Arca și "Titanicii": politicienii și schismaticii nu vor scufunda Biserica

Pe fundalul "Titanicilor", Arca arată voluminoasă și urâtă, dar își realizează scopul – mântuirea omului. Imagine: UJO

Când cu cinci ani în urmă Preafericitul Mitropolit Onufrie a devenit Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, se părea că nu poate exista un timp mai nefavorabil pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană: mitropolitul Vladimir, o personalitate autoritară și respectată, a plecat la Domnul, țara a fost zguduită de mișcări revoluționare, iar ura față de Biserică creștea zi de zi. În acest context, tot felul de schismatici, asigurați de sprijinul major al noului guvern și al radicalilor, au dobândit o putere fără precedent, poziţionându-se în faţa poporului ucrainean ca "Biserică națională şi patriotică".

De fapt, politicienii au folosit BOU-PK ca factor de consolidare pentru popor și ca paratrăsnet moral pentru autorități. "Patriarhul" Filaret Denisenko a "sfințit" și "a binecuvântat"” orice acțiuni ale revoluționarilor și manifestanților profesioniști de ieri, care au ajuns să conducă țara; numele lui apărea permanent pe ecranele TV, la fel ca şi numele Președintelui, fiind numit "liderul duhovnicesc" al națiunii ucrainene.

Și undeva la orizont, ca o fantomă neînțeleasă pentru mulți dintre concetățenii noștri, a apărut Tomosul, menit să distrugă o dată şi pentru totdeauna Biserica canonică din Ucraina. Chiar și cei care se identificau fără echivoc cu ortodoxia canonică, puteau afirma că recunoașterea BOU-PK de către Fanar ar duce cu siguranță la crearea  unei Bisericii Locale Unificate din Ucraina, care va face să dispară toate celelalte Biserici, inclusiv Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Diversi experți au prezis că Biserica Ortodoxă Ucraineană, dacă va rămâne pe teritoriul țării, va fi doar o structură marginală sau o subunitate a Patriarhiei Moscovei.

Chiar și cei care se identificau fără echivoc cu ortodoxia canonică, puteau afirma că recunoașterea BOU-PK de către Fanar ar duce cu siguranță la crearea  unei Bisericii Locale Unificate din Ucraina, care va face să dispară toate celelalte Biserici, inclusiv Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Pe de altă parte, în condițiile ostilităților din Estul țării, poziția Bisericii Ortodoxe Ucrainene - clară și neschimbătoare - a provocat indignare şi nedumerire la o anumită parte a populației. Într-adevăr, unii se întrebau: Biserica nu poate lua o atitudine faţă de această problemă la fel ca noi? De ce, se întrebau alții, Biserica nu vrea să fie alături de popor ei și să treacă de partea sa?

Aceste și alte întrebări au fost ridicate prea des, iar lipsa unui răspuns clar ( cum se părea) a dus la faptul că unii preoți și laici au părăsit Biserica. Toate explicațiile reprezentanților oficiali ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene că doar Biserica este alături de poporul său şi că este și de partea sa, iar nu de partea politicienilor sau a celor care au speculat și speculează pe starea de război, în cel mai bun caz, au rămas neauzite și, în cel mai rău caz, au provocat o respingere şi mai mare a Bisericii.

Atunci se vorbea că nimic şi nimeni nu va putea salva Biserica Ortodoxă Ucraineană, și doar un manager de criză o va putea salva de colaps și de dispariția sa completă. Dar Dumnezeu are alte planuri și alte metode de soluţionare a problemelor ...

Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev

Când a fost lansat pentru prima dată "Titanicu", inginerul care l-a construit a declarat că nici însuși Dumnezeu nu poate scufunda nava. Câteva zile mai târziu, "Titanicu" s-a scufundat...

Într-o astfel de postură s-a prezentat Biserica Ortodoxă din Ucraina a Patriarhiei de la Kiev. Arăta ca un fel de "Titanic" religios.

Această "Biserică" era condusă de un "stareţ" de aproape o sută de ani, Filaret Denisenko, care în pofida vârstei sale putea (și poate, apropo) să săvârşească slujbe îndelungate, să "sfințească" biserici și să participe la "procesiuni religioase" și evenimente guvernamentale. El era un fanatic ardent al ideii de "independență bisericească" atât faţă de Moscova, cât faţă de Istanbul, un om care și-a dedicat întreaga viață creării propriei și doar a propriei sale "Biserici". Și a obținut multe, pentru că BOU-PK era formată din patruzeci de "episcopi", câteva mii de biserici și sute de mii de creştini.

