dus de bună voie să-și apere patria, în timp ce alții au fost luați din casele lor sau de la locul de muncă împotriva voinței lor. O cantitate semnificativă dintre ei sunt uciși. În Biserica Ortodoxă Ucraineană nu mai există biserici în care să nu fi îngropat pe cineva din parohie sau rude ale credincioșilor și uneori chiar și fii de preoți.

De exemplu, în Zaporojie a fost săvârșită o slujbă de înmormântare pentru Alexandru Kovalenko, fratele mitropolitului Luca de Zaporojie. Lângă Mukacevo a fost înmormântat Vasile Feciko, fiul preotului Vasile, care fusese ucis pe front. Lângă Sumy a avut loc o slujbă de înmormântare pentru Vasile Korobeinik, fiul preotului Ghenadie. În Belilovka – au fost înmormântați nepotul mitropolitului Augustin de Bila Țerkva și fiul preotului Mihail – Ioan Markevici, care au murit în lupte. Exemplele pot continua încă mult înainte.

Moartea tuturor acestor oameni înseamnă așa-numita "denazificare"? De ce ei mor, în timp ce "naziștii, teroriștii și sataniștii" din "Azov" sunt eliberați? Căci anume necesitatea "curățării" Ucrainei de astfel de oameni a fost scuza Rusiei pentru începerea "operațiunii militare speciale"? Deci, poate că "denazificarea" este doar o poveste de propagandă pentru oameni, în timp ce autoritățile ruse au inițiat și continuă războiul pe bază de interese geopolitice?

Putem discuta mult timp pe acest subiect, dar există un lucru simplu și evident – toate teritoriile "eliberate de nazism" din Ucraina au fost încorporate în Federația Rusă. Nu există nicio îndoială că în cazul cuceririi de noi pământuri, acestea vor avea o soartă similară. Există, fără îndoială, și alte interese în război: geopolitice, financiare, legate de resurse și așa mai departe. Deci de ce ne spuneți aceste povești că "ne eliberați"? La urma urmei, în loc de "banderiții" Galiției, au fost afectate regiunile de sud-est, unde sentimentele pro-ruse au fost întotdeauna puternice. Acolo aproape în fiecare zi ajung obuze și bombe, iar oamenii nu sunt siguri de ziua de mâine, dacă vor mai supraviețui.

Din acest motiv, mulți rusofili înfocați, după câteva luni de război, s-au transformat în urâtori a tot ce ține de Rusia. Iar acest lucru a fost influențat nu atât de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) sau de americani și "banderiți", cât de rușii înșiși. Poporul ortodox nu este întotdeauna îndepărtat de internet și de societatea civilizată. Persoanele care merg la biserică citesc, analizează și fag concluzii. De exemplu, că distrugerea infrastructurii din iarna trecută nu a fost o dpvadă de preocupare pentru "frați" sau pentru eliberarea lor de tirania autorităților, ci mai degrabă o încercare (dar nereușită) de a atinge obiective militare, nesocotind niște "fleacuri" precum suferința "mirenilor".

Prin urmare, ucrainenii, după doi ani de război, au o viziune cu totul diferită de cea a rușilor asupra "unității Sfintei Rusii". Pentru ei, aceste povești au devenit un subiect de propagandă – prea divergentă cu realitatea.

A doua eroare logică: când cineva se roagă pentru unitatea Sfintei Rusii, dar totodată îți frânge inima

Cum te poți ruga pentru "unitatea Sfintei Rusii" și în același timp, să susții acțiunile militare care distrug această unitate? În septembrie 2022, patriarhul Chiril a introdus în liturghie o rugăciune pentru această "Rusie Sfântă". Iată un fragment din ea:

"Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul mântuirii noastre, privește cu milă la smeriții robii Tăi, ascultă-ne și ne miluiește pe noi: pentru că cei ce vor să ducă război au ridicat armele împotriva Sfintei Rusii, căutând să despartă și să nimicească poporul ei unit. Ridică-te, Doamne să ajuți poporul Tău și ne dăruiește biruință prin puterea Ta. Fiilor Tăi credincioși, râvnitori pentru unitatea Bisericii Ruse, dăruiește-le sprijinul Tău, întărește-i în duhul iubirii frățești și izbăvește-i de necazuri. Oprește și răstoarnă intențiile celor care în întunericul minții și împietrirea inimilor lor sfâșie și pângăresc haina Ta, care este Biserica Dumnezeului celui Viu. Cu puterea harului Tău îndrumă-i pe cei care fac binele și cu înțelepciune îi înzestrează! Pe ostași și pe toți apărătorii Patriei noastre în poruncile Tale îi întărește, trimite-Le tărie sufletească și îi ferește de moarte, răni și captivitate!".

