Curtea Europeană a obligat statele să recunoască cuplurile gay ca familie
Autoritățile bulgare consideră că un copil nu poate avea două mame, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene crede altfel.
La 14 decembrie 2021, Curtea Europeană de Justiție a decis că părinții de același sex și copiii lor trebuie să fie recunoscuți ca familie în toate statele membre ale UE, relatează Euronews.com.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE – Ed.) a hotărât că dacă o țară recunoaște un cuplu gay c un copil ca familie, atunci fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să facă același lucru pentru a garanta dreptul copilului la libera circulație.
Dosarul a ajuns în instanță după ce autoritățile bulgare au refuzat să elibereze părinților de același sex certificatul de naștere al fetei lor, pe motiv că copilul nu poate să aibă două mame.
Kalina Ivanova, de origine bulgară, și Jane Jones, născută în Gibraltar, sunt înregistrate ca mame ale fetiței Sara, care s-a născut în Spania în 2019.
Ivanova a solicitat acordarea cetățeniei bulgare pentru copilul său. Dar cererea a fost respinsă de autoritățile bulgare. Sara nu are cetățenie spaniolă, ceea ce înseamnă că nu poate părăsi țara din cauză că că nu are acte personale.
De asemenea, CJUE a decis că copilului trebuie să-i fie eliberat pașaportul bulgar. Arpi Avetisyan, reprezentantul ONG-ului ILGA-Europe a declarat: "Hotărârea Curții Europene a adus clarificarea mult așteptată că paternitatea stabilită într-un stat membru al UE nu poate fi negată de un altul, cu motivul de a proteja "identitatea națională".
Decizia CJUE în cazul Sarei nu poate fi atacată în recurs.
UO a raportat anterior că elvețienii au susținut căsătoriile LGBT cu dreptul de a avea copii în urma unui referendum.