Adăugați la aceasta sprijinul fără precedent al BOU-PK din partea autorităţilor - și veți obține un analog al «Titanicului» care, se părea, nu se va scufunda... Dar s-a scufundat și cu mâinile celor care l-au construit.

Cu un an în urmă nimeni nu ar fi crezut că Filaret va renunța la gluga patriarhală, va semna lichidarea BOU-PK și ar fi de acord să preia controlul doar asupra Eparhiei Kievului în statutul unui simplu "mitropolit".

La fel de neconcepută pare situația când o personalitate cu o autoritate imensă de "stareţ" este împroșcat cu noroi de către fiii săi duhovnicești. Dar toate acestea s-au întâmplat, şi fără influența unor forțe externe.

Un aisberg pentru schismaticii ucraineni a fost mândria lui Filaret Denisenko și a celor mai apropiați angajați ai săi, care au spart mai întâi bordul navei cu numele de BOU-PK, iar apoi l-au scufundat.

Stăpânirea

Toată stăpânirea este de la Dumnezeu, iar oamenii au acea stăpânire pe care o merită. Conducătorul poate fi loial Bisericii și poate fi primit totodată ca o încercare sau ca o ispită.

Cine a fost Petro Poroșenko? O mare încercare. De la începutul președenției sale, se părea că totul va trece bine, că nu vor exista dificultăți semnificative în relația dintre Biserică și stat.

Dar dificultățile au început aproape imediat: confiscarea bisericilor, adoptarea legilor antibisericești, încălcarea directă a Constituției, care garantează dreptul la libertatea de exprimare a sentimentelor religioase, amestecul în viaţa Bisericii - toate acestea s-au întâmplat.

Ce este interesant - Poroșenko a avut la dispoziţie astfel de posibilităţi de informare și propagandă, pe care nici un președinte al Ucrainei nu le-a avut înainte. Și dacă vom adăuga sprijinul forțelor de securitate și armate, plus rezultatele pozitive privind integrarea europeană, s-ar părea că al doilea mandat prezidențial este doar o chestiune de timp. Toți cei care se  numeau patrioți (o majoritate dominantă în Ucraina), erau pentru Poroshenko, iar persoana sa se poziţiona ca un "Titanic" pe fundalul altor politicieni.

Cine şi-ar fi putut imagina acum câțiva ani în urmă că un candidat la președinție, vorbitor de limbă rusă, fără de experiență politică va putea să concureze cu el? Sigur că nimeni! Dar Zelenski nu numai că i-a făcut concurenţă, dar a şi obţinut o victorie răcunătoare cu o marjă de mai mult de 50% din voturi. Ei bine, oare nu este un aisberg?

Tomosul

Când în 2008 a devenit cunoscut faptul că Patriarhul Bartolomeu urma să legalizeze schisma ucraineană, nimeni nu a crezut că aşa ceva se poate întâmpla. Pentru că ne gândeam că conducătorul Bisericii Ecumenice nu poate recunoaște legitimitatea unor grupări religioase autoformate.

Cu toate acestea, s-a dovedit că se poate. Este adevărat, acest lucru nu s-a produs în 2008, dar mult mai târziu - în 2018. Mai mult decât atât, până la sfârșit nu credeam că se va întâmpla așa ceva.

Începând cu scrisoarea pe care Rada  Supremă a trimis-o Patriarhului de Constantinopol și până la momentul semnării documentului numit "Tomos", mulți ortodocși din Ucraina aveau sentimentul că tot ceea ce se întâmplă este un vis, o iluzie, o fantezie a imaginației.

Dar, din păcate, uneori cele mai groaznice vise sunt substanțial inferioare realității - patriarhul a recunoscut schisma ucraineană și chiar a săvârşit comuniune euharistică cu ei, situîndu-se  prin această acțiune în afara Bisericii.

Sub conducerea lui Poroșenko dificultățile au început aproape imediat: confiscarea bisericilor, adoptarea legilor antibisericești, încălcarea directă a Constituției care garantează dreptul la manifestarea liberă a sentimentului religios, și amestecul în viața Bisericii.