Ce este "Sfânta Rusie" în realitate, nu știe nimeni. Acest termen nu este legat de biserică, ci denotă un spațiu virtual spiritual-cultural-ideologic comun Rusiei, Ucrainei și Belarusului. Se presupune că popoarele acestor teritorii ar trebui să rămână împreună. Dar cum se împacă toate acestea cu realitatea în care un popor al acestei "Rusii" luptă împotriva altuia? Nu este clar.

În rugăciune se menționează niște forțe care au "ridicat" armele și urmăresc să o "împartă". În primul rând, dacă aceste forțe nu se referă la ucraineni, ci la Occident, de ce Rusia nu luptă împotriva lor? De ce zboară rachete către Kiev, Lviv, Hmelnițki și nu către Berlin, Londra sau Washington? Orașele ucrainene, până la urmă, sunt parte din această "Rusie" și lansarea rachetelor oare nu contribuie la "diviziunea" și "distrugerea Sfintei Rusii" împotriva cărora este îndreptată rugăciunea?

În al doilea rând, patriarhul își exprimă compătimirea numai atunci când mor locuitorii părții "ruse" din "Sfânta Rusie". Pe 31 decembrie 2023, el a emis o declarație cu privire la lovitura FAU asupra Belgorodului, care s-a soldat cu moartea a 24 de persoane: "Sunt profund șocat de tragedia de la Belgorod, care a dus la moartea și rănirea multor persoane. Atacul asupra civililor, inclusiv a copiilor, nu poate avea nicio justificare, deoarece dezvăluie răutatea inumană și ura celor ce au săvârșit impactul". Dar, cu două zile mai devreme, peste 50 de civili au murit ca urmare a bombardării în masă a orașelor ucrainene. Biserica Ortodoxă Rusă nici nu a "observat" acest fapt. Deci, despre ce fel de unitate a Rusiei vorbesc ei?

​A treia eroare logică: Când patriarhul îi sprijină pe cei care te ucid, iar tu ești obligat să-l pomenești la slujbe

Cum se poate cere pomenirea patriarhului de la cei pe care el îi numește indirect "răul lumii"? Tocmai așa îi caracterizează conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse pe cei cu care Federația Rusă este în război.

"Am intrat într-o luptă care are o semnificație metafizică, mai degrabă decât fizică", a spus el într-o predică la duminica Iertării pe 6 martie 2022.

"În lume există un astfel de fenomen precum lupta binelui împotriva răului și ea trece prin granițele statului", a spus el în 2022, în timpul unei întâlniri cu militarii la un spital.

"Astăzi țara noastră se confruntă cu o provocare evidentă a răului – același rău care amenință întreaga lume", a spus patriarhul în timpul unei întâlniri cu Comitetul Familiilor Soldaților pe 12 decembrie 2023.

"Rugați-vă pentru Patrie, pentru că acum ea stă împotriva răului global", a spus primatul Bisericii Ortodoxe Ruse în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej pe 8 octombrie 2023.

Cum poate pomenit patriarhul când, de fapt, el spune că soldatul Federației Ruse decedat în Ucraina va merge în rai: "Se aduce jertfă pentru alții. Prin urmare, credem că această jertfă spală toate păcatele pe care le omul le-a săvârșit".

Da, patriarhul nu concretizează că vorbește în mod specific despre soldații ruși. Dar în lumina întregii sale retorici, nu ne-am putea imagina că se referea la ostașii ucraineni.

A cere pomenirea patriarhului într-un asemenea moment este ca și cum te-ai aștepta ca un copil să mărturisească dragoste față de un tată, în timp ce părintele îi zdrobește fața până la sânge. Și chiar dacă presupunem că aceste lovituri sunt în scop educațional, solicitarea iubirii tocmai în acel moment pare o batjocură. Cum se poate cere pomenirea patriarhului ca conducător al Bisericii Ruse unite dacă, după cuvintele sale, această unitate presupune "rugăciuni pentru Rusia, pentru Președinte, pentru militari; când fiecare dintre voi înțelege că aveți locul vostru în această luptă pentru libertatea Patriei noastre"? Poate cineva să creadă serios că un ucrainean, ale cărui rude au fost ucise sau a cărui casă a fost distrusă în război, va începe să-l numească "marele domn și părinte" pe cel care îndeamnă la război împotriva țării și a poporului său ca împotriva unui rău global?

