În regiunea Rivne accesul în biserică se permite doar cu certificatul COVID
Funcționarii administrației regionale de stat din reg.Rivne au dat explicații cum vor funcționa bisericile în cadrul restricțiilor din "zona roșie".
În regiunea Rivne, care din 26 octombrie a trecut în zona "roșie" de carantină, se poate participa la evenimentele religioase doar cu certificatul de vaccinare sau cu un test negativ pentru coronavirus, avertizează șeful adjunct al administrației regionale de stat din Rivne Igor Timoșenko, raportează Rivne Media.
Funcționarul a reamintit că în conformitate cu rezoluția Cabinetului de Miniștri, "toate evenimentele de masă, în special cele sportive, de divertisment, sociale, de publicitate și alte evenimente, inclusiv cele religioase, sunt interzise în zona "roșie" de carantină".
"În același timp, știm cu toții că este posibilă desfășurarea acestor evenimente cu condiția prezentării unui test PCR făcut cu maxim 72 de ore înainte, a unui test expres sau cu prezentarea certificatului "verde" de vaccinare", a spus el.
În plus, reprezentantul administrației regionale de stat a adăugat că funcționează o limitare a numărului de participanți la evenimente: o persoană la 4 metri pătrați.
În prezent, în zona "roșie" de carantină sunt incluse cincisprezece regiuni: Donețk, Dnepropetrovsk, Zaporojie, Mykolaiv, Odesa, Rivne, Sumî, Herson, Jitomir, Ivano-Frankivsk, Kiev, Lugansk, Hmelnițki, Cernigov și Lviv.