Este adevărat că patriarhul a auzit permanent că poporul din Ucraina doreşte independența Bisericii față de Moscova și că așteptă Tomosul timp de mai bine de o mie de ani, și că se străduieşte să depășească schisma Bisericii. Totul părea să fie de partea Patriarhului Bartolomeu – stăpânirea, puterea, susținerea guvernului Ucrainei și a "statelor prietene", voturile deputaților care reprezintă "vocea poporului" ...

Documentul semnat de Patriarhul Constantinopolului a devenit una dintre componentele cheie ale cursei prezidențiale a lui Petro Poroșenko, cu care s-a deplasat personal în orașele și satele țării, explicând tuturor importanța Tomosului pentru statalitatea Ucrainei.

Într-un cuvânt, Tomosul era privit ca un „Titanic” infrangibil care garantat conduce Ucraina spre laguna liniștită, în comunitatea statelor independente și suverane ale Europei.

Atât inițiatorii, cât și organizatorii acordării Tomosului erau sută la sută convinşi că sulul semnat la Fanar va fi o condamnare la moarte pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană. Patriarhul Bartolomeu i-a aresat o scrisoare Preafericitului Onufrie că, după ce se va acorda „autocefalia” BOaU, el nu va putea deține titlul de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și nu va îndeplini funcția de Mitropolit al Kievului.

Patriarhia Constantinopolului a declarat cu încredere că recunoașterea structurii religioase nou create în Ucraina cu numele de Sfânta Biserică Ucraineană sau Biserica Ortodoxă a Ucrainei se va rezolva timp de o lună sau două. Marea autoritate a Patriarhului Bartolomeu printre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe şi interesul stăpânitorilor acestei lumi faţă de promovarea ideii de "independență a Bisericii ucrainene" garantau o acceptare rapidă și nedureroasă a acțiunilor anticanonice ale Fanarului din partea Bisericilor Locale. Atât analiștii laici cât și cei bisericeşti preziceau că Biserica Ortodoxă Rusă, care luat o atitudine aspră, respingând faptul săvârșit, va fi izolată și se va transforma într-o sectă limitată de teritoriul Federației Ruse. Dar ...

Președintele a pierdut alegerile. Tomosul nu numai că nu i-a unit pe toți ortodocșii din Ucraina, dar i-a dezbinat şi pe schismatici. Mai mult, imediat după ce a dispărut sprijinul autorităților, au încetat efectiv „tranzițiile” de la Biserica Ortodoxă Ucraineană la Biserica Ortodoxă a Ucrainei, iar euforia care a însoțit acordarea Tomosului a dat loc unei dezamăgiri crunte. Nici o Biserică Ortodoxă Locală nu a recunoscut canonicitatea BOaU. Patriarhul Bartolomeu, în ziua sa onomastică, a săvârşit slujba aproape în singurătate, nefiind vorba de  săvârșirea unei liturghii sobornicești. Nimeni nu are nevoie de un Tomos semnat sub cântarea colindelor și imnului Ucrainei. Ne puteam oare aștepta la o astfel de turnură a evenimentelor acum șase luni?

În același timp, ierarhii aproape a tuturor Biserici Ortodoxe Locale s-au adunat la Lavra  Kievo-Pecerska pentru a sărbători Ziua onomastică a Preafericitului Mitropolit Onufrie. Mulți dintre ei au declarat că prezența lor la sărbătoarea de la Kiev nu este doar un omagiu pentru Preafericirea Sa, ci și o mărturie a unității Bisericilor Ortodoxe Locale cu Biserica persecutată din Ucraina. O presiune fără precedent asupra Bisericii a întărit poziția Bisericii Ortodoxe Ucrainene în societatea ucraineană, iar acaparările bisericilor i-au determinat pe creștinii ortodocși să își simtă responsabilitatea pentru Biserica din care sunt onoraţi să facă parte.

Arca și "Titanicul"

În operele patristice Biserica este numită chivot mântuitor. Analogia este clară – în timpul Marelui Potop au fost salvați doar cei care l-au crezut pe Noe și s-au urcat pe nava de lemn unsă cu gudron. Da, se deosebeşte foarte mult de "Titanic" – un vapor modern cu lumini sclipitoare, care oferă odihnă și divertisment pasagerilor. Dar dacă vi s-ar propune să alegeți între ele, ce ați alege?

