Rada a publicat textul proiectului de lege privind interzicerea BOUkr
Proiectul de lege al parlamentarului din partidul "Svoboda" prevede naționalizarea Lavrei, a bisericilor și altor bunuri ale comunităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Rada Supremă a publicat proiectul de lege cu privire la interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Potrivit proiectului Legii Ucrainei nr. 7204 din 22 martie 2022 "Cu privire la interzicerea Patriarhiei Moscovei pe teritoriul Ucrainei", publicat pe site-ul Radei Supreme, autorul acestuia este Oksana Savciuk, deputat care a intrat în Rada Supremă pe lista partidului Uniunii Ucrainene "Svoboda" din cinscumscripția 83 (or. Ivano-Frankivsk).
Proiectul de lege prevede interzicerea Patriarhiei Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse pe teritoriul Ucrainei și a organizațiilor religioase care fac parte din aceasta, "inclusiv a Bisericii Ortodoxe Ucrainene".
"Toată proprietatea bisericească a organelor supreme de autoritate bisericească și guvernare a Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina și a organizațiilor religioase care fac parte din Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina, inclusiv Mitropolia de la Kiev a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, instituțiile sinodale, administrațiile eparhiale, în termen de 48 de ore de la data intrării în vigoare a prezentei legi va fi inventariată și naționalizată, în modul prescris de Cabinetul de Miniștri al Ucrainei", se arată în document.
Articolul 2 stipulează că comunitățile religioase, mănăstirile și instituțiile de învățământ teologic ale Patriarhiei Moscovei își pot schimba subordonarea în termen de 14 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în conformitate cu Legea Ucrainei "Cu privire la libertatea de conștiință și organizațiile religioase", ceea ce le va permite conservarea proprietății.
Articolul 4 prevede că Lavra Peșterilor în cinstea Adormirii Maicii Domnului de la Kiev, Lavra în cinstea Adormirii Maicii Domnului de la Poceaev, Lavra în cinstea Adormirii Maicii Domnului de la Sveatogorsk și alte monumente arhitecturale de importanță națională care reprezintă proprietatea sau se află în folosința Patriarhiei Moscovei, devin proprietatea statului, iar acordurile (deciziile) cu privire la folosința lor urmează să fie.
Articolul 5 prevede că odată cu schimbarea subordonării comunităților religioase, mănăstirilor și instituțiilor de învățământ teologic ale Patriarhiei Moscovei, Serviciul de Securitate al Ucrainei verifică informațiile privind activitatea anti-ucraineană sau orice activitate anti-statală sau de colaborare cu agresorul rus, și în cazul în care aceste informații se confirmă, asupra celor vinovați se aplică răspunderea penală în conformitate cu legislația în vigoare.
UJO a informat mai devreme că la Rada Supremă a fost depus un alt proiect de lege privind interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene.