Pomenirea patriarhului: o tradiție sau o obligație?

În articolul "Interzice oare Sinodul I-II Ecumenic să nu fie pomenit Patriarhul?", UJO a scris că pomenirea numelui Patriarhului Moscovei este o tradiție care a lipsit în Rusia până în secolul al XVII-lea.

Oponenții acestei poziții, referindu-se la canonul XV al Sinodul I-II de la Constantinopol, subliniază că aceasta nu este o tradiție, ci o prescripție canonică.

Diferența dintre tradiție și canon este evidentă: o tradiție se poate schimba, în timp ce un canon rămâne neschimbat timp de secole. În această perspectivă, merită să aruncăm o privire mai atentă asupra modelului de pomenire a patriarhului în Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă ea s-a schimbat în funcție de circumstanțele istorice, atunci și astăzi modificările nu denotă o schismă, ci pur și simplu reflectă condițiile în care trăiește Biserica.

Dacă această formă reflectă rânduiala canonică și este obligatorie, invariabilitatea sa trebuie fixată în practica Bisericii. Pentru a clarifica această problemă, vom apela la articolul preotului Mihail Jeltov.

Cum s-a schimbat forma pomenirii de-a lungul istoriei

• În Bizanț, preoții îl pomeneau pe episcopul conducător, episcopul – pe  mitropolit, mitropolitul – pe patriarh.
• Pomenirea celor trei arhierei a început abia în epoca unirii florentine, când preoții îi pomeneau pe papa, patriarh și pe episcopul conducător.
• Cele mai vechi molitfelnice rusești reflectă forma bizantină de pomenire.
• În Mitropolia Moscovei, episcopul slujitor îl pomenea pe mitropolit, preotul – pe episcop și diaconul – "dipticul".
• În Metropolia Kievului (de Sud-Vest), Întâistătătorul îl pomenea mai întâi pe Patriarhul Ecumenic.
• În secolul al XVI-lea, în Mitropolia Kievului a început să fie pomenit patriarhul la Vohodul Mare, după practica liturgică a Bisericilor grecești din epoca turcocrației. Tradiția de la Moscova a păstrat la acea vreme practica bizantină.
• Patriarhul Moscovei a început să fie pomenit după 1589, iar timp de aproape 50 de ani a fost întreruptă pomenirea episcopului conducător. Era pomenit doar patriarhul.
• La acel moment, în Mitropolia Kievului preotul îl pomenea pe episcop, în bisericile mitropolitane – pe mitropolit, iar în stauropegii – pe Patriarhul Ecumenic.
• Începând cu anul 1655, în molitfelnice, datorită îmbinării formelor de pomenire din publicațiile ucrainene și rusești, la ictenii a început să fie pomenit patriarhul și episcopul  conducător.
• În ediția molitfelnicului din 1667, se prescrie pomenirea numelui tuturor celor patru patriarhi răsăriteni pentru a convinge clerul și credincioșii că procesul asupra Patriarhului Nicon este legitim, iar reforma inițiată de el va continua și fără el.
• Începând cu anul 1674, pomenirea celor patru patriarhi a fost anulată din cauza faptului că au fost schimbați prea des de autoritățile otomane.
• În moliftelnicele din anii 1710, pomenirea Patriarhului Moscovei la liturghie putea fi înlocuită cu pomenirea patriarhilor răsăriteni. Motivul este faptul că Locțiitorul patriarhal Stefan (Iavorski) se afla sub cercetare.
• Din 1721 până în 1917, în locul patriarhului a fost pomenit Sfântul Sinod, iar forma de pomenire îl includea pe episcopul conducător și familia regală.
• În 1917, în toate bisericile Bisericii Ortodoxe Ruse (de atunci) s-a ordonat să fie pomenit numele patriarhului.