A patra eroare logică: Când ostașii duhovnicești devin dintr-o dată "slabi" și "trădători"

Unor forțe din cadrul Bisericii Ruse le place să susțină că credincioșii ortodocși din Ucraina au devenit duhovnicește slabi și trădători, căci au făcut înțelegeri cu autoritățile.

Dar în ce mod credincioșii care își pierd bisericile, statutul social, locurile de muncă și bunăstarea materială pentru a face parte din adevărata Biserică, pot să devină brusc supuși autorităților, a căror sarcină principală este să-i împingă pe toți în Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) creată de politicieni? Cum se poate manifesta acest lucru?

Cum se întâmplă că apărătorii zeloși ai Ortodoxiei și ai canoanelor, care au demonstrat acest lucru nu doar în cuvinte, ci prin viața lor, să ajungă să fie etichetați pe neașteptate drept niște "încălcatori ai regulilor canonice"?

Reamintim că începând cu anii 1990, milioane de credincioși ortodocși din Ucraina de Vest și din 2014, în toată țara, s-au confruntat cu persecuții dure pentru eticheta "PM" (Patriarhia Moscovei). Totuși, în tot acest timp, ei nu au încetat să-l pomenească pe patriarhul Moscovei în timpul slujbelor până în 2022. Ce s-a întâmplat cu ei? S-au îmbolnăvit brusc sau și-au pierdut în mod neașteptat puterea duhovnicească? Și de ce să credem că ceva anume li s-a întâmplat și că nu este de vină patriarhul însuși? Chiar nu există o explicație pentru asta?

A cincea eroare logică: când râzi de cei care "au primit războiul și rușinea", ei înșiși fiind regizorii acestei situații

Partea "susținătoare a războiului" din Biserica Ortodoxă Rusă are placerea să citeze fraza atribuită de Churchill: "Dacă o țară alege rușinea între război și rușine, primește atât război, cât și rușine". Ei proiectează acest lucru asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu o aluzie directă – că cică voi, convocând Sinodul, ați trădat Biserica Ortodoxă Rusă și "lingeți cizmele autorităților", și totuși ei vă confiscă bisericile.

Merită să ne amintim de faptul că înainte de război, mitropolitul Epifanie s-a plâns că autoritățile nu numai că nu organizeză acaparări, dar au și refuzat să înregistreze bisericile care fuseseră deja "transferate" în timpul mandatului lui Poroșenko.

Dar un nou val puternic de convulsii a început după 24 februarie 2022. Și înțelegem cu toții de ce. Cea mai fierbinte fază a acaparărilor de biserici a avut loc în iarna și primăvara anului 2023, când autoritățile și-au dat seama că nicio constrângere la unirea cu BOaU "nu a funcționat". Nici descinderile masive ale Serviciului de Securitate al Ucrainei, nici dosarele penale, nici campaniile de hate în mass-media nu au dat rezultate. Deci, putem vorbi despre două concluzii:

1. Reprimarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost provocată de atacul Federației Ruse, sau mai bine zis, de sprijinul acestuia de către Biserica Ortodoxă Rusă.
2. Toate persecuțiile împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar fi putut să fie oprite cu ușurință dacă Biserica Ortodoxă Ucraineană ar fi ascultat de cerințele autorităților de a se uni cu așa numita Biserică Ortodoxă a Ucrainei. Dar nu a fost să fie.

Cum poate pretinde Biserica Ortodoxă Rusă că autoritățile ucrainene ar fi făcut făcut presiuni pe mitropolitul Onufrie și pe alți arhierei să se țină Sinodul "Serviciilor Secrete ale Ucrainei" de la Teofania, dacă nu a fost atins rezultatul principal de  care statul avea nevoie – unirea cu BOaU? De ce autoritățile să fi avut nevoie de acest Sinod dacă nici măcar nu au înregistrat noua versiune a Statutului adoptat la Sinodul din Teofania?

Cum poți vorbi despre "rușine și război" în legătură cu acei oamenii care suportă represiunea din vina lor? Aceasta este o chestiune de conștiință a autorilor războiului. Apropo, ăși scriu editorialele despre "trădători" în timp ce stau în confort și bunăstare.

A șasea eroare logică: Biserica Ortodoxă Rusă acționează în același mod în timpul "OMS" precum Biserica Ortodoxă în timpul Operațiunei Antiteroriste (OAT)?

Una dintre principalele nemulțumiri ale reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ruse față de Biserica Ortodoxă Ucraineană și a ierarhiei acesteia este sintagma "Unde ați fost timp de opt ani?" Se are în vedere că în perioada conflictului din Donbas, Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost indiferentă și a tăcut cu privire la suferința oamenilor din Donbas, nefăcând nimic pentru a-i alina. Prin urmare, plângerile actuale împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse și a Patriarhului sunt nefondate. Mesajul ar fi următorul: "Uita-ți-vă în oglindă, rușinați-vă și taceți". Totuși, înainte de a compara pozițiile ierarhiilor bisericești, să reamintim câteva momente neecleziastice.

