ÎPS Părinte Antonie: Orice logică care justifică războiul este o viclenie
Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary a remarcat că abuzul de libertate duce la apariția războaielor.
Mitropolitul de Boryspil și Brovary Antonie (Pakanici), coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, au spus că nu poate exista nicio justificare pentru acțiunile militare. El a notat acest lucru într-o predică postată pe canalul său de YouTube.
"Bucea, Irpin, Gostomel – denumirile acestor orașe, până recent frumoase și prospere, au devenit acum localități asociate cu catastrofa umanitară, ororile morții, ruine și durere insuportabilă. Cum a devenit posibil acest lucru în secolul XXI în inima Europei civilizate? Trecutul nu i-a învățat pe oameni niciodată nimic, dacă sunt apți să facă astfel de lucruri? Ce s-a întâmplat cu cei care au comis aceste crime împotriva umanității? Da, războiul este un rău absolut. El nu cruță pe nimeni și nimic; nu este și nu poate fi nimic sfânt, nimic sacru în el. Orice logică care justifică acest rău este vicleană, pentru că nu există și nu poate să fie voia lui Dumnezeu ca oamenii să ucidă oameni", a spus Vlădica.
Potrivit arhipăstorului, motivul apariției războaielor, precum și a răului omenesc în general, este abuzul păcătos de libertate, deoarece inima necurată a omului este izvorul gândurilor rele.
El a reamintit că încă în Evul Mediu creștinii au conturat granițele morale ale războiului pentru a îmblânzi elementul nemilos al violenței militare. Pentru strămoși era evident că războiul trebuie dus după anumite reguli, potrivit cărora inamicii trebuie să rămână oameni.
"Unul dintre semnele clare după care se poate judeca dreptatea sau nedreptatea beligeranților sunt metodele de război, atitudinea față de prizonieri și populația civilă, în special copii, femei și bătrâni. Și chiar acum vedem câte vieți fără preț, câte case, școli, grădinițe au fost distruse în Ucraina, câte biserici frumoase care au fost centre de rugăciune pentru pace, sub bombardamente au devenit refugiu pentru cei fără adăpost, iar acum sunt doar ruine", a notat cu amărăciune coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Vlădica a spus că printre oamenii pașnici care devenit fost victimele acestui război se numără enoriași și preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Astfel, la 28 martie parohul bisericii Sfântul Nicolae din Irpin, protoiereul Vladimir Bormașev a adormit în Domnul. În pofida pericolului de moarte, părintele Vladimir nu a părăsit locul slujirii sale și a rămas cu păstoriții săi. În sala de trapeze a bisericiii în fiecare zi se gătea mâncare pentru cei nevoiași. Refugiații se ascundeau în cald al bisericii. După ce un proiectil a nimerit în biserică și nu a explodat, parohul i-a binecuvântat pe enoriași să se evacueze. La plecarea ultimei mașini a avut loc o explozie, în urma căreia unul dintre enoriași a murit, iar părintele Vladimir a fost rănit de moarte.
"Din păcate, aceste istorisiri nu sunt cazuri izolate, și tocmai acum descoperim întreaga amploare a teribilei tragedii. După tot ce văd, vreau doar să tac și să mă rog cu tristețe. Noi toți, întreaga noastră Biserică, toți preoții și mirenii trebuie astăzi să ne unim și mai mult în jurul Mântuitorului nostru și să intensificăm rugăciunile pentru încetarea acestei nebunii, pentru odihna sufletelor celor care au fost răpiți de acest război", a îndemnat Mitropolitul.
"Aș dori să închei această predică scurtă cu cuvintele cuviosului Paisie Aghioritul: "Aș înnebuni de nedreptatea acestei lumi dacă nu aș ști că Domnul Dumnezeu are întotdeauna ultimul cuvânt", a spus Vlădica Antonie.
UJO a anunțat mai devreme că mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovary a vorbit despre nedreptatea actului de trădare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene în timp ce fiii săi apără țara.