Arca, cu aparenta imperfecțiune a formelor sale, cu tehnologiile învechite de construcţie, cu lipsa de comodităţi simple și cu aspectul său greoi, este cu atât mai stabilă şi oferă siguranţă în timpul celor mai groaznice vânturi și furtuni, este trainică şi de nădejde, căci de ea se sfărâma valurile vitrege ale mării acestei vieți. Putem afirma cu siguranță – familia lui Noe nu a căutat confort, ci mântuire. Și acestea sunt adesea lucruri diferite.

Cu cinci ani în urmă toţi afirmau că nimeni și nimic nu poate salva Biserica Ortodoxă Ucraineană, și doar un manager de criză o va putea salva de colaps și de dispariția sa completă. Dar Dumnezeu are alte planuri și alte metode de soluţionare a problemelor ...

Frumusețea exterioară a Titanicului, disponibilitatea diferitor dispozitive concepute pentru a facilita călătoria pasagerilor, distracția care a domnit pe punțile acestei năvi, nu au garantat atingerea obiectivului final al călătoriei. Nici un pasager al acestei nave magnifice la exterior nu a putut ajunge la cel mai apropiat port pe bordul ei.

Dar cea mai mare diferență dintre Arcă și "Titanic" nu constă în funcționalitate și siguranță, în absența dotărilor tehnice și a confortului. Diferența este că "Titanicul" era condus de căpitan, iar Arca – de Cârmuitor. De îndată ce Noe a intrat în nava sa, a ridicat toate trapele și a trecut în întregime controlul în mâinile Celui, după schiţele și dorința Căruia a fost creată Arca. Singurul şi cel mai sigur mod de a influența cumva viabilitatea navei a fost rugăciunea. Tot ce a fost în stare Noe să facă era să-L roage pe Dumnezeu să-l salveze pe el și pe copiii săi. În lunga sa călătorie, Arca nu s-a lovit de vârfurile ascuțite ale munților, nu a întâlnit vreun aisberg și nu a fost răsturnată de vânt. Pentru că Dumnezeu I-a condus pe ei.

În același mod, Biserica este o navă de salvare care, în pofida dimensiunilor sale imense, a lipsei de manevritate şi a construcţiei sale vechi, își îndeplinește în mod clar și sigur funcția sa de a salva omul. Vânturile, furtunile, tunetele și fulgerele, marea furioasă și uraganele nu sunt ameninţări pentru Biserică. Și nu pentru că Biserica nu poate fi doborâtă, ci pentru că Cârmuitorul ei este Dumnezeu Însuși.

Biserica

Timp de câțiva ani Biserica Ortodoxă Ucraineană a parcurs o cale foarte dificilă. Calea încercărilor și a întristărilor, presurată adesea cu reproșuri, defăimări și ură. De la ea s-a cerut participarea activă în viața politică, i-au cerut să-i uite pe unii dintre fiii săi de dragul altora, au forțat-o să accepte tradiții care îi erau străine, i-au cerut să înlocuiască căutarea Împărăției Cerurilor prin afirmarea valorilor împărăției pământești.

Ea a rezistat. Ea a rămas fidelă principiilor sale. Și cel mai important - Ea a rămas credincioasă lui Hristos. Și oamenii știu, simt aceasta.  Pe ei nu îi poți înșela. De-a lungul anilor, toţi au putut să se asigure că poziția Bisericii nu se schimbă în funcție de situația politică sau de preferințele de moment. Poziția Bisericii este poziția lui Hristos, iar Hristos este același ieri și azi.

Biserica Ucraineană, ca mamă iubitoare, nu și-a abandonat copiii din Crimeea și Donbas. Biserica Ucraineană nu a încetat să îndemne la pace cu toate părțile conflictului și să facă tot ce îi stă în putere pentru a instaura pacea. Biserica Ucraineană încearcă mereu și în toate să îndeplinească poruncă lui Hristos – "caută mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adăuga". Dar cel mai important este că Biserica Ucraineană se roagă. Asemenea lui Noe care în Arcă a lăsat cârma în mâinile Creatorului, şi noi ne lăsăm în voia lui Dumnezeu.

Și credem cu fermitate că va veni ziua când porumbelul eliberat va aduce o crenguță de măslin în cioc - simbolul păcii și al dragostei.