În primul rând, Operațiunea Antiteroristă (OAT), cu toate întrebările la latura morală a acesteia, a fost purtată de autoritățile ucrainene pe teritoriul său. Mai mult, Federația Rusă în 2014 a recunoscut această autoritate drept legitimă.

În al doilea rând, OAT s-a întâmplat deoarece Moscova le-a semnalat locuitorilor ORDLO (teritoriile ocupate din regiunile Donețk și Luhansk - Red.) că este dispusă să-i accepte în Federația Rusă, la fel cum s-a întâmplat cu Crimeea. Fără sprijin ideologic, financiar și militar, nu ar fi existat OAT, și prin urmare, suferința oamenilor din Donbas s-au intensificat odată cu "OMS".

Acum să vorbim despre poziția ierarhiei bisericești:

În noiembrie 2023, la Moscova a avut loc cel de-al 25-lea Congres al Consiliului Popular Rus, prezidat de Patriarhul Chiril. Înainte de deschidere, Putin a anunțat un minut de reculegere în comemorarea soldaților căzuți în OMS. Toți stăteau în picioare și tăceau. Aparent, o situație acceptabilă. De ce scriem despre ea?

În mai 2015, în mass-media și rețelele de socializare s-a desfășurat o campanie de ură împotriva mitropolitului Onufrie, deoarece acesta nu s-a ridicat în Rada Supremă în timpul onorării eroilor OAT. Mulți au perceput acest lucru drept sprijin pentru Rusia în conflictul din Donbas. Totuși, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a fost de partea nimănui. În persoana mitropolitului Onufrie, a protestat împotriva războiului ca fenomen.

Mitropolitul Onufrie le-a răspuns tuturor haterilor: "Nu ne-am ridicat pentru că a fost protestul nostru împotriva războiului ca fenomen. Nu vrem ca războiul să continue pe pământul nostru. Nu vrem ca oamenii să se omoare între ei. Vrem pace și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra pământului nostru".

La scurt timp după aceea, mitropolitul Onufrie a acordat un interviu cuprinzător pentru UJO, în care a dezvoltat această temă: "Acesta este un război fratricid. Prin urmare, Biserica, atât după revoluția din 1917, cât și după Revoluția Demnității din 2013-2014, face apel către oameni să se împace unii cu alții, să se ierte unii pe alții... Biserica cheamă oamenii să-și găsească puterea să se ierte unii pe alții și să nu se mai ucidă. Această poziție a Bisericii nu este nouă, o astfel de poziție vine încă din 1917 și din alte perioade, pe vremea Rusiei Kievene, când cnejii noștri s-au răzvrătit pe timpul domniei Sfântului Vladimir, frații s-au omorât între ei – Sviatopolk, apoi un cneaz lupta împotriva altuia. La acel moment, Biserica noastră, Biserica canonică, chema la iertare între semeni. Pentru aceasta au fost expulzați călugării și episcopii, am fost urâți și apoi au văzut că aveam dreptate și s-au împăcat".

În 2016, Mitropolitul Onufrie a binecuvântat procesiunea Panucraineană Calea Crucii pentru Pace la nivel național. Două coloane uriașe au pornit de la Lavrele Sviatogorsk și Poceaev și, după câteva săptămâni, au ajuns la Kiev în rugăciune unificată în Ziua Creștinării Țării Rusiei.

Această procesiune ar putea fi descrisă ca un protest de rugăciune împotriva războiului și tocmai așa l-a interpretat societatea ucraineană. A început o campanie totală de calomnie împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Participanților la procesiune li se interzicea trecerea prin orașe, radicalii au organizat atacuri împotriva lor, poliția declara despre sesizări de "minare a drumurilor", și pe toate canalele erau difuzate valuri de hate. În Rada Supremă parlamentarii strigau în isterie și au cerut credincioșilor să meargă să ceară pace nu la Kiev, ci la Moscova, "înaintea lui Putin".