Papism și Statut

Multă vreme la Moscova și la Kiev (unde a fost pomenit Patriarhul Ecumenic), înălțarea numelui Patriarhului Moscovei în timpul liturghiei a fost diferită. Uniformitatea a fost introdusă abia în secolul al XVII-lea. Această uniformitate a devenit unul dintre principalele argumente în procesul de acordare a Tomosului așa numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei de către Fanar.

Patriarhia Constantinopolului susține că Mitropolia Kievului nu a fost transferată în jurisdicția Bisericii Ruse, deci limitele canonice ale Patriarhiei rămân neschimbate. Potrivit fanarioților, documentele sinodale prevăd doar un transfer temporar prin indulgență (κατ' ο ἰκονομία) pentru administrare ("guvernare" - ἐπιτροπικῶς), și permit de fapt numai sfințirea Mitropolitului Kievului (și doar a lui, nu și a altor episcopi) la Moscova.

Condiția ca Mitropolitul Kievului să-l pomenească "mai întâi" la liturghie pe Patriarhul Constantinopolului, și abia apoi pe Patriarhul Moscovei,  este un "simbol vizibil" al păstrării autorității canonice a Patriarhului Constantinopolului asupra catedrei de la Kiev, și deoarece această condiție nu a fost respectată la Kiev timp de multe secole, acordul cu Patriarhia Moscovei privind transferul Mitropoliei Kievului poate fi anulat.

Pomenirea numele patriarhului în toate bisericile Bisericii Ortodoxe Ruse a fost prescris abia în 1917.

La acea vreme, unii teologi ruși afirmau că pomenirea Patriarhului Constantinopolului a fost definită ca o amintire despre "privilegiile" sale istorice, iar "prescripția de a pomeni numele Patriarhului Constantinopolului la Liturghie împreună cu numele Patriarhului Moscovei, înseamnă că actuala sa autoritate canonică asupra Kievului fundamental greșită".

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a subliniat că "actul din 1686 prin care se confirmă aflarea Mitropoliei Kievului în cadrul Patriarhiei Moscovei și care a fost semnat de Sanctitatea Sa Patriarhul Dionisie al IV-lea al Constantinopolului și de Sfântul Sinod al Bisericii de la Constantinopol, nu poate fi supus revizuirii", iar decizia privind revocarea sa "din punct de vedere canonic este nulă". Adică pretențiile Fanarului la pomenirea obligatorie a Patriarhului Constantinopolului, așa cum este prescris în Actul privind transferul mitropoliei Kievului, sunt "nule din punct de vedere canonic"!

Unii experți au legat dorința Patriarhului Bartolomeu de a face o "revenire" la anul 1689 în problema legată cu Mitropolia Kievului din cauza încălcării condițiilor de pomenire cu pretențiile papiste ale Fanarului.

Ce se întâmplă? Dacă Fanarul cere respectarea termenilor din Tomos cu privire la transferul Mitropoliei Kievului, inclusiv punctul de pomenire obligatorie a patriarhului, acesta este un lucru "invalid în plan canonic" și înseamnă "papism". Iar dacă Biserica Ortodoxă Rusă îi cere Bisericii Ortodoxe Ucrainene să respecte clauzele statutului privind înălțarea numelui patriarhului în timpul liturghiei, aceasta este o "prescripție statutară", a cărei încălcare este inacceptabilă și denotă o schismă.

* * *

Pe parcursul a câteva secole, formula de pomenire a numelui patriarhului în Biserica Ortodoxă Rusă a suferit modificări semnificative. De multe ori ea depindea de circumstanțele istorice, de instrucțiunile autorităților, de capacitatea de a obține informații actualizate, și anume de lipsa unei legături normale, de dorința de unificare a practicii în raport cu tradiția bizantină, etc. Prin urmare, se poate afirma că modelul actual de pomenire a numelui Întâistătorului folosit de Biserica Ortodoxă Ucraineană reflectă condițiile istorice în care aceasta există în prezent și nu poate servi drept marcator al schismei.