În Ucraina a fost criticată procesiunea ucraineano – rusă de la Roma
Cuvintele parlamentarului din Rada Supremă au dobândit aprobarea utilizatorilor de Facebook.
Parlamentarul Volodimir Vyatrovici, membru al partidului Eurosolidaritatea, a criticat Procesiunea religioasă de la Roma, la care au participat o rusoaică și o ucraineană.
"Hristos l-a putut ierta chiar și pe Ponțiu Pilat. Dar noi îl cinstim numai pe El, nu pe ambii. Al doilea este totuși doar un călău", a scris Vyatrovici pe Facebook.
În noaptea spre 16 aprilie la Roma a avut loc o procesiune religioasă, la finalul căreia ucraineanca Irina și rusoaica Albina au purtat crucea. Ambele femei locuiesc de mult timp în Italia, unde lucrează într-un ospiciu roman.
Această inițiativă a simbolizat apelul Bisericii Catolice la reconcilierea celor două popoare.
Cuvintele parlamentarului au găsit aprobare în rândul utilizatorilor de Facebook.
"Nici o femeie ucraineană sănătoasă la minte nu va sta lângă o moscovită", a comentat Yuriy Pinciuk.
"Acțiune fără sens. Este la fel cum ai impune un german și un evreu să poarte crucea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial", a notat Oksana Lișciuk.
Biserica Ucraineană Greco-Catolică a criticat și ea Procesiunea religioasă de la Roma.
Potrivit conducătorului Bisericii Ucrainene Greco-Catolice Sveatoslav Șevciuk, o astfel de inițiativă este "inoportună, ambiguă și nu ține cont de contextul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei".
"Pentru greco-catolicii din Ucraina, textele și gesturile de la cea de-a 13-a stație a Procesiunii religioase sunt de neînțeles și chiar ofensatoare, în special în contextul așteptării celei de-a doua și mai sângeroase ofensive a trupelor ruse asupra orașelor și satelor noastre", a spus Șevciuk.
UJO a informat mai devreme că o familie rusească și una ucraineană vor duce crucea în Vinerea Mare.