Iar deja pe timpul războiului din Ucraina, când un grup de prizonieri ruși a fost adus în Lavră, mitropolitul Onufrie a săvârșit o slujbă cu ei, le-a distribuit cărți de rugăciuni și chiar ciocolată (ceea ce a provocat un val de critici din partea patrioților). Dar principalul nu a fost aceasta, ci cuvintele pe care le-a rostit Întâistătătorul:

"Îmi doresc ca Dumnezeu să vă aducă înapoi în patria voastră, în familii, ca să vă vedeți mamele, surorile, soțiile, copiii, frații, prietenii. Aș vrea să le spuneți astfel de cuvinte: nu vrem acest război care se întâmplă astăzi în Ucraina. Nu vrem ca orașele, satele noastre să fie distruse, ca oamenii noștri și ai voștri să moară. Nu vrem ca mamele din Ucraina sau Rusia să-și întâlnească fiii morți și să plângă peste ei cu lacrimi amare, de neconsolat. Acest lucru trebuie oprit, poate fi oprit.

Trebuie să găsim un cuvânt de dragoste care să reducă la tăcere armele, să oprească rachetele. Vrem pace. Biserica noastră Ortodoxă Ucraineană a făcut totul pentru ca poporul rus și ucrainean să trăiască în pace, armonie și dragoste. A ieșit așa cum a ieșit. Dar chiar dacă răul s-a întâmplat, trebuie oprit. Dumnezeu să le dea conducătorilor noștri curajul, rațiunea și înțelepciunea pentru a găsi acel cuvânt de dragoste care oprește orice rău. Vreau să vă doresc ca Dumnezeu să vă apăre pe voi, pe toți oamenii care sunt pe câmpul de luptă. Războiul nu este mijlocul prin care se poate realiza unitatea între națiuni, între familii. Violența nu poate crea unitate; unitatea este creată prin iubire. Iar iubirea este Dumnezeu. Cel care se roagă și urmează sfintele porunci este o persoană evlavioasă. Dumnezeu să binecuvânteze pământurile noastre cu pace.

Nu este permis ca oamenii să se ucidă unii pe alții. Moartea nu aduce niciun beneficiu nimănui, ci doar tristețe pentru fiecare casă. Pentru națiunile care au ieșit din cristelnița comună a Botezului să se războiască unul împotriva celuilalt este o rușine. Și trebuie să facem totul pentru a opri această nebunie".

În acest citat lung nu există patos de condamnare, nici înălțime arhipastorală și nici oportunitate politică. Acestea nu sunt cuvintele unui Întâistătător, ci ale unui păstor și ale unui tată. Ele nu vin din rațiune, ci din inimă.

Ne-am fi bucurat dacă patriarhul Chiril ar fi vorbit în același mod. Atunci el ar fi fost pomenit în continuare în fiecare lăcaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

A șaptea eroare logică: când Biserica Ortodoxă Rusă susține "OMS" pentru că Biserica din punct de vedere istoric a fost întotdeauna de partea autorităților și a oamenilor.

Dacă așa stau lucrurile, atunci Biserica Ortodoxă Ucraineană ar fi trebuit să sprijine autoritățile în timpul Operațiunii Antiteroriste (OAT).

Mitropolitul Onufrie nu a avut nevoie de niciun interviu în care să afirme că Biserica susține pacea. Nu a fost nevoie să fie organizată nici procesiunea Panucraineană Calea Crucii pentru pace. De ce să provoci ura naționaliștilor, a societății și a presei? El ar fi putut să se alăture poziției pro-război a Bisericii Greco-Catolice Ucrainene (BGCU), Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului (BOU-PK) și Bisericii Ortodoxe a Ucrainei creată recent de politicieni (BOaU), care și-au argumentat sprijinul pentru OAT tocmai prin faptul că sunt "de partea autorităților și a poporului lor". BOUkr ar fi putut să susțină autoritățile și să-și mențină poziția pe care o avea până la Maidan.

Aceasta era calea cea mai ușoară dacă Biserica ar fi dorit să rămână o organizație de curte cu o trăsături religioase, primind "favoruri" din mâinile autorităților. Dar dacă Biserica vrea să rămână Biserică, trebuie să urmeze o altă cale. Reamintim citatul mitropolitului Onufrie: "Războiul nu este acel mijlocul prin care se poate realiza unitatea între națiuni, între familii. Violența nu poate crea unitate; unitatea se dobândește prin iubire".

A opta eroare logică: când urmărești respectarea canoanelor de către alții, în timp ce le încalci tu însuți

În pofida unor voci din interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse, care vorbesc despre statutul "schismatic" al Bisericii Ortodoxe Ucrainene după Sinodul de la Teofania, la nivel oficial Patriarhia Moscovei afirmă că Biserica Ortodoxă Ucraineană își menține statutul său canonic. În consecință, deciziile organelor sale de conducere sunt legitime. Dar în acest caz cum pot fi justificate acaparările unor eparhii întregi ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene? Cum pot fi ignorate deciziile conducerii ecleziastice a Bisericii Ortodoxe Ucrainene?

Crimeea, eparhia de Berdiansk, o parte a eparhiei Hersonului și situația ambiguă din părțile ocupate ale regiunilor Donețk și Lugansk – fiecare caz a implicat metode și explicații diferite (în cazul Crimeei, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a referit chiar la deciziile Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene de la Teofania. Totuși, toți înțeleg că nu au existat și nu există motive pastorale pentru astfel de acțiuni. De fapt, se dovedește că Moscova folosește formula pentru care a criticat cândva Patriarhia Ecumenică: "Granițele Bisericii trebuie să coincidă cu granițele statului".

Vedem cum Patriarhia Moscovei preia sistematic eparhiile Bisericii Ortodoxe Ucrainene de pe teritoriile ocupate de armata rusă, provocând concomitent ură la adresa Bisericii Ortodoxe Ucrainene din partea "patrioților" ucraineni.

Dar în acest caz, cu ce se deosebesc acțiunile Bisericii Ortodoxe Ruse de cele ale BOaU (dacă ar fi să ignorăm statutul neecleziastic al organizației conduse de Dumenko)? Doar prin amploarea exproprierilor?

Atât Biserica Ortodoxă Rusă, cât și BOaU acționează astăzi după "dreptatea celor puternici". Deci, unde este "unitatea Sfintei Rusii"? Unde este Hristos, unde este iubirea? Unde sunt, în cele din urmă, canoanele bisericești?

A noua eroare logică: când Biserica susține războiul pentru că la Liturghie pentru el se săvârșesc rugăciuni

Susținătorii războiului din Biserica Ortodoxă Rusă citează adesea o rugăciune din Anafora Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare:

"Pomeneşte, Doamne, pe cârmuitorii, pe care i-ai rânduit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinţei; veghează asupra capului lor în ziua de război, întăreşte braţul lor, înalţă dreapta lor, întăreşte stăpânirea lor, supunându-le lor toate neamurile străine, care voiesc războaie; dăruieşte lor adâncă şi statornică pace; pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica ta şi pentru tot poporul Tău, ca, în liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia".

Din această rugăciune, ei fac concluzia că orice pretenții privind incompatibilitatea războiului cu liturghia sunt nefondate.

Totuși, fiecare creștin știe că este inacceptabil să te apropii de Împărtășanie în stare de vrajbă cu cineva. Și aici ei doresc să ne convingă că războiul (cu toate ororile care îl însoțesc) și Euharistia sunt pe deplin compatibile pentru că există o astfel de rugăciune.

În primul rând, cercetarea acestei rugăciuni demonstrează că părțile sale "pro-război" nu au fost scrise de Sfântul Vasile, ci sunt un adaos ulterior de origine necunoscută. În al doilea rând, chiar dacă sunt luate drept "adevăr al Evangheliei", cum pot fi aplicate aceste cuvinte la situația actuală? Cum adică, ucrainenii nu fac parte din "Sfânta Rusie", nu fac parte din "Trupul unificat al Bisericii Ruse", ci din "neamuri străine"? Dacă da, de ce să ceară înțelegere de la neamuri străine? Și cine este, atunci, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse? Întâistătătorul "neamurilor care doresc război"?

A zecea eroare logică: când expresia "Dumnezeu salvează lumea prin Putin" este în regulă, dar înlocuirea cuvântului "biruință" cu "pacea" nu este în regulă

Reamintim că pe 25 ianuarie 2024 la o conferință comună a Bisericii Ortodoxe Ruse și a Forțelor Armate Ruse intitulată "Războiul Sfânt: Transformarea Rusiei", mitropolitul Chiril de Stavropol a declarat: "Când vom câștiga acest război sfânt, transformarea Rusiei noastre va continua". Mai târziu, Arhiepiscopul Savva (Tutunov), un vicar al patriarhului, a postat un mesaj al corespondentului militar Afanasiev pe canalul său de Telegram cu cuvintele: "Trăim cu adevărat un nou Botez al Rusiei – prin sânge și durere, în focul războiului, poporul nostru revine la el înșiși, sau mai bine zis — la Dumnezeu". Iar arhiepiscopul Pitirim de Syktyvkar i-a dedicat o odă lui Putin, susținând că prin el Dumnezeu va salva întreaga lume. Mai devreme, același arhiepiscop a declarat că soldații care mor în "războiul lor pentru patrie", sunt pe placul lui Dumnezeu.

Dicționarul academic spune că termenul de "sfânt" se referă la cineva sau la ceva recunoscut de cineva că este divin, care posedă sfințenie, har: Sfintele Scripturi, Sfânta Taină etc. Poate fi legat de Dumnezeu și de sfințenie războiul – care aduce doar moarte, distrugere, întristare și suferință? Mai ales un război care nu este just și defensiv, ci expansionist, în care Rusia anexează teritorii.

Biserica cunoaște  numai un Botez – prin apă, dar aici este nevoie de un altul – prin "sânge și durere"? Numai prin astfel de metode este posibilă revenirea la Dumnezeu?

Orice credincios știe că Mântuitorul lumii nu poate să aibă alt nume decât Hristos: "Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea" (Ioan 3:17). Când arhiepiscopul Pitirim îl pune pe Putin în locul lui Hristos, este cel puțin un semnal alarmant.

Toate aceste elemente de puzzle formează un singur tablou. În Biserica Ortodoxă Rusă războiul în prezent se "creștinizează". Adică se face totul pentru a convinge oamenii că un război "drept" nu contrazice poruncile lui Hristos. Mergi și luptă. Iar dacă vei muri, potrivit patriarhului Chiril, toate păcatele tale vor fi spălate și vei merge în rai.

În consecință, toți cei care pretind că războiul este incompatibil cu rugăciunea și liturghia sunt declarați "pacifiști", "tolstoieni" și aspru persecutați.

Un preot cunoscut al Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru că a refuzat să citească "Rugăciunea pentru biruință" în timpul slujbei, a fost interzis în slujire și a fost caterisit. Acesta s-a confruntat cu o adevărată persecuție în presa bisericească și în mass-media. Aceeași soartă a avut-o și preotul Ioann Kovaliov, care a înlocuit în rugăciunea dată cuvântul "biruință" cu "pace". La rândul său, episcopul de Rjev l-a umilit public pe preotul Ilie Gavryșkiv pentru o "încălcare" similară, după care acesta din urmă a ales să demisioneze.

Aceste acțiuni în Biserica Ortodoxă Rusă sunt justificate de teza că creștinismul nu este o grupare pacifistă.

​Dar să ne imaginăm următorul pasaj din Evanghelie: "Și iată, vine cineva și Îl întreabă, ce să fac dacă mi-e teamă că fratele meu vrea să mă lovească și eventual să mă omoare și apoi să ia în stăpânire casa mea?" Și la aceasta, Hristos ar răspunde: "Lovește-l tu mai întâi pe el, și dacă este necesar, ucide-l. Astfel, te vei salva și vei apara casa ta". Vă puteți imagina așa ceva sau ceva asemănător? Totuși, cei care caută justificări teologice pentru acțiunile militare, o fac cumva.

Totuși, există și o înțelegere creștină a amenințărilor presupuse. Iată un exemplu din Vechiul Pateric: "Cineva l-a întrebat pe Avva Sisoe: Dacă stau în pustie și vine un barbar care vrea să mă omoare și eu îi pot sta împotrivă – trebuie să-l ucid?" Bătrânul i-a răspuns: "Nu, dar predă-l lui Dumnezeu. Pentru că indiferent de ce ispită se va întâmpla cu un om, el trebuie să spună că i s-a întâmplat din cauza păcatelor sale. Dar tot ceea ce este bun vine din mila lui Dumnezeu".

Ce ar auzi avva Sisoes astăzi în Rusia? Ava prostuț, trebuia demult să-i aduni pe frați, să te duci la barbar, să-l ucizi pe el și pe rudele lui și pe pământurile cucerite să ridici steagul cu Chipul Mântuitorul nefăcut de mână".

A unsprezecea eroare logică: Când fără țară nu poate exista Biserica

Chiar și cei care nu sunt deosebit de religioși, cunosc cuvintele lui Hristos: "voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Matei 16:18).

Dar patriarhul Chiril le spune călugărilor din Lavra Sfintei Treimii a Sfântului Serghie: "Nu ne rugăm pentru cel mai important lucru — pentru mântuirea Rusiei <...> Iar dacă nu va există Rusia liberă, atunci nu va exista nici Biserica Rusă".

Și noi cu adevărat nu înțelegem – crede oare Biserica Ortodoxă Rusă cu adevărat că dacă Rusia se prăbușește, Biserica o să dispară? Căci nu există imperii eterne; cele mai puternice se sfărâmă în cele din urmă, iar în locul lor apar altele noi. Este puțin probabil ca Federația Rusă să fie o excepție.

Știm că Biserica și-a început viața în catacombe și a avut mulți sfinți de-a lungul istoriei sale. Dacă la un moment dat Biserica de pe teritoriul Federației Ruse va fi nevoită să revină la astfel de condiții, înseamnă că aceasta va înceta să mai existe? Și cum se întâmplă totul în Ucraina? În prezent, Biserica Ortodoxă Ucraineană funcționează practic în afara legii. În partea de vest a țării, autoritățile și poliția "vânează" literalmente credincioșii, care sunt nevoiți să săvârșească slujbele în taină, mutându-se dintr-o casă a enoriașilor în alta (de vreme ce bisericile le-au fost de mult acaparate). Înseamnă asta că dacă Ucraina o să dispară, Biserica Ortodoxă Ucraineană va înceta să mai existe? Bineînțeles că nu. Dar de ce poate Biserica Ortodoxă Ucraineană să existe independent de stat, iar Biserica Ortodoxă Rusă se presupune că nu poate?

Chiar dacă toate bisericile vor fi preluate, Biserica nu va dispărea. Acolo unde este un preot, unde se adună doi-trei în numele lui Hristos, unde se săvârșește Euharistia, Biserica Sa există. Chiar și după ce Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost efectiv izgonită din viața publică, Ea nu a dispărut. Dimpotrivă, mulți oameni spun că credința lor a devenit mult mai puternică decât în vremurile prospere din perioada "pre-Maidan".

A douăsprezecea eroare logică: când prin decorații, omul este împins spre închisoare

Pe 30 ianuarie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a decorat pe mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Ionatan de Tulcin cu Ordinul lui Serghie de Radonej, gradul I, "pentru ani mulți de muncă arhipastorală rodnică și în legătură cu jubileul marcat. La decorat ca patriarhul pe un ierarh de-al său, deși episcopul ucrainean fusese condamnat la 5 ani de închisoare pentru "recunoașterea legitimității și negarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, glorificarea participanților ei".

În 2022, când Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat percheziții de amploare în bisericile și mănăstirile din întreaga Ucraină, mitropolitul Antonie, conducătorul Departamentului pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, a declarat că astfel de percheziții "se încadrează în contextul luptei împotriva a tot ce este rusesc". Părintele Nicolai Balașov, consilierul patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, a declarat că așteaptă cu nerăbdare textul proiectului de lege care va interzice "Biserica Ortodoxă Rusă în Ucraina" pentru că ar fi "cu siguranță o lectură fascinantă".

Involuntar, apare sentimentul că tot ce se întâmplă cu Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este altceva decât niște "lecturi fascinante" pentru frații noștri ruși. Pentru a adăuga mai multă "fascinație", decorațiile sau comentariile lor pot sublinia legătura dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană, deși se cunosc foarte bine posibilele consecințe.

Concluzie: când cineva împinge pe altul la martiriu, în loc să sufere el însuși

Toate aceste (și multe altele) erori logice pot fi explicate doar printr-un singur lucru – întunecarea minții care a apărut ca urmare a înrădăcinării în păcat. Sună pompos, dar nu există altă modalitate de a spune. Și acest păcat, se pare, a ucis orice milă. Pentru că există impresia că pentru Biserica Ortodoxă Rusă suferința credincioșilor ortodocși ucraineni este un fel de emisiune care poate fi prezentată pe canalul "Spas" pentru a spune telespectatorilor "cum luptă băieții noștri împotriva naziștilor". Să spună "ce prinți curajoși suntem", salvând prințesa de dragon. Iar dacă prințesa, rănită de împușcăturile "precise" ale prințului-ostaș, strigă că nu mai are nevoie să fie salvată, epizodul nu se încadrează în basm. De aceea ei cer suferință, pentru a se asigura un final fericit.

Ucrainenii sunt împinși în mod constant spre martiriu de către Biserica Ortodoxă Rusă: trebuie să-l pomeniți pe patriarh, să organizați proteste în masă pe străzi, să vă baricadați în peșterile Lavrei pentru a apăra sfintele lăcașuri și multe altele. Dar poate în loc să-i chemați pe alții la suferință, ar fi mai bine să suferiți voi înșivă? Căci este suficient să spuneți niște cuvinte simple: "Sunt creștin și nu vreau să-i ucid pe frații ortodocși de aceeași credință".

Se poate organiza în Rusia Procesiunea Calea Crucii pentru pace măcar de la Sankt Petersburg până la Moscova. Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse poate să nu se ridice în timpul minutului de reculegere în Duma de Stat și apoi să spună aceste cuvinte: "Acesta a fost protestul nostru împotriva războiului ca fenomen... Nu vrem ca mamele din Ucraina sau Rusia să-și întâlnească fiii morți și să plângă peste ei cu lacrimi amare, de neconsolat. Acest lucru trebuie oprit și poate fi oprit".

Căci dacă nu poți să devii martir, cu siguranță poți deveni un mărturisitor.